<
(...)
Marchiza de Steyne se trăgea din faimoasa și străvechea familie Caerlyon (1), marchiz (2) de Camelot (3), care și-au păstrat credința lor din bătrîni, chiar și după convertirea venerabilului druid (4), primul strămoș, al cărui arbore genealogic se întindea pînă dincolo de data descălecării regelui Brutus Pendragon (5). Pe ceilalți feciori i-a chemat - din vremuri imemoriale - Arthur, Uther și Caradoc. Capetele lor au căzut în nenumărate conspirații leale. Elizabeth (6) retează capul lui Arthur de pe vremea ei, care fusese șambelanul lui Filip (7) și al Mariei (8) și purtase scrisorile dintre regina Scoției (9) și unchii săi, ducii de Guise (10). Unul din cadeții casei fusese aghiotantul marelui duce de Guise și s-a distins în faimoasa conspirație din noaptea Sfîntului Bartolomeu (11). Tot timpul captivității Mariei Stuart, ilustra casă Camelot a uneltit pentru salvarea acesteia. Și a suferit mari pagube de pe urma furniturilor de armament împotriva spaniolilor în timpul Armadei (12), cît și de pe urma amenzilor și confiscărilor impuse de Elizabeth pentru vina de a fi dat azil unor preoți din înverșunata sectă antianglicană (13), și unor eretici papistași (14). Un apostat (15) de pe vremea lui Iacob I (16) fu pentru moment abătut de la religia strămoșilor lui de argumentele acestui mare teolog, iar averile familie se refăcură întrucîtva datorită slăbiciunii așa de oportune a acestuia. Dar contele de Camelot din timpul domniei lui Carol (17) se reîntoarse la vechea credință a familiei, iar el și urmașii lui continuară să lupte pentru credința aceasta și să se ruineze pentru ea atîta timp cît se găsea vreun Stuart care să conducă sau să pună la cale vreo răscoală.
Lady Mary Caerlyon fusese crescută într-o mănăstire pariziană. Nașă îi fusese dauphina (18) Marie-Antoinette (19). În plină strălucire a frumuseții sale, a fost măritată, vîndută- după cum se spunea - lordului (20) Gaunt, pe atunci la Paris și el, care cîștigase niște sume fabuloase de bani de la fratele numitei lady (21) la banchetele lui Philippe d`Orleans (22). Faimosul duel al contelui de Gaunt cu contele de la Marche (23) din „Corpul mușchetarilor cenușii” (24) fu atribuit de către opinia publică pretențiilor acestui ofițer (fost paj și actual favorit al reginei) la mîna frumoasei lady Mary Caerlyon. Ea fu măritată cu lordul Gaunt pe cînd acesta mai zăcea încă din pricina rănilor primite și veni să locuiască și să fiugureze, pentru scurtă vreme, la strălucita curte a prințului de Wales (25). Fox (26) închinase de multe ori paharul în cinstea frumuseții ei. Morris și Sheridan (27) scriseseră nenumărate versuri pentru ea. Malmesbury îi făcuse cele mai înflăcărate complimente; Walpole (28) spusese că e o ființă încîntătoare; chiar și ducesa de Devonshire (29) însăși fusese aproape geloasă pe ea.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor (30), trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. II, ed. capitolul, București, 1992, pp. 128-129.
NOTE M. T.
(1) Caerleon = Oraș din Țara Galilor, locuit din perioada preromană. (http://www.caerleon.net/history/index.htm)
(2) MARCHÍZ, marchizi, s. m. 1. Titlu purtat, în societatea medievală apuseană, de către conducătorul unui comitat de frontieră; conducător militar al unei mărci3. 2. Titlu de noblețe în unele țări din Europa Apuseană, superior aceluia de conte și inferior aceluia de duce. 3. Persoană care poartă unul dintre aceste titluri. – Din fr. marquis. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/marchiz)
(3) Camelot a fost castelul legendarului rege Arthur (sec. V-VI) care a condus rezistența britonilor romanizați împotriva invadatorilor anglo-saxoni. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2012/08/04/in-cautarea-regelui-arthur/)
(4) DRUÍD, druizi, s. m. Preot al vechilor celți din Galia și din insulele britanice. – Din fr. druide, lat. druidae. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/druid)(https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/druizii/)
(5) Brutus Pendragon = Primul rege legendar al Britaniei (sec. XII î. H.), descendent al lui Eneas din Troia, strămoșul romanilor. (https://the-great-pendragon.obsidianportal.com/wikis/logres)
(6) Elisabeta Tudor (1533-1603) = Fiica lui Henric VIII Tudor (1509-1547). Regină a Angliei ca Elisabeta I (1558-1603) (https://istoriiregasite.wordpress.com/tag/elisabeta-i/)
(7) Filip Habsburg (1527-1598) = Fiul lui Carol I Habsburg (1516-1556). Rege al Spaniei ca Filip II (1556-1598). (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/filip-al-ii-lea-al-spaniei-bra-ul-narmat-al-catolicismului-despot-f-r)
(8) Maria Tudor (1516-1558) = Regină a Angliei ca Maria I (1553-1558). Soția lui Filip II al Spaniei (1554-1558). (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/mary-cea-sangeroasa-prima-regina-angliei)
(9) Maria Stuart (1542-1587) = Fiica lui Iacob V și a Mariei de Guise. Regină a Scoției ca Maria I (1542-1587) și regină a Franței (1559-1560) ca soție a lui Francisc II Valois. Executată de Elisabeta I pentru conspirație. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5033/33/)
(10) Guise = Importantă familie nobiliară în Franța secolului XVI. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/caterina-medici-drama-unei-femei-ambi-ioase)
(11) Episod din războiului dintre catolici și protestanți din Franța din a doua jumătate a secolului XVI. În noaptea de 23 spre 24 august 1572, protestanții din Paris au fost masacrați la ordinul regelui catolic Carol IX, la presiunile reginei-mame Caterina de Medicis. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/masacrul-noaptea-sf-ntului-bartolomeu)
(12) „Invincibila Armada” = Numele flotei trimise de regele Filip II al Spaniei ca să cucerească Anglia în 1588. A fost distrusă de furtunile Oceanului Atlantic și de tactica de hărțuire a flotei engleze. (http://www.bbc.co.uk/history/british/tudors/armada_gallery_05.shtml)
(13) Biserica Anglicană = Biserica protestantă a Angliei, organizată după ruptura cu biserica catolică a regelui Henric VIII prin Actul de supremație din 1534. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/biserica-anglicana)
(14) PAPISTÁȘ, -Ă, papistași, -e, s. m. și f., adj. (Înv. și reg.) Catolic. – Din magh. pápista.
Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/papistasi)
(15) APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/apostat)
(16) Iacob (James) Stuart (1566-1625) = Fiul Mariei I Stuart. Rege al Scoției ca Iacob VI (1567-1625) și rege al Angliei ca Iacob I (1603-1625), ca succesor al Elisabetei I. (http://documents.tips/documents/iacob-i-al-angliei.html) (https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/09/10/impotriva-carui-rege-englez-s-a-indreptat-conspiratia-prafului-de-pusca-in-cadrul-careia-trebuia-aruncat-in-aer-parlamentul-englez/iacob-i-regele-angliei/) (http://www.adrianpopovici.eu/un-rege-antagonist-si-un-sincer-credincios-iacob-al-vi-lea-si-anastasie-crimca/)
(17) Carol Stuart (1600-1649) = Rege al Angliei ca Carol I (1625-1649). Executat în urma înfrângerii în războiul civil cu parlamentul. (https://istoriiregasite.wordpress.com/tag/carol-i-stuart/) (http://www.historia.ro/tag/carol-i-stuart) (http://cultural.bzi.ro/cum-a-murit-carol-i-al-angliei-15976)
(18) DELFÍN2, delfini, s. m. 1. Titlu feudal purtat de unii conți din Franța. 2. Titlu purtat de fiul cel mai mare al regilor Franței, moștenitorul prezumtiv al tronului (și suzeran al provinciei Dauphiné). – Din delfin1 (după fr. dauphin). Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/delfin)
(19) Marie-Antoinette de Austria (1755-1793) = Fiica împărătesei Maria-Tereza Habsburg a Sfântului Imperiului Romano-German (1740-1780). Căsătorită în 1770 cu delfinul Franței, viitorul Ludovic XVI Bourbon (1774-1792). Executată de regimul republican, ca și soțul ei. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/maria-antoaneta-regina-exceselor) (http://www.istorie-pe-scurt.ro/executarea-mariei-antoaneta/) (http://www.romlit.ro/nefericirea_unei_regine)
(20) LORD, lorzi, s. m. (în Anglia) 1. (În Evul Mediu) Mare proprietar funciar; (în prezent) titlu nobiliar ereditar sau conferit de monarh; persoană care poartă acest titlu. 2. Membru al Camerei superioare a Parlamentului. Camera Lorzilor. 3. Termen care intră în componența titlului oficial purtat de unii înalți demnitari din Marea Britanie. – Din engl., fr. lord. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lord)
(21) LADY, lady, s. f. Titlu dat în Anglia soției unui lord sau a unui cavaler; p. ext. doamnă nobilă din Anglia. ♦ Epitet dat unei femei distinse, manierate. [Pr.: lédi] – Cuv. engl. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lady)
(22) Louis Philippe d Orleans (1747-1793) = Membru al ramurii d Orleans a casei regale Bourbon a Franței. În pofida faptului că a simpatizat revoluția, fiind supranumit Egalite, a fost executat în timpul regimulu extremist al Marii Terori condus de iacobinul M. Robespierre. (http://www.theguardian.com/books/2008/nov/01/french-revolution-books)
(23) Louis de Bourbon, prince de Conti = Conte de la Marche în perioada 1776-1814. Moare fără urmași și titlul nobiliar al acestei regiuni din sudul Franței se stinge. (http://www.persee.fr/doc/bec_0373-6237_1881_num_42_1_447000)
(24) MUSCHETÁR, muschetari, s. m. Soldat infanterist înarmat cu muschetă în Evul Mediu; nobil care făcea parte din corpul de cavalerie în serviciu la curtea regilor Franței. [Var.: mușchetár s. m.] – Din fr. mousquetaire. Sursa: DEX '09 (2009) (24) (https://dexonline.ro/lexem/mu%C8%99chetar/36085) (http://www.lemondededartagnan.fr/SITE/ENG/mousquetaires_chap06.htm)
(25) Prinț de Wales = Titlul moștenitorului coroanei Angliei începând din 1284. Aici este vorba de George de Hanovra (1762-1820), viitorul rege George IV (1820-1830). (http://ziarullumina.ro/o-boala-regala-14725.html)
(26) Charles Fox (1749-1806) = Politician liberal (whig). De trei ori ministru externe. (https://transildania.wordpress.com/2010/03/22/istoria-partidului-liberal-britanic-i/)
(27) Richard Sheridan (1751 Dublin-1816 Londra) = Poet irlandez. Proprietar al Teatrului Regal din Londra. (http://www.imagi-nation.com/moonstruck/clsc99.html)
(28) Horace Walpole (1717-1797) = Conte de Oxford. Istoric, scriitor și parlamentar liberal englez. (http://www.npg.org.uk/collections/search/person.php?LinkID=mp03378)
(29) Georgiana Spencer (1757-1806) = Prima soție a celui de-al cincilea duce de Devonshire (1774-1806) și mama celui de-al șaselea duce de Devonshire. (http://www.imdb.com/title/tt0864761/)
(30) Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
Se afișează postările cu eticheta Dauphine. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dauphine. Afișați toate postările
joi, 17 martie 2016
duminică, 12 iulie 2015
Biografia baronului francez Adrets (1512?1513 - 1587)
<
Comandant militar francez devenit hughenot, Francois Adrets* a rămas în memoria posterității pentru măcelărirea fără milă a catolicilor în timpul războaielor religioase din Franța secolului XVI.
Născut în Chateau de la Frette, Isere, Franța, Francois Adrets a servit în armata regală a regelui francez HENRIC AL II-LEA (1519-1559). Adrets a ajuns ulterior la gradul de colonel al „legiunilor” de sud-est din Dauphine, Languedoc și Provence. Influențat de Reformă, Adrets a devenit hughenot în 1562.
Personalitatea sa reprezenta o îmbinare de aroganță și brutalitate. Adrets a comandat cîteva campanii sîngeroase împotriva catolicilor. Într-una din împrejurări, în urma bătăliei de la Montbrison, Adrets a silit 18 prizonieri de război să se sinucidă. Această comportare l-a îndepărtat de hughenoți și în cele din urmă a avut drept consecință arestarea lui în 1563. Grațiat în același an în virtutea Edictului de la Amboise, Adrets și-a petrecut restul de 23 de ani, acum catolic, retras la casa sa din La Frette, unde a murit la 2 februarie 1587.
>
SURSA
ADRETS, FRANCOIS DE BEAUMONT, baron des (1512/1513-1587), ?
NOTĂ M.T.
* Baronul des Adtrets (1513-1587) = (http://www.museemilitairelyon.com/spip.php?article32)
Comandant militar francez devenit hughenot, Francois Adrets* a rămas în memoria posterității pentru măcelărirea fără milă a catolicilor în timpul războaielor religioase din Franța secolului XVI.
Născut în Chateau de la Frette, Isere, Franța, Francois Adrets a servit în armata regală a regelui francez HENRIC AL II-LEA (1519-1559). Adrets a ajuns ulterior la gradul de colonel al „legiunilor” de sud-est din Dauphine, Languedoc și Provence. Influențat de Reformă, Adrets a devenit hughenot în 1562.
Personalitatea sa reprezenta o îmbinare de aroganță și brutalitate. Adrets a comandat cîteva campanii sîngeroase împotriva catolicilor. Într-una din împrejurări, în urma bătăliei de la Montbrison, Adrets a silit 18 prizonieri de război să se sinucidă. Această comportare l-a îndepărtat de hughenoți și în cele din urmă a avut drept consecință arestarea lui în 1563. Grațiat în același an în virtutea Edictului de la Amboise, Adrets și-a petrecut restul de 23 de ani, acum catolic, retras la casa sa din La Frette, unde a murit la 2 februarie 1587.
>
SURSA
ADRETS, FRANCOIS DE BEAUMONT, baron des (1512/1513-1587), ?
NOTĂ M.T.
* Baronul des Adtrets (1513-1587) = (http://www.museemilitairelyon.com/spip.php?article32)
vineri, 15 mai 2015
Soldat din Garda împăratului francez Napoleon I (BALZAC 1832-1833)
<
(...)
- Celălalt ostaș, reluă Benassis, este de asemenea un om de fier, dintre cei care au îndurat greul campaniilor. S-a hrănit cu hrana tuturor ostașilor francezi: gloanțe, răni, victorii; a trecut prin multe și n-a purtat decît epoleți de lână (1). E un om vesel din fire; îl iubește cu fanatism pe Napoleon, care i-a înmânat crucea pe cîmpul de luptă de la Valutina*. Fiind de fel din Dauphinois (2), și-a purtat singur de grijă, de aceea are pensia de vîrstă și solda de veteran. Se numește Goguelat, a luptat ca soldat de infanterie, iar în 1812 a trecut într-o unitate de gardă**. Astăzi este un fel de menajeră a lui Gondrin. (...) Cînd Goguelat vorbește de Napoleon, pontonierul pare că-i ghicește cuvintele doar după mișcările buzelor.
(1) Epoleți de lînă purtau numai gradele inferioare.
(2) Locuitorii din această provincie a Franței au reputația de a fi oameni descurcăreți.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 94-95.
NOTĂ M.T:
* Valutina = Localitate în Rusia, între Smolensk și Moscova. La 18 august 1812, în timpul invadării Rusiei de către împăratul francez Napoleon I, avut loc o bătălie nedecisă între forțele mareșalilor Ney și Junot, pe de o parte, și cele ale generalului Barclay de Tolly, pe de altă parte. (http://mapswar2.x10host.com/maps_war_1812.htm#_maps_ggg)
** Garda imperială reprezenta elita armatei lui Napoleon I, efectivele sale variind de la câteva mii de oameni la câteva zeci de mii. (http://www.napoleonguide.com/bonguard.htm)
(...)
- Celălalt ostaș, reluă Benassis, este de asemenea un om de fier, dintre cei care au îndurat greul campaniilor. S-a hrănit cu hrana tuturor ostașilor francezi: gloanțe, răni, victorii; a trecut prin multe și n-a purtat decît epoleți de lână (1). E un om vesel din fire; îl iubește cu fanatism pe Napoleon, care i-a înmânat crucea pe cîmpul de luptă de la Valutina*. Fiind de fel din Dauphinois (2), și-a purtat singur de grijă, de aceea are pensia de vîrstă și solda de veteran. Se numește Goguelat, a luptat ca soldat de infanterie, iar în 1812 a trecut într-o unitate de gardă**. Astăzi este un fel de menajeră a lui Gondrin. (...) Cînd Goguelat vorbește de Napoleon, pontonierul pare că-i ghicește cuvintele doar după mișcările buzelor.
(1) Epoleți de lînă purtau numai gradele inferioare.
(2) Locuitorii din această provincie a Franței au reputația de a fi oameni descurcăreți.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 94-95.
NOTĂ M.T:
* Valutina = Localitate în Rusia, între Smolensk și Moscova. La 18 august 1812, în timpul invadării Rusiei de către împăratul francez Napoleon I, avut loc o bătălie nedecisă între forțele mareșalilor Ney și Junot, pe de o parte, și cele ale generalului Barclay de Tolly, pe de altă parte. (http://mapswar2.x10host.com/maps_war_1812.htm#_maps_ggg)
** Garda imperială reprezenta elita armatei lui Napoleon I, efectivele sale variind de la câteva mii de oameni la câteva zeci de mii. (http://www.napoleonguide.com/bonguard.htm)
luni, 11 mai 2015
Sat de munte versus sat de cîmpie în Franța în 1829 (BALZAC 1832-1833)
<
(...)
- Mai întîi de toate, spuse Benassis oaspetelui său cînd ieșiră din sufragerie, să vizităm doi morți. Deși medicii rareori acceptă să dea ochii cu pretinsele lor victime, eu vă voi conduce în două case unde veți putea observa un lucru destul de straniu cu privire la natura umană. Veți vedea două scene care vă vor dovedi cît de mult se deosebesc locuitorii de la munte de cei de la cîmp atunci cînd își exprimă sentimentele. O parte a cantonului nostru cuprinde munți înalți; acolo se păstrează niște datini purtînd pecetea unor vremi străvechi și care amintesc de departe de unele scene biblice. De-a lungul munților noștri există o linie pe care natura însăși a trasat-o și care desparte două lumi: mai sus, puterea; mai devale, îndemînarea; mai sus, sentimente largi; mai devale, o neîncetată preocupare pentru interesele vieții materiale. Cu excepția depresiunii d'Ajou care, în partea ei dinspre miazănoapte e populată de imbecili, iar în cea dispre miazăzi de oameni inteligenți. - două neamuri pe care doar un pîrîiaș le desparte, dar sînt asemănătoare în toate privințele: statură, umblet, înfățișare, datini, ocupații - n-am văzut nicăieri deosebiri atît de mari ca la noi. Situația asta ar trebui să-i facă pe conducătorii unei țări să întreprindă vaste cercetări cu caracter local relativ la aplicarea legilor în popor...
(...)
- Vedeți, spuse medicul, aici moartea e văzută ca un accident prevăzut, care nu oprește în loc viața de toate zilele a familiilor; nici nu se va ține doliu. de altă parte, doliul nu este nici datină, nici lege, ci mai mult decît atîta; e o instituție care decurge din toate legile, a căror respectare purcede dintr-un principi unic: morala. Aflați că, în ciuda strădaniilor noastre, nici eu, nici domnul Janvier n-am reușit să-i facem pe țărani să înțeleagă cît de importante sînt ceremoniile publice pentru apărarea ordinii morale. Oamenii noștri, care abia de curînd au obținut drepturi, încît nu-s în stare să priceapă noile relații care trebuie să-i facă a prețui aceste idei generale; pînă acum, ei nu cunosc decît ideea de ordine și de bunăstare fizică; cu vremea, dacă se va găsi cine să-mi continuie opera, vom ajunge la principiile care servesc la conservarea drepturilor publice. În adevăr, nu-i de ajuns să fii om cumsecade, trebuie să și pari. Societatea nu trăiește numai prin idei morale; pentru a dăinui ea are nevoie de fapte corespunzătoare acestor idei. În cele mai multe comune rurale, dintr-o sută de familii cărora moartea le-a răpit șeful, numai cîțiva indivizi, dintre cei înzestrați cu o sensibilitate vie, vor păstra îndelung amintirea defunctului; toți ceilalți, pînă-ntr-un an, îl vor uita cu totul. Această uitare nu este o mare plagă? Credința este sufletul unui popor, prin ea oamenii își exprimă sentimentele și le înalță dîndu-le un țel; dar fără niște ceremonii vizibile în cinstea unui principiu, nu poate fi credință, prin urmare nici legile umane nu au nici o putere. Conștiința aparține numai divinității, dar trupul e supus legii sociale; iată de ce a renunța la manifestarea durerii, a nu-i învăța pe copii, care încă nu gîndesc, și pe toți cei ce au nevoie de exemple bune, necesitatea de a te supune legilor printr-o răbdătoare resemnare la poruncile sorții care lovește și alină, care dă și răpește bunurile lumești, e un început de necredință. Mărturisesc că, după ce am trăit zile de batjocoritoare nepăsare, am înțeles prețul ceremoniilor și al datinilor, acela al sărbătorilor familiale, însemnătatea tradițiilor și a solemnităților domestice. Temelia societății omenești va fi întotdeauna familia. În familie se manifestă puterea și legea; în orice caz, acolo trebuie să se deprindă supunerea. Dacă ne gîndim la toate consecințele lor, spiritul de familie și autoritate pămîntească sînt două principii încă prea puțin dezvoltate în noul nostru sistem legislativ. Familia, comuna, departamentul, toată țara noastră depind totuși de ele. Așadar, legile ar trebui să se întemeieze pe aceste trei mari unități. După opinia mea, căsătoria soților, nașterea copiilor, moartea părinților n-ar trebui să prilejuiască prea multe ceremonii. Creștinismul e atît de influent, e atît de adînc înrădăcinat în moravuri tocmai pentru strălucirea cu care apare în împrejurările grave ale vieții pentru ale însoți cu ceremonialul atît de naiv-înduioșător, atît de pompos atunci cînd preotul se ridică la înălțimea venirii lui și cînd știe să slujească potrivit cu sublimul moralei creștine. Odinioară, îmi ziceam că religia catolică nu e decît o adunătură de prejudecăți și de superstiții abil folosite, cu care orice civilizație inteligentă trebuie să termine o dată pentru totdeauna. Aici însă, mi-am dat seama de necesitatea ei politică și de utilitate ei morală; aici am înțeles cît e de puternică prin chiar prețul cuvîntului care o denumește. Religia înseamnă legătură, iar cultul său, cu alte cuvinte religia exprimată, constituie, fără îndoială, singura forță care ar putea lega între ele păturile sociale pentru a le da o așezare statornică. În sfîrșit, aici am respirat balsamul cu care credința unge rănile vieții; fără a discuta, am simțit că ea se acordă admirabil cu moravurile pasionate ale națiunilor meridionale. (...) De la o înălțime de vreo trei mii de picioare peste nivelul Mediteranei, vom vedea Savoia și Dauphine-ul, munții din regiunea Lyon și Ronul. Vom fi pe teritoriul altei comune, al unui sat de munte; acolo veți afla, într-o fermă a domnului Gravier, spectacolul de care v-am vorbit, acel alai natural care concretizează ideea mea despre marile evenimente ale vieții. În acea comună, doliul se poartă cu evlavie. Cei săraci umblă cu cheta ca să-și poată cumpăra haine negre. Într-o asemenea împrejurare, nimeni nu le refuză obolul. Nu trece nici o zi fără ca văduva să nu vorbească de cel pierdut - și întotdeauna plîngînd.; și, zece ani după ce a lovit-o nenorocirea, la fel ca doua zi, sentimentele ei sînt deopotrivă de adînci. Acolo obiceiurile sînt patriarhale: autoritatea tatălui este fără limite, cuvîntul lui e lege; mănîncă singur, așezat în capul mesei, soția și copii îl servesc; cei din jur nu cutează a-i vorbi fără a folosi anumite formule de respect, în fața lui toți stau în picioare și cu capul descoperit. Astfel crescuți, oamenii au instinctul măreției lor. Aceste datini constituie, după părerea mea, o nobilă educație. Drept pentru care, în comuna asta, cu toții sînt, în general, drepți, strîngători și harnici. Fiecare cap de familie obișnuiește să, de asemenea, să-și împartă averea copiilor, cînd simte că l-a ajuns vîrsta și nu mai poate munci; iar copiii îl hrănesc. În secolul trecut, un bătrîn de nouăzeci de ani, după ce și-a împărțit averea agonisită celor patru copii ai săi, obișnuia să trăiască trei luni pe an la fiecare dintre ei. După ce aplecat de la feciorul cel mai mare cu gîndul să se ducă la cel mic, un prieten de-al său l-a întrebat; „Ei, ce spui, ești mulțumit? - Zău, sînt mulțumit, domnule, îi răspunse moșneagul, m-au ținut ca pe copilul lor”. Vorba asta, domnule, a părut atît de remarcabilă unui ofițer, pe nume Vauvenargues*, vestit moralist, care pe atunci se afla în garnizoană la Grenoble, încît a vînturat-o în mai multe saloane din Paris**, unde a fost culeasă de un scriitor, Chamfort***.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, p. 79, 81-84.
NOTE M.T.
* Luc de Clapiers, marchiz de Vauvenargues (1715-1745) = Scriitor moralist francez. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/624191/Luc-de-Clapiers-marquis-de-Vauvenargues)
** Saloanele pariziene din secolele XVIII și XIX erau găzduite de personalități ale zilei, aici discutîndu-se probele politice, sociale, culturale. (https://www.mtholyoke.edu/courses/rschwart/hist255-s01/paris_homework/welcome_to_salons.html)
*** Nicolas Chamfort (1740-1794) = Scriitor francez critic față de moravurile societății și a Terorii revoluției. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/105063/Sebastien-Roch-Nicolas-Chamfort)
(...)
- Mai întîi de toate, spuse Benassis oaspetelui său cînd ieșiră din sufragerie, să vizităm doi morți. Deși medicii rareori acceptă să dea ochii cu pretinsele lor victime, eu vă voi conduce în două case unde veți putea observa un lucru destul de straniu cu privire la natura umană. Veți vedea două scene care vă vor dovedi cît de mult se deosebesc locuitorii de la munte de cei de la cîmp atunci cînd își exprimă sentimentele. O parte a cantonului nostru cuprinde munți înalți; acolo se păstrează niște datini purtînd pecetea unor vremi străvechi și care amintesc de departe de unele scene biblice. De-a lungul munților noștri există o linie pe care natura însăși a trasat-o și care desparte două lumi: mai sus, puterea; mai devale, îndemînarea; mai sus, sentimente largi; mai devale, o neîncetată preocupare pentru interesele vieții materiale. Cu excepția depresiunii d'Ajou care, în partea ei dinspre miazănoapte e populată de imbecili, iar în cea dispre miazăzi de oameni inteligenți. - două neamuri pe care doar un pîrîiaș le desparte, dar sînt asemănătoare în toate privințele: statură, umblet, înfățișare, datini, ocupații - n-am văzut nicăieri deosebiri atît de mari ca la noi. Situația asta ar trebui să-i facă pe conducătorii unei țări să întreprindă vaste cercetări cu caracter local relativ la aplicarea legilor în popor...
(...)
- Vedeți, spuse medicul, aici moartea e văzută ca un accident prevăzut, care nu oprește în loc viața de toate zilele a familiilor; nici nu se va ține doliu. de altă parte, doliul nu este nici datină, nici lege, ci mai mult decît atîta; e o instituție care decurge din toate legile, a căror respectare purcede dintr-un principi unic: morala. Aflați că, în ciuda strădaniilor noastre, nici eu, nici domnul Janvier n-am reușit să-i facem pe țărani să înțeleagă cît de importante sînt ceremoniile publice pentru apărarea ordinii morale. Oamenii noștri, care abia de curînd au obținut drepturi, încît nu-s în stare să priceapă noile relații care trebuie să-i facă a prețui aceste idei generale; pînă acum, ei nu cunosc decît ideea de ordine și de bunăstare fizică; cu vremea, dacă se va găsi cine să-mi continuie opera, vom ajunge la principiile care servesc la conservarea drepturilor publice. În adevăr, nu-i de ajuns să fii om cumsecade, trebuie să și pari. Societatea nu trăiește numai prin idei morale; pentru a dăinui ea are nevoie de fapte corespunzătoare acestor idei. În cele mai multe comune rurale, dintr-o sută de familii cărora moartea le-a răpit șeful, numai cîțiva indivizi, dintre cei înzestrați cu o sensibilitate vie, vor păstra îndelung amintirea defunctului; toți ceilalți, pînă-ntr-un an, îl vor uita cu totul. Această uitare nu este o mare plagă? Credința este sufletul unui popor, prin ea oamenii își exprimă sentimentele și le înalță dîndu-le un țel; dar fără niște ceremonii vizibile în cinstea unui principiu, nu poate fi credință, prin urmare nici legile umane nu au nici o putere. Conștiința aparține numai divinității, dar trupul e supus legii sociale; iată de ce a renunța la manifestarea durerii, a nu-i învăța pe copii, care încă nu gîndesc, și pe toți cei ce au nevoie de exemple bune, necesitatea de a te supune legilor printr-o răbdătoare resemnare la poruncile sorții care lovește și alină, care dă și răpește bunurile lumești, e un început de necredință. Mărturisesc că, după ce am trăit zile de batjocoritoare nepăsare, am înțeles prețul ceremoniilor și al datinilor, acela al sărbătorilor familiale, însemnătatea tradițiilor și a solemnităților domestice. Temelia societății omenești va fi întotdeauna familia. În familie se manifestă puterea și legea; în orice caz, acolo trebuie să se deprindă supunerea. Dacă ne gîndim la toate consecințele lor, spiritul de familie și autoritate pămîntească sînt două principii încă prea puțin dezvoltate în noul nostru sistem legislativ. Familia, comuna, departamentul, toată țara noastră depind totuși de ele. Așadar, legile ar trebui să se întemeieze pe aceste trei mari unități. După opinia mea, căsătoria soților, nașterea copiilor, moartea părinților n-ar trebui să prilejuiască prea multe ceremonii. Creștinismul e atît de influent, e atît de adînc înrădăcinat în moravuri tocmai pentru strălucirea cu care apare în împrejurările grave ale vieții pentru ale însoți cu ceremonialul atît de naiv-înduioșător, atît de pompos atunci cînd preotul se ridică la înălțimea venirii lui și cînd știe să slujească potrivit cu sublimul moralei creștine. Odinioară, îmi ziceam că religia catolică nu e decît o adunătură de prejudecăți și de superstiții abil folosite, cu care orice civilizație inteligentă trebuie să termine o dată pentru totdeauna. Aici însă, mi-am dat seama de necesitatea ei politică și de utilitate ei morală; aici am înțeles cît e de puternică prin chiar prețul cuvîntului care o denumește. Religia înseamnă legătură, iar cultul său, cu alte cuvinte religia exprimată, constituie, fără îndoială, singura forță care ar putea lega între ele păturile sociale pentru a le da o așezare statornică. În sfîrșit, aici am respirat balsamul cu care credința unge rănile vieții; fără a discuta, am simțit că ea se acordă admirabil cu moravurile pasionate ale națiunilor meridionale. (...) De la o înălțime de vreo trei mii de picioare peste nivelul Mediteranei, vom vedea Savoia și Dauphine-ul, munții din regiunea Lyon și Ronul. Vom fi pe teritoriul altei comune, al unui sat de munte; acolo veți afla, într-o fermă a domnului Gravier, spectacolul de care v-am vorbit, acel alai natural care concretizează ideea mea despre marile evenimente ale vieții. În acea comună, doliul se poartă cu evlavie. Cei săraci umblă cu cheta ca să-și poată cumpăra haine negre. Într-o asemenea împrejurare, nimeni nu le refuză obolul. Nu trece nici o zi fără ca văduva să nu vorbească de cel pierdut - și întotdeauna plîngînd.; și, zece ani după ce a lovit-o nenorocirea, la fel ca doua zi, sentimentele ei sînt deopotrivă de adînci. Acolo obiceiurile sînt patriarhale: autoritatea tatălui este fără limite, cuvîntul lui e lege; mănîncă singur, așezat în capul mesei, soția și copii îl servesc; cei din jur nu cutează a-i vorbi fără a folosi anumite formule de respect, în fața lui toți stau în picioare și cu capul descoperit. Astfel crescuți, oamenii au instinctul măreției lor. Aceste datini constituie, după părerea mea, o nobilă educație. Drept pentru care, în comuna asta, cu toții sînt, în general, drepți, strîngători și harnici. Fiecare cap de familie obișnuiește să, de asemenea, să-și împartă averea copiilor, cînd simte că l-a ajuns vîrsta și nu mai poate munci; iar copiii îl hrănesc. În secolul trecut, un bătrîn de nouăzeci de ani, după ce și-a împărțit averea agonisită celor patru copii ai săi, obișnuia să trăiască trei luni pe an la fiecare dintre ei. După ce aplecat de la feciorul cel mai mare cu gîndul să se ducă la cel mic, un prieten de-al său l-a întrebat; „Ei, ce spui, ești mulțumit? - Zău, sînt mulțumit, domnule, îi răspunse moșneagul, m-au ținut ca pe copilul lor”. Vorba asta, domnule, a părut atît de remarcabilă unui ofițer, pe nume Vauvenargues*, vestit moralist, care pe atunci se afla în garnizoană la Grenoble, încît a vînturat-o în mai multe saloane din Paris**, unde a fost culeasă de un scriitor, Chamfort***.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, p. 79, 81-84.
NOTE M.T.
* Luc de Clapiers, marchiz de Vauvenargues (1715-1745) = Scriitor moralist francez. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/624191/Luc-de-Clapiers-marquis-de-Vauvenargues)
** Saloanele pariziene din secolele XVIII și XIX erau găzduite de personalități ale zilei, aici discutîndu-se probele politice, sociale, culturale. (https://www.mtholyoke.edu/courses/rschwart/hist255-s01/paris_homework/welcome_to_salons.html)
*** Nicolas Chamfort (1740-1794) = Scriitor francez critic față de moravurile societății și a Terorii revoluției. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/105063/Sebastien-Roch-Nicolas-Chamfort)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)