Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta Bistriţa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bistriţa. Afișați toate postările

joi, 13 iunie 2013

Un englez de confesiune anglicană versus superstiţiile din Transilvania în secolul XIX (STOKER 1897)

În 1897, scriitorul irlandez Bram Stoker a publicat celebrul roman Dracula. Jonathan Harker, secretarul unui avocat din Londra, pleacă într-o călătorie de afaceri la contele Dracula din Transilvania, provincie a Imperiului Austro-Ungar. Sosit cu trenul la Bistriţa, se pregăteşte să plece cu diligenţa la castelul contelui, situat în regiunea Bistriţa din Carpaţii Orientali.

<(...)
Chiar în clipa în care mă pregăteam să plec, bătrâna intră în camera mea şi mă întreabă scuturată de fiori:
-Trebuie să te duci? Oh, tinere Herr, trebuie să te duci_
Era într-o asemenea stare de agitaţie, încît părea că uitase şi cîtă nemţească ştiuse şi o amesteca cu vorbe din limbi pe care nu le cunoşteam. De-abia puteam să-i urmăresc întrebările. Cînd i-am spus că trebuie să plec numaidecît şi că mă angajasem într-o afacere importantă, ea mă întrebă din nou:
-Ştii ce zi e astăzi?
I-am răspuns că e patru mai. Clătină din cap, pe urmă zise:
-Da, desigur, ştiu asta, ştiu! Însă dumneata ştii ce zi anume e?
Cum i-am răspuns că nu înţeleg, ea reluă:
-E ajunul Sfântului Gheorghe. Nu ştii că în noaptea asta, cînd bat clopotele miezul nopţii, duhurile rele pun stăpînire pe lume? Ştii unde te duci şi ce te aşteaptă?
-Era atît de îngrozită, încît m-am străduit să-i redau curajul.
În cele din urmă căzu în genunchi, implorîndu-mă să rămîn sau să mai aştept măcar o zi-două. Era tare caraghios, însă nici eu nu mă simţeam în apele mele. Totuşi trebuia să-mi văd de treburi, nu puteam îngădui să se amestece nimeni. Am încercat deci s-o ridic în picioare şi i-am spus, cu toată seriozitatea de care eram în stare, că îi mulţumesc, dar că obligaţia mea e imperioasă, şi că trebuie să plec. Se sculă, îşi şterse ochii şi scoţîndu-şi crucifxul de la gît, mi-l întinse. Nu ştiam ce să fac, deoarece, asemeni oricărui anglican, fusesem învăţat să privesc lucrurile acestea într-o oarecare măsură drept idolatrie şi totuşi mi se părea lipsit de cuviinţă să refuz o persoană vîstnică, atît de bine intenţionată şi atît de tulburată. Pesemne că citit în ochii mei îndoiala, căci, petrecîndu-mi după gît crucifixul, îmi spuse: ,,De dragul mamei dumitale'', şi ieşi din încăpere.  
(...)
>

SURSA
Bram Stoker, Dracula, trad. B. Cioculescu & I. Ciocuclescu, edit. Univers, Bucureşti, 1990, p. 42-43.