Privilegii europene în India colonială britanică (BROMFIELD 1933-7)

<
(...)
Prin ușa deschisă Ransome zări un grup ciudat de oameni trecînd pe sub arcada cea mare cu frumoasa ei lanternă de aramă cizelată - Smiley, Fern, Edwina și Misss Hodge. Toți arătau murdari și jerpeliți, ca ultimii inși din casta de jos care așteptau la rînd. Veșmintele lor fine, bijuteriile, fundalul educației lor,  superioritatea - unde erau toate acestea acum? Dar prestigiul? Prestigiul însă izvora din inimă și nu putea fi impus. Mr. Smiley îl dobîndise grației operei sale de binefacere? Poate că și Miss Hodge avea un oarecare prestigiu. Dar Fern și Edwina? (...)
Ransome se ridică și se îndreptă spre ele și îi spuse lui Gopal Rao:
- Continuă fără mine. Am să mă ocup eu de aceștia.
Tînărul mahratta* îi aruncă o privire scurtă. Durase mai puțin de o secundă, dar în ochii lui negri citise o expresie ciudată de ostilitate, ca și cînd acesta ar fi spus: „Da, sînt europeni de-ai tăi. Nu concepi să stea la coadă ca ceilalți.”
Privirea aceasta îl ului pe Ransome. Pe Gopal Rao îl socotise prieten, așa cum îi socotea de altfel pe toți indienii. Ar fi vrut să-i spună: „Nu este ceea îți închipui, crede-mă, nu este.” Dar nu avea timp. Printre oamenii aliniați în rînd se iscase iarăși mare zarvă, dar acum se afla acolo un polițist mahratta care făcea ordine. Umbla în sus și în jos de-a lungul cozii dînd ordine ca un agresiv fox-terrier. Asta era treaba care îi plăcea  cel mai mult.
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne**, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 445.

NOTE M. T.
* Mahratta / Maratha = Castă războinică hinduistă, care a întemeiat în secolul XVII un stat în vestul Indiei pentru a se Imperiului Marilor Mogulu musulmani din nord. (https://global.britannica.com/topic/Maratha)
** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)

Pînă unde poate merge o persoană ca să-și salveze viața fără să-și piardă sufletul în perioada interbelică (GALSWORTHY 1932)

<
- O să încerc. Apropo, am publicat de curînd o carte a canadianului ăla de limbă franceză. Grozavă! O să-ți trimit un exemplar, o să-i placă soției tale. Și, adăugă Grice ca pentru el, recomand-o și la alții.
(...)
„La urma urmei, gîndi el, pentru Grice toată chestiunea nu e decît o afacere. Wilfrid nu înseamnă nimic pentru el. În ziua de azi trebuie să acceptăm tot ce ne pică din cer.” Și Michael porni să cugete ce oare determina publicul să cumpere o carte care nu conținea nici eroism, nici memorii, nici crime? Imperiul? Prestigiul englezesc? Nu-i venea a crede. Nu! Ceea ce-i făcea să cumpere cartea era interesul fundamental legat de întrebarea pînă unde poate merge o persoană ca să-și salveze viața fără să-și piardă ceea ce numim suflet. Cu alte cuvinte, cartea se vindea datorită acelui lucru mărunt, considerat în unele cercuri a fi dispărut, numit Conștiință. Ridica în fața conștiinței fiecărui cititor o problemă la care nu se putea răspunde lesne; și faptul că autorul trăise în realitate acea întîmplare îl făcea pe cititor să-și spună că oricînd s-ar putea, în fond, să se afle și el într-un impas similar. Și ce s-ar face, bietul de el? Michael se simți brusc cuprins de unul din acele accese de considerație, ba chiar de respect faț de public, care-l apucau deseori și care-i făcea pe prietenii lui mai inteligenți să-l numească, atunci cînd vorbeau despre el, „Sărmanul Michael”.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell, trad. A. Ralian, vol. II (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, p. 69.

Instinct de conservare versus islamizare forțate la un englez din perioada interbelică (GALSWORTHY 1932)

<
(...)
Adrian o porni spre Bloomsbury. Și în timp ce mergea, încerca să se plaseze în locul cuiva amenințat de o moarte bruscă. Nici o speranță într-o viață viitoare, nici o șansă de a-i mai revedea pe cei dragi; nici o făgăduială sigură sau chiar vagă, că vei mai trăi conștient, vreodată, o experiență analogă vieții actuale. „Numai cînd îți cade pe cap, din senin, o asemena calamitate, își spuse Adrian, și te afli singur în fața ei, numai atunci te poți supune la probă. Altfel, nici unul dintre noi nu poate ști cum ar reacționa”.
Frații lui, militarul și preotul, ar fi accepta moartea ca pe o chestiune de simplă datorie; chiar și fratele lui judecătorul, deși acesta din urmă s-ar fi lansat în argumentări și poate că l-ar fi convertit pînă la urmă pe călău. „Dar eu? gîndi Adrian. Ce stupid să mori în felul acesta pentru o credință în care nu crezi, într-un colț uitat al lumii, fără să ai măcar satisfacția de a ști că moartea ta poate fi de folos cuiva, sau că va fi măcar cunoscută”. Pus în fața unui asemenea impas, nevoit să iei o hotărîre pe loc, atunci cînd nu ai de apărat un prestigiu profesional sau oficial, nu stai să cumpănești și să chibzuiești, ci te lași în voia instinctului de conservare. Temperamentul tău e cel care ia hotărîrea. și dacă temperamentul lui, al lui Adrian, ar fi fost ca cel al tînărului Desert, judecînd după versurile sale; dacă ar fi fost deprins să se afle în contradicție cu semenii săi sau cel puțin lipsit de puncte comune cu aceștia; disprețuind convenționalismul și capetele pătrate englezești; simpatizînd, poate, în taină, mai curînd cu arabii decît cu compatrioții săi, n-ar fi luat și el, fără greș, hotărîrea pe care o luase Desert? „Dumnezeu știe cum aș fi reacționat, gîndi Adrian, dar îl înțeleg, și, într-un fel, îl compătimesc. (...)” Și, întrucît reușise să ajungă la o concluzie, se simți ușurat...
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 413-414.

Dilema unui englez islamizat forțat în perioada interbelică (GALSWORTHY 1932)

<
(...)
- Bobul de muștar, dragă. Și-apoi, eu citisem poemul și îi cunoșteam din el simțirile. Nu e un credincios: toată povestea trebuie să-i fi apărut ca o glumă monstruoasă.
- Da, da, i-am citit versurile, scepticism și dragoste de frumos. Tipul lui înflorește după perioadele de mari eforturi naționale*, în cursul cărora individul este devalorizat, iar Statul a vlăguit totul. Ego-ul țîșnește la suprafață și dorește să-i ardă un picior Statului și tuturor doctrinelor sale discreditate. Înțeleg toate acestea. Dar... Tu n-ai ieșit niciodată din Anglia, Dinny.
- Am fost numai în Italia, Paris și Pirinei**.
- Astea nu contează. N-ai fost niciodată în locurile în care Anglia e obligată să păstreze un oarecare prestigiu. În acele părți ale lumii, englezii sînt toți pentru unul și unul pentru toți.
- Nu cred că în acel moment și-a dat seama de acest lucru, unchiule.
Adrian se uită la ea și clătină din cap.
- Continui să nu cred, unchiule, Și, slavă Domnului că nu și-a dat seama, pentru că altfel nu mai ajungeam să mai cunosc.
- Nu așa se pune problema, drag mea. În Orient, unde religia înseamnă încă totul, o convertire are o însemnătate covîrșitoare. Și nimic nu poate dăuna mai mult noțiunii orientalului asupra englezului, decît o convertire efectuată sub amenințare pistolului. Întrebarea care i se punea lui era următoarea: „E destul de important pentru mine felul cum sînt privite țara mea și poporul meu încît să prefer să mor decît să înjosesc această concepție?” Iartă-mă, Dinny, dar, în mod brutal, asta era dilema.
Dinny rămase tăcută timp de un minut, apoi reluă:
- Sînt perfect convinsă că Wilfrid ar fi preferat mai curând să moară decît să facă o mulțime de alte lucruri care ar fi înjosit această concepție; dar, pur și simplu, nu a putut admite că noțiunea orientalului asupra omului englez se bazează pe faptul dacă e creștin sau nu.
- Asta-i o formă specioasă de argumentare; el nu numai că a renunțat la creștinism, dar acceptat mahomedanismul, adică a schimbat o colecție de superstiții cu alta.
- Dar, unchiule, nu poți să-ți dai seama că pentru el totul nu a însemnat decît o farsă monstruoasă?
- Nu, draga mea, nu pot să-mi dau seama.
Dinny se lăsă pe spate și Adrian gîndi că arăta epuizată.
- Ei  bine, dacă dumneata nu poți, atunci nimeni altul nu va putea. Vreau să spun că nimeni din categoria noastră.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 391-392.

NOTĂ M. T.
* Primul Război Mondial (1914-1918).
** Munții Pirinei reprezintă frontiera naturală într Franța și Spania.

Englez islamizat forțat versus opinia publică în perioada interbelică (GALSWORTHY 1932)

<
(...)
După ce Michael îl părăsise, Wilfrid petrecuse o jumătate de noapte rumegînd problema în fel și chip, și de fiecare dată ajungînd la aceeași concluzie că, după ce totul se va consuma, el va rămâne categorisit pe vecie ca laș. Și dacă n-ar fi fost Dinny, ce importanță ar fi avut? Ce-i păsa lui de societate și de opinia publică? Ce-i păsa de Anglia și de pukka-sahibi*? Chiar dacă Anglia avea prestigiu, cu cel merita mai mult decît oricare altă țară din lume? Războiul arătase că toate țările și toate popoarele semănau destul de mult între ele, că toate erau capabile de aceleași eroisme, de aceleași josnicii, de aceeași putere de îndurare, de aceleași absurdități. Războiul arătase că opinia publică din fiecare țară era fel de limitată, lipsită de discernămînt, vrednică de dispreț. El era un hoinar din fire, și chiar dacă Anglia și Orientul Apropiat își vor închide porțile în fața lui, lumea e destul de întinsă, soarele strălucește în multe locuri, stelele ți se rotesc deasupra creștetului, cărțile așteaptă să fie citite, femeile au frumusețe, florile parfum, tutunul aromă, muzica își are puterea ei de a înnobila, cafeaua e un balsam, caii și cîinii și păsările rămîn făpturi la fel de atrăgătoare, gîndul și simțămîntul te îmboldesc să le dai expresie poetică, în oricare loc te-ai afla. Dacă n-ar fi fost Dinny, ar fi putut să-și strîngă cortul și să plece mai departe, lăsînd gura lumii să împroaște cu venin în urma lui. Dar acum nu-i era cu putință. Nu însemna o datorie de onoare pentru el? Cum putea să se lege de un tovarăs de viață spre care se îndrepta acuzator degetul mulțimii?
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 385-386.

NOTĂ M. T.
* puk'ka sa'hib = (in British India) un termen de adrese de respect folosit pentru a autorităților coloniale britanice. (http://dictionary.infoplease.com/pukka-sahib)

Englez versus islamizare forțată în epoca interbelică (GALSWORTHY 1932)

<
(...)
- Cînd Yule a fost în deșertul arab, începu Jack Mushkam, a auzit niște beduini împăunîndu-se că un englez ar fi fost atacat de niște arabi și silit să devină mahomedan. Yule aproape că s-a încăierat cu ei, spunîndu-le că nici un englez n-ar face una ca asta. Dar, după ce s-a înapoiat în Egipt, a zburat pînă în deșertul Libiei, și acolo a întîlnit alt convoi de beduini, venind dinspre sud, exact cu aceeași poveste, numai că mai amănunțită, pentru că putea localiza întîmplarea la Darfur*, ba chiar cunoșteau și numele englezului, Desert. Pe urmă, cînd sosi la Khartum**, Yule constată că se discuta curent despre faptul că tînărul Desert se convertise. Bineînțeles că a pus lucrurile cap la cap. Dar, desigur, e o deosebire capitală între a-ți schimba religia de bunăvoie, și a o face sub amenințarea pistolului. Și un englez care face așa ceva înseamnă că ne trădează pe noi toți.
(...)
- Dar, dragul meu Jack, dacă un om e destul de nesăbuit încît să se convertească la mahomedanism într-o țară mahomedană, te îndoiești un singur minut  că o să se răspîndească imediat zvonul că a fost forțat s-o facă?
Yule, care se închircise de ajunsese pe marginea fotoliului, spuse:
- (...) S-ar putea să nu fie nimic adevărat, dar fie că e sau nu, inutil să vă spun că o  poveste ca aceasta, dacă rămîne nedezmințită, ia proporții, trecînd din gură în gură, și aduce un mare prejudiciu nu numai persoanei în cauză, dar și prestigiului nostru. Consider că avem obligația să aducem la cunoștința domnului Desert ce zvonuri anume răspîndsc beduinii pe seama lui.
- Ei bine, se află la Londra, replică Sir Lawrence cu gravitate.
- Știu, răspunse Jack Mushkam. L-am văzut mai deunăzi și este membru al acestui club.
Sir Lawrence era năpădit de valuri de groază. (...)
- Desert a fost cavalerul de onoare al fiului meu. Aș vrea să discut cu Michael povestea asta, Jack. Nădăjduiesc că domnul Yule n-o să-i dea deocoamdată nici un fel de curs.
- Pentru nimic în lume, se grăbi Yule să răspundă. (...)
- Și tu, Jack?
- Nu mă sinchisesc eu de el; dar refuz să cred o treabă ca asta despre un englez, pînă cînd nu mi se arată dovezile negru pe alb. (...)
Uite, poemul ăsta de Doyle*** despre caporalul din The Buffs****, care, adus în fața unui general chinez și pus să aleagă între a se prosterna cu fruntea la pămînt în fața capturatorului sau a muri, a răspuns: „Noi în Buffs nu facem asemena lucruri” și a preferat să moară. Ei bine! Printre oamenii de oarecare rang social și de oarecare tradiție, există și azi aceeași mentalitate. Războiul oferise exemple cu duiumul. E posibil ca tînărul Desert să fi trădat într-adevăr tradiția? Neverosimil. Și totuși, în pofida comportamentului său excelent în timpul războiului, s-ar putea să aibă în el și o vînă de lașitate? Sau poate că din cînd în cînd, îl invadează un val de revoltă amară care-l împinge spre un cinism total, așa că-și bate joc de tot numai de dragul de a-și bate joc?
Printr-un puternic efort mintal, Sir Lawrence încercă să se plaseze întru-un impas similar. nefiind un om credincios, tot ce izbuti să simtă se limită la gîndul: „Într-o asemenea chestiune nu mi-ar plăcea ca altul să-mi dicteze ce trebuie să fac”.
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 370-372.

NOTE M. T.
* Darfur - Regiune din vestul Sudanului. Sudanul a fost un condominium anglo-egiptean în perioada 1899-1956. (http://www.nytimes.com/2004/05/15/opinion/15iht-edofahey_ed3_.html)
** Khahrtum = Capitala Sudanului. (http://dictionary.reference.com/browse/khartoum)
*** http://www.bartleby.com/246/562.html
**** The Buffs (Împătimiții - engleză) = Regimentul regal din diviziunea estică a comitatului englez Kent. Istoricul unității începe în 1572. (http://www.nam.ac.uk/research/famous-units/buffs-royal-east-kent-regiment)

Magazinele AGROCOOP din Piața Griviței din Constanța în 1972 („Litoral” 1972)

<
Produsele agroalimentare puse în vînzare prin numeroasele unități din municipiul Constanța și de pe litoral se bucură de aprecierea unanimă a cumpărătorilor. Calitatea lor ireproșabilă, solicitudinea de care dau dovadă vînzătorii, igiena spațiilor de depozitare și prezentare a mărfurilor sînt tot atîtea cauze pentru care cetățenii vin să se aprovizioneze de la aceste unități.
Toate acest atribute ale unui comerț modern, civilizat, pot fi întîlnite în aceste zile și la unitățile nr. 2 și nr. 3 din Piața Griviței din Constanța. O precizare în plus pe care dorim s-o facem și pentru aceste unități se referă la faptul că rafturile sînt pline cu legume și fructe specifice sezonului. Sortimente bogate, prețuri convenabile, servire ireproșabilă ar fi ultimele cuvinte cu care, de altfel, invităm pe cei interesați să  se aprovizioneze de la aceste unități.
>

SURSA
***, „AGROCOOP” - o firmă de prestigiu, „Litoral”, Constanța, ?.?.1972, p. ?.