Istoria secuilor dintr-o perspectivă irlandeză a secolului XIX (STOKER 1897)

În 1897, scriitorul irlandez Bram Stoker a publicat celebrul roman Dracula. Tînărul Jonathan Harker, secretarul unui avocat englez, face o călătorie de afaceri la contele Dracula, al cărui castel se situa în regiunea transilvăneană Bistrița din Carpații Orientali. Bătrânul Dracula, nobil secui, îi face lui Harker o scurtă prezentare a istoriei neamului său, pe care acesta o notează în jurnalul său.

<(...)

Miezul nopții. Am avut o lungă conversație cu contele. I-am pus cîteva întrebări privitoare la istoria Transilvaniei și subiectul l-a animat în chip surprinzător. Cînd vorbea despre lucruri și oameni, mai cu seamă despre bătălii, ai fi zis că a fost de față. Mi-a explicat după aceea că pentru un boyar, mîndria casei și a numelui său constituie propria mîndrie, că gloria lor este propria glorie, iar destinul lor, destinul propriu. De cîte ori vorbea de neamul lui spunea „noi”, vorbind aproape numai la plural, așa cum grăiește regele. Aș dori să pot reda întocmai ce spunea, căci mi s-a părut fascinant. Mi se părea a cuprinde într-însul întreaga istorie a țării. Se aprinsese vorbind și străbătea camera în lung și în lat, trăgîndu-se de mustățile mari și albe și înșfăcînd tot ce-i cădea prin mîna puternică, de parcă ar fi vrut să-l sfarme. Pe cît de fidel am să pot, am să descriu o parte din cele povestite, fiindcă ele cuprind un fel de istorie a seminției sale:

„Noi, secuii, avem dreptul de a fi mîndri, fiindcă în vinele noastre curge sîngele mai multor popoare viteze, care s-au luptat pentru supremație ca leii. Aici, în vîltoarea raselor* Europei, tribul Ugric** a adus din Islanda*** spiritul războinic pe care li-l insuflaseră Thor și Wodin**** (1) și pe care luptătorii lor l-au desfășurat cu atîta ardoare pe țărmurile Europei, ba chiar în Asia și în Africa, încît popoarele credeau că năvăliseră peste ele vîrcolacii. Cînd au ajuns pe aceste tărîmuri, au găsit pe huni, a căror furie agresivă măturase lumea ca un foc pustiitor, încît popoarele sfărîmate îi considerau drept urmași ai acelor vrăjitoare de demult care, izgonite din Sciția*****, se împerechiaseră cu demonii din deșert. Nătării! Ce demon sau ce vrăjitoare a fost atît de mare ca Attila******, al cărui sînge în vinele mele? și-și ridică în sus brațele. E de mirare că sîntem o rasă de cuceritori? Că atunci cînd maghiarii, lombarzii*******, avarii********, bulgarii********* sau turcii și-au revărsat valurile la hotarele noastre, i-am aruncat înapoi? E de mirare că atunci cînd Arpad********** cu legiunile sale se îndrepta spre cîmpiile Ungariei, ne-a găsit aici, cînd și-a întins stăpînirea? că eram aici la descălecat? Iar cînd ungurii triumfători au început să se reverse spre răsărit, ei au pretins că se înrudesc cu secuii, încredințîndu-le timp de secole apărarea fruntariilor cu turcii. Mai mult încă, datoria lor de a apăra frontiera nu păru a lua sfîrșit niciodată, căci, după cum spun turcii: „Apa doarme, dar dușmanul veghează!” Oare cine a primit mai bucuros decît noi, dintre cele patru națiuni, „spada însîngerată” (1), cine s-a strîns mai grabnic sub stindardul regelui? Cînd a fost spălată cea mai mare rușine a poporului meu, rușinea de la Cossovo***********, atunci cînd steagurile valahe și maghiare s-au plecat în fața Semilunii, oare nu un voievod din seminția mea a trecut Dunărea și l-a înfrînt pe turc, în țara lui? Într-adevăr, a fost un Dracula! Fie-i blestemat fratele nemernic************ care, odată învins și-a vîndut turcilor neamul, aruncîndu-l în robie rușinoasă! Și nu tot Dracula l-a inspirat pe un vlăstar din spița sa, care mai apoi a trecut iar și iar Dunărea năboind peste turci? Și care, după ce bătuse în retragere, a revenit la atac în atîtea rînduri, pînă cînd cîmpul de luptă s-a umplut de sîngele oștenilor săi, ca și cum ar fi știut că va repurta singur victoria finală? S-a spus că se gîndea numai la sine. Dar la ce e bună prostimea fără căpătenie? Unde ar duce războiul, fără o minte și o inimă care să-l îndrume? Pe urmă, după bătălia de la Mohacs*************, cînd am izbutit să scuturăm jugul maghiar, noi, cei din sîngele lui Dracula, am fost din nou printre conducătorii poporului, căci cugetul nostru nu-și găsea alinare, cîtă vreme nu eram liberi. Ah, tinere domn, secuii - iar Drăculeștii au fost inima, cugetul și spada lor - se pot lăuda a fi înfăptuit ceea ce niște parveniți ca Habsburgii*************** și Romanovii***************** n-au izbutit nicicînd. Dar vremea războaielor a apus. Sîngele e un lucru prea prețios, în aceste zile de pace dezonorantă, iar gloria acestor mari seminții rămîne numai o poveste frumoasă.”  

(...)  

(1) Etimologie istorică fantezistă, de sorginte romantică.

(1) La vechii unguri, însemnul chemării la oaste (magh. veres kard)   

>

SURSA

Bram Stoker, Dracula, trad. B. Cioculescu & I. Verzea, edit. Univers, București, 1990, p. 68-70

NOTE

*În secolul XIX prin termenul de rasă se înțelegea popor.

**Familia popoarelor fino-ugrice este compusă din finlandezi, estonieni și maghiari.

***Insula Islanda a fost descoperită și populată de vikingii din Peninsula Scandinavă în secolele IX-X.

****În mitologia vikingilor Thor, zeul fulgerului și războiului, era fiul zeului suprem Odin/Wodin.

*****În antichitatea preromană Sciția era numele regiunii din nordul Mării Negre, dat de tribul indoeuropean ale sciților

******Attila a fost fondatorul uriașului, dar efemerului, regat al barbarilor huni la granițele Imperiilor Roman de  Răsărit și Apus. (433-453)

*******Longobarzii de neam germanic au învins, în 567, împreună cu avarii turanici, pe gepizii germanici și au preluat controlul nordului Italiei. Regatul lor a fost cucerit în a doua jumătate a secolului VIII de regele franc Carol cel Mare. Ei au dat numele provinciei italiene Lombardia, cu centrul la Milano.

********Avarii turanici au înființat un hanat cu centrul (Ring) în pusta maghiară, cucerit de același Carol cel Mare la sfîrșitul secolului VIII.

*********Bulgarii turanici conduși de hanul Asparuh s-au instalat în 681 în Bulgaria de azi. Ei au trecut la confesiunea creștină ortodoxă în secolul IX și au fost asimilați ca elită conducătoare de masa slavilor care se instalaseră în Peninsula Balcanică după 602.

**********Arpad a fost conducătorul maghiarilor păgîni care au descălecat în câmpia Ungariei, de unde au început expansiunea în Europa, fiind creștinați în confesiunea catolică de regele Ștefan cel Sfânt în 1000. 

***********Kossovopolje a fost locul a două victorii otomane: prima în 1389, împotriva unei alianțe creștine balcanice, și a doua în 1448, împotriva unei alianțe creștine conduse de regatul maghiar.

************Domnitorul muntean Radu cel Frumos (1462-1473), fratele domnitorului muntean Vlad Țepeș (1456-1462), supranumit Dracula, a acceptat plata tributului față de sultanul otoman Mahomed II, care l-a instalat domn cu acceptul boierilor, în pofida insuccesului otoman din campania împotriva lui Vlad Țepeș.

*************Mohacs a fost locul victoriei decisive din 1526 a sultanului otoman Soliman Magnificul împotriva regelui maghiar Ludovic II, care a murit în luptă. Regatul maghiar a devenit teritoriu de dispută între otomani și dinastia austriacă a Habsburgilor, conducătoare a Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană.

**************Dinastia de Habsburg a deținut titlurile de duci (1282-1483) și arhiduci (1483-1804) ai Austriei, împărați ai Sfântului Imperiu German de Națiune Germană (1438-1804), regi ai Ungariei (1526-1918) și împărați ai Austriei (1806-1918).

***************Dinastia Romanov a deținut titlul de țar al Rusiei între 1613-1917.