<
(...)
- Bobul de muștar, dragă. Și-apoi, eu citisem poemul și îi cunoșteam din el simțirile. Nu e un credincios: toată povestea trebuie să-i fi apărut ca o glumă monstruoasă.
- Da, da, i-am citit versurile, scepticism și dragoste de frumos. Tipul lui înflorește după perioadele de mari eforturi naționale*, în cursul cărora individul este devalorizat, iar Statul a vlăguit totul. Ego-ul țîșnește la suprafață și dorește să-i ardă un picior Statului și tuturor doctrinelor sale discreditate. Înțeleg toate acestea. Dar... Tu n-ai ieșit niciodată din Anglia, Dinny.
- Am fost numai în Italia, Paris și Pirinei**.
- Astea nu contează. N-ai fost niciodată în locurile în care Anglia e obligată să păstreze un oarecare prestigiu. În acele părți ale lumii, englezii sînt toți pentru unul și unul pentru toți.
- Nu cred că în acel moment și-a dat seama de acest lucru, unchiule.
Adrian se uită la ea și clătină din cap.
- Continui să nu cred, unchiule, Și, slavă Domnului că nu și-a dat seama, pentru că altfel nu mai ajungeam să mai cunosc.
- Nu așa se pune problema, drag mea. În Orient, unde religia înseamnă încă totul, o convertire are o însemnătate covîrșitoare. Și nimic nu poate dăuna mai mult noțiunii orientalului asupra englezului, decît o convertire efectuată sub amenințare pistolului. Întrebarea care i se punea lui era următoarea: „E destul de important pentru mine felul cum sînt privite țara mea și poporul meu încît să prefer să mor decît să înjosesc această concepție?” Iartă-mă, Dinny, dar, în mod brutal, asta era dilema.
Dinny rămase tăcută timp de un minut, apoi reluă:
- Sînt perfect convinsă că Wilfrid ar fi preferat mai curând să moară decît să facă o mulțime de alte lucruri care ar fi înjosit această concepție; dar, pur și simplu, nu a putut admite că noțiunea orientalului asupra omului englez se bazează pe faptul dacă e creștin sau nu.
- Asta-i o formă specioasă de argumentare; el nu numai că a renunțat la creștinism, dar acceptat mahomedanismul, adică a schimbat o colecție de superstiții cu alta.
- Dar, unchiule, nu poți să-ți dai seama că pentru el totul nu a însemnat decît o farsă monstruoasă?
- Nu, draga mea, nu pot să-mi dau seama.
Dinny se lăsă pe spate și Adrian gîndi că arăta epuizată.
- Ei bine, dacă dumneata nu poți, atunci nimeni altul nu va putea. Vreau să spun că nimeni din categoria noastră.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 391-392.
NOTĂ M. T.
* Primul Război Mondial (1914-1918).
** Munții Pirinei reprezintă frontiera naturală într Franța și Spania.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu