(...)
Dar Hillary cioplea de zor la corabia lui romană. Studiile astea clasice, pe care le neglijase atît de mult în ultima vreme, îl împinseră să îmbrățișeze cariera preoțească, deși acum numai înțelegea de ce. Ce fel de tînăr o fi fost el de s-a socotit potrivit să fie preot? De ce nu s-o fi ocupat de pădurărit, de ce nu s-o fi făcut cowboy, sau să fi ales orice meserie care l-ar fi obligat să trăiască în aer liber, în loc să-l țină în inima mahalalelor unui oraș mohorît! Hotărîrea lui fusese bazată sau nu pe o revelație? Și dacă nu, pe ce fusese bazată? Proiectînd o punte din acelea cu a căror secret romanii, acești meșteri timpurii, au făcut pe mulți străini să transpire din abundență, Hilary își spuse: „Eu slujesc o cauză a cărei suprastructură nu rezistă la o cercetare mai amănunțită. Totuși binele umanității e o cauză pe care merită să trudești! Un medic o face cu toate șarlataniile și cu întreg ceremonialul. Un om de stat o face, deși știe că acea democrație care l-a ridicat pe el la rangul de om de stat nu e decît ignoranța personificată. Te folosești de forme în care nu crezi, ba chiar ceri altora să creadă în ele. Viața nu e decît pur și simplu o chestiune de compromisuri. Cu toții sîntem niște iezuiți, gîndi Hilary, și ne slujim de mijloace îndoielnice în vederea unor scopuri bune. Eu unul, în locul lui, ar fi trebuit să-mi dau viața apărînd veșminte preoțești, așa cum un ostaș și-o dă apărînd uniforma. Dar asta n-are nici în clin, nici în mînecă cu adevărul.”
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 414-415.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu