Englez islamizat forțat versus opinia publică în perioada interbelică (GALSWORTHY 1932)

<
(...)
După ce Michael îl părăsise, Wilfrid petrecuse o jumătate de noapte rumegînd problema în fel și chip, și de fiecare dată ajungînd la aceeași concluzie că, după ce totul se va consuma, el va rămâne categorisit pe vecie ca laș. Și dacă n-ar fi fost Dinny, ce importanță ar fi avut? Ce-i păsa lui de societate și de opinia publică? Ce-i păsa de Anglia și de pukka-sahibi*? Chiar dacă Anglia avea prestigiu, cu cel merita mai mult decît oricare altă țară din lume? Războiul arătase că toate țările și toate popoarele semănau destul de mult între ele, că toate erau capabile de aceleași eroisme, de aceleași josnicii, de aceeași putere de îndurare, de aceleași absurdități. Războiul arătase că opinia publică din fiecare țară era fel de limitată, lipsită de discernămînt, vrednică de dispreț. El era un hoinar din fire, și chiar dacă Anglia și Orientul Apropiat își vor închide porțile în fața lui, lumea e destul de întinsă, soarele strălucește în multe locuri, stelele ți se rotesc deasupra creștetului, cărțile așteaptă să fie citite, femeile au frumusețe, florile parfum, tutunul aromă, muzica își are puterea ei de a înnobila, cafeaua e un balsam, caii și cîinii și păsările rămîn făpturi la fel de atrăgătoare, gîndul și simțămîntul te îmboldesc să le dai expresie poetică, în oricare loc te-ai afla. Dacă n-ar fi fost Dinny, ar fi putut să-și strîngă cortul și să plece mai departe, lăsînd gura lumii să împroaște cu venin în urma lui. Dar acum nu-i era cu putință. Nu însemna o datorie de onoare pentru el? Cum putea să se lege de un tovarăs de viață spre care se îndrepta acuzator degetul mulțimii?
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 385-386.

NOTĂ M. T.
* puk'ka sa'hib = (in British India) un termen de adrese de respect folosit pentru a autorităților coloniale britanice. (http://dictionary.infoplease.com/pukka-sahib)

Povestirile arabilor despre Africa centrală în secolul XIX (VERNE 1863)

„-Fără îndoială că străbatem acum ceea ce se presupune a fi regatul Usoga. Unii geografi au susținut că există în centrul Africii o depresiune vastă, un lac imens. (…)

- După povestirile arabilor. Arabii povestesc multe, poate chiar prea multe. Câțiva călători, sosiți la Kazeh sau la Marile Lacuri, au văzut sclavi veniți din ținuturile centrale au întrebat despre arta lor, au făcut legătura între aceste mărturii și au tras anumite concluzii. Povestirile acestea au totdeauna un miez de adevăr , vezi tu, nu se înșelau cu privire la originea Nilului.”

(XIX)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Criza lumii moderne (GUENON 1931)

Rene Guenon, Criza lumii moderne, trad. A. Manolescu, pref. f. Mihăescu și A. Manolescu, Humanitas, București, 1993 (fr. 1931), 191 p.

5 Prefață

23 Cuvânt înainte

I. Vârsta sumbră

II. Opoziția dintre Orient și Occident

III. Cunoaștere și acțiune

IV. Știință sacră și știință profană

V. Individualismul

VI. Haosul social

VII. O civilizație materială

VIII. Invazia occidentală

IX. Câteva concluzii

coperta IV 

„Nu e deloc întâmplător că în ziua de azi multe spirite sunt bântuite de ideea <sfârșitului lumii>. Preocuparea pentru <sfârșitul lumii> e strâns legată de starea de neliniște generală în care trăim astăzi; presentimentul obscur a ceva pe cale să se sfârșească produce, în chip firesc, reprezentări dezordonate și, cel mai adesea, materializate grosolan; sfârșitul de care vorbeam nu este desigur <sfârșitul lumii> în sensul total pe care i-l acordă unii, dar e sfârșitul unei lumi, adică al unei epoci ori a unui ciclu istoric, aflat poate în corespondență cu un ciclu cosmic, așa cum ne învață toate doctrinele tradiționale. Starea actuală a lumii ne determină să presupunem apariția unei schimbări de importanță foarte generală care, indiferent de forma pe care o va lua - formă pe care nu încercăm să o definim - va afecta, mai mult sau mai puțin, întreg Pământul.”

Rene Guenon