În 1897, scriitorul irlandez Bram Stoker a publicat celebrul roman Dracula, a cărui acțiune se petrece și în Transilvania. Romancierul prezintă populația acestei provincii aparțănând atunci Imperiului Austro-Ungar, prin intermediul jurnalului lui Jonathan Harker, secretar unui avocat englez aflat în călătorie de afaceri în regiune.
<(...)
Populația Transilvaniei este alcătuită din patru naționalități distincte: sașii în sud, valahii, care sînt descendenții dacilor; maghiarii, iar în răsărit și nord secuii. Voi descinde printre aceștia din urmă, care susțin că se trag din Attila și huni. Asta poate fi așa, căci în secolul al unsprezecelea ungurii i-au găsit acolo pe huni. Am citit că toate superstițiile cunoscute în lume s-au adunat în potcoava Carpaților, ca și cum aici ar fi fost centrul tuturor vîrtejurilor imaginației. (...)
De-a lungul întregii zile ni s-a perindat prin față o țară ce ni s-a părut plină de frumuseți de tot felul. Vedeam cîteodată orășele sau castele cocoțate pe culmile unor coline cu povîrnișuri, întocmai ca în vechile ceasloave; (...) În fiecare gară, mari grupuri de oameni, adesea îmbulziți, în tot soiul de straie. Unii semănau întocmai cu țăranii de la noi, sau cu aceia pe care i-am văzut în Franța sau în Germania, cu scurteici, pălării rotunde și pantaloni făcuți în casă, însă alții arătau foarte pitoresc. Femeile erau foarte frumușele, cînd nu te uitai prea de aproape la ele, dar le dezavantaja talia. Aveau toate mari mîneci albe, de toate felurile, și mai toate purtau cingători late, cu bete, care fluturau ca veșmintele balerinelor, însă, desigur, cu fuste dedesubt. Slovacii erau cei mai ciudați dintre toți și mai sălbatici, cu pălăriile lor mari de cow-boy, cu pantalonii bufanți, de un alb murdar, cu cămășile de in alb și cingătorile enorme și grele de piele, late de o palmă și țintuite cu alamă. Purtau cizme înalte, cu pantalonii băgați în ele, aveau plete negre și mustăți groase. Erau foarte pitorești, dar nu îți inspirau încredere. Pe scenă, i-ai fi luat numaidecît drept o ceată de tîlhari orientali de demult. Sînt totuși, după cîte mi s-a spus, neprimejdioși și mai degrabă sfioși.
Se întunecase bine cînd am ajuns la Bistrița, un orășel vechi, foarte interesant. Situat practic chiar la frontieră - prin Pasul Bîrgăului (1) ajungi direct în Bucovina - orașul a avut într-adevăr o existență zbuciumată, ale cărei urme încă se mai văd. Cu cincizeci de ani în urmă, incendii uriașe au bîntuit orașul, provocînd mari pagube, în cinci rînduri. La începuturile secolului al XVII lea a suferit un asediu de trei săptămîni, de pe urma căruia a pierdut 13.000 de locuitori, lăsînd deoparte pe cei pieriți de pe urma foametei și a bolilor.
(...)
(1) În text Borgo, după transcrierea hărților vechi.
>
SURSA
Bram Stoker, Dracula, trad. B. Cioculescu & I. Verzea, edit. Univers, București, 1990, p. 40-41
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu