Indigen versus european în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

<
(...)
- La ce naiba este Chandernagore* atît de aproape de Calcutta**, se gîndi Hurree, sforăind cu gura căscată pe mușchiul muiat al butucului, dacă nu sînt în stare să înțeleg ce spun în franțuzește.
Cînd se apropie din nou de cei doi străini, era chinuit de dureri de cap și umilit, căci spunea că fiind amețit de băutură, poate nu ți-a dat seama că ce vorbește și a îndrugat cîteva cuvinte lipsite de discreție. El era un credincios al Guvernului britanic, căruia i se datora prosperitatea și cinstea țării, și stăpînul său din Rampour*** profesează aceeași convingere. La auzul acestor cuvinte cei doi începură să facă glume pe socoteala lui și să-i repete ceea ce el spusese, pînă cînd bietul om, silit de zîmbetele lor dulcege și șirete clipiri din ochi, trebui să le spună adevărul. Cînd Lurgan Sahib**** află mai tîrziu despre această scenă, își exprimă în gura mare regretul că nu a putut fi și el de față în locul tîmpiților de indigeni, care stăteau fără să asculte la o mică distanță și cu rogojinile în cap, în timp ce picioarele le pătrundeau tot mai adînc în pămîntul muiat, și urmăreau mersul vremii, fără să le pese ce vorbesc cei alături de ei. Toți sahibii pe care îi cunoșteau ei, oameni întotdeauna bine îmbrăcați, se întorceau veseli în fiecare an spre munții și trecătorile obișnuite și aveau slugi, bucătari și argați, în cea mai mare parte, munteni. Sahibii aceștia doi însă, călătoreau singuri și fără nici o suită, prin urmare, trebuie că erau sahibi săraci și proști, căci altfel un sahib cu mintea întreagă nu se poate lua după vorbele unui bengalez*****. Cu toate acestea, acest bengalez le dăduse bani și vorbise cu ei pe limba lor. Dar cum nu erau obișnuiți să fie tratați omenește de cei de o culoare cu ei, bănuiau că prin apropiere trebuie să fie vreo cursă, și stăteau la pândă să o șteargă numaidecît, la primul semnal.
(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim******, vol. II, Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 142/143.

NOTE M. T.
* Chandernagore / Chandannagar = Oraș în apropierea coastei de E a Indiei. Colonie franceză în 1673-1950. (http://en.banglapedia.org/index.php?title=Chandannagar)
** Calcutta / Kolkata din 2001 = Cel mai mare oraș de pe coasta de E a Indiei. Capitala statului federal indian Bengalul de Vest. (https://www.kmcgov.in/KMCPortal/jsp/MunicipalHistoryHome.jsp)
*** Rampou / Rampur = Stat princiar (1774-1947) în nordul coloniei britanice India. (http://www.royalark.net/India/rampur.htm)
**** SAHIB SA-ÍB/ s. m. (în limbajul colonial britanic) stăpân, domn; (p. ext.) om alb. (< engl. sahib) sursa: MDN '00 (2000) (https://dexonline.ro/definitie/sahib)

***** bengali = Grup etnic indo-arian majoritar în Bangladesh (musulman) și important în E Indiei (hinduist). (https://www.britannica.com/topic/Bengali)
****** Grete Tartler, Kim și Gora, „România literară”, 7/2013 (http://www.romlit.ro/kim_i_gora)

Boier versus mujic în Rusia secolului XIX (GORKI 1913-1914)

<
(...)
- Acesta numai vânător nu-i. Iaca, la cocoana mea, la contesa Tatian Lexevna, se afla, vremelnic, drept soț - că ea schimba bărbații, cum schimba și lacheii - se afla vremelnic lîngă dînsa cum spuneam, unul Mamont Ilici, militar de felul lui. Pe acela să-l fi văzut cum trăgea. Ehei, bunicuță, acela trăgea numai cu gloanțe! Îl punea pe Ignașka-tontul cam la vreo patruzeci de pași depărtare și-i atîrna de cingătoare o sticlă, potrivind-o astfel încît să-i spînzure între picioare. Ignașka răscrăcăna picioarele și se strica de rîs, ca tot prostul. Mamont Ilici lua sticla la ochi cu pistolul și - bang! - o spărgea. O singură dată s-a întîmplat ca Ignașka să miște parcă l-ar fi înțepat un tăun și glonțul l-a nimerit în genunchi, drept în oușor. Au chemat doftorul și doftorul i-a tăiat pe loc piciorul. Și cu asta s-a isprăvit. Piciorul l-au îngropat în pămînt.
- Ei da' tontul ce-a făcut?
- Ce să facă? Nimic. Prostul n-are nevoie nici de mîini, nici de picioare. Lui îi dă mîncare prostia. Toți țin la proști, fiindcă prostia nu strică nimănui. Că doar nu degeaba se spune: fie diacon*, fie diac**, numai prost să fie, că nu-ți vine de hac.
Istoriile lui moș Piotr n-o prea minunau pe bunica, fiindcă și dînsa știa zeci de povești de acestea, dar pe mine mă înfricoșau și-l întrebam:
- Da' poate un boier să te omoare, dacă-i vine lui cheful?
- Și de ce n-ar putea? Firește că poate. Se omoară chiar și-ntre ei. La Tatian Lexevna s-a întîmplat odată să vină un ulan***, care s-a luat la ceartă cu Mamont. Numai ce au pus mîna pe pistoale, s-au dus în parc, lîngă heleșteu, și acolo, pe o cărăruță, ulanul l-a pocnit pe Mamont drept în ficat. Pe Mamont l-au dus drept la țintirim, pe ulan l-au trimis în Caucaz**** și gata treaba. Așa fac ei între ei. Cît despre mujici***** și ceilalți, ce să mai vorbim? Înainte tot le mai păsa de oameni, că deh! oamenii erau bunul lor, da' acum******, nici capul nu-i doare.
- Eh! Nici atucnea nu le păsa de oameni, spune bunica.
Moș Piotr încuviință:
- Și asta-i adevărat! Era bunul lor - da' vezi că era ieftin...
(...)
- Uite, tu te superi cînd te bate bunicu-tău, îmi spunea el vrînd să mă mîngîie. Dacă te bate, îi ca să te învețe minte, și te bate ca pe un copil. Da' Tatian Lexevna, cucoana mea, era vestită cum știa dînsa să bată. Avea ea pentru treaba asta pe un om anume, căruia îi zicea Hristofor. Și Hristofor aista așa de bine se pricepea să bată, că se rugau boierii de pe moșiile învecinate de cuoana mea să li-l împrumute! „Dă-ni-l, cucoană Tatian Lexevna, pe Hristofor, ca să bată slugile.” Și cucoana îi dădea voie să se ducă.
Moș Piotr îmi spunea din fir-a-păr și fără răutate cum cucoana aceea, îmbrăcată cu o rochie de tul alb și-n cap cu o băsmăluță subțire ca spuma și albastră ca cerul, ședea într-un jilț roș în cerdacul cu stîlpi, iar Hristofor biciuia în fața ei femeile și bărbații.
- Hristofor aista, domnișorule, măcar că era de loc din Riazan, sămăna a țigan sau hohol*******.  Avea mustățile pînă la urechi și fața vînătă, fiindcă-și rădea barba. Ori era prost, ori mai degrabă cred că făcea pe prostul, ca să nu-l întrebe oamenii lucruri care nu-i veneau la socoteală; cîteodată, în bucătărie, punea apă într-o ceașcă și prindea cîte o muscă sau un gîndac  și-l îneca pe îndelete cu un bețișor. Altă dată își scotea cîte un păduche de după gît și îl îneca tot așa.
(...)
>

SURSA
Maxim Gorki, Copilăria, trad. Cezar Petrescu, ed. Ion Creangă / seria Biblioteca pentru toți copiii nr. 73, București, 1988, pp. 110-112.

NOTE M.T.
* DIÁCON, diaconi, s. m. Membru al clerului hirotonit în prima treaptă a ierarhiei bisericești. [Pr.: di-a-] – Din sl. dijakonŭ. Sursa: DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/diacon)
** DIAC¹, dieci, s. m. 1. (În Evul Mediu) Scriitor de cancelaria domnească și slujbaș al vistieriei din Țările Române; grămătic, uricar; p. ext. copist. ♦ Cărturar, învățat. 2. (Reg.) Cântăreț bisericesc. – Din sl. dijakŭ. Sursa: DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/diac)
*** ULÁN, ulani, s. m. Militar (mercenar) din cavaleria ușoară a armatei române și a unor armate străine din trecut. – Din germ: Ulan. Sursa: DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/ulan)
**** Munții Caucaz, cuceriți în secolul XIX, erau locuiți de populații musulmane războinice.
***** MUJÍC, -Ă s. m. și f. v. mojic. Sursa: DEX '09 (2009) 
MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat în trecut țăranilor ruși. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik. Sursa: DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/mujic)****** În 1861, prin ordinul țarului reformator Alexandru II (1855-1881), țăranii ruși au fost eliberați din șerbie. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/emanciparea-erbilor-ru-i-eliberare-tr-dare)******* Hohol = Termen folosit de ruși pentru a-i denumi pe ucraineni, caracterizați, prin statura înaltă, vocea stridentă și borșul din alimentație. (http://ro.urbandictionary.com/define.php?term=Hohol). hahól, hahóli, s.m. (reg.) rutean (poreclă dată de ruși rutenilor). Sursa: DAR (2002) (http://dexonline.ro/definitie/hahol)RUTEÁN, -Ă, ruteni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Nume care se dădea ucrainenilor din fosta Austro-Ungarie. 2. Adj. Care aparține rutenilor (1), privitor la ruteni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de ruteni (1). – Din germ. Ruthene. Sursa: DEX '09 (2009) 

Proces pentru moșie în timpul domniei fanariotului Alexandru Moruzi în Moldova (SADOVEANU 1934)

<
(...)
- Ce-i cu hrisoavele*, Sofronie?
- Întrebarea fusese pusă cu glas ușor, și cu o intenție amicală. Leca însă nu se putu să nu întoarcă spre stăpînul său un scurt fulger de privire dură. Era o poveste veche, descoperită într-o privință tot de Lupu Mavrocosti cel bătrîn, cînd își pusese în rînduială hîrtiile vechi ale moșiilor lui. Fusese cîndva adusă în fața divanului domnesc** a lui Alexandru Moruz-Vodă*** o jalbă lungă a răzășilor leculești pentru încălcări de hotare. Un Mavrocosti intrase în hotarul răzășilor prin cumpărarea unei părți și după aceea se lărgise și devenise stăpîn pe toată moșia răzășească. Se arăta în acea pîră că acel Mavrocosti era un străin care slujise la boierii leculești; iar acum se ridicase el, fie prin voia lui Dumnezeu, fie prins silă, și de atunci așa ajunseseră lucrurile încît răzășii sărăciseră, iar unii ajunseseră chiar slugi la el. Pricina se judecase și răzășii leculești fuseseră rămași de Mavrocosti cel dintîi. Iar tatălui lui Mavrocosti acesta îi plăcea, cîteodată, să zădărască pe Dumitrache Leca, tatăl lui Sofronie, cu amintirea procesului și hotărîrea divanului.
(...)
>

SURSA
Mihail Sadoveanu, Nopțile de Sînziene, ed. Albatros, București, 1990, p. 66-67.

NOTE M.T.
* Hrisov = Act emis de domnitor în Țările Române (http://www.readoz.com/publication/read?i=1034463&pg=497#page496)
** Divan domnesc = Consiliul marilor boieri.
*** Alexandru Moruzi = Domn fanariot al Moldovei (1792-1793; 1802-1806; 1806-1807)

Moşierul rus din secolul XIX (TURGHENIEV 1852)

<(...)
Să trecem acumn la celălalt moşier.
Mardari Apolonîci Stegunov nu samănă întru nimic cu Hvalînski, nu-i de crezut să fi fost cîndva în serviciu şi niciodată nu trecuse drept bărbat frumos. Mardari Apolînici e un bătrînel scund, umflat, chel, cu două bărbii, cu mînuţe moi şi cu o burticică respectabilă. E foarte primitor şi glumeţ - om de viaţă, cum se spune. Umblă şi vara şi iarna într-un halat vărgat, vătuit. Numai într-un singur punct se apropie de generalul Hvalînski. E şi el holtei. Are în proprietate cinci sute de suflete*. Mardari Apolonîci se ocupă foarte superficial de moşie. Acum zece ani, ca să nu fie în urmă cu progresul, a cumpărat de la Butenhop din Moscova o batoză*, a încuiat-o într-o şură şi s-a liniştit. În cîte o zi frumoasă de vară porunceşte să i se înhame calul la drişca** de cursă şi se duce să vadă grînele pe cîmp şi să culeagă albăstreală.  Mardari Apolonîci trăieşte cu totul după moda veche. Şi casa lui e aranjată ca în vechime: în antret, aşa cum se cuvine, miroase a cvas***, a lumînări de seu şi a piei; la dreapta, bufetul cu o mulţime de şvabi**** şi ştergare; în sufragerie, portrete de familie, muşte, un ghiveci mare cu muşcate şi un spinet discordat; în salon trei divanuri, trei mese, două oglinzi şi o pendulă răguşită cu smalţul cadranului înnegrit şi cu arătătoarele de bronz cizelat; în birou, o masă plină de hîrtii, paravane de culoare sinelie***** pe care-s lipite gravuri decupate din diverse opere ale secolului trecut, dulapuri de cărţi cu iz de mucegai, paianjeni şi colb negru, un fotoliu desfundat, o fereastră italiană, o uşă spre grădină ermetic închisă... Într-un cuvînt, toate după datină. Mardari Apolonîci are multă slujitorime, toată îmbrăcată după moda veche: caftane****** lungi, albastre, cu gulere înalte, pantaloni de culoare nedesluşită, veste scurte, gălbii. Slugile spun musafirilor ''batiuşka''*******. Gospodărirea moşiei o duce un burmistru******** ţăran, cu barba revărsată peste cojoc, iar casa - o babă zgîrcită şi zbîrcită, îmbrobodită cu tulpan********* cafeniu. În grajdul lui Mardari Apolonîci sînt vreo treizeci de cai de toate soiurile; domnia-sa călătoreşte cu o caleaşcă meşterită în gospodărie la el şi care cîntăreşte o sută de cincizeci de puduri**********. Primeşte oaspeţi cu multă plăcere şi-i tratează minunat, adică: mulţumită proprietăţilor de abrutizare a bucătăriei ruse îi lipseşte toată ziua de putinţa de a se interesa de orice altceva, afară de preferans***********. El însuşi nu se ocupă nicodată de nimic şi nu mai citeşte nici măcar Cheia viselor. Dar asemenea proprietari mai sînt destui la noi în Rusia.
(...)>

SURSA
Ivan Turgheniev, Doi moşieri: Ivan Turgheniev, Povestirile unui vînător, trad. M. Sadoveanu, ed. Albatros, Bucureşti, 1989, pp. 190-192.

NOTE M.T.
* Țăranii ruși dependenți de boieri au fost eliberați prin ucazul din 1861 al țarului Alexandru II (1855-1881), ca parte a efortului de modernizare a imperiului după înfrângerea din Războiul Crimeii (1853-1856).
** batoză = maşină de treierat
*** drișcă = trăsurică ușoară neacoperită cu două roți, cabrioletă, șaretă („bricika” rusă)
**** cvas =  băutură răcoritoare, cu gust acrișor, obișnuită la ruși, preparată prin fermentare din fructe sau din apă, pâine și malț
***** şvab = două insecte din ordinul ortopterelor, care trăiesc în locuri întunecoase şi se hrănesc cu resturi alimentare: Blatta orientalis de culoare neagră-cafenie şi Phyllodromia germanica de culoare galben-roşcată
****** sineliu =albăstriu, ultramarin, indigo („sinu” bulgară)
******* caftan =  manta orientală, albă, lungă și largă, împodobită cu fire de aur sau de mătase, pe care o purtau și domnii și boierii români („kaftan” turcă)
******** batiușka = tată
********* burmistru = administrator („burgmeister”=primar / germană)
********** =  basma în trei colțuri cu care țărăncile își acoperă capul, făcută din pânză bumbac, de lână, de mătase, cu țesătura foarte subțire și străvezie („tulpáni” neogreacă; „tulbent” turcă)
*********** pud = unitate de măsură rusească pentru masă egală cu 16,38 kg
************ preferans = joc de cărți franțuzesc („preference”) cu trei sau patru persoane în mai multe tururi