<
(...)
- Să lăsăm trecutul; ce-a fost s-a dus. Cît a trăit mama, l-a lăsat să facă ce a vrut. Unchiu-meu de asemenea, fiindcă e rudă cu mătuşe-mea. De-acum încolo ce-i de făcut...
- Eu nu ştiu care sunt intenţiile dumitale în privinţa lui Eftimiu; fiindcă altfel ar trebui să începi prin a-l da afară.
- Aşa este. Dar la ideea asta iar trebuie să nu ne oprim - cel putin deocamdată.
- Atunci sa-i iei administraţia din mînă.
- Da.
- Ai să vezi însă ca o să fii silit să te ocupi şi de socotelile lui, fiindcă ai să găsesti contracte făcute, bani daţi pe muncă, datorii la ţărani.
- O să închid ochii.
- Dacă e aşa, cel mai cuminte lucru e să chemi pe oameni într-o dimineaţă la dumneata, să le spui că te-ai hotărit să-ţi îngrijeşti singur de treburi; că, după dorinţa răposatei, ierţi toate datoriile, rupi toate contractele, dezlegi toate învoielile; că ai să faci contracte noi (şi să le faci in regulă, fiindcă azi nu mai merge ca in trecut); ca oricine ar avea ceva de cerut sau de spus te găseşte gata de vorbă. Apoi să le dai de băut dacă vrei, să le pui lăutari...
- Cam greu, acuma.
- Si după toate astea să nu te aştepţi la lucru mare. Tăranul are să-ţi bea vinul, să joace la horă, să nu-ţi plătească datoria, şi cînd îl vei chema la muncă, să nu vie.
- Pentru ce?
- Pentru că aşa sunt lucrurile la noi. Cauzele sunt foarte multe. Mai întîi modul în care a fost tratat ţăranul pînă acuma; toţi din toate părţile l-au mîncat şi l-au înşelat cît au putut. Arendaşul, fie grec, fie bulgar, fie roman, e acelaşi peste tot: el nu caută decît să se îmbogăţească; dovadă Scatiu şi cîţi ca el. Aşa că boierul este socotit de ţăran ca duşmanul lui firesc. Mai pune opoziţia naturală a intereselor: cind se coace grîul nostru, se coace şi al lui, şi, cu toate că a primit bani ca să vie la seceră la cea dintîi chemare, el se duce la grîul lui. In fine, disproporţia dintre sol şi populaţie: noi n-avem decit 40 de indivizi pe kilometru pătrat, pe cind raportul firesc e de 70...
- A!... zise el, zîmbind.
- De ce rîzi? întrebă ea.
- Vorbesti ca o carte.
Saşa îşi întoarse încet privirile către mîinile ei. Apoi cu greutate, adaugă:
- Ai dreptate: e prost şi pedant ceea ce spun: dar cum să explici asemenea lucruri fără să întrebuintezi vorba de ``kilometru pătrat`` şi alte expresii tehnice, care ar unge la inima pe Turică dacă ar putea să le rostească? Căci, în realitate, aşa e: plugăria se întinde pe fiecare zi mai mult, iar populaţia nu creşte, aşa ca acelaşi număr de braţe trebuie să producă îndoit.
- Dar maşinile?
- Tocmai asta vream să spui, dacă nu rîzi de mine. Vream să spun că, pentru a nu se expune cineva să piarză prea mult şi spre a nu jefui pe ţăran, nu-i rămine decît: pe de o parte să se poarte bine cu el, iar pe de alta să aibe la îndemină maşini, şi să ştie să lucreze cu ele, la vreme de nevoie.
(...)
>
SURSA
Duiliu Zamfirescu, Viata la tara, ed. Eminescu / colectia Biblioteca Eminescu nr. 51, Bucuresti, 1985, p. 41 .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu