În 1866, scriitorul rus Fiodor Dostoievski a publicat romanul Jucătorul, bazat pe experiența sa negativă la ruletele din spațiul german. Cartea este scrisă la persoana întâi, povestitorul fiind preceptorul copiiilor unui general rus aflat în voiaj în Germania. El are o discuție despre demnitate cu Polina Alexandrovna, căreia îi prezintă diferența abordării acestei trăsături umane de către ruși și europeni.
<(...)
-Vorbești ca din carte! Dumneata presupui numai că nu știu să mă port cu demnitate. Adică, poate că sunt un om demn, da nu știu să mă impun prin demnitate. Păi, îți dai seama că se poate întâmpla și una ca asta? Toți rușii sînt astfel și știi de ce: sînt prea bogați și multilateral înzestrați ca să poată găsi la repezeală o formulă decentă. Chestiunea stă în formă. De cele mai multe ori noi, rușii, sîntem atît de bogați înzestrați, încît pentru a descoperi o formă decentă avem nevoie de genialitate. Or, genialitatea de cele mai multe ori nu există fiindcă în general există rar. Numai la francezi și poate la cîțiva alți europeni s-a definitivat atît de bine o formă, încît să arăți teribil de demn, iar tu însuți să fii omul cel mai nedemn. De aceea forma are atîta însemnătate la ei. Un francez suportă fără să clipească o jignire sufletească reală, dar un bobîrnac în nas nu suportă pentru nimic în lume, fiindcă asta înseamnă încălcarea unei forme de bună-cuviință acceptată și eternizată. De aceea și sînt atît de ahtiate domnișoarele noastre după francezi, datorită formei frumoase. De altfel sînt sigur că nu există nici o formă, ci doar cocoșul, le coq gaulois*.
*Cocoșul galic (Fr.) >
SURSA
Dostoievski, Jucătorul, Excelsior, Timișoara, 1991, p. 29
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu