Aventură versus căsătorie în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1932)

<
(...)
Sir Lawrence o bătu pe umăr și ieși grăbit din cameră. Și el era stăpînit de un sentiment straniu. Aflat din nou în biroul lui, rămase pe gînduri. Fuga lui Desert era singura soluție posibilă. Dintre toți cei afectați de această întîmplare, el avea viziunea cea mai clară și cea mai reală asupra psihologiei lui Desert. Adevărat, probabil, că tînărul avea în el o vînă de aur, pe care firea lui făcea tot posibilul s-o ascundă. Dar să trăiești alături de el? Pentru nimic în lume. Laș? De bună seamă că nu era! Experiența lui nu fusese o chestiune simplă, așa cum o vedeau Jack Mushkam și toți pukka-sahibii*, cu superstiția lor că ce-i alb e alb și ce-i negru e negru și nu invers. Nu! Nu! Tînărul Desert fusese prin în capcană într-un mod foarte ciudat. dată fiind natura lui complexă, cu revoltele, umanitarismul, lipsa lui de credință, dată fiind intimitatea lui cu arabii, cazul lui Desert se deosebea de cel al unui englez obișnuit cum se deosebește creta de brînză. Dar, indiferent de acest lucru, nu era un om cu care să poți împărți viața. Bine că scăpase biata Dinny de asemenea pacoste! Ce feste mai juca și soarta! De ce se oprise alegerea ei tocmai asupra lui Desert? Dar dacă-i vorba pe așa, acolo unde intervine dragostea nu mai poți formula nici un „de ce”? Dragostea nu cunoaște legi, nici măcar pe acelea ale bunului simț. (...) Dar - Dumnezeule mare! - căsătoria e o poveste la care te înhami pe viață; da, chiar și în ziua de azi, căsătoria nu e o glumă trecătoare. Ca să pornești într-o căsătorie, ai nevoie de tot norocul și de toate posibilitățile de a da și a lua de care poți face rost. Or la Desert nu prea existau multe posibilități de a da și a lua - prea neliniștit, prea discordant, și poet pe deasupra! Și mîndru, acea mîndrie pornită dintr-o proprie subestimare, pe care nimic nu o poate domoli! Da, o aventură cu el, una dintre legăturile acelea vremelnice pe care le practică tinerii de azi - posibil; dar Dinny nu era făcută pentru așa ceva; pînă și Desert trebuie să fi simțit acest lucru. La Dinny, ar fi părut absolut deplasat să detașezi fizicul de psihic.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell**, trad. A. Ralian, vol. II (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 92-93.

NOTĂ M. T.
* pukka sahib = 1. autentic; 2. superior. Termen folosit pentru elita din colonia britanică India. (https://answers.yahoo.com/question/index?qid=20060626220207AA2bj1q)
** Ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol - http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol

Vechimea familiei în societatea engleză interbelică (GALSWORTHY 1931)

<
(...)
- Ba nu; am avut o dădacă scoțiană. Ferse e un nume scoțian?
- Poate că la origine. Dar Ferse vine din Sussexul de vest, de undeva din munți - o familie veche.
- Dumneata gîndești că familiile vechi sînt bizare?
- Nu văd  de ce ar fi. Cînd într-o familie veche apare un caz de bizarerie, sare mai mult în ochi, în loc să treacă neobservat. Familiile vechi nu sînt închistate, ca oamenii de la țară.
(...)
- Unchiule, dumneata crezi că vechimea familiilor are importanță în sine?
- Ce înseamnă vechime? Într-un anume sens, toate familiile sînt la fel de vechi. Dar dacă te referi la o anumită calitate datorată împerecherii generațiilor în sînul aceleiași caste, ei bine, n-aș putea spune- există o anumită „rasare”, în sensul în care se poate aplica și la cîini și la cai; dar această trăsătură poate fi obținută în orice circumstanțe fizice favorabile - în depresiunile din preajma mării, de pildă; oriunde există condiții prielnice. O rasă bună generează o rasă bună - asta-i evident. Cunosc sate în nordul Italiei unde nu găsești o persoană de rang înalt; și toți sătenii sînt frumoși și rasați. Dar cîne vorba de progeniturile oamenilor de geniu sau ale celor ce dețin însușirile excepționale care împing oamenii în frunte - mi-e teamă că apare mai degrabă o distorsiune decît o simetrie. cel emai buine șanse le au poate familiile cu origine și tradiție militară sau navală; fizic robust și nu prea multă minte; dar cele din domeniile științei, legii, afacerilor, ajung la distorsiuni.  Nu! Direcția în care cred eu că „vechimea” familiilor are oarecare înrîurire este un mai cert simț al orientării pe care-l dobîndesc copiii lor pe măsură ce cresc, o tradiție statornicită, un obiectiv statornic; și poate că unele șanse mai favorabile pe piața matrimonială; și, în majoritatea cazurilor, se orientează spre și mai multă viață la țară, cu mai mult curaj în a-și însuși o linie proprie și mai multă experiență în adoptarea ei. Ceea ce se numește „rasă” la făpturile umane este mai curînd un atribut spiritual decît fizic. Felul cum gîndești și simți se datorește în cea mai mare parte tradiției, deprinderii și educației. Dar te plictisesc, draga mea.
- Nu, nu, unchiule; mă interesează teribil. Deci dumneata crezi în transmiterea, din generație în generație, a unei atitudini în fața vieții și nu a unor trăsături înnăscute.
- Da, dar aceste două noțiuni sînt foarte strîns îmbinate.
- Și crezi că „vechimea” se perimează și în curînd nu vom mai avea nimic de transmis?
- Mă întreb. tradiția este extrem de puternică și în țara aceasta există un întreg mecanism care o menține vie. Vezi tu, există o sumă de munci directoare care trebuie împlinite; și oamenii cei mai apți pentru asemenea munci sînt cei care, încă de mici copii, au avut experiență în a adopta o linie proprie, și au fost învățați să să nu facă paradă cu vorbe și să ducă lucrurile la îndeplinire pentru că asta-i datoria lor. Ei, de exemplu, conduc departamentele publice și cred că vor continua să le conducă. Dar în zilele noastre, justificarea privilegiului de clasă este să alergi să pici.
- Foarte mulți dintre ei întîi pică și pe urmă aleargă. (...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 135-136.

„Constantin Pleșa” („LITORAL” 1970)

 ***, Constantin Pleșa, „Litoral”, Constanța, 15 iunie - 15 sep. 1970

Între stadionul din Medgidia  și Wembley-ul londonez este o distanță mare, o distanță pe care fundașul stâng al Farului, Constantin Pleșa, a parcurs-o într-un timp relativ scurt, când, junior fiind, a îmbrăcat tricoul echipei naționale. Apoi au urmat anii de stagnare. Cauza: o viață neordonată, superficialitate în pregătire. Și dacă astăzi vi-l prezentăm ca titular al Farului, meritul este numai al lui. El a reușit să se debaraseze de tot ceea ce îi dăuna, devenind, prin muncă și seriozitate unul din cei mai constanți jucători ai Farului. „Mi-am dat seama că viața neordonată, că superficialitatea în pregătire mă vor scoate efectiv din echipă. A fost greu la început să revin la un regim de antrenament ordonat. Dar, treptat am reușit. Astăzi pot să spun că forma mea sportivă a ajuns la o cotă înaltă. Acum evoluez pe postul de fundaș stânga și mă descurc destul de bine. În viitorul campionat, trebuie să-mi ordonez mai bine jocul, să deposedez adversarul cu mai multă eficacitate și să-mi măresc viteza. Pentru aceasta, sunt necesare ore în plus de pregătire, dar nu mă tem.”

La 28 de ani, Constantin Pleșa, printr-o pregătire constantă, poate să-și aducă un aport și mai mare la succesele viitoare ale fotbalului constănțean. Resursele lui fizice și tehnice nu au fost încă total valorificate. Suporterii au încredere în el. Fundașul stânga, cu acțiuni temerare în atac, poate să realizeze în viitorul campionat un joc tehnic, spectacular, așa cum îl dorim cu toții.