Tânăr englez islamizat forțat versus opinie publică în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1932)

<
(...)
- Nu-i frumos față de Dinny. Ar trebui sau să se însoare cu ea sau să plece numaidecît.
- V-ar veni ușor să luați o hotărîre dac-ați fi în locul lui?
- Poate că nu.
Michael făcu un neliniștit ocol al încăperii.
- Cred că întreaga chestiune e deasupra oricărei întrebări la care se poate răspunde sau nu. E un caz de mîndrie rănită, și cînd te încearcă o asemenea boală, toate celelalte sentimente o iau razna. Ar trebui să cunoașteți acest lucru. Cred că ați întîlnit cazuri similare de indivizi judecați la Curtea Marțială.
Cuvîntul păru să-l frapeze pe general cu forța unei revelații. Se uită la nepotul lui și nu răspunse nimic.
- Wilfrid, continuă Michael, este deferit Curții Marțiale, și ce-l așteaptă pe el nu-i o judecată sumară și la obiect ca aceea de la Curte Marțială, ci o tortură deznădăjduită și lungă, fără un sfîrșit previzibil.
- Înțeleg, răspunse generalul calm, dar n-ar fi trebuit s-o tragă pe Dinny după el.
Michael zîmbi.
- Iubirea nu acționează conform cu ceea ce-i corect.
- Astea-s vederile moderne.
- Din cîte se spune, sînt identice cu cele vechi.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell, trad. A Ralian, vol. II (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 70-71.

Dilema unui englez islamizat forțat în perioada interbelică (GALSWORTHY 1932)

<
(...)
- Bobul de muștar, dragă. Și-apoi, eu citisem poemul și îi cunoșteam din el simțirile. Nu e un credincios: toată povestea trebuie să-i fi apărut ca o glumă monstruoasă.
- Da, da, i-am citit versurile, scepticism și dragoste de frumos. Tipul lui înflorește după perioadele de mari eforturi naționale*, în cursul cărora individul este devalorizat, iar Statul a vlăguit totul. Ego-ul țîșnește la suprafață și dorește să-i ardă un picior Statului și tuturor doctrinelor sale discreditate. Înțeleg toate acestea. Dar... Tu n-ai ieșit niciodată din Anglia, Dinny.
- Am fost numai în Italia, Paris și Pirinei**.
- Astea nu contează. N-ai fost niciodată în locurile în care Anglia e obligată să păstreze un oarecare prestigiu. În acele părți ale lumii, englezii sînt toți pentru unul și unul pentru toți.
- Nu cred că în acel moment și-a dat seama de acest lucru, unchiule.
Adrian se uită la ea și clătină din cap.
- Continui să nu cred, unchiule, Și, slavă Domnului că nu și-a dat seama, pentru că altfel nu mai ajungeam să mai cunosc.
- Nu așa se pune problema, drag mea. În Orient, unde religia înseamnă încă totul, o convertire are o însemnătate covîrșitoare. Și nimic nu poate dăuna mai mult noțiunii orientalului asupra englezului, decît o convertire efectuată sub amenințare pistolului. Întrebarea care i se punea lui era următoarea: „E destul de important pentru mine felul cum sînt privite țara mea și poporul meu încît să prefer să mor decît să înjosesc această concepție?” Iartă-mă, Dinny, dar, în mod brutal, asta era dilema.
Dinny rămase tăcută timp de un minut, apoi reluă:
- Sînt perfect convinsă că Wilfrid ar fi preferat mai curând să moară decît să facă o mulțime de alte lucruri care ar fi înjosit această concepție; dar, pur și simplu, nu a putut admite că noțiunea orientalului asupra omului englez se bazează pe faptul dacă e creștin sau nu.
- Asta-i o formă specioasă de argumentare; el nu numai că a renunțat la creștinism, dar acceptat mahomedanismul, adică a schimbat o colecție de superstiții cu alta.
- Dar, unchiule, nu poți să-ți dai seama că pentru el totul nu a însemnat decît o farsă monstruoasă?
- Nu, draga mea, nu pot să-mi dau seama.
Dinny se lăsă pe spate și Adrian gîndi că arăta epuizată.
- Ei  bine, dacă dumneata nu poți, atunci nimeni altul nu va putea. Vreau să spun că nimeni din categoria noastră.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 391-392.

NOTĂ M. T.
* Primul Război Mondial (1914-1918).
** Munții Pirinei reprezintă frontiera naturală într Franța și Spania.

Un indian pawnee din Vestul SUA la începutul secoluli XIX (COOPER 1827)

<

(...)

Dacă descrierea unui singur individ ne poate da oarecare idee despre întreaga rasă, e mai bine să mai zăbovim puțin cu povestirea noastră, pentru a povesti cititorului nostru, în felul nostru grăbit și superficial. (...)

Indianul* de care vreau să vă vorbesc era un războinic cu o statură minunată și cu niște proporții admirabile. După ce și-a îndepărtat masca, formată din frunze diferit colorate, strînse la repezeală, figura lui apăru în toată gravitatea, demnitatea și, aș putea adăuga, grozăvia ocupației lui. Trăsăturile îi erau impresionant de nobile, apropiindu-se într-o oarecare măsură de cele ale unui roman, cu toate că unele amănunte ale feței sale purtau pecetea obîrșiei sale asiatice. Culoarea pielii, care sublinia și ea aspectul marțial al întregii lui făpturi, căpătase o notă și mai sălbatică, din pricina culorilor specific războinice cu care era pictat. Dar, ca și cum ar fi disprețuit artificiile la care ținea așa de mult tribul său, nu purta niciunul din obiectele acelea stranii și îngrozitoare cu care acești copii ai pădurilor obișnuiau, asemenea eroilor lumii civilizate ce-și lasă mustăți cît mai lungi, să-și susțină reputația de oameni curajoși; indianul nostru se mulțumise numai cu o umbră ușoară de negru care-i scotea cu multă dibăcie în relief strălucirea culorii lui naturale, ca bronzul aprins.
Capul îi era, așa cum obișnuiau să-l poarte toți bărbații din tribul său, ras pînă la creștet, de unde îi atîrna o bogată și frumoasă coamă, ce părea că vrea să provoace, neînfricată, mînia dușmanilor. Podoabele care atîrnau de obicei de sfîrcul urechilor fuseseră îndepărtate cu totul. Trupul său, neținînd seamă de anotimpul destul de înaintat, era aproape gol, iar pe singura porțiune acoperită purta un veșmînt ușor. confecționat din piele de căprioară, tăbăcită cu cea mai mare îndemînare și acoperită cu nenumărate picturi ce reprezentau cîteva episoade războinice, iar veșmîntul acesta îl purta cu nepăsare, mai mult ca un obiect de lux decît ca unul de îmbrăcăminte. Jambierele îi fuseseră croite dintr-un fel de stofă purpurie, singura dovadă că avea legături și cu negustorii Fețelor-palide. Dar, ca și cum ar fi vrut să se supună unui fel de vanitate feminină, își împodobise jambierele cu niște franjuri făcute din păr de scalpuri** omenești, care atîrnau de la genunchi pînă la vîrful mocasinilor***. Stătea drept, sprijinindu-și una din mîini pe un arc scurt din lemn de hickory****, iar cu cealaltă mai mult atingea decît strîngea mînerul lung și delicat al unei lănci de frasin. O tolbă făcută din piele de puma*****, împodobită doar cu coada animalului, ornament caracteristic tribului din care făcea parte, îi atîrna pe spate, iar cu scutul de piele, minunat împodobit cu felurite scene inspirate de viața războinicilor, și-l agățase de gît cu ajutorul unei curele făcută dintr-un tendon.

(...)

>

SURSA

Fenimore Cooper, Preria, trad. C. Tănăsescu, vol. II, ed. Minerva / seria Biblioteca pentru toți nr. 838, București, 1975, p. 6-7.

NOTE M.T.
* Pawnee = Trib amerindian situat la începutul secolului XVIII în actualul stat federal nordic Nebraska și actual în statul federal central Oklahoma. (http://www.pawneenation.org/page/home/pawnee-history)
** Scalp = Piele a capului uman împreună cu părul, smulsă de pe craniu în urma unui accident sau desprinsă cu un instrument ascuțit. Din fr. scalp. Sursa: DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/scalp)
***  Mocasin = Încălțăminte din piele netăbăcită, purtată de indienii din America de Nord. Din fr. mocassin.  Sursa: DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/mocasin/paradigma)
**** Hickory = Specie de nuc din jumătatea estică a SUA. (http://plants.usda.gov/core/profile?symbol=CARYA)
***** Puma = Felină prădătoare din jumătatea vestică a SUA. (http://animals.nationalgeographic.com/animals/mammals/mountain-lion/?rptregcta=reg_free_np&rptregcampaign=20130924_rw_membership_r3p_c1#close-modal)

Regimurile totalitare văzute de un profesor universitar din România interbelică (TEDOREANU 1935)

<
(...) Lecturile acestei epoci evoluară spre exterior, devenind numai informative. Adunase mai toată literatura publicată asupra revoluției comuniste* urmărind cu interes duelul Troțki**-Stalin***. Apoi trecu la dictaturi, urmărind fenomenul Mussolini**** care aducea virilitatea unui popor feminizat și delirul Hitler, profund germanic. Se distrase chiar, cercînd să facă din Hitler o încarnare socială dintr-un individ a isteriei muzicei lui Wagner*****. Succesul lui Hitler epiloga tîrziu și pe alt plan, aplauzele devenite mai mult tradiție și pietate, de la Bayreuth******, stăpînind o Germanie care se îndrăgostise odinioară femeiește și de muzica lui Wagner.
(...)
>

SURSA
Ionel Teodoreanu, Lorelei, ed. Minerva / seria Arcade, București, 1991, p. 240.

NOTE M.T.
* Revoluția comunistă = Lovitura de stat de la Petrograd din 25 octombrie / 7 noiembrie 1917 a partidului bolșevic condus de V.I. Lenin („Marea Revoluție Socialistă din Octombrie).
** Lev Davidovici Troțki / Leib Bronstein (1879 Rusia țaristă - 1940 Mexic) = Membru al partidului bolșevic ilegalist din Rusia, participant la lovitura de stat din 25 octombrie 1917, fondator al Armatei Roșii bolșevice și conducător al acesteia în Războiul Civil din Rusia (1917-1922), rival al lui I.V.Stalin la conducerea partidului bolșevic după moartea lui V.I. Lenin (1924), exilat de Stalin și apoi ucis la ordinul acestuia în Mexic.  (http://spartacus-educational.com/RUStrotsky.htm)
*** Iosif Vissarionovici Stalin / Djugașvili (1879 Georgia / Rusia țaristă - 1953 URSS) = (http://spartacus-educational.com/RUSstalin.htm) = Membru al partidului bolșevic ilegalist, secretar general al acestuia din 1922, învingător în lupta pentru putere cu Troțki și alți membri ilegaliști ai partidului, pe care o păstrează pînă la moarte.
**** Benito Mussolini (1883-1945) = Inițial socialist, participant (1915-197) la Primul Război Mondial, apoi fondator al partidului fascist italian, prim-ministru cu puteri totale în 1922-1943, angajeză țara în cel de-Al Doilea Război Mondial de partea Germaniei naziste (1940), capturat și executat de partizani comuniști în 1945, la sfârșitul războiului. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/decesul-unor-democratii-nasterea-dictaturilor-italia-germania)
***** Richard Wagner (1813 Leipzig - 1883 Veneția / Italia) = Compozitor, dramaturg și teoretician al artei germane, unul din cei mai de seamă reprezentanți ai romantismului muzical. (http://www.trell.org/wagner/chrono.html)
****** Bayreuth = Oraș din landul german Bavaria. Aici s-a mutat în 1872  R. Wagner, care a inițiat în 1876 festivalul anual de muzică clasică ce-i poartă numele și care continuă și în zilele noastre. (http://www.dw.de/%C3%AEn-preajma-celei-de-a-o-suta-edi%C5%A3ii-a-festivalului-de-la-bayreuth/a-15261653-1)

Om și pitecantrop (IBRĂILEANU 1933)

<
(...)
Într-un album antropologic am văzut reconstituirea ipotetică a pitecantropului* pe cale de a deveni om. Ieşită dintr-o peşteră cu un silex în gheară, bestia în două picioare aşteaptă, gravă, să-i cadă prada.
Aceeaşi atenţie crudă o are bărbatul cînd a pus ochii pe o femeie. Scena se poate observa într-un bal, într-o grădină publică, într-o sală de teatru. Cînd nu are nimic din cruzimea asta tragică, individul e un farsor sau un emasculat. Şi femeile îl tratează în consecinţă.
Pînda de a acapara o femeie, consimţirea ori refuzul ei, nesiguranţa dacă-ţi dă sau îţi ia viaţa, ţipătul de bucurie cînd ţi-o dă, şi mai cu seamă de durere cînd ţi-o refuză... aceasta, şi nu altceva, constituie poezia amorului - cînd contribuie şi omul, care vine pe o altă linie, desfăcută cîndva din pitecantrop.
(...)
>

SURSA
Garabet Ibrăileanu, Adela, ed. Minerva / seria Arcade, Bucureşti, 1976, p. 139-140.

NOTĂ M.T.
* Pitecantrop - Reprezentant al lui Homo erectus, descoperit în insula Java, cu caractere intermediare între maimuțele antropoide și omul primitiv. – Din fr. pithécanthrope. (http://dexonline.ro/definitie/pitecantrop/paradigma)

Interviu cu Teodor Mazilu (ARION 1982)

 George Arion, Interviuri, Albatros, București, 1982

T. M. - (...) Impostura ia forme dintre cele mai subtile și adeseori escrocii își găsesc un ascunziș comod și invulnerabil în idealuri dintre cele mai mărețe. (...) Satira însă niciodată nu a criticat păcatele evidente. Nu există ironie la adresa hoților și asasinilor. Nu trebuie să confundăm misiunea artei cu cea a justiției. Fiecare derbedeu își face un drapel moral cu care vrea să-și apere interes.

- Intoleranța este o formă a iubirii și a încrederii în puterea individului de autodepășire.

- (...) Iubirea este cîteodată o metodă de a străbate mai scurt drumul pînă la interes.

- (...) Cînd scrie o carte scriitorul nu educă numai pe alții, se educă și pe sine.

- De pildă, în romanul Bariera cred că am dezvăluit, creionînd figura unui muncitor revoluționar, farmecul și integritatea idealurilor comuniste.

G. A. - Vorbiți-mi despre rolul pe care îl joacă satira în  socialism.

T. M. - Într-o societate atît de exigentă moral, rolul satirei crește. (...) În socialism desăvîrșirea morală are putere de lege.

- De cîte ori încep să scriu o carte nouă nu am plăcerea mediocră de a descoperi vulnerabilități umane, ci încred. în perfectibilitatea individului.

- Niciodată, nici în  literatură și nici  în viață, n-au găsit înțelegere la mine delatorul și nici cel care poartă o cruce care nu-i aparține. De multe ori suferințele îngrozitoare ale unora nu sînt decît rodul vanității și uneori o prelungire discretă a bunăstării.

- (..) Eu cred că a fi fericit este o obligație a fiecărui individ. (...) De multe ori, nefericirea este o meserie ca oricare alta, o impostură cu avantajele și dezavantajele ei.

-(...) Fericirea se naște dintr-o privire realistă și curată a existenței. (...) Dacă privim cu atenție pe unul din acești nefericiți de meserie, vedem că drama lui e drama frustratului, drama unui lacom care n-a primit de la viață pe măsura poftelor lui pantagruelice. Luciditatea dă spiritului o stare de curățenie și ordine morală, nu inventează probleme, ci le trăiește numai pe cele adevărate.

-(...) Arta are obligația sfîntă de a elibera omul de asemenea prejudecăți, de a distruge intermediarul dintre el și adevăr, de a-l lăsa să fie stăpân pe propria existență, de a-i dovedi că fericirea este posibilă aici, pe Pămînt. Cu atît mai mult arta socialistă.

-(...) Scriitorii mari au reușit această împletire a adevărului psihologic cu judecata istorică. (...) Dacă în noi nu există nimic din visul lui D. Cantemir, nu vom reuși niciodată să-i reînviem imaginea.