<
(...) Numai ce se supără însă țarul Rusiei, care-i era prieten, că nu s-a însurat cu o rusoică și încep a-i sprijini pe engleji, dușmanii noștri, care totdeauna Napoleon voia să le facă o vizită în dugheana lor ca să le spună două vorbe. Trebuia să sfîrșească o dată și cu poveștile astea. Lu Napoleon îi sare țandăra și ne spune:
- Ostași!, ați cucerit toate capitalele Europei; a mai rămas Moscova, care s-a înhăitat cu Anglia. Da ca să cucerim Londra și Indiile, care sînt ale ei, negreșit trebuie să pornim spre Moscova*.
Și uite-așa, adună el armata cea mai mare care și-a tîrît vreodată tălpile pe glob și nemaipomenit de bine aliniată încît într-o zi trece în revistă un milion de oameni.
- Ura! strigă rușii.
Și iată Rusia întreagă, niște namile de cazaci care o iau la sănătoasa. Lupta o țară contra alteia, o peturbație generală, de care nu știai cum să te ferești. Așa-i spuse și Omu roșu lu Napoleon:
- Asia contra Europei!
- Înțeleg, a răspuns el, o să am eu grijă.
Și-acum să fi văzut că toți regii Europe veneau să lingă mîna lu Napoleon! Austria, Prusia, Bavaria, Saxonia, Polonia, Italia, toate țin cu noi, ne lingușesc, ce frumos era! Niciodată vulturii n-au gungurit așa de dulce ca în parăzile alea, cînd erau pe toate drapele din Europa. Polonezii nu mai puteau sta locului, pentru că împăratu se gîndea să-i ridice; spuneau că Polonia și Franța s-au avut totdeauna ca frații. În sfîrșit:
- A noastră-i Rusia! strigă armata.
Intrăm noi bine echipați; mărșăluim, mărșăluim: nici țipenie de rus. În sfîrșit, dăm de ei, cantonați pe Moscova. Acolo am luat crucea (1) și pot să spun că a fost o luptă afurisită! Împăratu era îngrijorat, îl întîlnise pe Om roșu care-i spusese:
- Fiule, înaintezi prea repede, vei duce lipsă de oameni și prietenii te vor trăda.
Și-a cerut pacea. Da înainte de a o semna:
- Să le tragem o chelfăneală rușilor! ne spune.
- S-a făcut! strigă armata.
- Înainte! ne ordonă sergenții.
Cizmele mele erau uzate, efectele descusute de cît mai trudisem pe drumurile alea, care sînt ca vai de ele! Da totuna-i!
- Fiindcă e sfîrșitu scurtăturii, îmi zic, vreau să mănînc pe saturate!
Eram în fața rîpei celei mari: ocupam primele locuri! Se dă semnalu, șapte sute de guri de foc încep o conversație de ziceai că-ți iese tot sîngele pe urechi. Fiindcă veni vorba, să fim drepți cu inamicii noștri: rușii se jertfeau la fel ca francezii, fără a da îndărăt și noi nu înaintam.
- Înainte, ni se ordonă, iată împăratu!
Era adevărat: îl văd trecînd în galop, făcîndu-ne semn că e important să luăm reduta. Ne îmbărbătează, noi alergăm, ajung cel dintîi la marginea rîpei. A! Dumnezeule! locotenenții cad, coloneii, soldații! Totuna-i! Cei desculți își fac rost de cizme și intriganții care învățaseră să citească își fac rost de epoleți... Victorie! strigă toată linia. N-o să credeți, da pe pămînt zăceau douăzeci și cinci de mii de francezi. Numai atît! Era ca un ogor secerat: numai că, în loc de spice, erau oameni! ne dezmeticisem în fine. Omu apare, toți se adună în juru-i. Și uite-așa, ne alintă, că era drăgălaș cînd voia, de ne putea face să nemulțumim cu o coajă de cartof cînd eram flămînzi ca niște lupi. Atunci, drăgălașu, împarte cu mîna lui crucile de război, salută pe cei căzuți; pe urmă zice:
- La Moscova!
- Fie! zice oștirea.
Și luăm Moscova. Da nu ziceți că rușii dau foc orașului? A ars ca un foc de paie de două leghe și vîlvătaia nu s-a stins două zile. Casele se prăbușeau ca nimica toată! Parcă ploua de sus cu fier și cu plumb topit care erau spăimîntătoare la vedere: și, vouă pot să vă spun, parcă ne lumina nenorocirea noastră. Împăratu zice:
- Ajunge, că-mi rămîn aici toți soldații!
Ne distrăm noi răcorindu-ne un pic, ne mai hrănim leșu că eram cu adevărat istoviți ca niciodată. Luăm cu noi o cruce de aur care era pe Kremlin și fiecare soldat avea o mică avere. Da la întoarcere, iarna venise cu o lună mai devreme, lucru pe care savanții, care sînt niște nătărăi, nu l-au lămurit deplin și frigu ne pișcă. Nu mai eram armată, auziți? nici generali, nici măcar sergenți! Și uite-așa a început domnia mizeriei și foamei, domnie sub care eram cu toții în adevăr egali! Nu ne mai gîndeam decît să revedem Franța, nu ne mai aplecam să ridicăm de jos nici pușca, nici banii; și fiecare mergea drept înainte, cu arma după voie, fără să-i pese de glorie. Nu vă mai spun că vremea era atît de rea încît împăratu nu-și mai vedea steaua. Se ivise o neînțelegere între cer și dînsu. Bietu om, se îmbolnăvise văzîndu-și șoimii cum se depărtează de victorie! Și nu-i venea deloc la socoteală, ce mai! Ajungem la Berezina. Aici, fraților, pot să mă jur pe ce am mai sfînt, pe onoare, că, de cînd sînt oameni pe lumea asta, niciodată, auziți voi? niciodată nu s-a mai văzut asemenea învălmășeală dearmate, de trăsuri, de artilerie, în zăpadă atît de mare și pe-o vreme atît de nenorocită. Țeava armei îți ardea mîna dacă o atingeai, atît era de rece. Acolo pontonierii au salvat armata, care au stat ei neclintiți la posturile lor și acolo a luptat ca un erou Gondrin, singuru care mai trăiește dintre încăpățînații care s-au vîrît în apă ca să construiască poduri peste care atrecut armata ca să se salveze de ruși, care mai aveau încă respect pentru mare armată, știind și ei cîte victorii avusese.Să știți - zise el, arătînd către Grondin, care-l privea cu atenția proprie surzilor, - să știți că Gondrin e un ostaș de nădejde, un ostaș de onoare car emerită toată iubirea noastră.
L-am văzut pe împărat, lîngă pod, în picioare, nemișcat; și nu-i era frig. E firesc lucru?
privea cu jale cum i se duce de rîpă averea, cum își pierde prietenii, veteranii săi din Egipt**. Vai! toate se treceau, femeile, furgoanele, artileria, toate se distrugeau, se mîncau, se ruinau. Cei mai curajoși făceau garda vulturilor (1) fiindcă vulturii, vedeți voi, erau Franța, erau voi toți, cei de-acasă, era onoarea și a civilului și a militarilor, pe care trebuia s-o păstrăm curată și să nu ne plecăm grumajii de ger. Nu ne încălzeam decît în preajma împăratului, fiindcă, atunci cînd era în primejdie, dam fuga, înghețați cum eram, noi care nu ne opream să dăm o mînă de ajutor unui camarad. Am auzit că, nopțile, își plîngea nefericita familie de ostași. Numai el și francezii erau în strîmtoarea aceea și am scăpat din ea, da cu pierderi, cu pierderi mari de tot, să știți! Aliații ne mîncaseră proviziile. Norocu începuse a-l părăsi, așa cum îi prezisese Omu roșu. Palavragii de la Paris, care amuțiseră de cînd cu garda imperială, îl cred mort și uneltesc, împreună cu prefectu poliției, să-l detroneze. Da el prinde de veste, își face sînge rău și ne spune cînd pleacă:
- La revedere, băieți, rămîneți la posturile voastre, că mă-ntorc.
(1) Crucea de război.
(1) Adică a drapelelor.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G.Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 180-18 .
NOTĂ M:T.
* Campania eșuată din Rusia a reprezentat începutul decăderii împărtului Napoleon I, care a culminat cu invazia Franței de coaliția europeană și prima sa abdicare sa în aprilie 1814. http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/detaliul-care-l-ar-fi-putut-salva-napoleon-n-rusia
** În 1798-1799 generalul republican N. Bonaparte a condus o campanie în Egipt, care a continuat pînă în 1802 și după întoarcerea sa în Franța. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ce-c-utat-m-re-ul-napoleon-n-egipt)
Se afișează postările cu eticheta pontonier. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pontonier. Afișați toate postările
miercuri, 1 iulie 2015
vineri, 15 mai 2015
Soldat din Garda împăratului francez Napoleon I (BALZAC 1832-1833)
<
(...)
- Celălalt ostaș, reluă Benassis, este de asemenea un om de fier, dintre cei care au îndurat greul campaniilor. S-a hrănit cu hrana tuturor ostașilor francezi: gloanțe, răni, victorii; a trecut prin multe și n-a purtat decît epoleți de lână (1). E un om vesel din fire; îl iubește cu fanatism pe Napoleon, care i-a înmânat crucea pe cîmpul de luptă de la Valutina*. Fiind de fel din Dauphinois (2), și-a purtat singur de grijă, de aceea are pensia de vîrstă și solda de veteran. Se numește Goguelat, a luptat ca soldat de infanterie, iar în 1812 a trecut într-o unitate de gardă**. Astăzi este un fel de menajeră a lui Gondrin. (...) Cînd Goguelat vorbește de Napoleon, pontonierul pare că-i ghicește cuvintele doar după mișcările buzelor.
(1) Epoleți de lînă purtau numai gradele inferioare.
(2) Locuitorii din această provincie a Franței au reputația de a fi oameni descurcăreți.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 94-95.
NOTĂ M.T:
* Valutina = Localitate în Rusia, între Smolensk și Moscova. La 18 august 1812, în timpul invadării Rusiei de către împăratul francez Napoleon I, avut loc o bătălie nedecisă între forțele mareșalilor Ney și Junot, pe de o parte, și cele ale generalului Barclay de Tolly, pe de altă parte. (http://mapswar2.x10host.com/maps_war_1812.htm#_maps_ggg)
** Garda imperială reprezenta elita armatei lui Napoleon I, efectivele sale variind de la câteva mii de oameni la câteva zeci de mii. (http://www.napoleonguide.com/bonguard.htm)
(...)
- Celălalt ostaș, reluă Benassis, este de asemenea un om de fier, dintre cei care au îndurat greul campaniilor. S-a hrănit cu hrana tuturor ostașilor francezi: gloanțe, răni, victorii; a trecut prin multe și n-a purtat decît epoleți de lână (1). E un om vesel din fire; îl iubește cu fanatism pe Napoleon, care i-a înmânat crucea pe cîmpul de luptă de la Valutina*. Fiind de fel din Dauphinois (2), și-a purtat singur de grijă, de aceea are pensia de vîrstă și solda de veteran. Se numește Goguelat, a luptat ca soldat de infanterie, iar în 1812 a trecut într-o unitate de gardă**. Astăzi este un fel de menajeră a lui Gondrin. (...) Cînd Goguelat vorbește de Napoleon, pontonierul pare că-i ghicește cuvintele doar după mișcările buzelor.
(1) Epoleți de lînă purtau numai gradele inferioare.
(2) Locuitorii din această provincie a Franței au reputația de a fi oameni descurcăreți.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 94-95.
NOTĂ M.T:
* Valutina = Localitate în Rusia, între Smolensk și Moscova. La 18 august 1812, în timpul invadării Rusiei de către împăratul francez Napoleon I, avut loc o bătălie nedecisă între forțele mareșalilor Ney și Junot, pe de o parte, și cele ale generalului Barclay de Tolly, pe de altă parte. (http://mapswar2.x10host.com/maps_war_1812.htm#_maps_ggg)
** Garda imperială reprezenta elita armatei lui Napoleon I, efectivele sale variind de la câteva mii de oameni la câteva zeci de mii. (http://www.napoleonguide.com/bonguard.htm)
miercuri, 13 mai 2015
Tragedia trecerii Berezinei în timpul retragerii lui Napoleon din Rusia în iarna lui 1812 (BALZAC 1832-1833)
<
(...) Se numește Gondrin; a fost luat cînd cu rechiziția cea mare din 1792* - avea optsprezece ani pe-atunci - și încoporat la artilerie. A participat, ca soldat de rînd, la campania din Italia** sub ordinele lui Napoleon, pe care l-a urmat și în Egipt*** și s-a întors din Orient după pacea de la Amiens****; apoi, sub Imperiu*****, a fost înregimentat la pontonierii de gardă și a servit fără întrerupere în Germania******. Pînă la urmă, bietul om a fost și în Rusia*******.
(...)
- Veți avea deci prilej să vedeți un om și jumătate, reluă Benassis. Cunoașteți istoria retragerii, e inutil să vi-o povestesc. Omul ăsta este unul din pontonierii de la Berezina********; a lucrat la construirea podului peste care a trecut armata; și atunci, pentru a fixa primii stîlpi de susținere, a intrat în apă pînă la brîu. Generalul Eble, care comanda unitățile de pontonieri, n-a putut găsi decît patruzeci și doi de „veterani”, cum le zice Gondrin, care s-au oferit pentru treaba asta. Deși generalul a intrat însuși în apă, îndemnîndu-i, încurajîndu-i și făgăduind fiecăruia o pensie de o mie de franci și crucea de război. Primul ostaș care a intrat în Berezina s-a ales cu piciorul rupt din coapsă de un sloi mare de gheață și luat de ape. Ca să înțelegeți mai bine cît de grea a fost treaba asta, să vă spun urmarea: dintre cei patruzeci și doi de pontonieri, astăzi numai trăieșe decît Grondin. Treizeci și nouă au pierit la trecerea Berezinei, ceilalți doi și-au sfîrșit viața mizerabil prin spitalele din Polonia. Biet ostașul nostru s-a întors de la Vilno********* abia în 1814, după reintrarea Bourbonilor**********. Generalul Eble, despre care Gondrin nu vorbește decît cu lacrimi în ochi, murise. Pontonierul care devenise surd, infirm, și care nu știa să citească, nici să scrie, a rămas deci fără sprijin și deci fără apărare... Ajuns la Paris, unde-și cerșea pîinea, s-a adresat birourilor ministerului de război, spre a obține - nu pensia de o mie dr franci ce i se făgăduise, nici crucea de război, ci simplul ajutor de bătrînețe la care avea dreptul după douăzeci și doi de ani de slujbă și nu mai știu cîte campanii; dar nu a putut obține nici solda din anii din urmă, nici cheltuielile de călătorie, nici pensia. (...) Sîntem buni prieteni. Cinează la mine în zilele cînd se aniversează bătălia de la Austerlitz**********, nașterea împăratului, dezastrul de la Waterloo*********** și la desert îi ofer cîte un napoleon*********** ca să aibă vin pentru cîteva luni. Sentimentul de respect pe care il port este, de altfel, împărtășit de întreaga comună, care ar fi gata să-l întrețină. Muncește mai mult din mîndrie. În orice casă ar intra, este onorat după exemplul meu și poftit la masă. N-am izbutit să-l conving să primească o piesă de douăzeci de franci decît ca portret al împăratului. Nedreptatea care i s-a făcut l-a rănit adînc, dar mai mult regretă crucea de război decît pensia. Un singur gînd îl alină. Cînd, după ce podurile s-au construit, generalul Eble i-a înfățișat împăratului pe pontonierii valizi, Napoleon l-a îmbrățișat pe bietul Gondrin care, fără această acoladă, poate că ar fi acum mort; trăiește numai prin amintire acasta și cu nădejdea că Napoleon se va întoarce; nimic nu-l poate convinge că împăratul a murit și - încredințat precum e că a rămas prizonier la englezi - ar fi în stare să ucidă, sub cel mai mărunt pretext, pînă și pe cel mai cumsecade dintre magistrații Angliei care călătoresc de plăcere.
(...)
- Dacă micuțul nostru împărat ar trăi, îi strigă ofițerul, ai avea și crucea de război și o pensie frumoasă, căci ai salvat viețile tuturor celor care poartă epoleți și care, la 1 octombrie 1812, se aflau de partea cealaltă a rîului, (...)
- Eu mi-am făcut datoria, domnule ofițer, dar alții nu și-au făcut-o față de mine. Mi-au cerut acte! „Acte?... i-am întrebat, citiți comunicatul de pe front, n-rul 29!”
- Trebuie să ceri din nou, camarade. Dacă ai protecție, astăzi e cu neputință să nu afli dreptate.
- Dreptate! strigă veteranul pe un ton care-i făcu să tresară și pe medic și pe maior.
Urmă o clipă de tăcere, în care timp cei doi călăreți măsurară din ochi rămășița soldaților de bronz pe care Napoleon și-i alese pe sprînceană, triînd trei generații. Gondrin era, fără îndoială, un frumos exemplar al acestei mase indestructibile care se frînsese fără să se rupă. Acest bătrîn scund, cu pieptul și umerii neobișnuit de largi, cu fața tăbăcită, mai păstra oarecari urme de marțialitate. (...)
- Dreptate? repetă el, dreptate nu mi se va face niciodată. Noi n-avem avocați care să ne ceară drepturile. (...)
- Dragă camarade, așa nu ai merge! spuse Genestas. Eu îți datorez viața și aș fi nerecunoscător dacă nu ți-aș da o mînă de ajutor! Eu, unul, îmi aduc bine aminte că am trecut pe podul peste Berezina, mai cunosc și o mulțime de vulpoi bătrîni, dar cu memoria proaspătă care mă vor sprijini ca patria să te răsplătească după merit.
- Veți fi învinuit de bonapartism! Nu vă amestecați domnule ofițer. (...)
- Bietul bătrîn, spuse Genestas. În locul lui, la fel aș face; nu-l mai avem pe părintele nostru**************. - Domnule, spuse el către Benassis, resemnarea acestui om mă întristează de moarte; nici nu știe el cît mă interesează, el, care crede, poate, că sînt un netrebnic de galonat, nepăsător la durerile soldatului...
Se întoars pe neașteptate, apucă mîna pontonierului și îi strigă la ureche:
- Pe crucea de război care-mi strălucește pe piept și care odinioară însemna onoare, îți jur că voi face tot ce va fi omenește cu putință ca să-ți obțin o pensie, chiar dacă ar trebui să înfrunt de zece ori refuzul ministrului, chiar dacă are trebui să cer audiență la rege, la prințul moștenitor și la toate mărimile!
Auzind vorbele acestea, bătrînul Gondrin tresări, se uită la Genestas și-l întrebă:
- Ați fost soldat de rînd?
Maiorul înclină din cap. La semnul acesta, pontonierul își șters fruntea, lua mîna lui Genestas, i-o strînse din toată inima și spuse:
- Domnule general, în clipa cînd am intrat în apă, acolo, am renunțat la viață ca să salvez armata; este o minune că mai sînt viu. Ascultați, să vă spun una: de cînd omul nostru (1) a fost mazilit, nimic nu-mi mai place.
(1) Napoleon.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, p. 92-94, 95-97.
NOTE M.T.
* În 1792 prima coaliție europeană antifranceză, condusă de Habsburgi și de Prusia, a încercat să restabilească puterea regelui Ludovic XVI Bourbon, ținut ostatic de revoluționari la Paris. În această situație, autoritățile revoluționare franceze au decretat, în premieră, mobilizarea generală națională. (http://www.napoleonguide.com/campaign_revolt.htm)
** În 1796 generalul Napoleon Bonaparte a preluat comanda armatei din Italia, învingând forțele austriece și impunând Austriei în 1797 o pace favorabilă Franței.
*** În 1798 flota franceză transportă în Egiptul otoman o armată condusă de generalul Bonaparte, care s-a întors un an, ultimele soldați francezi fiind retrași în 1801. (http://www.napoleonguide.com/campaign_egypt.htm)
**** În 1802, la Amiens (Franța). s-a semnat pacea între Franța și Marea Britanie, singura putere europeană care continuase războiul împotriva guvernului revoluționar de la Paris. (http://cultural.bzi.ro/pacea-de-la-amiens-si-reluarea-razboiului-franco-britanic-21196)
***** La 2 decembrie 1804 Napoleon Bonaparte s-a încoronat împărat al Franței. (http://www.napoleonguide.com/leaders_napoleon.htm)
****** După ce a înfrânt Austria în 1805 și Prusia în 1806, Napoleon a desființat Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană (962-1806), comprimând cele circa 360 de state în 36. (http://www.napoleonguide.com/campaign_3coalit.htm) (http://www.napoleonguide.com/campaign_4coalit.htm)
******* La 22 iunie 1812, Napoleon a invadat Rusia, în fruntea unei armate de coaliție de peste 400.000 de soldați. În pofida unor victorii tactice care au dus la ocuparea Moscovei a fost silit să se retragă ca urmare a tacticii de hărțuire a inamicului și a geroasei ierni rusești. (http://www.napoleonguide.com/campaign_russia.htm)
******** Berezina = Râu de 613 km în Belarus, afluent al Niprului. La 27-28 noiembrie, forțele franceze epuizate în retragere au travesat râul dezghețat sub asaltul rușilor. (http://www.napoleonguide.com/battle_beresina.htm)
********* Vilno = Denumirea rusă a orașului lituanian Vilnius, teritoriu al Rusiei țariste după împărțirea Poloniei în secolul XVIII.
********** După înfrângerea din Rusia, întreaga Europă s-a coalizat împotriva lui Napoleon. Înfrângerea sa a dus la ocuparea Parisului și abdicare sa la 6 aprilie 1814. Ludovic XVIII (1814/1815-1824), fratele regelui Ludovic XVI executat de Teroarea revoluționară, a revenit din exil și a urcat pe tron. (http://www.napoleonguide.com/campaign_france1814.htm) (http://cultural.bzi.ro/exilul-lui-ludovic-al-xviii-lea-al-frantei-20837)
*********** Austerlitz = Sat în Cehia, unde la 2 decembrie 1805, Napoleon I a înfrânt armatele ruso-austriece comandate de cei doi împărați aliați. Victoria obținută la aniversarea unui an d edomnie este considerată ca fiind cel mai important succes militar al lui Napoleon. (http://www.napoleonguide.com/battle_austerlitz.htm)
************ Waterloo = Sat în Belgia, unde la 18 iunie 1815 Napoleon a fost învins definitiv de coaliția europeană. Și-a încheiat cea de a doua scurtă domnie a sa predându-se Marii Britanii, care l-a deportat în insula Sf. Elena din Atlanticul de Sud, unde a murit în mai 1821. (http://www.napoleonguide.com/battle_waterloo.htm)
************* napoleon = Monedă introdusă în 1803 de Bonaparte, Prim-Consul al primei republici franceze. Valora 20 de franci și conținea circa 5,8 g aur. A circulat până în 1914. (http://www.sacra-moneta.com/Le-Franc-et-les-monnaies-francaises-jusqu-a-l-Eu/Les-pieces-francaises-de-20-francs-or-les-Napoleons.html)
************** Napoleon
(...) Se numește Gondrin; a fost luat cînd cu rechiziția cea mare din 1792* - avea optsprezece ani pe-atunci - și încoporat la artilerie. A participat, ca soldat de rînd, la campania din Italia** sub ordinele lui Napoleon, pe care l-a urmat și în Egipt*** și s-a întors din Orient după pacea de la Amiens****; apoi, sub Imperiu*****, a fost înregimentat la pontonierii de gardă și a servit fără întrerupere în Germania******. Pînă la urmă, bietul om a fost și în Rusia*******.
(...)
- Veți avea deci prilej să vedeți un om și jumătate, reluă Benassis. Cunoașteți istoria retragerii, e inutil să vi-o povestesc. Omul ăsta este unul din pontonierii de la Berezina********; a lucrat la construirea podului peste care a trecut armata; și atunci, pentru a fixa primii stîlpi de susținere, a intrat în apă pînă la brîu. Generalul Eble, care comanda unitățile de pontonieri, n-a putut găsi decît patruzeci și doi de „veterani”, cum le zice Gondrin, care s-au oferit pentru treaba asta. Deși generalul a intrat însuși în apă, îndemnîndu-i, încurajîndu-i și făgăduind fiecăruia o pensie de o mie de franci și crucea de război. Primul ostaș care a intrat în Berezina s-a ales cu piciorul rupt din coapsă de un sloi mare de gheață și luat de ape. Ca să înțelegeți mai bine cît de grea a fost treaba asta, să vă spun urmarea: dintre cei patruzeci și doi de pontonieri, astăzi numai trăieșe decît Grondin. Treizeci și nouă au pierit la trecerea Berezinei, ceilalți doi și-au sfîrșit viața mizerabil prin spitalele din Polonia. Biet ostașul nostru s-a întors de la Vilno********* abia în 1814, după reintrarea Bourbonilor**********. Generalul Eble, despre care Gondrin nu vorbește decît cu lacrimi în ochi, murise. Pontonierul care devenise surd, infirm, și care nu știa să citească, nici să scrie, a rămas deci fără sprijin și deci fără apărare... Ajuns la Paris, unde-și cerșea pîinea, s-a adresat birourilor ministerului de război, spre a obține - nu pensia de o mie dr franci ce i se făgăduise, nici crucea de război, ci simplul ajutor de bătrînețe la care avea dreptul după douăzeci și doi de ani de slujbă și nu mai știu cîte campanii; dar nu a putut obține nici solda din anii din urmă, nici cheltuielile de călătorie, nici pensia. (...) Sîntem buni prieteni. Cinează la mine în zilele cînd se aniversează bătălia de la Austerlitz**********, nașterea împăratului, dezastrul de la Waterloo*********** și la desert îi ofer cîte un napoleon*********** ca să aibă vin pentru cîteva luni. Sentimentul de respect pe care il port este, de altfel, împărtășit de întreaga comună, care ar fi gata să-l întrețină. Muncește mai mult din mîndrie. În orice casă ar intra, este onorat după exemplul meu și poftit la masă. N-am izbutit să-l conving să primească o piesă de douăzeci de franci decît ca portret al împăratului. Nedreptatea care i s-a făcut l-a rănit adînc, dar mai mult regretă crucea de război decît pensia. Un singur gînd îl alină. Cînd, după ce podurile s-au construit, generalul Eble i-a înfățișat împăratului pe pontonierii valizi, Napoleon l-a îmbrățișat pe bietul Gondrin care, fără această acoladă, poate că ar fi acum mort; trăiește numai prin amintire acasta și cu nădejdea că Napoleon se va întoarce; nimic nu-l poate convinge că împăratul a murit și - încredințat precum e că a rămas prizonier la englezi - ar fi în stare să ucidă, sub cel mai mărunt pretext, pînă și pe cel mai cumsecade dintre magistrații Angliei care călătoresc de plăcere.
(...)
- Dacă micuțul nostru împărat ar trăi, îi strigă ofițerul, ai avea și crucea de război și o pensie frumoasă, căci ai salvat viețile tuturor celor care poartă epoleți și care, la 1 octombrie 1812, se aflau de partea cealaltă a rîului, (...)
- Eu mi-am făcut datoria, domnule ofițer, dar alții nu și-au făcut-o față de mine. Mi-au cerut acte! „Acte?... i-am întrebat, citiți comunicatul de pe front, n-rul 29!”
- Trebuie să ceri din nou, camarade. Dacă ai protecție, astăzi e cu neputință să nu afli dreptate.
- Dreptate! strigă veteranul pe un ton care-i făcu să tresară și pe medic și pe maior.
Urmă o clipă de tăcere, în care timp cei doi călăreți măsurară din ochi rămășița soldaților de bronz pe care Napoleon și-i alese pe sprînceană, triînd trei generații. Gondrin era, fără îndoială, un frumos exemplar al acestei mase indestructibile care se frînsese fără să se rupă. Acest bătrîn scund, cu pieptul și umerii neobișnuit de largi, cu fața tăbăcită, mai păstra oarecari urme de marțialitate. (...)
- Dreptate? repetă el, dreptate nu mi se va face niciodată. Noi n-avem avocați care să ne ceară drepturile. (...)
- Dragă camarade, așa nu ai merge! spuse Genestas. Eu îți datorez viața și aș fi nerecunoscător dacă nu ți-aș da o mînă de ajutor! Eu, unul, îmi aduc bine aminte că am trecut pe podul peste Berezina, mai cunosc și o mulțime de vulpoi bătrîni, dar cu memoria proaspătă care mă vor sprijini ca patria să te răsplătească după merit.
- Veți fi învinuit de bonapartism! Nu vă amestecați domnule ofițer. (...)
- Bietul bătrîn, spuse Genestas. În locul lui, la fel aș face; nu-l mai avem pe părintele nostru**************. - Domnule, spuse el către Benassis, resemnarea acestui om mă întristează de moarte; nici nu știe el cît mă interesează, el, care crede, poate, că sînt un netrebnic de galonat, nepăsător la durerile soldatului...
Se întoars pe neașteptate, apucă mîna pontonierului și îi strigă la ureche:
- Pe crucea de război care-mi strălucește pe piept și care odinioară însemna onoare, îți jur că voi face tot ce va fi omenește cu putință ca să-ți obțin o pensie, chiar dacă ar trebui să înfrunt de zece ori refuzul ministrului, chiar dacă are trebui să cer audiență la rege, la prințul moștenitor și la toate mărimile!
Auzind vorbele acestea, bătrînul Gondrin tresări, se uită la Genestas și-l întrebă:
- Ați fost soldat de rînd?
Maiorul înclină din cap. La semnul acesta, pontonierul își șters fruntea, lua mîna lui Genestas, i-o strînse din toată inima și spuse:
- Domnule general, în clipa cînd am intrat în apă, acolo, am renunțat la viață ca să salvez armata; este o minune că mai sînt viu. Ascultați, să vă spun una: de cînd omul nostru (1) a fost mazilit, nimic nu-mi mai place.
(1) Napoleon.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, p. 92-94, 95-97.
NOTE M.T.
* În 1792 prima coaliție europeană antifranceză, condusă de Habsburgi și de Prusia, a încercat să restabilească puterea regelui Ludovic XVI Bourbon, ținut ostatic de revoluționari la Paris. În această situație, autoritățile revoluționare franceze au decretat, în premieră, mobilizarea generală națională. (http://www.napoleonguide.com/campaign_revolt.htm)
** În 1796 generalul Napoleon Bonaparte a preluat comanda armatei din Italia, învingând forțele austriece și impunând Austriei în 1797 o pace favorabilă Franței.
*** În 1798 flota franceză transportă în Egiptul otoman o armată condusă de generalul Bonaparte, care s-a întors un an, ultimele soldați francezi fiind retrași în 1801. (http://www.napoleonguide.com/campaign_egypt.htm)
**** În 1802, la Amiens (Franța). s-a semnat pacea între Franța și Marea Britanie, singura putere europeană care continuase războiul împotriva guvernului revoluționar de la Paris. (http://cultural.bzi.ro/pacea-de-la-amiens-si-reluarea-razboiului-franco-britanic-21196)
***** La 2 decembrie 1804 Napoleon Bonaparte s-a încoronat împărat al Franței. (http://www.napoleonguide.com/leaders_napoleon.htm)
****** După ce a înfrânt Austria în 1805 și Prusia în 1806, Napoleon a desființat Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană (962-1806), comprimând cele circa 360 de state în 36. (http://www.napoleonguide.com/campaign_3coalit.htm) (http://www.napoleonguide.com/campaign_4coalit.htm)
******* La 22 iunie 1812, Napoleon a invadat Rusia, în fruntea unei armate de coaliție de peste 400.000 de soldați. În pofida unor victorii tactice care au dus la ocuparea Moscovei a fost silit să se retragă ca urmare a tacticii de hărțuire a inamicului și a geroasei ierni rusești. (http://www.napoleonguide.com/campaign_russia.htm)
******** Berezina = Râu de 613 km în Belarus, afluent al Niprului. La 27-28 noiembrie, forțele franceze epuizate în retragere au travesat râul dezghețat sub asaltul rușilor. (http://www.napoleonguide.com/battle_beresina.htm)
********* Vilno = Denumirea rusă a orașului lituanian Vilnius, teritoriu al Rusiei țariste după împărțirea Poloniei în secolul XVIII.
********** După înfrângerea din Rusia, întreaga Europă s-a coalizat împotriva lui Napoleon. Înfrângerea sa a dus la ocuparea Parisului și abdicare sa la 6 aprilie 1814. Ludovic XVIII (1814/1815-1824), fratele regelui Ludovic XVI executat de Teroarea revoluționară, a revenit din exil și a urcat pe tron. (http://www.napoleonguide.com/campaign_france1814.htm) (http://cultural.bzi.ro/exilul-lui-ludovic-al-xviii-lea-al-frantei-20837)
*********** Austerlitz = Sat în Cehia, unde la 2 decembrie 1805, Napoleon I a înfrânt armatele ruso-austriece comandate de cei doi împărați aliați. Victoria obținută la aniversarea unui an d edomnie este considerată ca fiind cel mai important succes militar al lui Napoleon. (http://www.napoleonguide.com/battle_austerlitz.htm)
************ Waterloo = Sat în Belgia, unde la 18 iunie 1815 Napoleon a fost învins definitiv de coaliția europeană. Și-a încheiat cea de a doua scurtă domnie a sa predându-se Marii Britanii, care l-a deportat în insula Sf. Elena din Atlanticul de Sud, unde a murit în mai 1821. (http://www.napoleonguide.com/battle_waterloo.htm)
************* napoleon = Monedă introdusă în 1803 de Bonaparte, Prim-Consul al primei republici franceze. Valora 20 de franci și conținea circa 5,8 g aur. A circulat până în 1914. (http://www.sacra-moneta.com/Le-Franc-et-les-monnaies-francaises-jusqu-a-l-Eu/Les-pieces-francaises-de-20-francs-or-les-Napoleons.html)
************** Napoleon
Abonați-vă la:
Postări (Atom)