Ion M. Mihai, Istorie și fals istoric, „Pro Unione”, Baia Mare, 1-2 (5-6), august 2000
Cicero spunea că „a nu ști ce s-a întâmplat înaintea ta este ca și când a fi mereu prunc”. Ce te faci însă când ce știi că s-a întâmplat înaintea ta este fals, mincinos, tendențios, deformat? Răspunsul e subînțeles, retoric. Comuniștii considerau istoria ca pe unul dintre instrumentele prin care să-și impună ideologia, ea însăși adoptată scopului urmărit de a cuceri întreaga lume. De aceea ei au deformat-o, prezentând-o ca pe o istorie a luptei de clasă, a săracilor împotriva celor bogați, în care dreptatea trebuia să revină totdeauna celor slabi. Pe ei nu-i interesa că „atentatul”la istorie este unul mortal care lovește în coerenta noastră identitară, în stima noastră pentru noi înșine. Pentru ei istoria nu trebuia să fie adevărată, ci numai să le justifice atrocitățile comise, să le omologheze.
În acest context, istoria românilor a fost mutilată nu numai de aberațiile rolleriene dar chiar, mai târziu, de cei care pretindeau că o rescriu și o expun în mod obiectiv. falsificarea trecutului este , după cum se știe, una din capacitățile, azi de toată lumea recunoscute, ale regimurilor totalitare, dar cu precădere ale regimului comunist, atât în țara sa de baștină, cât și în țările foste satelite.
Printre multe interpretări „Pro domo sua”și deturnări intenționate ale trecutului nostru sunt și cele referitoare la Răscoalele țărănești din 5-10 martie 1907, la grevele minerilor de la Lupeni din 6 august 1929 și la cele de la Grivița Roșie din februarie 1933. (...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu