Adina Mutar, Putin îl transformă în erou pe sângerosul dictator Stalin, vinovat de moartea a milioane de oameni. De ce a decis liderul de la Kremlin să îl reabiliteze pe ”tătucul popoarelor”, România liberă, 4 august 2017

SE ÎNTÂMPLA ÎN RUSIA LUI PUTIN ÎN URMĂ CU 6 ANI

Ca situatia drepturilor omului in Rusia nu este tocmai roza, nu mai este o noutate. Stirile venite recent de la Moscova nu fac decat sa confirme ‘’griparea’’ democratiei rusesti. Agresarea sau asasinarea jurnalistilor de opozitie a ajuns un ‘’sport’’ national in Rusia. Ultimul pe lista este Iuri Graciov, redactor-şef la ‘’Solnecinogorski Forum’’, care a fost bătut, fiind ulterior spitalizat, dar nu a fost jefuit în timpul agresiunii. Acest ziar este singurul cotidian de opoziţie din oraşul Solnecinogorsk (la 65 km nord-vest de Moscova), care denunţă corupţia autorităţilor locale (1).

Agresiunea asupra lui Graciov venea doar la cateva zile de la o manifestatie care a avut loc la Moscova, in cursul careia s-a cerut incetarea ‘’crimelor politice’’ (2), facand trimitere directa la asasinarea, la sfarsitul lui ianuarie, a avocatului Stanislav Markelov şi a jurnalistei Anastasia Baburova de la ‘’Novaia Gazeta’’. Markelov a fost ucis imediat după ce a denunţat în cursul unei conferinţe de presă eliberarea fostului colonel  Iuri Budanov, condamnat la zece ani de închisoare în 2003 pentru că sugrumase o tânără cecenă.La aceasta manifestatie, la care au participat cateva sute de persoane pe un ger de minus 16 grade Celsius, s-a cerut de asemenea autoritatilor gasirea comanditarilor.acestor crime.

Asasinarea lui Markelov si a Baburovei a provocat si reactii pe plan international. Astfel, directorul general al Unesco, Koichiro Matsuura, a cerut autorităţilor ruse să efectueze o anchetă după acest dublu asasinat, precum şi cel al lui Shafiq Amrahov, redactor-şef al unui site independent din Murmansk, împuşcat mortal la 31 decembrie. "Aceste măsuri constituie lezări tragice ale dreptului fundamental al omului care este libertatea de exprimare şi ale altor drepturi ale omului, care sunt esenţiale pentru ca buna guvernare şi statul de drept să prevaleze"(3), a declarat Matsuura la Paris.

Cererile adresate in mod expres autoritatilor de a gasi autorii morali si fizici ai acestor ‘’crime politice’’ nu sunt fara temei Intr adevar, anchetele si procesele in cazurile jurnalistilor agresati sau asasinati bat pasul pe loc, incurajandu-se astfel sentimentul de impunitate pe care il au agresorii. Acesta este si cazul procesului asasinarii celebrei jurnaliste Annei Politkovskaia, editorialist şi reporter de investigaţii la bisăptămânalul ‘’Novaia Gazeta’’, ucisa la 7 octombrie 2006. Ea a fost o critica acerba a Kremlinului in timpul razboiul din Cecenia din anii 1999 -2000. Astfel, la 5 februarie s-au inregistrat rasturnari de situatii in cadrul procesului, in care nici unul dintre cei patru inculpati nu este acuzat de crima sau comandarea ei. Unul dintre inculpaţi, fostul locotenent-colonel FSB Pavel Riaguzov, banuit ca a furnizat criminalului adresa victimei a revenit asupra tuturor depoziţiilor pe care le-a făcut. Din materialele anchetei a reieşit şi faptul că FSB (Serviciul Federal de Securitate) se interesase de mai multe ori de adresa reală a ziaristei. Un alt inculpat, Serghei Hadjikurbanov, fost responsabil în Direcţia de combatere a crimei organizate din cadrul Ministerului rus de Interne, acuzat ca a furniat arma crimei, a declarat că anchetatorii au exercitat asupra sa presiuni pentru a declara la proces că oligarhul rus Boris Berezovski, autoexilat din 2001 la Londra, ar fi comandat asasinarea ziaristei (4). Procesul este judecat cu usile inchise de un tribunal militar pentru ca este implicat un fost ofiter FSB. Posibila implicare a serviciilor secrete ruse si tentativa de directionare a procesului catre opozantul Berezovski indica mai curand o filiera politica a cazului.

Daca politia nu reuseste sa faca lumina in anchetarea cazurilor jurnalistilor agresati, ‘’reuseste’’ in schimb sa si faca o imagine proasta privind modul in care actioneaza in anchete si in centrele de detentie. Ca urmare, Rusia a fost condamnată în unanimitate, la 30 ianuarie, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), de la Strasbourg, în trei dosare considerate deosebit de grave.Într-unul din cazuri, un militar suspectat de furt de arme şi de crimă, fusese legat cu lanţuri de un radiator de poliţie, bătut cu scaune, bănci şi instrumente, ars cu ţigări, apoi i-au fost zdrobite degetele de la mâini şi de la picioare pentru a-l face să mărturisească.Un alt bărbat, Dimitri Antropov, bănuit de un omor la Moscova a fost bătut mult timp pentru a mărturisi această crimă, dar cum nu a avut efect, poliţiştii l-au ameninţat că o vor viola pe prietena lui şi pe mama sa şi au obţinut astfel mărturisirile. În timpul celor trei zile de detenţie, el nu a fost lăsat să doarmă şi a fost ţinut fără hrană şi fără băutură. Încarcerat apoi într-o închisoare din capitală, el a împărţit celula cu 28 de paturi cu un număr de 80-100 de deţinuţi care dormeau pe rând, câte trei pe un pat mic, pe jos sau chiar pe o masă, cu toalete şi o mâncare dezgustătoare.Cel de-al treilea caz s-a referit la gemenii Maltabar care au fost constrânşi timp de doi ani şi nouă luni să trăiască, să doarmă şi să meargă la toaletă într-o celulă supraaglomerată din Tver. Potrivit Curţii Europene, cei patru bărbaţi fuseseră supuşi la tratamente inumane şi degradante din cauza condiţiilor lor de detenţie care nu puteau să nu "suscite în ei sentimente de frică, angoasă şi inferioritate de natură să-i umilească şi să-i degradeze"(5).

La doar o zi dupa aceasta condamnare, fortele de ordine si au dat ‘’masura’’, intervenind cu brutalitate pentru a dispersa cu zeci de arestari manifestatii neautorizate organizate de formatiuni politice de orientare liberala in cadrul unei ‘’zile a dezacordului’’ (6) cu politica guvernului Vladimir Putin. Demonstratiile au avut loc la Moscova, Vladivostok, Sankt Petersburg, in capitala fiind inregistrate si atacuri cu bastoane ale unor tineri mascati adusi cu masinile la statia de metrou la care se reunisera membrii Frontului civic unit, apropiat fostului campion mondial de sah Gary Kasparov, si care scandau ‘’Rusia fara Putin!’’. Doar in fosta capitala imperiala a Rusiei actiunile s-au putut desfasura, deoarece s-a apelat la metoda manifestatiei individuale, pentru care in Rusia nu este nevoie de autorizatie prealabila. Aceasta ‘’concesie’’ facuta de autoritati denota spiritul in care inteleg acestea sa trateze litera democratiei. In cursul acestor demonstratii s-a cerut demisia premierului Putin si s-au purtat afise cu inscriptia ‘’Sa controlam guvernul!’’. Este de remarcat faptul ca manifestantii l-au identificat ca ‘’tinta’’ doar pe premier, nu si pe presedinte, desi Putin este creditat cu statutul de mentor al lui Medvedev.

Toata aceasta stare de lucruri nu putea sa starneasca ingrijorare printre partenerii europeni ai Rusiei.Aflat, in vizita la Moscova, presedintele Comsiei Europene, Jose Barosso, a avut un schimb de replici dur cu premierul Putin in conferinta de presa pe tema uciderii unor jurnalisti si activisti pentru drepturile omului. Premierul rus l-a contrat, declarandu-se ingrijorat de incalcarile drepturilor minoritatilor vorbitoare de limba rusa din statele baltice si a acuzat Uniunea Europeana ca nu respecta drepturile omului in ceea ce ii priveste pe imigranti.(7)

Dar Barroso nuse facea decat ecoul ingrijorarii exprimate de Parlamentul European, prin ,,Rezolutia din 18 decembrie 2008 referitoare la agresiunile împotriva apărătorilor drepturilor omului din Rusia şi la procesul privind asasinarea Anei Politkovskaya’’. Documentul are vedere rezoluţiile anterioare privind Rusia: cea din 25 octombrie 2006 privind relaţiile dintre Rusia şi UE ca urmare a asasinării Annei Politkovskaya şi cea din 19 iunie 2008 referitoare la Summitul UE - Rusia din 26-27 iunie 2008. In document erau enumerate mai multe cazuri din a doua jumatate a nului 2008, printre care: asasinarea la Moscova la 28 octombrie 2008, a lui Otto Messmer, liderul Ordinului Iezuit rus, şi a lui Victor Betancourt, un preot din Ecuador; tentativa de otravire cu mercur a avocatei Karinna Moskalenko, care a reprezentat cu succes 30 de cetăţeni ruşi în faţa Curţii pentru Drepturile Omului de la Strasbourg; asasinarea la 31 august 2008 a lui Magomed Evloev, proprietarul unui site internet independent din Inguşeţia, în timp ce era reţinut de poliţie; raidul din 4 decembrie 2008 al politiei ruse la sediul organizatiei ‘’Memorial’’ din Sankt Petersburg, care cerceteaza victimele represiunii staliniste; cercetarea penală şi procesul în urma asasinării ziaristei Anna Politkovskaya, care generează importante preocupări privind transparenţa şi respectarea statului de drept; reprimarea brutala cu circa 100 de arestari oa unei manifestaţii de protest anti-Kremlin, organizată de grupul de opoziţie al lui Garry Kasparov "Cealaltă Rusie", la 14 decembrie 2008, la Moscova; refuzul autoritatilor ruse de a coopera în cadrul cercetărilor privind asasinarea lui Aleksander Litvinenko la Londra, prin otrăvire cu poloniu radioactiv. De asemenea se invoca faptul ca la 17 decembrie 2008, 17 grupuri ruse de aparare a drepturilor omului au cerut la Viena abordarea celor mai urgente cazuri pe tema drepturilor omului la summit-ul UE-Rusia. Rezolutia condamna ferm atacurile împotriva apărătorilor drepturilor omului din Rusia; consideră că respectul pentru drepturile omului, statul de drept şi democraţie ar trebui să fie o parte integrantă a noului acord-cadru în curs de negociere şi solicită autorităţilor ruse de la toate nivelurile să protejeze şi să garanteze integritatea fizică a acestora; solicită autorităţilor ruse să respecte toate hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului şi să ratifice fără întârziere protocolul privind reforma Curţii; de asemenea, îndeamnă Federaţia Rusă să ratifice cel de al 14-lea Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului; atrage atenţia asupra intensificării tendinţelor de violenţă, care, conform datelor Biroului pentru Drepturile Omului din Moscova, au cauzat asasinarea a mai mult de 100 de persoane în 2008, pe baza rasei, a naţionalităţii, a religiei sau a orientării sexuale şi asupra lipsei unei condamnări efective de către autorităţile ruse a acestor crime motivate de ură; constată cu îngrijorare recentele acţiuni de reabilitare a regimului stalinist şi subliniază că Rusia poate institui o veritabilă cultură democratică numai prin acceptarea trecutului său tragic; este în continuare profund îngrijorat de legislaţia privind extremismul, care poate afecta libera circulaţie a informaţiei şi poate conduce la restricţionarea în continuare din partea autorităţilor ruse a libertăţii de exprimare a apărătorilor drepturilor omului; îşi exprimă consternarea cu privire la faptul că procesul Anna Politkovskaya nu este deschis decât pentru un număr restrâns de ziarişti şi închis pentru reporterii de televiziune; solicită instanţei să respecte integral hotărârea completului şi să deschidă procesul pentru toţi ziariştii şi toată presa; se aşteaptă ca instanţa să determine nu doar cine a comis şi a cine a participat la uciderea Annei Politkovskaya, ci şi cine este comanditarul acesteia; îţi exprimă îngrijorarea în legătură cu abuzurile constante şi pe scară largă asupra recruţilor din forţele armate ruse şi solicită autorităţilor ruse să ancheteze şi să îi condamne pe vinovaţi. (8)

Dupa ce Parlamentul european a atras atentia asupra legislatiei privind extremismul si a cazurilor de violenta pe criterii de rasa, nationalitate, religie sau orientare sexuala, insusi presedintele Dmitri Medvedev, a admis ca ‘’dezvoltarea extremismului provoaca temeri enorme’’ (9). El a precizat ca anul trecut, cand rata criminalitatii a scazut, numarul actelor de extremism a crescut cu o treime si a concluzionat ca acest fenomen reprezinta o amenintare pentru securitatea nationala, in conditiile in care Rusia este o tara multietnica si multiconfesionala..

Toata aceasta stare de lucruri din Rusia lui Putin se inscrie in tabloul conceptului de ‘’democratie controlata’’, dezvoltat dupa preluarea mandatului prezidential de catre Vladimir Putin de la Boris Eltin. ‘’"Democratia controlata" din Rusia are sprijinul populatiei, pentru ca perioada Eltin a ramas in memoria colectiva drept un exemplu cras de ineficienta’’(10). Dupa perioada initiala de entuziasm a castigarii libertatii populatia poate fi inclinata spre formule de "semidemocratie" sau autoritare, daca acestea produc sentimentul prosperitatii, ordinii si redobandirii mandriei nationale. Reactia contondenta a lui Putin fata de Barroso si cererea asociatilor pentru drepturile omului din Rusia adresata UE de a efectua presiuni asupra autoritatilor ruse pentru imbunatatirea situatiei drepturilor omului in aceasta mare tara eurasiatica confirma continuitatea starii de ‘’democratie controlata’’ in Rusia si epoca Medvedev.

In sfarsit, poate ca nu este un fapt divers, este interesant ca, desi dimeniunea umana nu pare a fi punctul forte al politicii interne a Moscovei, autoritatile ruse se preocupa de cea spirituala. Astfel, purtatorul de cuvant prezidential exprima grija Kremlinului pentru ‘’consolidarea valorilor spirituale’’ si de ‘’noi intensificari” ale dialogului dintre stat si biserica, referindu-se la mesajulde felicitare adresat de Medvedev noului patriarh Kiril.(11)

SURSE

(1)Mediafax, Un jurnalist rus a fost bătut în suburbia Moscovei   - 5.02.2009

(2) Mediafax, Sute de manifestanţi au cerut, la Moscova şi Paris, încetarea "crimelor politice" din Rusia , 1.02.2009

(3) Ibidem

(4)Adevarul, Şoc în procesul asasinării ziaristei Anna Politkovskaia - martori revin asupra declaraţiilor , 05.02.2009

(5)Mediafax, Rusia, condamnată de CEDO pentru acte de tortură şi închisorile supraaglomerate , 30.01.2009

(6) Mediafax, Zeci de opozanţi ruşi, arestaţi la Moscova în timp ce organizau o manifestaţie , 31.01.2009

(7)Ziua, Schimb dur de replici intre Barroso si Putin, dupa summitul de vineri de la Moscova, 07.02.2009

(8)www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P6-TA-2008-0642+0+DOC+XML+V0//RO

(9)Hotnews,Medvedev: Rusia se confrunta cu extremismul , 06.02.2009

(10)Revista 22, Filon Morar, Riscurile transformarilor democratice: devieri sau deformari , 18 iunie 2008

 (11)Mediafax, Medvedev şi Putin l-au felicitat pe noul patriarh rus, 28.01.2009

„2013, anul în care Vladimir Putin a tras Vestul pe sfoară” („DER SPIEGEL” 2013)

 ?, 2013, anul în care Vladimir Putin a tras Vestul pe sfoară, „Der Spiegel”, Hamburg, 17 decembrie 2013

Vladimir Putin conduce Federaţia Rusa de 14 ani, dar 2013 s-a dovedit a fi anul cel mai plin de succese. Revista Forbes l-a plasat in topul celor mai puternici oameni din lume, notând ca ”şi-a întărit controlul asupra Rusiei”. Potrivit Forbes, Putin l-a depăşit pe Barack Obama pentru că a reuşit să se impună de mai multe ori în acest an în faţa preşedintelui SUA.

 

Un Chuck Norris al politicii internaționale…

Intr-adevăr, scrie Der Spiegel, Putin pare să reuşească în tot ceea ce intreprinde în această perioadă. In septembrie a convins Siria să îşi plaseze armele chimice sub control internaţional, pentru ca apoi sa fie distruse, si astfel a reuşit să evite o intervenţie militară americană, făcându-l pe Obama să pară un poliţist global lipsit de putere.

La finalul lunii iulie, Putin a ignorat avertismentele americane şi i-a oferit azil politic lui Edward Snowden. Ulterior, Germania si Franţa s-au arătat revoltate faţa de SUA, în urma dezvăluirilor făcute de la Moscova de fostul angajat NSA. Apoi Putin a avut un rol important in negocierile dintre comunitatea internaţională şi Iran, privind programul nuclear al Teheranului.

Acum, prin presiuni asupra preşedintelui Viktor Ianukovici, Putin a reuşit sa îndepărteze Ucraina de asocierea la UE, nu înainte de a fi făcut acelaşi lucru cu mult mai mica Armenie. Putin a reuşit să distrugă in doar câteva săptămâni ceea ce UE si Kievul construiseră cu migala timp de mai bine de doi ani şi să facă inutil Parteneriatul Estic.

Peste ocean exista voci cu impact public, în special în rândul loggerilor influenţi din SUA, scrie Der Spiegel, care sunt impresionaţi de capacitatea lui Putin de a influenta politică internaţională. Un comentator american il numeşte pe Putin ”un Chuck Norris al politicii internaţionale”.

 

… sau despot de secol XIX

Majoritatea observatorilor occidentali il vad insa pe Putin ca pe un un despot al secolului XIX, care nu are nimic in comun cu modelul european de guvernare. Viziunea sa este una feudala, incluzând lachei care ii satisfac orice dorinta, nu contează cat de arbitrara ar fi, cu o economie care nu serveşte decât interesele politicienilor, totul sub motto-ul ”Ce-i al meu nu poate fi si al vostru”.

Kremlinul încearcă acum sa intimideze Occidentul si in cursa pentru Arctica, acolo unde încearcă sa se înstăpânească pe cele mai mari rezerve de hidrocarburi. Putin i-a cerut ministrului Apărării , in urma cu o săptămâna, sa ”extindă prezenţa militară a Rusiei în Oceanul Arctic”. Aceasta va însemna refacerea celor zece baze militare sovietice din regiune si sporirea numărului de trupe, si nave.

Acum, evenimentele din Ucraina si rolul pe care Putin l-a jucat acolo aduc pe buzele tot mai multor analişti întrebarea: Ce fel de om este Putin si ce doreşte cu adevărat? Este oare cazul Ucrainei momentul de cotitura in relaţiile dintre Est si Vest? Conflictul din Ucraina ilustrează ca nu numai soarta celor 143 de milioane de cetăţeni ai Federaţiei Ruse, dar si a celor din statele vecine depinde de Putin.

In timp ce protestatarii pro-europeni de la Kiev construiau baricade in capitala, cotidianul pro-Kremlin Komsomolskaya Pravda a publicat un articol despre prăbuşirea Ucrainei. Partea de vest a tarii, care a fost sub stapanire habsburgica, a fost colorata in violet, in timp ce partea de est si Crimeea au fost colorate in rosu. A fost momentul in care si un deputat din parlamentul Crimeei i-a cerut lui Putin sa trimită forţe ruse în Ucraina, pentru a proteja tara de agresorii din NATO, agenţii secreţi ai Vestului si de demonstranţii plătiţi.

Moscova a răspuns brutal la criticele lansate de Washington, după folosirea fortei la Kiev, împotriva manifestanţilor. Ministrul de Externe Serghei Lavrov a spus ca nu democraţia este ceea ce ii preocupa pe liderii din Vest, ci doar obţinerea ”trofeului Ucrainean”, prin care sa dea Rusiei o lovitura strategica. Cu doar şase voturi împotrivă din 450, Duma de Stat de la Moscova a adoptat o declaraţie prin care condamna imixtiunea făţişă a politicienilor din Vest in afacerile interne ale Ucrainei. A fost o reacţie la apariţia ministrului german de Externe Guido Westerwelle, a subsecretarului american de Stat Victoria Nuland si a fostului premier polonez Jaroslaw Kaczynski in mijlocul protestatarilor de la Kiev. Deputaţii din Duma de la Moscova au mai notat ca in Ucraina are loc o ”lovitura de stat”. Asta in timp ce televiziunea publica de la Kiev caracteriza UE drept o alianţa ”anti-rusa”, deoarece ignora interesele Moscovei in Ucraina.

 

Armele lui Putin: resurse naturale, separatism și embargouri

Reacţia Bruxelles-ului a lăsat mult de dorit. Liderii europeni au părut şocaţi să vadă ca discuţiile despre tarifele la oţel, vin si grâu pe care le negociau cu fostele republici sovietice din Parteneriatul Estic devin brusc chestiuni geopolitice majore. Iar acest lucru nu trebuia să şocheze, având in vedere politica promovata pana acum de Rusia in aceste state.

Rusia lui Putin a folosit si foloseşte Transnistria pentru a submina suveranitatea Republicii Moldova, deşi niciun stat ONU nu a recunoscut formal independenta Transnistriei. Acum, Putin aminteşte Chişinăului si de sutele de mii de muncitori moldoveni care lucrează in Rusia, dintre care 200.000 nu au permise de rezidenţă valide, avertizând astfel că încă un pas către UE ar însemna închiderea robinetului remitentelor din Rusia, esenţial pentru supravieţuirea economica a Republicii Moldova.

Moscova joaca apoi rolul de protector in Osetia de Sud si Abhazia, doua regiuni ce s-au desprins de Georgia in urma războiului din 2008. Prin aceste regiuni marioneta, Putin îşi asigura influenţa asupra regimului de la Tbilisi. Pentru supunerea Armeniei în faţa Moscovei exista conflictul îngheţat din Nagorno Karabah şi rivalitatea dintre Armenia si Azerbaidjan, atent cultivata de Putin. Astfel, deşi timp de doi ani liderii politici de la Erevan au susţinut ca nu pot adera la Uniunea Vamala Rusia-Kazahstan-Belarus, a fost suficientă o întâlnire intre preşedintele Serj Sargsyan si Putin pentru ca Armenia sa abandoneze tot ce a reuşit să obţină în drumul ei către UE.

Acelaşi scenariu a fost repetat si in Ucraina: ameninţări cu embargo asupra importurilor de vagoane, carne si oţel din Ucraina. Consilierul economic al lui Putin, Serghei Glaziev, a fost trimis la Kiev pentru a explica ce ar însemna dacă Rusia ar  cere Ucrainei datoria istorica de 1,3 miliarde de dolari pe care o are faţă de Gazprom şi pentru a arăta că Ucraina ar avea nevoie de încă 130 de miliarde de euro pentru a-si aduce economia şi sistemul juridic la normele UE. Glaziev a reuşit în misiunea sa şi a fost numit ”Omul anului 2013 in Rusia”, exact în ziua în care începea Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, pe care Moscova tocmai îl dinamitase.

 

Putin se vrea noul simbol al conservatorismului

”Lui Putin i-au ajuns 20 de minute cu Obama, la summitul G20 de la Sankt Petersburg pentru a evita bombardarea Siriei si pentru a deschide calea unei soluţii paşnice în cazul armelor chimice”, notează un diplomat de rang inalt de la Moscova. Potrivit unui raport încă nepublicat al Institutului pentru Studii Strategice (cel mai important think tank de la Moscova), în posesia căruia a intrat Der Spiegel, autoritatea lui Putin este atât de mare în aceasta perioadă, încât ”ar putea influenţa un vot în privinţa Siriei în Congresul SUA”. Raportul mai arata ca Putin este noul lider mondial al conservatorilor, deoarece populismul de stânga, promovat de preşedintele Obama sau de preşedintele Francois Hollande, se dovedeşte falimentar. Raportul mai arata ca lumea trece printr-o perioada în care oamenii prefera stabilitatea şi securitatea în locul experimentelor ideologice, prefera valorile tradiţionale ale familiei în locul căsătoriilor între persoane de acelaşi sex si prefera statul-naţiune în locul imigraţiei.

Cu alte cuvinte, lumea ar prefera exact valorile susţine in discursurile lui Putin.

 

O Rusie care arată bine doar pe hârtie

Însă puterea Rusiei nu este nici pe departe cea pe care o oferă imaginea preşedintelui Putin. Rusia arata bine doar pe hârtie: deficitul public este de doar 14% din PIB, fata de 80% în Germania. Dar economia nu mai creşte decât cu 1,3% pe an, iar puterea Rusiei ei se bazează aproape exclusiv pe arsenalul ei nuclear si pe exportul de petrol si gaze, atât timp cat preţul barilului de petrol rămâne la peste 100 de dolari. Apoi, însuşi Putin a atras atenţia asupra pericolului reprezentat de birocraţia mult prea numeroasa, incompetentă şi coruptă.

In Rusia se dezvolta ideea ca ţara este un ”imperiu neliberal”, opus ”imperiului liberal” teoretizat de Anatoli Ciubais (arhitectul privatizării economiei ruse in anii ’90). Acum, imperiul liberal este UE. ”Imperiul ne-liberal este conceptul care ajuta in a explica de ce Rusia se îndepărtează de UE, care ar susţine nişte valori subversive, iar aceasta interpretare ajuta Kremlinul să menţina iluzia ca Rusia joacă în aceeaşi liga cu America, China si UE”, spune Vladimir Frolov, analist politic din Moscova, citat de Der Spiegel.

O privire la cei angajaţi să facă propaganda pentru un asemenea model arăta cam ce fel de construcţie este Rusia lui Putin. Noul director al holdingului media Russia Today, Dmitry Kiselyov, considera ca homosexualilor ar trebui sa li se interzică sa doneze sperma, iar inimile lor ar trebui sa fie arse, in caz ca mor in accidente rutiere, deoarece ele nu merită să bată pe mai departe în pieptul unor oameni ce au nevoie de transplant… Acelaşi personaj mai asemăna programul UE de bailout pentru Cipru cu exproprierea evreilor de către Hitler.

 

Marile erori ale UE și ale Germaniei

Puterea actuala a Rusiei se bazează nu pe propriile puteri, ci pe slăbiciunile Vestului. Iar politica UE fata de Ucraina este un exemplu bun.

Germania si UE au încercat sa apropie Ucraina de Bruxelles prin cateva zeci de legi pe care i l-au propus spre semnare lui Ianukovici. Însă, în loc sa ofere Ucrainei fonduri si o perspectiva clara a aderării la UE, liderii europeni i-au cerut preşedintelui Ianukovici sa o elibereze pe Iulia Timosenko, rivala sa numărul unu. O lipsa majora de viziune si informaţii, in viziunea Der Spiegel, deoarece Timosenko este departe de a fi un martir si departe de a beneficia de o mare simpatie în rândul ucrainienilor.

Germania si UE au greşit in momentul in care nu au privit cu atenţie la cine este partenerul lor de dialog Viktor Ianukovici. Ca si Putin, Ianukovici a crescut in condiţii grele, in care era mai important sa fie mai puternic decât alţii, sa loveşti decisiv sau sa joci la cacealma perfect. De aceea, pentru Ianukovici, apropierea de UE nu a fost niciun moment o chestiune de principii si valori comune, ci de câştiguri cat mai mari in raport cu oferta Rusiei.

Germania si UE au greşit, iar acum isi recalculează strategia. Alegerile prezidenţiale din Ucraina, din 2015, sunt momentul decisiv. Vestul nu a reuşit să o elibereze pe Iulia Timosenko din închisoare, iar acum creează un alt rival cu şanse în faţa lui Ianukovici: boxerul Vitali Klichko.

Însă, scrie Der Spiegel, atât timp cât liderii occidentali îşi vor colora în roz realităţile din Estul Europei, Putin va câştiga. El este mult mai familiarizat cu situaţia din această parte a lumii şi nu se da deloc înapoi de la a folosi tactici lipsite de scrupule, uşor acceptate în această regiune.

 

„The Oligarch” (ECCLES 2012)

 

The Oligarch: A Thriller (e-book) newsletter		Issue: 2	November 2012
STOP PRESS!!!!   The Oligarch: A Thriller has been nominated for the 2013 Global E-Book Award.   Further book industry consolidation should be resisted   A merger between Random House and Penguin has recently been announced designed to create a "super-publisher" with worldwide revenues of £2.6 billion. While this may help both publishers stand up to the threat posed by Amazon, surely such further consolidation in the industry can only be regarded as a retrograde step? Already, finding publishers to take a chance with a new author, even if they like a project, is nigh on impossible - especially in a competitive genre like thrillers. Existing publishing conglomerates have their portfolio of established writers whose works automatically sell the day they are released. As far as they are concerned, these writers are a herd of cash cows, as a result of which they don't see the need to risk a debut author. It's the same in any industry that has consolidated as publishing has done: choice is one of the first things to disappear. Whereas twenty or so years ago an aspiring author could find forty or fifty publishers to consider his or her book, the options are dramatically more limited nowadays. And of course it's not just the writers who suffer - these sleeping, play-safe also  deny  the public the chance to read new books by new authors. This proposed merger should be resisted. Mergers, antitrust and competition authorities, take note!		Contents:   ·       STOP PRESS: Global E-book Award nominee   ·       Further book industry consolidation should be resisted   ·       Highlights from my October Blog Tour   ·       Excerpt from interview with Jennifer Walker   ·       About The Oligarch: A Thriller   -        Synopsis -        Some extracts from recent reviews -        Where to buy       Editor: George Eccles       Website: the oligarch thriller   Facebook: gweccles   Blog: G W Eccles blog   Twitter: @gweccles     George Eccles lived in Russia and Central Asia for ten years during the tumultuous period that followed the breakup of the Soviet Union. Deeply immersed in Moscow's business world, his work brought him into regular contact with the murky world of real life oligarchs as they struggled to get to grips with the fallout of Yeltsin's controversial 'loans for shares' scheme. He now lives in the South of France.

 

 

Highlights from my October Blog Tour   On Putin and the oligarchs: When Putin took over from the ailing and often tipsy Yeltsin in 2000, he did nothing to disguise his disapproval of the sham auctions in which the oligarchs had obtained their riches. However, nothing if not a pragmatist, he realised that he was in no position to reverse the process, so he effectively made a deal with the oligarchs. Put simply, he told them that (a) there were to be no further attempts to secure State assets, and (b) they could keep what they had provided that they did nothing to oppose him ..... Most recently, Putin has suggested that the oligarchs who made fortunes out of the ‘loans for shares scheme’ should make a one-time windfall payment to legitimise their holdings. “We need to turn the page on this period,” he has explained. “We must establish the social legitimacy of private property.” He has not to date specified how this process might work or how much the payments are likely to be, but this signals another attack on the oligarchs in the making. Who, though, would take a bet on Putin’s campaign stopping there? With another term of office likely to follow his current one, how long will it be before he really sharpens the knife and strips away their assets altogether, just as foreseen in THE OLIGARCH: A THRILLER? When this happens, remember that you read it first here! (Published in Reviewing Shelf)   On Russian security services: The KGB might have gone, but the FSB remains. What is the difference? To be honest, not much. Many former KGB employees have gone into 'private security' which is far more lucrative but requires much the same skills. They have been replaced by a younger group of thugs, some more computer literate than before, others just the same old hard men. Their activities have not changed: in the interests of State security, they bug the offices of suspected dissidents, drag people off in the night to be questioned, place spies in the West (remember the glamorous Anna Chapman episode?), arrest journalists and do whatever dirty work Putin requires. Putin himself, after all, was director of the FSB before Yeltsin was 'persuaded' to propel him into the political arena. (Published in Confuzzled Books)   On terrorism in Russia: In Russia, things are often not what they seem. A barrage of international and Russian journalists have accused the FSB (Russian Security Service) of stage-managing many of the terrorist incidents in order to justify planned Russian acts of repression. Just as

Hitler simulated acts of aggression by Polish troops to justify the Nazi invasion of Poland, many people believe, for example, that the apartment bombings in 1999 were in fact perpetrated by the FSB in order to legitimise the subsequent invasion of Chechnya and the assumption of power by Putin, its former head. Does this sound far-fetched? Well, if you think so, take into account the fact that, at the time of the apartment bombings, an unexploded bomb was found and defused in Ryazan which turned out to have been planted by three FSB agents! And this is far from the only example of the FSB's hand being behind acts of terrorism: many Russian commentators have accused the FSB of being involved in the bomb explosions in the marketplace in the southern Russian city of  Astrakhan in 2001, at the bus stops in Voronezh (a city more or less on the Don river) in 2004 and on the Moscow-Grozny train in 2005. There is also strong evidence that the FSB organised the kidnapping of numerous journalists and international NGO workers during the Chechnya conflicts, pretending to be Chechen terrorists, in order to build up international support for the Russian invasion. (Published in my own blog)   On corruption in 1990s Russia: Not all the corruption in Russia was illegal, at least not according to the Russian laws in force at the time. Yeltsin’s advisers saw the privatisation programme as key to making it impossible for the Communists to get back in power, so every day an announcement was made of the intention to privatise another monolithic Russian company. Close examination of the prospectuses generally revealed that among the major shareholders were numerous government ministers and public officials who each stood to make millions out of the listing. Similarly, a friend of mine told me that, once when he was leaving a meeting in the Duma, he was taken to a side-room and introduced to someone purporting to be Yeltsin’s investment adviser. This stranger explained that Yeltsin had over 10 million shares in Rostelecom (valued at several dollars per share) which he was wanted to divest, and he tried to enlist my friend’s help to find a buyer. (Published in David Wood Web)   On the fears of older people: The horrors of the Soviet system significantly affects the way older people behave: if you are walking along a main street, for instance, you will be struck by the way that older people look steadfastly ahead of them or stare at the pavement, reluctant to catch a stranger's eye. This goes back to the days when acknowledging someone who might be 'under investigation', albeit accidentally, was a dangerous practice. On one occasion in mid-winter, the temperature about -20C, I watched from my car

 

 

window as pedestrians stepped over a drunk lying unconscious on a centre traffic island and in severe danger of dying of hypothermia. No one would risk helping a stranger. (Published in Le-Grande-Codex)   On Siberia: Many people’s vision of Siberia derives from the scene in Dr Zhivago when Yuri and Lara take refuge in the family dacha there. Siberia is an enormous place, and in the winter when the snow piles high, there are places which look almost as idyllic as this. However, Siberia is also the industrial heartland of Russia: whole cities exist simply to service one activity, perhaps a mine, or a steelworks, or even a vast vehicle manufacturing plant. The Soviets never took much interest in global warming, so many of these cities suffer from horrific pollution, some having a sulphur cloud that hangs a hundred metres above them. Most began as gulags: political and other prisoners were sentenced here to provide a local workforce, often for minor or no offences. Interestingly, many of the people who now live there are what are known as ‘gulag babies’ – their parents were thrown into a gulag and they, as children, lived and were educated in tough conditions nearby, able to meet their parents through the wire only on rare occasions. (Published in Kelly McClymer's blog)   On casting The Oligarch movie: Interestingly one of the most consistent comments I have received from people who have read the book so far is that it is almost tailor-made to be a film. I have to admit that I felt this myself as I was writing the book, though it was not at any time an influencing factor. Who would I cast? I can see Damian Lewis as Leksin. In Homeland he plays another complex character struggling to relate to people and to cope with the pressure, just as Leksin does. Blok, the oligarch, is slightly more difficult. He is not a very nice man, yet notwithstanding his outrageous behaviour, we can't help having some sympathy for him. Thinking a little out of the box perhaps, I have in mind Hugh Laurie for the role since we all have a similarly ambivalent attitude towards House. Dustin Hoffman's portrayals often have similar characteristics. Anya, his daughter, is easier, so far as I'm concerned. Rooney Mara. Anya starts off as a spoilt, bored, rich girl, but once the man she loves is under threat she really shows her mettel. When this happens, I see Anya in many ways as a somewhat better-adjusted version of Lisbeth in The Girl with the Dragon Tattoo. (Published in Jennifer's Book Review)

Excerpt from interview with Jennifer Walker   JW: The hero of the story is Leksin, a British business troubleshooter of Russian descent and now living in Russia.  In many ways, he's not the usual clean-cut charmer that one's used to seeing as hero. Was this your aim?   GE: I wanted a hero who was every bit as manipulative as the oligarch he would confront in the story. Russian oligarchs are generally not nice guys - while there may be exceptions to the rule, many of them are more akin to gangsters than businessmen, and they react very badly to anyone or anything who gets in their way. For evidence of this, just look at the number of company owners and directors who were murdered during the turf wars that went on while the oligarchs were amassing their fortunes . If Leksin is to take on such people, then he needs to share many of the same qualities - a wallflower wouldn't survive a minute. As a human being, Leksin is flawed. Like the oligarchs, he is driven to succeed. In his case, this amounts to an obsession: he cannot tolerate failure either in himself or other people. In his personal life, this means he is unable to sympathise with his dependent and unstable sister. To him, she is a chore. He pushes himself so hard in his work that he has to resort to cocaine in order to cope with this self-imposed pressure. Moreover, although attractive to women, his personal relationships always come unstuck because he regards them as an unacceptable distraction from his assignments.   In one sense, Leksin is amoral. He tends not to pass judgement. If the President had been portrayed as a much more sinister, Putin-esque character, that would not have stopped Leksin working for him. Similarly, Leksin might not like Blok, the oligarch, but he has an underlying admiration for the way the man had played the system to build up his vast business empire. Such disapproval as he expresses reflects how third parties feel about Blok rather than his own views. So why do we empathise with Leksin? Well, partly because we like the people who like Leksin: their fondness for, and loyalty to, Leksin indicates that he must have things going for him. We learn how Leksin took Nikolai, now part of the government and his closest friend, under his wing when Nikolai first arrived in Cambridge feeling out of place and an outsider. We approve of the way that he takes great pains to care for his mentally-ill sister despite his disappointment with her. His love of art and the meticulous manner in which he is gradually buying back the paintings that were appropriated from his grandfather during the revolution also gives us an insight into a different side of Leksin's character. And we like Anya, the oligarch's daughter, who falls in love with Leksin.

 

 

 

Synopsis: THE OLIGARCH: A THRILLER   Following his controversial election for a third term amid widespread protests and allegations of vote rigging, the Russian President is determined to destroy the oligarchs before they destroy him. When the global economic meltdown decimates their wealth, the President seizes this chance to demolish their power base. His greatest opponent - Anton Blok, owner of the mighty Tyndersk Kombinat - has a secret agenda and faces far more than just financial ruin as his empire threatens to fall apart, and the President knows that his old enemy will stop at nothing to avoid catastrophe.  With battlelines drawn, he turns to Alex Leksin, a British business troubleshooter of Russian descent, to thwart Blok's plans. Against the challenge of hostile Arctic conditions, Leksin must tread a dangerous path through a labyrinth of corruption, terrorism and obfuscation until the exciting and unexpected denouement takes place in Russia’s northernmost seaport. Set in Moscow, Ingushetia (Chechnya’s neighbour), and Tyndersk, a Siberian mining town inside the Arctic Circle and geographically cut off from the rest of Russia, this thriller's plot twists and turns within an authentic and disturbing background.   Some extracts from recent reviews   "If I were to doze off and re-awake in a hundred years and someone asked me what is happening in Russia, my answer would be unhesitating : people are drinking and stealing. As a "Russia veteran", George Eccles knows that Saltykov-Shchedrin's formula from the mid nineteenth century always holds true. But his new novel, "The Oligarch", stands out, not just because it depicts theft and corruption on a Herculean scale, but because the author has a professional understanding of just what was stolen under the political loans-for-shares deal in the mid nineties (the country), and how (financial sleight of hand). Were the seven banker-oligarchs ("semibankirschina") who constructed that deal merely opportunists, lucky enough to have been in the right place at the right time? Eccles thinks not. They would have needed to have had backing from rogue elements of the ex-KGB. His theory resonates with the real-life comments of Andrei Illarionov, a former economics adviser to President Putin, who views the conflict between today's liberals and the Kremlin's powerbrokers as the messy unwinding of the marriage which originally brought about the collapse of the USSR. But if Eccles's novel has its genesis in the real politics of the Yeltsin era, its action is set in the near future. The oligarchs won power in a time of great instability. What might happen in a renewed period of instability? Would such a situation provide an opportunity for a trust-busting President to destroy them? Or would their economic might prevail over any governmental effort to bring them to heel? Eccles's assumption of a conflict of interest between an acting Russian President and the Oligarchs is realistic enough. Of the original, real-world Semibankirschina, only two have been left standing today by President Putin. But even if several of the real-life precedent situations have resolved themselves in Presidential victories, surely that only underlines the probability of similar conflicts in

future, and Eccles's premise, that in troubled times an oligarch might be able to bring sufficient force to bear to challenge the Government, is entirely realistic. Admittedly, Eccles's Oligarch, Maxim Blok, doesn't resemble Vladimir Potanin or Mikhail Fridman (even if the capital of his fictional Empire, Tyndersk, is modelled on Potanin's Norilsk). And his President is more a sort of Russian Theodore Roosevelt than a Vladimir Putin lookalike. But the underlying dynamics are realistic and add up to an exciting read. Appointed not to investigate a crime, but to work out how Blok can muster the resources to topple the Government, the novel's protagonist detective, Leksin, together with his Russian and American confederates, is drawn into a Russia of irresistible venality, nuclear proliferation, slave labour camps and interethnic war. One hopes these things are Eccles's fiction. But the way he depicts them - with an academic understanding of the complexities involved - they appear frighteningly realistic." (Gerhard Nicklaus, Amazon USA)   "Fast paced and plausible. The book gave a terrific view of current day Russia and of conditions in the wastes of Northern Siberia. I am looking forward to the next one!" (William K Monroe, Amazon UK)   "Swift, dramatic stuff indeed. . . This book is right up my street!" (JLB Wye, Authonomy)   "This is clearly an interesting book for the general reader, written with a great deal of specialised knowledge. It is well written with good story lines, neatly interwoven." (Philip John, Authonomy)   Where to buy   Click on the 'buy now' link below to be taken to a full list of online bookstores selling The Oligarch: A Thriller: Buy now   Direct links to the e-book's page at some international stores are below: Foyles UK   Amazon UK Amazon USA   ITunes UK iTunes US   Barnes & Noble   Kobo ebookstore   Powells Books USA   Dymocks Australia   Mcnally Robinson Canada