Pacea este cel mai groaznic război; în timpul ei, trebuie să ai răbdarea de a aştepta să-ţi moară duşmanul. VICTOR MARTIN - ''Carte de citit la volan''
Faceți căutări pe acest blog
miercuri, 28 octombrie 2015
Creștinism, mahomedanism și confucianism în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1932)
(...)
- Ah, Dinny, ce plăcut e acum după retragerea acestor hoarde de midieni*! Mandarinatul** în floare. Ai cunoscut măcar un sfert din ei? De ce fac oamenii nunți? Sau la ofițerul stării civile, sau sub cerul liber, o a treia cale de păstrare a bunei-cuviințe nu există. (...) Ar fi multe de spus în favoarea mahomedanismului, cu excepția faptului că acum și la ei moda să se limiteze la o singură soție și aia nu-i închisă în purdah***. Apropo, circulă un zvon că tînărul Desert a trecut la mahomedanism. (...) Pînă acum am auzit numai de două cazuri similare, petrecute în Orient, dar ăia erau francezi și doreau haremuri.
- Pentru așa ceva ar fi fost suficient să aibă bani, unchiule.
- Dinny, devii cinică. Oamenilor le place să aibă consfințirea religiei. Dar cu Desert n-ar putea să fie același caz; e o făptură foarte exigentă, după cîte îmi amintesc.
- Unchiule, religia are vreo importanță atîta timp cît oamenii nu-și fac rău unul altuia?
- Mă rog, ideile unor mahomedani în legătură cu drepturile femeii sînt puțin cam primitive. Dacă femeia e necredincioasă, mahomedanul e în stare s-o zidească de vie. Cînd am fost în Maroc, era acolo un șeic**** teribil!
Dinny se cutremură.
- Din vremuri imemoriale, după cum vine vorba, continuă Sir Lawrence, religia s-a făcut vinovată de cele mai înfiorătoare isprăvi care s-au petrecut pe acest pămînt. Mă întreb dacă tînărul Desert s-o fi convertit ca să aibă acces la Mecca. N-aș zice că-i în stare să creadă în ceva. Dar nu se știe niciodată, e o familie bizară.
(...)
- Ce procent din omenire mai practică astăzi religia, unchiule?
- În țările nordice? Dificil de spus. La noi, zece-cincisprezece la sută din adulți, poate. În Franța și în țările meridionale, unde există țărănime, poate ceva mai mult, cel puțin la suprafață.
- Dar despre oamenii care au fost aici în după amiaza de azi, ce ai de spus?
- Cea mai mare parte din ei s-ar simți șocați dacă le-ai spune că nu sînt buni creștini, și cea mai mare parte ar fi și mai șocați dacă le-ai cere să-și împartă jumătate din avere la săraci, ceea ce-i transformă în niște joviali farisei, sau saduceni*****, ce erau?
- Dar dumneata, unchiule Lawrence, ești un bun creștin?
- Nu, draga mea; dacă sînt ceva, sînt un soi de adept al lui Confucius******, care, după cum știi, a fost pur și simplu un filozof etic. Cea mai mare parte din casta noastră, în țara asta, sînt mai curînd confuceni decît creștini, dar fără să știe. Credință în străbuni și în tradiție, respect pentru părinți, onestitate, cumpătare în comportament, blîndețe față de animale și față de cei ce depind de noi, teama de a nu supăra pe alții și stoicism******* în fața durerii și a morții.
- Și de ce altceva ar mai fi nevoie, murmură Dinny, încrețindu-și nasul, în afară de dragostea pentru frumos?
- Frumosul? Asta-i o chestie de temperament.
- Și totuși asta-i divizează pe oameni mai mult decît orice altceva.
- Da, dar fără voia lor. (...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 356-357.
NOTE M. T.
* Madianiți = Popor nomad din nord-vestul Deșertului Arabiei, menționat în Vechiul Testament. (http://www.britannica.com/topic/Midianites)
** Mandarin= Înalt funcționar al Chinei imperiale. (http://www.merriam-webster.com/dictionary/mandarin)
*** Purdah = Practică musulmană, implementată mai ales în India, prin care femeile erau izolate față de străini prin voal în publi cși perdele în casă. (http://www.britannica.com/topic/purdah)
**** ȘEÍC1, șeici, s. m. 1. (În țările arabe) Căpetenie a unui trib, a unei formațiuni statale. 2. Șef al unei comunități religioase la musulmani. [Var.:șelh s. m.] – Din tc. șeyh.
Sursa: DEX '09 (2009)***** Facțiuni din societatea evreilor antici, menționate în Biblie.(http://www.crestinortodox.ro/istoria-bisericii/istoria-bisericii-primele-trei-secole/partidele-70577.html)
****** Kung Fu-tzi (Confucius în latină) (551 î. H. - 479 î. H.)(http://www.crestinortodox.ro/religiile-lumii/confucianismul/invatatura-confucius-71822.html)
******* http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-etica-religioasa/etica-stoica-71739.html
joi, 23 aprilie 2015
Latinitatea în concepția unui scriitor român la începutul secolului XX (MINULESCU 1929)
(...)
Pe mine, însă, deocamdată nu mă interesa nici semnătura, nici plata. Mă interesa articolul în sine. Eram foarte mulțumit de ceea ce scrisesem. Nu-mi mai aduc aminte dacă era chiar așa, dar aproximativ iată cam ce le spuneam eu studenților italieni:
„Da! Sîntem latini... Și sîntem latini nu fiindcă am citit lucrul acesta pe pietrele monumentelor milenare sau în filele cărților de istorie universală, ci fiindcă simțium că sîntem latini ori de cîte ori privirile noastre se întîlnesc și mîinile noastre se ating.”
Iar mai departe:
„Da! Sîntem latini, fiindcă purtăm în suflet cu toți la fel aceeași imagine calmă și majestuoasă amării plină de soare, care ne-a zămislit primii strămoși, findcă iubim deopotrivă Frumosul, Adevărul și Dreptatea, fiindcă știm să vorbim cu elementele naturii, cu care noi cei dintîi ne-am înfrățit, și fiindcă tot noi cei dintîi am avut darul de la zei să domesticim cele mai sălbatice fiare ale creațiunii: Rațiunea, Inteligența și Fantezia... Și mai sîntem latini fiindcă știm să cîntăm și să plîngem la fel, să iubim și să urîm la fel, să uităm la fel...
Da! Sîntem latini, fiindcă Dumnezeu a vrut să fie așa, iar ne-am încăpățînat să rămînem în vecii vecilor latini”...
(...)
>
SURSA
Ion Minulescu, Corigent la limba română, ed. Minerva, București, 1974, pp. 214-215.
marți, 5 ianuarie 1982
Interviu cu Alexandru Andrițoiu (ARION 1982)
George Arion, Interviuri, Albatros, București, 1982
(...)
A. A. - (...) Pentru că unii abia așteaptă să ciupească ideile
altora. Există idei frumoase, inedite, care devin contagioase.
- (...) Actul de creație, ca și viața literară, are nevoie de
un echilibru interior. Poezia mea este de un echilibru clasic, neoclasic, (...).
- (...) Întoarcerea noastră spre clasicism este un răspuns în spiritul sănătoasei tradiții românești și universale dat oricărei încercări de mutilare a frumosului, indiferent dacă e vorba de artă sau oricare alt domeniu.
G. A. - Conduceți o revistă de cultură, „Familia” păcătuiește de această viziune simplificatoare? Sau, mai corect spus,
pentru că am citit în revista dvs. unele poezii conformiste, grandilocvente, de ce
acceptați publicarea lor?
A. A. - Din păcate, există în lumea literară prejudecata, și mai ales la
începători, că numai o poezie ostentativă declarativă `ar merge`, s-ar putea publica. De
aceea, mulți asaltează redacțiile cu teancuri de manuscrise. Care nu sînt altceva decît
poezii contrafăcute. Bieții oameni își iubesc sincer patria, dar ce folos dacă
n-au talent. (...) De-altfel, de la istoricul Congres IX al PCR, respectul pentru diversitatea de stiluri a devenit o realitate.
- (...) Echipa cu care am pornit la drum – R. Enescu, O.
Cotruș, Gh. Grigurcu, I. Negoițescu, N. Balotă, M. Malița – s-a destrămat.
(...) Greșeala e că în cei 12 ani de când apare seria nouă a revistei „Familia” nu
ne-am format o echipă de critici tineri, în toate dom. Iată, acum începem să ne-o
formăm.
- Au și ardelenii umorul lor. Un umor mai sec, pe care
uneori nu-l sesisează decît ei. În asta constă tot farmecul. Și în reacțiile lor cu
întîrz. la umor.
G. A. - Ce au păstrat
românii în această vatră unde au cunoscut și suferințe, și bucurii, și izbînzi, și
înfrângeri?
A. A. - În afară de omenie au mai păstrat un deosebit simț politic și militar. Militar și nu militarist! N-am râvnit niciodată la pămîntul altora.Cu
firea noastră pașnică numai un deosebit simț politic și militar ne-a apărat ființa națională.
- (...) Noi, ardelenii, venim cu un simț acut al ist.oriei datorită dublei asupriri în care am trăit aproape un mileniu.(...) Cuvinte ca dîrz,
doldora, aspru, vajnic etc au fost demonetizate prin suprauzitare. În poezia deceniile 5
și 6 ale epocii noastre.
- (...) Oricît ar părea unora hazardată interpretarea mea, eu
înțeleg Miorița cu cei 3 ciobănei
din Moldova, Muntenia și Transilvania ca pe o frumoasă viziune asupra unității naționale. Să
nu uităm că poezia noastră cultă debutează cu Testamentul Văcărescului și cu Marșul
oștirii române al lui Cîrlova. (...) Sînt împotriva primatului formelor sau
ideilor, ele contopindu-se prin natura lucrurilor. (...) Literatura trebuie să fie
cuvinte ce exprimă adevărul, iar dacă îl exprimă fără fior estetic, nu are de a face
cu literatura.
- Nici o literatură n-a pierdut atîția scriitori tineri ca a
noastră. Cîrlova, Eminescu, Bălcescu, D. Iacobescu, Bogdan Amaru, Ion Trivale,
Mihail Săulescu... mai aproape de zilele noastre N. Labiș.
- Sărăcia, mizeria pot distruge un mare talent, după cum belșugul trăit necugetat poate duce de asemenea la desființarea lui. Dar arta și talentul nu se împlinesc neapărat prin condiții materiale. (...) Nicăieri în lume numai din literatură. nu se poate trăi.
miercuri, 20 ianuarie 1971
Filosoful iluminist Voltaire (1694 Paris - 17878 Paris) despre frumos
”„Ce este frumosul? Pentru broscoiul râios – broasca lui râioasă”, notase Voltaire, care mai spunea, din când în când, adevărul.”
(Henri Queffelec, La Boudeuse sau ocolul lumii făcut de
Bougainville, trad. E. Grozea (fr. 1986), Eminescu/Clepsidra 37, 1990, p.
31)