vineri, 4 august 2017
miercuri, 1 iulie 2015
Un soldat veteran francez despre campania din Rusia a împăratului Napoleon I (BALZAC 1832-1833)
(...) Numai ce se supără însă țarul Rusiei, care-i era prieten, că nu s-a însurat cu o rusoică și încep a-i sprijini pe engleji, dușmanii noștri, care totdeauna Napoleon voia să le facă o vizită în dugheana lor ca să le spună două vorbe. Trebuia să sfîrșească o dată și cu poveștile astea. Lu Napoleon îi sare țandăra și ne spune:
- Ostași!, ați cucerit toate capitalele Europei; a mai rămas Moscova, care s-a înhăitat cu Anglia. Da ca să cucerim Londra și Indiile, care sînt ale ei, negreșit trebuie să pornim spre Moscova*.
Și uite-așa, adună el armata cea mai mare care și-a tîrît vreodată tălpile pe glob și nemaipomenit de bine aliniată încît într-o zi trece în revistă un milion de oameni.
- Ura! strigă rușii.
Și iată Rusia întreagă, niște namile de cazaci care o iau la sănătoasa. Lupta o țară contra alteia, o peturbație generală, de care nu știai cum să te ferești. Așa-i spuse și Omu roșu lu Napoleon:
- Asia contra Europei!
- Înțeleg, a răspuns el, o să am eu grijă.
Și-acum să fi văzut că toți regii Europe veneau să lingă mîna lu Napoleon! Austria, Prusia, Bavaria, Saxonia, Polonia, Italia, toate țin cu noi, ne lingușesc, ce frumos era! Niciodată vulturii n-au gungurit așa de dulce ca în parăzile alea, cînd erau pe toate drapele din Europa. Polonezii nu mai puteau sta locului, pentru că împăratu se gîndea să-i ridice; spuneau că Polonia și Franța s-au avut totdeauna ca frații. În sfîrșit:
- A noastră-i Rusia! strigă armata.
Intrăm noi bine echipați; mărșăluim, mărșăluim: nici țipenie de rus. În sfîrșit, dăm de ei, cantonați pe Moscova. Acolo am luat crucea (1) și pot să spun că a fost o luptă afurisită! Împăratu era îngrijorat, îl întîlnise pe Om roșu care-i spusese:
- Fiule, înaintezi prea repede, vei duce lipsă de oameni și prietenii te vor trăda.
Și-a cerut pacea. Da înainte de a o semna:
- Să le tragem o chelfăneală rușilor! ne spune.
- S-a făcut! strigă armata.
- Înainte! ne ordonă sergenții.
Cizmele mele erau uzate, efectele descusute de cît mai trudisem pe drumurile alea, care sînt ca vai de ele! Da totuna-i!
- Fiindcă e sfîrșitu scurtăturii, îmi zic, vreau să mănînc pe saturate!
Eram în fața rîpei celei mari: ocupam primele locuri! Se dă semnalu, șapte sute de guri de foc încep o conversație de ziceai că-ți iese tot sîngele pe urechi. Fiindcă veni vorba, să fim drepți cu inamicii noștri: rușii se jertfeau la fel ca francezii, fără a da îndărăt și noi nu înaintam.
- Înainte, ni se ordonă, iată împăratu!
Era adevărat: îl văd trecînd în galop, făcîndu-ne semn că e important să luăm reduta. Ne îmbărbătează, noi alergăm, ajung cel dintîi la marginea rîpei. A! Dumnezeule! locotenenții cad, coloneii, soldații! Totuna-i! Cei desculți își fac rost de cizme și intriganții care învățaseră să citească își fac rost de epoleți... Victorie! strigă toată linia. N-o să credeți, da pe pămînt zăceau douăzeci și cinci de mii de francezi. Numai atît! Era ca un ogor secerat: numai că, în loc de spice, erau oameni! ne dezmeticisem în fine. Omu apare, toți se adună în juru-i. Și uite-așa, ne alintă, că era drăgălaș cînd voia, de ne putea face să nemulțumim cu o coajă de cartof cînd eram flămînzi ca niște lupi. Atunci, drăgălașu, împarte cu mîna lui crucile de război, salută pe cei căzuți; pe urmă zice:
- La Moscova!
- Fie! zice oștirea.
Și luăm Moscova. Da nu ziceți că rușii dau foc orașului? A ars ca un foc de paie de două leghe și vîlvătaia nu s-a stins două zile. Casele se prăbușeau ca nimica toată! Parcă ploua de sus cu fier și cu plumb topit care erau spăimîntătoare la vedere: și, vouă pot să vă spun, parcă ne lumina nenorocirea noastră. Împăratu zice:
- Ajunge, că-mi rămîn aici toți soldații!
Ne distrăm noi răcorindu-ne un pic, ne mai hrănim leșu că eram cu adevărat istoviți ca niciodată. Luăm cu noi o cruce de aur care era pe Kremlin și fiecare soldat avea o mică avere. Da la întoarcere, iarna venise cu o lună mai devreme, lucru pe care savanții, care sînt niște nătărăi, nu l-au lămurit deplin și frigu ne pișcă. Nu mai eram armată, auziți? nici generali, nici măcar sergenți! Și uite-așa a început domnia mizeriei și foamei, domnie sub care eram cu toții în adevăr egali! Nu ne mai gîndeam decît să revedem Franța, nu ne mai aplecam să ridicăm de jos nici pușca, nici banii; și fiecare mergea drept înainte, cu arma după voie, fără să-i pese de glorie. Nu vă mai spun că vremea era atît de rea încît împăratu nu-și mai vedea steaua. Se ivise o neînțelegere între cer și dînsu. Bietu om, se îmbolnăvise văzîndu-și șoimii cum se depărtează de victorie! Și nu-i venea deloc la socoteală, ce mai! Ajungem la Berezina. Aici, fraților, pot să mă jur pe ce am mai sfînt, pe onoare, că, de cînd sînt oameni pe lumea asta, niciodată, auziți voi? niciodată nu s-a mai văzut asemenea învălmășeală dearmate, de trăsuri, de artilerie, în zăpadă atît de mare și pe-o vreme atît de nenorocită. Țeava armei îți ardea mîna dacă o atingeai, atît era de rece. Acolo pontonierii au salvat armata, care au stat ei neclintiți la posturile lor și acolo a luptat ca un erou Gondrin, singuru care mai trăiește dintre încăpățînații care s-au vîrît în apă ca să construiască poduri peste care atrecut armata ca să se salveze de ruși, care mai aveau încă respect pentru mare armată, știind și ei cîte victorii avusese.Să știți - zise el, arătînd către Grondin, care-l privea cu atenția proprie surzilor, - să știți că Gondrin e un ostaș de nădejde, un ostaș de onoare car emerită toată iubirea noastră.
L-am văzut pe împărat, lîngă pod, în picioare, nemișcat; și nu-i era frig. E firesc lucru?
privea cu jale cum i se duce de rîpă averea, cum își pierde prietenii, veteranii săi din Egipt**. Vai! toate se treceau, femeile, furgoanele, artileria, toate se distrugeau, se mîncau, se ruinau. Cei mai curajoși făceau garda vulturilor (1) fiindcă vulturii, vedeți voi, erau Franța, erau voi toți, cei de-acasă, era onoarea și a civilului și a militarilor, pe care trebuia s-o păstrăm curată și să nu ne plecăm grumajii de ger. Nu ne încălzeam decît în preajma împăratului, fiindcă, atunci cînd era în primejdie, dam fuga, înghețați cum eram, noi care nu ne opream să dăm o mînă de ajutor unui camarad. Am auzit că, nopțile, își plîngea nefericita familie de ostași. Numai el și francezii erau în strîmtoarea aceea și am scăpat din ea, da cu pierderi, cu pierderi mari de tot, să știți! Aliații ne mîncaseră proviziile. Norocu începuse a-l părăsi, așa cum îi prezisese Omu roșu. Palavragii de la Paris, care amuțiseră de cînd cu garda imperială, îl cred mort și uneltesc, împreună cu prefectu poliției, să-l detroneze. Da el prinde de veste, își face sînge rău și ne spune cînd pleacă:
- La revedere, băieți, rămîneți la posturile voastre, că mă-ntorc.
(1) Crucea de război.
(1) Adică a drapelelor.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G.Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 180-18 .
NOTĂ M:T.
* Campania eșuată din Rusia a reprezentat începutul decăderii împărtului Napoleon I, care a culminat cu invazia Franței de coaliția europeană și prima sa abdicare sa în aprilie 1814. http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/detaliul-care-l-ar-fi-putut-salva-napoleon-n-rusia
** În 1798-1799 generalul republican N. Bonaparte a condus o campanie în Egipt, care a continuat pînă în 1802 și după întoarcerea sa în Franța. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ce-c-utat-m-re-ul-napoleon-n-egipt)
luni, 3 decembrie 2012
„Vladimir Putin. Un țar în căutarea unui nou imperiu” (ROXBURGH 2012)
Angus Roxburgh, Vladimir Putin. Un țar în căutarea unui nou imperiu, trad. A. Ștefănescu, Litera, București, 2014 (2012)
Introducere
„(...) Ideea de a scrie această carte a pornit, în parte, de la munca desfășurată în calitate de consultant-șef pentru un documentar BBC în patru părți, intitulat „Putin, Rusia și Occidentul“ și realizat de compania de producție Brook Lapping. Am adunat, așadar, pentru aceste episoade, sute de ore de interviuri luate unor oficiali de rang înalt nu numai în Rusia, ci și în SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, Ucraina și Georgia. Aceste interviuri inedite aruncă o lumină nouă asupra multora dintre evenimentele la care se face referire și stau la baza prezentei lucrări.
M-am mai inspirat, de asemenea, în special pentru capitolul 9, și din experiențele personale rezultate în urma celor trei ani în care am fost consilier pe lângă purtătorul de cuvânt al președintelui Putin, Dmitri Peskov. În 2006, atunci când Kremlinul a hotărât să angajeze o companie de relații publice, Ketchum, din New York, și partenerul său, GPlus, cu sediul la Bruxelles, m-am văzut pus în situația de a face un ocol neașteptat de la cariera mea de jurnalist. Nici Ketchum și nici GPlus nu aveau nici un angajat care să aibă prea multe cunoștințe despre Rusia, așa că s-au trezit brusc că au nevoie de un om și mi-au oferit mie postul. După ce mă ocupasem timp de opt ani de Uniunea Europeană, ideea de a mă arunca din nou în chestiunile legate de Rusia mi s-a părut o provocare. La urma urmei, cea mai mare parte a carierei mele s-a desfășurat în jurul acestui stat: am studiat și predat limba rusă, am lucrat ca translator la Moscova și pentru Serviciul de Monitorizare al BBC, am fost corespondent la Moscova al publicației Sunday Times și ulterior al BBC.
A existat și un moment picant din biografia mea care a făcut ca oferta să pară cu atât mai tentantă. În 1989, pe când Putin era spion KGB la Dresda, șefii săi m-au expulzat din Moscova ca răspuns la acțiunea expulzării spionilor sovietici de către Margaret Thatcher. Eram, pe atunci, corespondent al Sunday Times și am fost unul dintre cei trei jurnaliști și opt diplomați dați afară în ultimul mare scandal de spionaj al Războiului Rece. Ce ironie, așadar, să mă întorc la Moscova în calitate de consilier al lui Putin! Am acceptat propunerea și am devenit consultant în relații publice la Kremlin, cu sediul la Bruxelles, având sarcina să mă deplasez periodic la Moscova. Făceam parte dintr-o echipă internațională de circa 20–30 de oameni, dar eram singurul consultant cu normă întreagă. Am ajuns să-l cunosc foarte bine pe Peskov și echipa sa și, deși au ținut mereu garda sus, ajunsesem să fiu atât de apropiat de culoarele puterii, cât ar fi putut fi un străin în acei ani. Observațiile mele constituie baza multora dintre relatările despre perioada anilor 2006–2009. (...)”
Un nou mileniu
Elțîn și Clinton
Rusia lui Elțîn
De la kommunalka la Kremlin
„Vreau ca Rusia să facă parte din Europa“
O privire în sufletul lui Putin
Luptăm împreună împotriva talibanilor
Spectacol cu George și Vladimir
Alcătuirea unei noi echipe
Privatizarea pământului poporului
Jos mâinile de pe Gazprom!
Viața bună
Reducerea la tăcere a presei
Verticala puterii
Războiul din Cecenia și repercusiunile sale
Îmblânzirea oligarhilor
Afacerea Hodorkovski
Reacția
Cele două fețe ale lui Putin
Cu un picior în pragul NATO
Și ce părere avem mai exact despre Rusia?
Soarele NATO strălucește deasupra Europei de Est
Lui Putin limba îi joacă feste din nou
Aliați împotriva războiului din Irak
Umilința lui Putin
Georgia privește către Occident
Noaptea alegerilor
Beslan și „lovitura constituțională“
Revoluția Portocalie
Reacția negativă
Triumful tiranilor
Arma energetică
Echilibrul începe să se rupă
Asasinarea Annei Politkovskaia
E petrolul nostru
O întrevedere demnă de Războiul Rece
O crimă demnă de Războiul Rece
Dovada de inițiativă
Un aparat occidental de PR
Alte abordări occidentale
München
Amenințarea venită dinspre Iran… sau Rusia
Blocaj la Kremlin
Moștenirea prezidențială a lui Putin
De la Kosovo la București
Originea problemei
Goana spre război
Războiul și consecințele sale
Repercusiunile războiului din Caucaz
Efectul Obama
Medvedev
Depășirea crizei financiare mondiale
Nevoia de reformă
Escroci și hoți
O bicicletă construită pentru doi
2011: Blocaj din nou – campania falsă
Regele, turnul și pionii
Poporul își găsește vocea
Tiranul se întoarce
Rusia și Occidentul
CONCLUZII
INDEX
vineri, 5 ianuarie 1996
„Agresiunile Uniunii Sovietice împotriva lumii 1919-1989” (SARIN & DVORETSKY 1996)
gen. Oleg Sarin & col. Lev Dvoretsky, Război împotriva speciei umane. Agresiunile Uniunii Sovietice împotriva lumii 1919-1989, Antet, București, 1997, 307 p.
3 Cuvînt înainte
14 I.Război în Pirinei, dirijat de la Kremlin
38 II.Umbra sovietică peste Suomi
61 III.Legea junglei, în documente oficiale
79 IV.Ultima aventură militară a lui Stalin
119 V.Terenul de probă din Vietnam
152 VI.Orientul Mijlociu și Africa
181 VII. Criza din Caraibe
213 VIII.Europa de Est în termeni sovietici
245 IX.Sindromul afghan
271 X.Exportul armelor - un factor exploziv
281 Încheiere
290 Note
301 Index
Invazii inumane fățișe, bine organizate, asta au reprezentat acțiunile militare, intervențiile armate sau politice ale URSS, atât în interiorul său, unde a distrus etnii întregi, cât și în țări străine, unde a dori (și de multe ori a reușit) să impună o ideologie, un conducător, o formă de organizare străine speciei umane, specifice alien-ului comunist.
Este monumentul ca ceastă monstruozitate străină și ostilă omenirii să fie dezvăluită, iar modul în care proliferează, distrus.
Alien Wars prezintă materiale incendiare - despre care până nu demult circulau doar presupuneri sau aluzii, în presa străină, precum și în guvernele lumii libere - scrise de doi cunoscători din interior.
Generalul Oleg Sarin, retras din Armata Roșie, a fost redactor șef adjunct al ”Stelei roșii” (Krasnaya Zvezda), cotidianul forțelor armate ale URSS. S-a înrolat în 1958, ca absolvent al Academiei Militare Sovietice și al Școlii de Artilerie, deținând și un doctorat în istorie. Cea mai recentă apariție pe lista operelor sale este Sindromul afghan: Vietnamul Uniunii Sovietice, lucrare scrisă în colaborare cu reputatul autor L. Dvoretsky.
Colonelul Lev Dvoretsky a intrat în armată în 1948, servind până la retragere, în 1982. A urmat Colegiul Militar și Școala Militară de Aviație și a primit un doctorat în ziaristică de la Universitate din Moscova. În prezent, este directorul publicațiilor militar-istorice și militar-economice ale firmei ruso-americane Amscort International.
Editorul