Creștinism, mahomedanism și confucianism în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1932)

<
(...)
- Ah, Dinny, ce plăcut e acum după retragerea acestor hoarde de midieni*! Mandarinatul** în floare. Ai cunoscut măcar un sfert din ei? De ce fac oamenii nunți? Sau la ofițerul stării civile, sau sub cerul liber, o a treia cale de păstrare a bunei-cuviințe nu există. (...) Ar fi multe  de spus în favoarea mahomedanismului, cu excepția faptului că acum și la ei moda să se limiteze la o singură soție și aia nu-i închisă în purdah***. Apropo, circulă un zvon că tînărul Desert a trecut la mahomedanism. (...) Pînă acum am auzit numai de două cazuri similare, petrecute în Orient, dar ăia erau francezi și doreau haremuri.
- Pentru așa ceva ar fi fost suficient să aibă bani, unchiule.
- Dinny, devii cinică. Oamenilor le place să aibă consfințirea religiei. Dar cu Desert n-ar putea să fie același caz; e o făptură foarte exigentă, după cîte îmi amintesc.
- Unchiule, religia are vreo importanță atîta timp cît oamenii nu-și fac rău unul altuia?
- Mă rog, ideile unor mahomedani în legătură cu drepturile femeii sînt puțin cam primitive. Dacă femeia e necredincioasă, mahomedanul e în stare s-o zidească de vie. Cînd am fost în Maroc, era acolo un șeic**** teribil!
Dinny se cutremură.
- Din vremuri imemoriale, după cum vine vorba, continuă Sir Lawrence, religia s-a făcut vinovată de cele mai înfiorătoare isprăvi care s-au petrecut pe acest pămînt. Mă întreb dacă tînărul Desert s-o fi convertit ca să aibă acces la Mecca. N-aș zice că-i în stare să creadă în ceva. Dar nu se știe niciodată, e o familie bizară.
(...)
- Ce procent din omenire mai practică astăzi religia, unchiule?
- În țările nordice? Dificil de spus. La noi, zece-cincisprezece la sută din adulți, poate. În Franța și în țările meridionale, unde există țărănime, poate ceva mai mult, cel puțin la suprafață.
- Dar despre oamenii care au fost aici în după amiaza de azi, ce ai de spus?
- Cea mai mare parte din ei s-ar simți șocați dacă le-ai spune că nu sînt buni creștini, și cea mai mare parte ar fi și mai șocați dacă le-ai cere să-și împartă jumătate din avere la săraci, ceea ce-i transformă în niște joviali farisei, sau saduceni*****, ce erau?
- Dar dumneata, unchiule Lawrence, ești un bun creștin?
- Nu, draga mea; dacă sînt ceva, sînt un soi de adept al lui Confucius******, care, după cum știi, a fost pur și simplu un filozof etic. Cea mai mare parte din casta noastră, în țara asta, sînt mai curînd confuceni decît creștini, dar fără să știe. Credință în străbuni și în tradiție, respect pentru părinți, onestitate, cumpătare în comportament, blîndețe față de animale și față de cei ce depind de noi, teama de a nu supăra pe alții și stoicism******* în fața durerii și a morții.
- Și de ce altceva ar mai fi nevoie, murmură Dinny, încrețindu-și nasul, în afară de dragostea pentru frumos?
- Frumosul? Asta-i o chestie de temperament.
- Și totuși asta-i divizează pe oameni mai mult decît orice altceva.
- Da, dar fără voia lor. (...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 356-357.

NOTE M. T.
* Madianiți = Popor nomad din nord-vestul Deșertului Arabiei, menționat în Vechiul Testament. (http://www.britannica.com/topic/Midianites)
** Mandarin= Înalt funcționar al Chinei imperiale. (http://www.merriam-webster.com/dictionary/mandarin)
***  Purdah = Practică musulmană, implementată mai ales în India, prin care femeile erau izolate față de străini prin voal în publi cși perdele în casă. (http://www.britannica.com/topic/purdah)
**** ȘEÍC¹, șeici, s. m. 1. (În țările arabe) Căpetenie a unui trib, a unei formațiuni statale. 2. Șef al unei comunități religioase la musulmani. [Var.:șelh s. m.] – Din tc. șeyh. 
Sursa: DEX '09 (2009)***** Facțiuni din societatea evreilor antici, menționate în Biblie.(http://www.crestinortodox.ro/istoria-bisericii/istoria-bisericii-primele-trei-secole/partidele-70577.html)
****** Kung Fu-tzi (Confucius în latină) (551 î. H. - 479 î. H.)(http://www.crestinortodox.ro/religiile-lumii/confucianismul/invatatura-confucius-71822.html)
******* http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-etica-religioasa/etica-stoica-71739.html

Bunătate versus sentimentalism (PETRESCU 1930)

<
Cartea întîia
(...)
Diagonalele unui testament
(...)
În ultimul timp, mai ales, scriitorii au speculat adevărul că nu există oameni "numai buni", sau "numai răi", că doar în melodramă există se întîlnesc astfel de varietăți extreme. Și s-a ajuns la o confuzie de trăsături morale, în care arbitrariul și întîmplarea joacă un rol esențial. Un asemenea scriitor ar fi înclinat să vadă în durerea deznădăjduită a lui Nae Gheorghidiu nuanță de bunătate și dovadă de suflet. Nu era decît exasperarea sentimentului părintesc pentru progenitură, lipsită de orice semnificație morală deosebită.
O explicație, în ordinul specific psihologic, a acestei bunătăți ar fi că oamenii ceilalți nu există pentru noi decît în măsura în care le cunoaștem dorințele, preferințele, nădejdile, actele și atitudinea în timpul vieții. Cum, însă, cei mai mediocri dintre părinți nu cunosc ca indivizi în lume - nu au reprezentarea lor efectivă - decît pe copiii lor (pe care i-au văzut crescînd), e probabil că de aceea îi iubesc numai pe ei.
Sînt, de altfel, gesturi și acte de pseudobunătate care nu sînt decît variații periferice și nu îndreptățesc nici o conluzie. E chiar un soi de bunătate care seamănă la culoare cu cea adevărată, ca albina cu viespea, dar sînt la fel de deosebite. Cînd țărănimea unui sat oriental iese, cu donițe de apă și cu codri de pîine, înaintea unui convoi de ocnași, cei care vorbesc de frumusețea sufletului țărănesc văd aici o pildă incontestabilă de bunătate și omenie. Mai mult chiar, e lăudată și ostilitatea pe care cei de pe la porțile caselor o arată gardienilor "lipsiți de inimă", care păzesc pe ocnași. Dar dacă se întîmplă ca în aceeași noapte să fie prins într-un grajd din sat vreun hoț de cai, tot satul tabără pe el și-l sfîșie fără milă. Femeia asasinată, copilul zdrobit de ocnașii duși în convoi erau din altă lume, de departe, dar calul, vezi bine, e din satul lor, al lor.
Alte specii, tot așa de false, sînt în general bunătatea celor amabili și indulgenți, a imensei majorități a oamenilor săraci, a chefliilor generoși, a poeților triști, a romancierilor duioși, a cititorilor sentimentali. Mai ales sentimentalismul e un indice scăzut de tot, nu departe de perversiune (dacă aceasta o fi existînd) pe scara morală. În afară de conștiință, totul e o bestialitate. Și sînt nenumărați oameni care, în bucuriile, în tristețile, în surîsurile, în pasiunile lor, în ideologia, în generozitatea, în dragostea, în indulgența lor, în gingășia lor, sînt numai bestiali.
(...)
>

Sursa
Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război, ed. Minerva/seria Patrimoniu, București, 1989, pp. 45-46.

Muncă fizică versus viață intelectuală (FRANKLIN 1901)

< 
(...)
Vai, nopțile acelea scurte-scurte și lungi-lungi zile de trudă Mie una mi se pare că o lăptărie înseamnă robie curată pentru oamenii săraci, care nu-și pot îngădui să plătească ajutoare. Eu nu scriu despre creșterea vacilor de lapte, nobila și artistica profesie elogiată în articolele de fond ale ziarelor agricole, cum se predă la facultățile de agricultură. Eu zugrăvesc practica creșterii vacilor de lapte, așa cum am trăit-o și cum am văzut-o la zeci de familii în jurul meu.

Se cere o mulțime de muncă ca să se producă fie și numai o livră* de unt bun de vânzare. La vremea de care vorbesc untul era cite 3-4 penny** livra, așa că însemna muncă multă și plată puțină. Însemna muncă de sclav din zori pînă seara-duminica, zilele de peste săptămînă, sărbătorile, toat erau pentru noi zile de muncă.

Munca grea îi nivelează grozav pe oameni. Corvezile gospodăriei, tăiatul lemnelor, mulsul și grădinăritul aspresc repede mîinile și fac să pălească lustrul exterior. Cînd trupul ți-e istovit de prea multă trudă, se șterg treptat și dorința de a-ți cultiva spiritul și cultura pe care acesta a primit-o deja. Așa a fost cu părinții mei. Au decăzut din calitatea lor de membri ai protipendadei, ajungînd țărani de rînd. Stăteau printre țărani și făceau parte din ei. Dintre cunoștințele lor de altădată nu mai pătrundea acum nici una în cercul lor, căci societatea Australiei*** era de acum înțepenită zdravăn în ghearele nelegiuite ale deosebirilor de clasă; democrația australiană nu mai e decît o tradiție apusă.

N-am nimic împotrivă vieții celor de jos. Țărănimea este bastionul oricărei națiuni. Viața de țăran este, pentru țăranul care-i țăran în adîncul sufletului său, o viață extraordinară, cînd vremurile sînt bune și îi zîmbesc anotimpurile. E o viață cinstită, curată și sănătoasă. Dar pentru mine e un purgatoriu viața țăranului. Cei din jurul meu trudeau de dimineață pînă seara și apoi se bucurau de somnul bine-meritat. Cunoșteau doar două stări de existent: munca și somnul.

Era în mine o a treia parte care țipa după hrană. Tînjeam de dorul a tot ce avea legătură cu arta. Muzica era pentru mine o pasiune. Împrumutam toate cărțile din preajmă și furam din ceasurile de odihnă ca să le citesc. Asta nu rămînea fără urmări și mă făcea să răzbat mai greu cu poverile de ordin fizic decît alți copii de vîrsta mea. Acea a treia parte era partea cea mai aprigă din mine însămi. În ea trăiam o viață de vis, alături de scriitori, artiști și muzicieni. Speranța, dulcea, cruda, amăgitoarea speranță îmi șoptea la ureche că viața e lungă și conține mult „mai tîrziu” și că în acest „mai tîrziu” se va adeveri și viața viselor mele. Așa că am mers mai departe, cu acel lac scînteietor la orizont ademenindu-mă să mă apropii și să navighez pe apele sale de argint și cu neștiința, cu încrezuta și oarba mea neștiință care nu-mi arăta prăpastia de netrecut dintre ei și mine.
(...)
>

SURSA

Miles Franklin, Strălucita mea carieră, traducere Corina Popescu, editura Univers****, București, 1991, pp. 39-41.

NOTE M. T.

*Livră – Unitate de măsură pentru greutăți din țările anglo-saxone, care echivalează cu 453 grame.

**Penny – Monedă divizionară engleză care valora în mod tradițional a 12 a parte dintr-un șiling, care valora la rândul său a 20 a parte dintr-o liră sterlină. După 1971 un penny valorează a 100 a parte dintr-o lira sterlină.

***Australia – Colonizată la sfârșitul secolului XVIII cu deținuți britanici, insula-continent a căpătat chiar în 1901 statutul de dominion al coroanei britanice, adică  autoguvernare internă.
**** ColtulColectionarului.ro - 23 iulie 20101 (http://www.coltulcolectionarului.ro/blog/wordpress/stralucita-mea-cariera-de-miles-franklin/)

Genocid și demografie (TREBICI 1991)

 Vladimir Trebici, Genocid și demografie, Humanitas / Sociologie - Repere - 2, București, 1991, 160 p.

7 Genocid și genociduri
Puțină etimologie și istorie
Ce spune dreptul pozitiv?
Alte forme ale genocidului
Măsură și metodă

20 Populație și tranziție
Dinamism demografic
Structuri demografice și inerție

34 Natalitate și fertilitate
Despre natalitate
Fertilitatea
Familia și căsătoria

48 Mortalitatea și „legile” ei

57 „Despărțirea” de Europa
Politica demografică între „paternalism” și cinism

83 De la cauză la efect e (uneori) o cale atât de lungă
Genogenism și copiii „nedoriți”
Supramortalitate
Indici somatometrici

109 Cu ce mijloace se poate săvârși genocidul?
Alimentație „științifică”
Frig, lipsă de medicamente
Gulag românesc

121 Genocidul și țărănimea

131 Gerontocid

140 Bilanț provizoriu
Portret demografic neretușat
Moștenirea

150 Glosar de termeni demografici

coperta IV
În decembrie 1989, presa din toată lumea vorbea despre 60.000 de victime ale acțiunilor represive din acele zile. Apoi, s-a descoperit că numărul evocat face parte mai degrabă dintr-un proces de intoxicare informațională. Știința demografiei este singura care poate decela amplorea pierderilor de populație cauzate de decizii politice și de ol legislație ucigașă. Vladimir Trebici ne oferă o introducere accesibilă în metodele care pot stabili exact cifrele și o primă serie de repere statistice ale tragediei demografice pricinuite de actele dictatoriale comuniste.

Interviu cu ziaristul Franyo Z. (ARION 1979)

George Arion, Interviuri, I, Eminescu, București, 1979 (1976), 139-147.

-Aveați 13 ani cînd a început acest secol. (...) Ce aștepta întreaga omenire de al secolul XX?
-Popoarele își așteptau dezrobirea. Eliberarea națională și socială. De aceea, nu e de mirare că începutul acestui secol a fost marcat de o serie de răscoale și greve, de agravarea conflictelor dintre țărănime și moșierime, de intensificarea mișcării revoluționare. A crescut conștiința de clasă a muncitorimii. N-am să uit cum, în 1912, în urma unei acțiuni a contelui Ștefan Tisza, au fost dați afară din parlamentul ungar toți deputații de stînga. Muncitorii s-au adunat în fața parlamentului. A intervenit poliția călare. Un polițist a tăiat cu sabia mîna unui muncitor chiar în fața mea. În furia sa, mulțimea l-a zdrobit pe polițist. (...) Și oamenii nu așteptau de la secolul XX rezolvarea problemelor care  îi frămîntau, ci luptau și își dădeau chiar viața pentru înfăptuirea unei vieți mai drepte și mai bune.
-(...)
-(...) Începutul acestui secol, chiar dacă nu cunoștea liniștea, semăna totuși mai mult cu veacul anterior. Era mai echilibrat, cu mai multă încredere în valorile tradiționale, în valorile umaniste.
-Vă reamintesc un vers al lui Rilke: „Trăiesc acum cînd veacu-i pe sfîrșite”. Dumneavoastră ați străbătut 76 de ani din secolul XX. Prin ce credeți că se deosebește de cele anterioare?
-(...) Dar fenomenul esențial care s-a petrecut în acest răstimp socot că este răsturnarea dominației burgheziei și instaurarea puterii proletariatului  într-un mare număr de țări al eglobului.
-Cum ați trecut prin frămîntările acestui secol dvs., care sînteți un umanist?
-Tot ce am văzut că se face împotriva omului m-a determinat să fiu și mai dur în articolele mele. Am devenit și mai agresiv în scris, cu fiecare lovitură dată umanității în special de fasciști. (...)
-Este binecunoscută activitatea dvs. împotriva fascismului încă de la primele manifestări ale sale.
-Hitler a fost un monstru. Un demagog și un incult. Un dușman al valorilor culturale. Nici în ziua de azi nu pot pricepe cum de l-au urmat atîția germani în acțiunile sale demențiale și criminale.Cum de și-au lăsat călăuzite energia și puterea creatoare pe un făgaș antisocial și antidemocratic. L-am urît pe Hitler și pe acoliții lui cum nu am urît pe nimeni.
(...)
-(...) Ce v-a impresionat cel mai mult din istoria românilor?
-(...) Dar niciodată cele citite nu pot provoca o emoție asemănătoare cu cea provocată de o întâmplare la care ai participat direct. (...) În 1918, în decembrie, la Alba Iulia, am trăit emoția mulțimilor strînse acolo cînd s-a proclamat unirea Transilvaniei cu România. M- au impresionat jertfele date de români în al doilea război mondial, în care au luptat cu o abnegație și un curaj care nu se pot uita.
-Care credeți că este originalitatea românilor în context european?
-Poporul român a fost și este un catalizator al istoriei din această zonă a Europei. Acest rol l-a plătit scump, făcând multe sacrificii. Poporul român, în pofida conjuncturilor, n-a pornit niciodată la luptă împotriva altor popoare. (...) El n-a cerut teritorii de la alții, n-a amenințat. Unii au tras concluzia că el este senin, că poate oricine să-l calce în picioare. Da, poporul român este tolerant, însă să nu uităm că el știe să se și revolte. Și n-am să dau neapărat ca exemplu războaiele pentru eliberare națională. Am să-ți reamintesc de răscoala din 1907, cînd nu luptau două popoare, ci în cadrul aceleeași comunități luptau obiditul împotriva exploatatorului. (...)
-Locuiți de foarte mulți ani la Timișoara.. Deși ați trecut prin zeci de orașe ale lumii, la capătul fiecărei călătorii, tot aici vă întoarceți...
-Pentru că aici îmi sînt prietenii. (...) În alte părți, oamenii, oricît de amabili, oricît de politicoși ar fi, au o răceală care te îngheață. Se interesează de tine nu din inimă, ci pentru că așa cere o etichetă rigidă. dar te fac să simți în permanență că ei sînt mai presus de tine. Românii nu au acest spirit de dominație. Așa că eu mă întorc la Timișoara de fiecare dată nu pentru că aici pot să mă întîlnesc cu prietenii mei, scriitorii români, și pot să beau cu ei un pahar de țuică și pot să ascult lăutarii pînă în zori (...), ci pentru că aici sînt oamenii cu care mă înțeleg eu cel mai bine, pentru că aici este casa mea. Eu nu locuiesc la Timișoara, eu trăiesc aici.
-Traduceți din literatura română în limbile maghiară  și germană, traduceți din alte literaturi în românește. Sînteți ca un ambasador al prieteniei între popoare.
-Imperativul meu ca traducător, pe lîngă acela că orice tălmăcire trebuie să fie realizată la un înalt nivel estetic, e și acela de a contribui la apropierea între popoare. (...)
-Traducerea este și un act patriotic.
-Cu siguranță. (...)
-Sîntem noi cunoscuți în Europa?
-Dacă acțiunile politice ale țării noastre sînt binecunoscute, din păcate nu același lucru putem spune în legătură cu valorile noastre culturale. (...) Din păcate, de problema propagandei culturale se ocupă prea puțini funcționari și prea puțini specialiști. Consiliul Culturii și Educației Socialiste ar trebui să aibă mai mult interes în legătură cu modul în care sîntem noi cunoscuți în lume.
-(...) Ce este nou în România de azi? (...)
-De pildă, faptul că nu un mic grup se ocupă de probleme țării noastre, ci întreg poporul participă la procesul de edificare socialistă. (...)
-Niciodată prestigiul României nu a fost mai mare decît în acești ani...
-Pentru că în fruntea poporului se află un conducător care a știut să și știe să descopere tot ce e mai bun în ființa acestui popor și să-l mobilizeze pentru realizarea unor idealuri mărețe. Am colindat multe țări și m-am convins că despre președintele Nicolae Ceaușescu se vorbește cu admirație și respect, ca despre un important om politic al epocii noastre, al istoriei dintotdeauna a românilor, care continuă șirul de mari bărbați născuți pe aceste meleaguri, bărbați pentru care destinul poporului e mai presus decît viața lor.
-Sînteți un umanist, un om preocupat de destinul culturii, de modul cum se răfrînge ea în conștiințele oamenilor. (...)
-În socialism, cultura nu e un privilegiu, nu  e un drept moștenit, ci este un drept al fiecărui om. Cultura socialistă este cultura muncitorilor și țăranilor și nu e numai apanajul activiștilor din casele de cultură. (...) Am constatat că tineretul ar tot mai puțin timp liber. Acel timp pe care să-l cheltuiască nu alergînd după minge sau mergînd la dans, deși sînt lucruri folositoare și acestea. (...) E un lucru dureros pentru mine să văd că setea de lectură a unui copil nu poate fi potolită pentru cătot timpul are ceva de făcut pentru școală, fie teme (numeroase și din ce în ce mai dificile), fie că e chemat la tot felu de activități. (...) Astăzi punem accentul (nu numai noi) pe o mare specializare. Dar nu sînt de acord cu îngustarea orizontului cultural. Dezvoltarea tehnicii nu trebuie să ne facă să uităm fiecare trebuie să se autoperfecționeze, că sîntem oameni și că avem o condiție a noastră de care trebuie să fim demni. Într-un univers chiar suprasaturat de tehnică, cultura poate oferi sentimentul libertății.
-Sînteți un om pe care îl cunoaște Europa. Ați colindat multe orașe ale lumii, ați cunoscut oameni de valoare pentru cultura omenirii, ați fost primit de șefi de state. Ați fost încununat de premii prestigioase, printre care și Premiul Herder. Sînteți desigur mulțumit de destinul ce v-a fost hărăzit.
-Am luptat pentru socialism. Am suferit pentru el. Acum am șansa să-l cunosc nemijlocit. Sînt mîndru că am ales drumul socialismului încă din tinerețe. (...)
-Care a fost cea mai mare bucurie din viața dv.?
-Participarea la revoluția din 1918. (...) Și chiar dacă poate nu vrei să mă întrebi, am să-ți spun și care a fost cea mai mare durere din viața mea. Fiul meu Claudiu a fost ucis de hitleriști cu cîteva zile înainte de a se termina războiul. Multă vreme n-am știut împrej. în care s-a sfîrșit. Oriunde scriam, primeam același răspuns: „inconnu”. Profesorul universitar Bruno Snell a reușit să reconstituie totul. A aflat întîmplările de la ultimul om cu care a discutat Claudiu, urmărit de fasciști pentru că era fiul lui F. Z., gazetarul care scrisese împotriva lor sute de articole, a peregrinat prin mai multe țări din Europa către sfîrșitul războiului. Era în Franța cînd a auzit că România  a întors armele contra fasciștilor. (...) A pornit încoace împreună cu un prieten italian La un moment dat a ajuns într-o localitate situată lîngă granițele a 3 state: Germania, Franța, Elveția. Claudiu și celălalt băiat au trebuit să aștepte într-o cabană momentul favorabil pentru a trece în Elveția. De graniță îi despărțeau doar 300 m pe care trebuiau să-i străbată în fugă. (...) O patrulă germană a trecut pe la acea cabană și i-a legitimat. Hitleriștii, aflînd cine e fiul meu, i-au luat și i-au purtat prin mai multe închisori. Cînd sfîrșitul fascismului devenise iminent, hitleriștii i-au împușcat într-o pădure. Fiul meu a reușit să comunice cu un om din partea locului. De la acesta a aflat toată povestea B. S. și mi-a scris o scrisoare lungă pe care o purtam în servietă, de teamă să n-o găsească soția mea. (...)
-Dacă vi s-ar oferi privilegiul (...) să fiți auzit și înțeles de toți locuitorii acestei planete, ce ați dori să comunicați oamenilor?
-(...) Le-aș spune să fie atenți că tehnica aduce mult bine, dar, atunci cînd ea nu este controlată, poate să aducă și nenorociri. Aș vorbi oamenilor despre bucuria pe care ți-o poate provoca lectura, depre sentimentul de împlinire la care ajunge ființa umană prin cultură. Și le-aș mai spune că viitorul omenirii nu poate fi decît unul. (...) Poate fi o viață nu atît de comodă și nu atît de luxoasă cum ar dori cei trîndavi. Dar o viață mai liniștită, mai plină de fericire. Această cale fiind calea socialismului, a comunismului. Calea pe care cu strălucire merge țara mea, România.