George Arion, Interviuri, Albatros, București, 1982
T. M. - (...) Impostura ia forme dintre cele mai subtile și
adeseori escrocii își găsesc un ascunziș comod și invulnerabil în idealuri
dintre cele mai mărețe. (...) Satira
însă niciodată nu a criticat păcatele evidente. Nu există ironie la adresa hoților
și asasinilor. Nu trebuie să confundăm misiunea artei cu cea a justiției. Fiecare derbedeu
își face un drapel moral cu care vrea să-și apere interes.
- Intoleranța este o
formă a iubirii și a încrederii în puterea individului de autodepășire.
- (...) Iubirea este cîteodată o metodă de a străbate mai scurt drumul pînă la interes.
- (...) Cînd scrie o carte scriitorul nu educă numai pe
alții, se educă și pe sine.
- De pildă, în romanul Bariera cred că am dezvăluit,
creionînd figura unui muncitor revoluționar, farmecul și integritatea idealurilor comuniste.
G. A. - Vorbiți-mi despre
rolul pe care îl joacă satira în socialism.
T. M. - Într-o societate atît de exigentă moral, rolul satirei crește.
(...) În socialism desăvîrșirea morală are putere de lege.
- De cîte ori încep să scriu o carte nouă nu am plăcerea mediocră de a descoperi vulnerabilități umane, ci încred. în perfectibilitatea individului.
- Niciodată, nici în
literatură și nici în viață, n-au
găsit înțelegere la mine delatorul și nici cel care poartă o cruce care nu-i
aparține. De multe ori suferințele îngrozitoare ale unora nu sînt decît rodul vanității și
uneori o prelungire discretă a bunăstării.
- (..) Eu cred că a fi fericit este o obligație a fiecărui
individ. (...) De multe ori, nefericirea este o meserie ca oricare alta, o impostură cu
avantajele și dezavantajele ei.
-(...) Fericirea se naște dintr-o privire realistă și curată a
existenței. (...) Dacă privim cu atenție pe unul din acești nefericiți de meserie, vedem că
drama lui e drama frustratului, drama unui lacom care n-a primit de la viață pe măsura poftelor lui pantagruelice. Luciditatea dă spiritului o stare de curățenie și ordine morală,
nu inventează probleme, ci le trăiește numai pe cele adevărate.
-(...) Arta are
obligația sfîntă de a elibera omul de asemenea prejudecăți, de a distruge intermediarul dintre
el și adevăr, de a-l lăsa să fie stăpân pe propria existență, de a-i dovedi că fericirea este posibilă aici, pe Pămînt. Cu atît mai mult arta socialistă.
-(...) Scriitorii mari au reușit această împletire a adevărului psihologic cu judecata istorică. (...) Dacă în noi nu există nimic din visul lui D. Cantemir, nu vom reuși niciodată să-i reînviem imaginea.
