Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta boyar. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta boyar. Afișați toate postările

miercuri, 19 iunie 2013

Istoria secuilor dintr-o perspectivă irlandeză a secolului XIX (STOKER 1897)

În 1897, scriitorul irlandez Bram Stoker a publicat celebrul roman Dracula. Tînărul Jonathan Harker, secretarul unui avocat englez, face o călătorie de afaceri la contele Dracula, al cărui castel se situa în regiunea transilvăneană Bistrița din Carpații Orientali. Bătrânul Dracula, nobil secui, îi face lui Harker o scurtă prezentare a istoriei neamului său, pe care acesta o notează în jurnalul său.

<(...)
Miezul nopții. Am avut o lungă conversație cu contele. I-am pus cîteva întrebări privitoare la istoria Transilvaniei și subiectul l-a animat în chip surprinzător. Cînd vorbea despre lucruri și oameni, mai cu seamă despre bătălii, ai fi zis că a fost de față. Mi-a explicat după aceea că pentru un boyar, mîndria casei și a numelui său constituie propria mîndrie, că gloria lor este propria glorie, iar destinul lor, destinul propriu. De cîte ori vorbea de neamul lui spunea „noi”, vorbind aproape numai la plural, așa cum grăiește regele. Aș dori să pot reda întocmai ce spunea, căci mi s-a părut fascinant. Mi se părea a cuprinde într-însul întreaga istorie a țării. Se aprinsese vorbind și străbătea camera în lung și în lat, trăgîndu-se de mustățile mari și albe și înșfăcînd tot ce-i cădea prin mîna puternică, de parcă ar fi vrut să-l sfarme. Pe cît de fidel am să pot, am să descriu o parte din cele povestite, fiindcă ele cuprind un fel de istorie a seminției sale:
„Noi, secuii, avem dreptul de a fi mîndri, fiindcă în vinele noastre curge sîngele mai multor popoare viteze, care s-au luptat pentru supremație ca leii. Aici, în vîltoarea raselor* Europei, tribul Ugric** a adus din Islanda*** spiritul războinic pe care li-l insuflaseră Thor și Wodin**** (1) și pe care luptătorii lor l-au desfășurat cu atîta ardoare pe țărmurile Europei, ba chiar în Asia și în Africa, încît popoarele credeau că năvăliseră peste ele vîrcolacii. Cînd au ajuns pe aceste tărîmuri, au găsit pe huni, a căror furie agresivă măturase lumea ca un foc pustiitor, încît popoarele sfărîmate îi considerau drept urmași ai acelor vrăjitoare de demult care, izgonite din Sciția*****, se împerechiaseră cu demonii din deșert. Nătării! Ce demon sau ce vrăjitoare a fost atît de mare ca Attila******, al cărui sînge în vinele mele? și-și ridică în sus brațele. E de mirare că sîntem o rasă de cuceritori? Că atunci cînd maghiarii, lombarzii*******, avarii********, bulgarii********* sau turcii și-au revărsat valurile la hotarele noastre, i-am aruncat înapoi? E de mirare că atunci cînd Arpad********** cu legiunile sale se îndrepta spre cîmpiile Ungariei, ne-a găsit aici, cînd și-a întins stăpînirea? că eram aici la descălecat? Iar cînd ungurii triumfători au început să se reverse spre răsărit, ei au pretins că se înrudesc cu secuii, încredințîndu-le timp de secole apărarea fruntariilor cu turcii. Mai mult încă, datoria lor de a apăra frontiera nu păru a lua sfîrșit niciodată, căci, după cum spun turcii: „Apa doarme, dar dușmanul veghează!” Oare cine a primit mai bucuros decît noi, dintre cele patru națiuni, „spada însîngerată” (1), cine s-a strîns mai grabnic sub stindardul regelui? Cînd a fost spălată cea mai mare rușine a poporului meu, rușinea de la Cossovo***********, atunci cînd steagurile valahe și maghiare s-au plecat în fața Semilunii, oare nu un voievod din seminția mea a trecut Dunărea și l-a înfrînt pe turc, în țara lui? Într-adevăr, a fost un Dracula! Fie-i blestemat fratele nemernic************ care, odată învins și-a vîndut turcilor neamul, aruncîndu-l în robie rușinoasă! Și nu tot Dracula l-a inspirat pe un vlăstar din spița sa, care mai apoi a trecut iar și iar Dunărea năboind peste turci? Și care, după ce bătuse în retragere, a revenit la atac în atîtea rînduri, pînă cînd cîmpul de luptă s-a umplut de sîngele oștenilor săi, ca și cum ar fi știut că va repurta singur victoria finală? S-a spus că se gîndea numai la sine. Dar la ce e bună prostimea fără căpătenie? Unde ar duce războiul, fără o minte și o inimă care să-l îndrume? Pe urmă, după bătălia de la Mohacs*************, cînd am izbutit să scuturăm jugul maghiar, noi, cei din sîngele lui Dracula, am fost din nou printre conducătorii poporului, căci cugetul nostru nu-și găsea alinare, cîtă vreme nu eram liberi. Ah, tinere domn, secuii - iar Drăculeștii au fost inima, cugetul și spada lor - se pot lăuda a fi înfăptuit ceea ce niște parveniți ca Habsburgii*************** și Romanovii***************** n-au izbutit nicicînd. Dar vremea războaielor a apus. Sîngele e un lucru prea prețios, în aceste zile de pace dezonorantă, iar gloria acestor mari seminții rămîne numai o poveste frumoasă.”  
(...)  

(1) Etimologie istorică fantezistă, de sorginte romantică.

(1) La vechii unguri, însemnul chemării la oaste (magh. veres kard)   

>


SURSA
Bram Stoker, Dracula, trad. B. Cioculescu & I. Verzea, edit. Univers, București, 1990, p. 68-70


NOTE
*În secolul XIX prin termenul de rasă se înțelegea popor.
**Familia popoarelor fino-ugrice este compusă din finlandezi, estonieni și maghiari.
***Insula Islanda a fost descoperită și populată de vikingii din Peninsula Scandinavă în secolele IX-X.
****În mitologia vikingilor Thor, zeul fulgerului și războiului, era fiul zeului suprem Odin/Wodin.
*****În antichitatea preromană Sciția era numele regiunii din nordul Mării Negre, dat de tribul indoeuropean ale sciților
******Attila a fost fondatorul uriașului, dar efemerului, regat al barbarilor huni la granițele Imperiilor Roman de  Răsărit și Apus. (433-453)
*******Longobarzii de neam germanic au învins, în 567, împreună cu avarii turanici, pe gepizii germanici și au preluat controlul nordului Italiei. Regatul lor a fost cucerit în a doua jumătate a secolului VIII de regele franc Carol cel Mare. Ei au dat numele provinciei italiene Lombardia, cu centrul la Milano.
********Avarii turanici au înființat un hanat cu centrul (Ring) în pusta maghiară, cucerit de același Carol cel Mare la sfîrșitul secolului VIII.
*********Bulgarii turanici conduși de hanul Asparuh s-au instalat în 681 în Bulgaria de azi. Ei au trecut la confesiunea creștină ortodoxă în secolul IX și au fost asimilați ca elită conducătoare de masa slavilor care se instalaseră în Peninsula Balcanică după 602.
**********Arpad a fost conducătorul maghiarilor păgîni care au descălecat în câmpia Ungariei, de unde au început expansiunea în Europa, fiind creștinați în confesiunea catolică de regele Ștefan cel Sfânt în 1000. 
***********Kossovopolje a fost locul a două victorii otomane: prima în 1389, împotriva unei alianțe creștine balcanice, și a doua în 1448, împotriva unei alianțe creștine conduse de regatul maghiar.
************Domnitorul muntean Radu cel Frumos (1462-1473), fratele domnitorului muntean Vlad Țepeș (1456-1462), supranumit Dracula, a acceptat plata tributului față de sultanul otoman Mahomed II, care l-a instalat domn cu acceptul boierilor, în pofida insuccesului otoman din campania împotriva lui Vlad Țepeș.
*************Mohacs a fost locul victoriei decisive din 1526 a sultanului otoman Soliman Magnificul împotriva regelui maghiar Ludovic II, care a murit în luptă. Regatul maghiar a devenit teritoriu de dispută între otomani și dinastia austriacă a Habsburgilor, conducătoare a Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană.
**************Dinastia de Habsburg a deținut titlurile de duci (1282-1483) și arhiduci (1483-1804) ai Austriei, împărați ai Sfântului Imperiu German de Națiune Germană (1438-1804), regi ai Ungariei (1526-1918) și împărați ai Austriei (1806-1918).
***************Dinastia Romanov a deținut titlul de țar al Rusiei între 1613-1917.

marți, 18 iunie 2013

Un nobil secui străin în Anglia secolului XIX (STOKER 1897)

În 1897, scriitorul irlandez Bram Stoker a publicat celebrul roman Dracula. Tânărul Jonathan Harker, seccretarul unui avocat englez, face o călătorie de afaceri la nobilul secui Dracula din Transilvania, al cărui castel era situat în Carpații Orientali. Harker își notează în jurnal întîmplările dramatice ale călătoriei.

<(...) Spre încîntarea mea în bibliotecă am găsit un mare număr de cărți englezești, rafturi întregi, și colecții de reviste și ziare. O masă în interiorul încăperii era ticsită de reviste și ziare englezești, cu toate că nici unele dintre ele nu erau recente. Cărțile erau cît se poate de variate - istorie, geografie, politică, economie politică, geologie, drept - toate conțineau relatări despre Anglia, despre viața, obiceiurile și moravurile englezilor. Erau chiar și cărți ca Anuarul Londonez, cărțile „roșii” și „albastre”, Almanahul Whitaker, Buletinele armatei și marinei, și cumva m-a mișcat să-l văd aici - Buletinul Legii.
Pe cînd mă uitam la cărți, ușa se deschise și contele intră. Mă salută foarte cordial, întrebîndu-mă dacă petrecusem o noapte odihnitoare. Apoi îmi spuse:
-Mă bucur că te-am găsit aici, fiindcă sînt sigur că au să te intereseze multe lucruri. Prietenii aceștia - și mîngîie cîteva cărți - căci mi-au fost totdeauna prieteni buni  și de cîțiva ani de cînd mi-a venit ideea de a merge la Londra mi-au dăruit multe, multe ceasuri de desfătare. Datorită lor cunosc marea domniei-tale țară, iar a cunoaște Anglia înseamnă a o iubi. Sînt atît de nerăbdător să străbat forfota străzilor grandioasei voastre capitale, să mă pierd în vîrtejul și în îmbulzeala omenească, să împărtășesc viața, schimbările și chiar moartea, tot ce fac și simt ei. Dar vai! pînă astăzi nu vă cunosc limba decît din cărți. Aștept de la dumneata, prietene, să mă înveți să vorbesc.
-Dar, domnule conte, i-am replicat, înțelegeți vorbiți limba engleză temeinic!
Se înclină cu gravitate:
-Mulțumesc, prietene, pentru măgulitoarea domniei-tale apreciere, dar tot mă tem că mai am mult drum de bătut. Adevărat, cunosc gramatica și cuvintele, însă nu știu încă și cum se pronunță.
-Vă asigur, i-am spus, că vorbiți perfect.
-Nu tocmai, mi-a răspuns, știu bine că dacă m-aș plimba prin Londra și aș vorbi n-ar fi nimeni să nu mă ia drept un străin. De aceea nu sînt mulțumit. Aici sînt un nobil; sînt boyar;  prostimea mă cunoaște, sînt stăpîn. Însă ca străin într-o țară străină, nu e totuna; lumea nu te cunoaște - și n-ai cum să-și dai seama dacă-i ești sau nu pe plac. Aș fi mulțumit dacă aș fi ca toată lumea, ca să nu se oprească nimeni și să se zgîiască la mine, să întrerupă conversația cînd aș vorbi eu și să zică: ia te uită, un străin! Am fost atîția ani domn , încît vreau să rămîn mai departe - sau cel puțin să nu intru la stăpîn. Dumneata vii aici nu numai ca reprezentant al prietenului meu Peter Hawkins, din Exeter, ca să mă pui la curent cu noua mea proprietate din Londra. Ci vei rămîne, cred, o vreme la mine, pînă cînd datorită conversației voi putea stăpîni pronunța limbii engleze; și te rog să-mi atragi atenția cînd fac o greșeală cît de mică, în vorbire.
(...)>

SURSA
Bram Stoker, Dracula, trad. B. Cioculescu & I. Verzea, Univers, București, 1990, p. 58-59.