<
(...) Așa cum și francezii spun despre ducele de Wellington*, care n-a suferit vreodată vreo înfrîngere, că numai o uluitoare serie de împrejurări fericite l-au pus în situația de a merge, neclintit, din victorie în victorie; și așa cum francezii susțin că ducele a trișat la Waterloo** și numai astfel a fost în stare să cîștige ultima și marea levată***, tot așa și prin cercurile sus-puse din Anglia se dădea a înțelege că trebuie să fie ceva necurat la mijloc de vreme ce colonelul Crawley e atît de norocos la joc.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor****, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. II, ed. Capitolul, București, 1992, p. 19.
NOTE M. T.
* Arthur Wellesley (1769-1852) = Mareșal, primul duce de Wellington și prim-ministru britanic. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/omul-care-l-nvins-napoleon)
** Waterloo = Localitate în Belgia, unde, la 18 iunie 1815, ducele de Wellington, împreună cu prințul prusac Blucher l-au învins definitiv pe împăratul Napoleon I. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/momentele-cheie-care-au-determinat-infrangerea-lui-napoleon-waterloo)
*** LEVÁTĂ, levate, s. f. 1. (...) 2. (La jocul de cărți) Totalitatea cărților pe care unul dintre jucători le poate ridica de pe masă pe baza unei cărți mai mari sau a unui atu. – După fr. levée. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/levat%C4%83)
**** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
Se afișează postările cu eticheta victorie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta victorie. Afișați toate postările
marți, 23 februarie 2016
vineri, 15 mai 2015
Soldat din Garda împăratului francez Napoleon I (BALZAC 1832-1833)
<
(...)
- Celălalt ostaș, reluă Benassis, este de asemenea un om de fier, dintre cei care au îndurat greul campaniilor. S-a hrănit cu hrana tuturor ostașilor francezi: gloanțe, răni, victorii; a trecut prin multe și n-a purtat decît epoleți de lână (1). E un om vesel din fire; îl iubește cu fanatism pe Napoleon, care i-a înmânat crucea pe cîmpul de luptă de la Valutina*. Fiind de fel din Dauphinois (2), și-a purtat singur de grijă, de aceea are pensia de vîrstă și solda de veteran. Se numește Goguelat, a luptat ca soldat de infanterie, iar în 1812 a trecut într-o unitate de gardă**. Astăzi este un fel de menajeră a lui Gondrin. (...) Cînd Goguelat vorbește de Napoleon, pontonierul pare că-i ghicește cuvintele doar după mișcările buzelor.
(1) Epoleți de lînă purtau numai gradele inferioare.
(2) Locuitorii din această provincie a Franței au reputația de a fi oameni descurcăreți.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 94-95.
NOTĂ M.T:
* Valutina = Localitate în Rusia, între Smolensk și Moscova. La 18 august 1812, în timpul invadării Rusiei de către împăratul francez Napoleon I, avut loc o bătălie nedecisă între forțele mareșalilor Ney și Junot, pe de o parte, și cele ale generalului Barclay de Tolly, pe de altă parte. (http://mapswar2.x10host.com/maps_war_1812.htm#_maps_ggg)
** Garda imperială reprezenta elita armatei lui Napoleon I, efectivele sale variind de la câteva mii de oameni la câteva zeci de mii. (http://www.napoleonguide.com/bonguard.htm)
(...)
- Celălalt ostaș, reluă Benassis, este de asemenea un om de fier, dintre cei care au îndurat greul campaniilor. S-a hrănit cu hrana tuturor ostașilor francezi: gloanțe, răni, victorii; a trecut prin multe și n-a purtat decît epoleți de lână (1). E un om vesel din fire; îl iubește cu fanatism pe Napoleon, care i-a înmânat crucea pe cîmpul de luptă de la Valutina*. Fiind de fel din Dauphinois (2), și-a purtat singur de grijă, de aceea are pensia de vîrstă și solda de veteran. Se numește Goguelat, a luptat ca soldat de infanterie, iar în 1812 a trecut într-o unitate de gardă**. Astăzi este un fel de menajeră a lui Gondrin. (...) Cînd Goguelat vorbește de Napoleon, pontonierul pare că-i ghicește cuvintele doar după mișcările buzelor.
(1) Epoleți de lînă purtau numai gradele inferioare.
(2) Locuitorii din această provincie a Franței au reputația de a fi oameni descurcăreți.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 94-95.
NOTĂ M.T:
* Valutina = Localitate în Rusia, între Smolensk și Moscova. La 18 august 1812, în timpul invadării Rusiei de către împăratul francez Napoleon I, avut loc o bătălie nedecisă între forțele mareșalilor Ney și Junot, pe de o parte, și cele ale generalului Barclay de Tolly, pe de altă parte. (http://mapswar2.x10host.com/maps_war_1812.htm#_maps_ggg)
** Garda imperială reprezenta elita armatei lui Napoleon I, efectivele sale variind de la câteva mii de oameni la câteva zeci de mii. (http://www.napoleonguide.com/bonguard.htm)
luni, 21 octombrie 2013
Fotbalul în România comunistă a anului 1954
În România primul meci de fotbal a avut loc în 1902, fotbalul dezvoltându-se apoi în sistem profesionist.
După instaurarea regimului comunist în 1945-1947 de către armata sovietică, fotbalul a suferit transformări, ca și întreg domeniul sportiv, „pe principii noi, sănătoase, care urmăresc în primul rând întărirea sănătății oamenilor muncii și dezvoltarea lor multilaterală, pentru a deveni capabili să depună o muncă de înaltă productivitate și să apere cuceririle clasei muncitoare”.
Astfel, numărul de jucători a crescut de la 15.000 în perioada precomunistă la 115.000 în 1954, iar numărul echipelor de la 700 la 6.000. Multe echipe reprezentau instituții rurale: cooperative agricole de producție (GAP/CAP), întreprinderi agricole de stat (GAS/IAS), stațiuni de mecanizare și tractoare (SMT) și cămine culturale.
Din cele 33 de meciuri internaționale disputate în 1953, echipele românești au câștigat 20, au remizat 8 și a pierdut 5. „În aceste întâlniri, jucătorii au dat dovadă de un înalt patriotism și de o mare combativitate. Dezvoltarea calităților morale și de voință ale fotbaliștilor constituie o preocupare pricipală a antrenorilor. Aceasta face parte din întregul proces de instruire și antrenament - proces care se desăvârșește cu ajutorul experienței Uniunii Sovietice unde maeștrii sportului a ridicat această disciplină pe o treaptă superioară de dezvoltare. Întreaga activitate este fundamentată pe baze științifice.”
Competițiile de fotbal în Republica Populară Română erau reprezentate de campionate, organizate pe categorii, și de cupe.
Campionatele pentru juniorii de 16-18 ani erau similare cu cele pentru seniori, jucându-se tur-retur.
Prima treaptă era reprezentată de campionatele raionale și orășenești, organizate pe 1-2 serii de către comisiile raionale și orășenești de fotbal de pe lângă comitetele de Cultură Fizică și Sport raionale și orășenești. Căștigătoarele promovau în categoria superioară, respectiv campionatul regional.
Campionatele regionale erau organizate pe 1-3 serii de câte 8-12 echipe de către comisiile regionale de fotbal, supervizate de Comisia centrală de fotbal. Câștigătoarele seriilor jucau baraj titlul de campionă regiunii, iar acestea participau la campionatul de promovare în categoria B, jucat pe grupe în orașe neutre.
Categoriile B și A formau campionatul republican, fiind organizate direct de Comisia centrală de fotbal.. Categoria B desemna echipele ce promovau în A și cele ce retrogradau în campionatele regionale. Campionatul categoriei A cuprindea 14 echipe, care practicau un fotbal bazat pe „principiile jocului modern, adică pe mișcare permanentă și superioritate numerică în acțiuni”. Cîștigătoarea devenea campioana țării, iar ultimele clasate retrogradau în B.
Clasamentul se alcătuia pe baza următoarei reguli: 2 puncte pentru victorie, 1 punct pentru remiză și 0 puncte pentru înfrângere. Departajarea echipelor cu punctaj egal se făcea pe 3 trepte: I.) golaveraj: prin împărțirea numărului de goluri marcate la cel al golurilor primite; II.) număr de victorii; III.) rezultatele jocurilor dintre echipele comparate. Criteriile clasamentului erau stabilite de Comisia centrală de fotbal.
Numărul echipelor de seniori participante la Cupa României a crescut de la 156 în 1950 la 2330 în 1954, juniorilor fiindu-le rezervată Cupa orașelor. Aceste două competiții se disputau eliminatoriu, finalele jucându-se la București.
Calendarul competițional se desfășura între jumătatea lui martie și începutul lui decembrie, cu o pauză în 15 iulie - 15 august.
SURSA
***, Fotbalul. Adnotări pe marginea regulamentului de joc, Cultură fizică și sport, București, 1954: 6-7,
După instaurarea regimului comunist în 1945-1947 de către armata sovietică, fotbalul a suferit transformări, ca și întreg domeniul sportiv, „pe principii noi, sănătoase, care urmăresc în primul rând întărirea sănătății oamenilor muncii și dezvoltarea lor multilaterală, pentru a deveni capabili să depună o muncă de înaltă productivitate și să apere cuceririle clasei muncitoare”.
Astfel, numărul de jucători a crescut de la 15.000 în perioada precomunistă la 115.000 în 1954, iar numărul echipelor de la 700 la 6.000. Multe echipe reprezentau instituții rurale: cooperative agricole de producție (GAP/CAP), întreprinderi agricole de stat (GAS/IAS), stațiuni de mecanizare și tractoare (SMT) și cămine culturale.
Din cele 33 de meciuri internaționale disputate în 1953, echipele românești au câștigat 20, au remizat 8 și a pierdut 5. „În aceste întâlniri, jucătorii au dat dovadă de un înalt patriotism și de o mare combativitate. Dezvoltarea calităților morale și de voință ale fotbaliștilor constituie o preocupare pricipală a antrenorilor. Aceasta face parte din întregul proces de instruire și antrenament - proces care se desăvârșește cu ajutorul experienței Uniunii Sovietice unde maeștrii sportului a ridicat această disciplină pe o treaptă superioară de dezvoltare. Întreaga activitate este fundamentată pe baze științifice.”
Competițiile de fotbal în Republica Populară Română erau reprezentate de campionate, organizate pe categorii, și de cupe.
Campionatele pentru juniorii de 16-18 ani erau similare cu cele pentru seniori, jucându-se tur-retur.
Prima treaptă era reprezentată de campionatele raionale și orășenești, organizate pe 1-2 serii de către comisiile raionale și orășenești de fotbal de pe lângă comitetele de Cultură Fizică și Sport raionale și orășenești. Căștigătoarele promovau în categoria superioară, respectiv campionatul regional.
Campionatele regionale erau organizate pe 1-3 serii de câte 8-12 echipe de către comisiile regionale de fotbal, supervizate de Comisia centrală de fotbal. Câștigătoarele seriilor jucau baraj titlul de campionă regiunii, iar acestea participau la campionatul de promovare în categoria B, jucat pe grupe în orașe neutre.
Categoriile B și A formau campionatul republican, fiind organizate direct de Comisia centrală de fotbal.. Categoria B desemna echipele ce promovau în A și cele ce retrogradau în campionatele regionale. Campionatul categoriei A cuprindea 14 echipe, care practicau un fotbal bazat pe „principiile jocului modern, adică pe mișcare permanentă și superioritate numerică în acțiuni”. Cîștigătoarea devenea campioana țării, iar ultimele clasate retrogradau în B.
Clasamentul se alcătuia pe baza următoarei reguli: 2 puncte pentru victorie, 1 punct pentru remiză și 0 puncte pentru înfrângere. Departajarea echipelor cu punctaj egal se făcea pe 3 trepte: I.) golaveraj: prin împărțirea numărului de goluri marcate la cel al golurilor primite; II.) număr de victorii; III.) rezultatele jocurilor dintre echipele comparate. Criteriile clasamentului erau stabilite de Comisia centrală de fotbal.
Numărul echipelor de seniori participante la Cupa României a crescut de la 156 în 1950 la 2330 în 1954, juniorilor fiindu-le rezervată Cupa orașelor. Aceste două competiții se disputau eliminatoriu, finalele jucându-se la București.
Calendarul competițional se desfășura între jumătatea lui martie și începutul lui decembrie, cu o pauză în 15 iulie - 15 august.
SURSA
***, Fotbalul. Adnotări pe marginea regulamentului de joc, Cultură fizică și sport, București, 1954: 6-7,
luni, 4 februarie 2013
miercuri, 9 mai 1979
„Primul Război Mondial. 1914-1918” (POPA 1979)
Mircea N. Popa, Primul Război Mondial. 1914-1918, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979, 557 p.
Partea I Lumea la răscruce 1871-1914
9 I.Capitalismul se transformă în sistem mondial
34 II.Epoca marilor imperii
59 III.Europa alianțelor politice-militare
118 IV.Europa sub arme
151 V.Criza din vara anului 1914
9 I.Capitalismul se transformă în sistem mondial
34 II.Epoca marilor imperii
59 III.Europa alianțelor politice-militare
118 IV.Europa sub arme
151 V.Criza din vara anului 1914
Partea II Marele război pentru reîmpărțirea lumii
181 I.1914: „Campania surprizelor”
200 II.Campania din 1915: „Strategia cu scopuri limitate”
217 III.1916: „Strategia epuizării”
293 IV.Tentative de pace, contradicții și dispute între aliați
310 V.Războiul economic și războiul maritim
342 VI.1917: Anul marii crize
395 VII.1918: Victoria militară a Antantei
181 I.1914: „Campania surprizelor”
200 II.Campania din 1915: „Strategia cu scopuri limitate”
217 III.1916: „Strategia epuizării”
293 IV.Tentative de pace, contradicții și dispute între aliați
310 V.Războiul economic și războiul maritim
342 VI.1917: Anul marii crize
395 VII.1918: Victoria militară a Antantei
Partea III De la războiul imperialist la pace
437 I.Armistițiile de pe fronturile de luptă
443 II.„Sistemul Versailles”
437 I.Armistițiile de pe fronturile de luptă
443 II.„Sistemul Versailles”
459 Încheiere
479 Cronologie. Principalele operațiuni militare în anii 1914-1918
517 Bibliografie selectivă
527 Indice de nume
539 Rezumate în limbi străine
coperta 4: Bilanțul celor 52 de luni ale primului război mondial cuprinde cifre zguduitoare pe care datele statistice nu le pot exprima decât parțial. Tragedia trăită de omenire în 1914-1918 cuprinde: antrenarea treptată în război a 28 de state, mobilizarea a 75 de milioane de oameni, 10.000.000 de soldați morți, 3.000.000 de soldați dispăruți, 13.000.000 milioane de civili morți, 20.000.000 de răniți, 9.000.000 orfani de război, 5.000.000 de văduve de război, 331 miliarde de dolari pagube, 225 miliarde de dolari datoria statelor beligerante.
joi, 31 august 1972
„Prima victorie a constănțenilor” („LITORAL” 1972)
***, Prima victorie a constănțenilor, „Litoral”, Constanța, 1972, august?
Pe teren propriu, Farul a obținut primele două puncte din actualul campionat, învingând pe CFR Cluj cu 1-0, prin golul înscris de Tufan. Din păcate, partida s-a situat în rare momente la un nivel tehnic bun, ambele formații încercând să suplinească unele deficiențe tehnice printr-o pregătire fizică bună. Farul a fost totuși superioară partenerei sale, obținând o victorie meritată
Abonați-vă la:
Postări (Atom)