Biografia sultanului Mahmud din Ghazna (971-1030) (AXELROD & PHILLIPS 1995)

<
Mahmud a făcut din sultanatul din Ghazna un vast imperiu, transformîndu-i capitala în centrul cultural al Asie Centrale și răspîndind islamismul în adîncul Indiei pe parcursul celor 17 invazii întreprinse.
M. era fiul lui Amir Sabuktigin, un sclav turc care a devenit conducătorul micului sultanat al Ghaznei în 977. M. avea 27 de ani în 998 cînd i-a succedat tatălui său la domnie. Cu pricepe diplomatică și vitejie militară, M. a extins Ghazna pînă cînd a înglobat Cașmirul, Punjabul și o mare parte din Iran.
El a început prin încheierea unei alianțe cu puternicul calif din Bagdad, din clanul Abasizilor, a cărui recunoaștere avea să valideze multe dintre cuceririle lui. La începutul domniei sale, M. a făgăduit să invadeze anual India, și într-adevăr a întreprins acolo nu mai puțin de 17 expediții între anii 1001 și 1026. La prima invazie, el a mers în fruntea a 15.000 călăreți. La Peshawar a fost înfruntat de 12.000 cavaleriști, 30.000 de ostași de infanterie și 300 de elefanți, sub comanda lui Jaipal, conducătorul Punjabului. Deși forțele lui erau net inferioare numeric, M. l-a înfrînt pe Jaipal, ucigînd vreo 15.000 dintre oamenii lui și capturîndu-l pe însuși rajah, împreună cu 15 dintre rudele și comandanții săi. Deși M. era un cuceritor agresiv și neobosit, el l-a eliberat în cele din urmă pe Jaipal. Însă rajahul a abdicat imediat în favoarea fiului său, Anandpal, apoi s-a urcat pe propriul rug funerar și s-a sinucis.
Între timp, Anandpal a creat o alianță a tuturor rajahilor din India și a alcătuit treptat o armată uriașă pentru a respinge asalturile anuale împotriva subcontinentului. Prin 1008, el a desfășurat o mare forță împotriva lui M. între Und și Peshawar. Timp de 40 de zile și nopți armatele au stat față în față. În sfîrșit, Anandpal a atacat, aruncîndu-i în luptă pe cei 30.000 de crînceni oșteni din tribul Khokar, care s-au năpustit asupra armatei lui M., fiind pe punctul de a cîștiga bătălia. însă în pragul înfrîngerii, sorții s-au schimbat cînd elefantul lui Anandpal s-a speriat și a fugit de pe cîmpul de luptă. Văzîndu-l pe conducătorul lor bătnd în retragere după toate aparențele, forțele indiene au intrat în panică, au rupt rîndurile și au fugit. M., victorios acum, a pătruns adînc în India, anexînd Punjabul și prădîndu-i bogățiile.
Cu banii adunați pe parcursul multiplelor invazii, M. a transformat orașul-capitală al Ghaznei într-o metropolă bogată, cu clădiri mărețe. El a încurajat dezvoltarea artelor și a învățămîntului, astfel că în curînd orașul său avea să rivalizeze cu însuși Bagdadul ca centru cultural.
Deși a anexat o mare parte din India, el a tratat poporul pe care îl cucerise cu un respect considerabil. Este adevărat că în 1024, cînd a jefuit orașul Somnath, el a pîngărit templul hindus de aici, spărgînd sacrul său lingam; în general, însă, era tolerant cu credințele non-islamice. Deși a încercat să răspîndească islamismul în India, el a menținut numeroasele trupe hindu sub comanda indienilor și nu a aplicat persecuția religioasă.
>

SURSA
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. I. Aramă, ed. Lider, 1995, București, p. 308/MAHMUD DIN GHAZNA (971-1030).

Liga Națiunilor și alianțele regionale (GHIȚULEASA)

 prof. Catalin Ghituleasa, Liga Natiunilor si aliantele regionale, Liceul Teoretic ,,C- tin Brancoveanu", Dabuleni

            Dupa Primul Razboi Mondial, Marile Puteri invingatoare intrunite in cadrul Conferintei de Pace de la Paris au decis, printre altele, infiintarea unei Societati (Ligi) a Natiunilor, in vederea crearii unui climat de pace si securitate in Europa si in lume.
            Initiatorul acestui proiect cu radacini mai vechi a fost presedintele american Woodrow Wilson, acesta punand in practica ideile altor doi presedinti americani, intre care se remarca cele ale lui Theodore Roosevelt.
            Constituit in mod oficial la Geneva, la 20 noiembrie 1919, acest organism international - la care au aderat in prima instanta 42 de state - avea ca principal obiectiv mentinerea statu- quo-ului teritorial in Europa si in lume, asa cum fusese el stabilit prin Tratatele de Pace de la Paris- Versailles din 1919- 1920. Mijloacele propuse in vederea actionarii in acest sens erau exclusiv cele diplomatice( cele coercitive nefiind accepate, acesta reprezentand de altfel si punctul slab al Ligii , a carei ineficienta se va regasi in izbucnirea celui de- Al Doilea Razboi Mondial)avand la baza cooperarea si incheierea intre natiuni a unor tratate sub egida Societatii Natiunilor.
             Din multitudinea de tratate inregistrate in cadrul Secretariatului Ligii Natiunilor - toate incheiate in spiritul dreptului international - mi- am oprit atentia asupra aliantelor regionale initiate de Romania in deceniile trei si patru ale secolului XX, tara noastra fiind timp de un deceniu si jumatate o voce auzita si respectata la Liga Natiunilor, gratie unor personalitati diplomatice de exceptie precum Nicolae Titulescu sau Take Ionescu.
             Recunoasterea in cadrul Sistemului Versailles a statului national unitar  a determinat Romania sa actioneze permanent in perioada interbelica - indiferent de guvernele sau de regimul politic - pentru respectarea Tratatelor de Pace incheiate in 1919- 1920. Combaterea revizionismului si revansismului - manifestate in special de catre Ungaria - s-a concretizat prin infiintarea, in 1921, a primei aliante regionale cu caracter defensiv din Europa - Mica Intelegere (sau Mica Antanta, cum a mai fost denumita).
               Un rol major in constituirea acestui pact regional i- a revenit stralucitului diplomat, orator si om politic - Take Ionescu. Ministru de Externe al Romaniei intre 1920- 1921 si prim - ministru intre 1921- 1922, Take Ionescu a militat si a reusit sa puna bazele unui sistem de aliante mutuale intre cei trei membri( Romania, Cehoslovacia si Iugoslavia) care va combate pana la destramarea sa in 1938 orice tendinta de revizuire a Tratatelor de la Paris in centrul si sud- estul Europei.
               A doua alianta regionala incheiata in spiritul Ligii Natiunilor a luat fiinta la mijlocul deceniului al patrulea, pe fondul ascensiunii regimurilor revizioniste si revansarde, in special Germaniei naziste ( la 30 ianuarie 1933 Hitler devine cancelar al Germaniei). In urma demersurilor intreprinse in mod stralucit de catre Nicolae Titulescu, titanul diplomatiei internationale, se constituia la Atena, la 9 februarie 1934, Intelegerea Balcanica. Forul balcanic, cuprinzand Romania, Grecia, Cehoslovacia si Iugoslavia (invitand si Bulgaria sa adere, conditionand insa renuntarea din partea acesteia a oricarei amenintari revizioniste in regiune, fapt ce a facut imposibila cooptarea acesteia in alianta) a reprezentat una din ultimele tentative de combatere a presiunilor si amenintarilor statelor ce doreau revizuirea Tratatelor de la Paris- Versailles.
             Indepartat de catre Carol al II- lea  la 29 august 1936 din functia de Ministru de Externe al Romaniei (la presiunile lui Hitler), Nicolae Titulescu isi va vedea naruite eforturile depuse in cadrul Ligii Natiunilor - al carei Presedinte a fost ales de doua ori consecutiv (1930 si 1931), fapt unic in istoria Ligii! - in crearea unei lumi a pacii, cooperarii si triumfului dreptului international.
             Desi s- au destramat la sfarsitul deceniului al patrulea, in zorii declansarii celui de- Al Doilea Razboi Mondial - interesele contradictorii ale Marilor Puteri triumfand inca o data-  cele doua aliante au meritul de a fi actionat pana la sfarsit in total acord cu prevederile forului sub a carei egida se infiintasera.
            Mai mult, concluzia care se desprinde rezida in faptul ca statele mici si mijlocii (printre care si Romania)- DACA ACTIONEAZA CONCERTAT- pot sa determine Marile Puteri sa tina cont de interesele lor. 
            Invatamintele sunt multiple, situatia internationala de la inceputul secolului al XXI- lea facand trimitere la rolul diplomatiei si colaborarii regionale, continentale si mondiale in crearea unei lumi a pacii si a securitatii .
       

Bibliografie
   
     BACON, Walter, M., Jr, ,, Nicolae Titulescu si politica  externa a Romaniei ( 1933- 1934)", Institutul European, Iasi, 1999
      IDEM, ,,Nicolae Titulescu", Institutul European, Iasi, 1999
      BUZATU, Gheorghe, CIRSTEA, Marusia, ,, Europa in balanta fortelor( 1919- 1939)", vol I, Editura Mica Valahie, Bucuresti, 2007
      NANU C. , Frederic, ,, Politica externa a Romaniei(1918 -1933)", Iasi, Institutul European, 1993
      VLAD, Constantin, ,, Diplomatia secolului XX", Fundatia Europeana Titulescu, Bucuresti, 2006
   
                                          

„Manualul NATO (ORGANIZAȚIA TRATATULUI ATLANTICULUI DE NORD 1995)

 Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, Manualul NATO. Parteneriat și cooperare, Oficiul de Informații și Presă al NATO, Bruxelles, 1995, trad. C. Unteanu, Nemira, București 1997

5 Țările membre

7 Cuprins

13 Editor, Prefață, decembrie 199

19 Ce este NATO?
20 Sarcinile fundamentale ale Alianței
22 Originile Alianței
23 NATO, azi

I.Transformarea Alianței
33 Fundamentele noului concept al securității în Europa
40 O viziune globală asupra arhitecturii de securitate
42 Conceptul strategic al Alianței
44 Consiliul de Cooperare Nord-Atlantic
52 Parteneriatul pentru Pace
60 Rolul NATO în menținerea păcii
72 Interacțiunea între Alianță și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE)
75 Identitatea Europeană de Securitate și Apărare
78 Controlul armamentelor 
85 Problema proliferării
91 Mediterana

II.Principiile de funcționare a NATO
95 Structura și modul de funcționare
105 Mecanismul de cooperare
107 Principii esențiale de funcționare
108 Luarea de decizii în comun
109 Consultarea politică
112 Gestionarea crizelor
113 Dimensiunea de apărare
115 Politica nucleară
116 Cooperarea economică
119 Informarea publică
121 Programul de Investiții pentru Securitate al NATO (Infrastructura comună)
122 Sprijinul logistic
123 Cooperarea în materie de armamente
125 Planificarea armamentelor
125 Standardizarea
127 Sisteme de comunicații și informatică
128 Apărarea antiaeriană
128 Planificarea pentru situații de urgență civilă
131 Coordonarea între civili și militari în domeniul controlului traficului aerian
133 Cooperarea științifică și problemele de mediu

III.Organizare și structuri
139 Cartierul General al NATO
139 Reprezentanți permanenți și delegațiile naționale
139 Secretariatul Internațional
141 Secretarul General
141 Cabinetul Secretarului General
142 Biroul Secretarului General
142 Secretariatul Executiv
143 Biroul de Informare și Presă
143 Biroul pentru Securitatea NATO
144 Departamentul pentru problemele politice
144 Direcția politică
146 Direcția economică
146 Departamentul pentru planificarea politicii de apărare
146 Departamentul pentru planificarea forțelor armate
147 Direcția pentru planificarea nucleară
147 Departamentul pentru sprijinul apărării
148 Statul Major pentru politică și coordonare
148 Direcția de planificare, programe și cercetare în domeniul armamentelor
149 Direcția de comandă, control și telecomunicații
149 Direcția de sisteme de apărare antiaeriană
150 Departamentul infrastructură, logistică și planificare pentru situații de urgență civilă
150 Direcția pentru infrastructură
150 Direcția de logistică
151 Direcția de planificare pentru situații de urgență civilă
152 Departamentul pentru probleme științifice și de mediu
153 Oficiul administrativ
153 Oficiul pentru control financiar
153 Oficiul Președintelui Comitetelor pentru buget
153 Colegiul internațional al comisarilor de conturi
154 Noile structuri
155 Organizații de producție și de logistică
157 Reprezentanții militari naționali 
157 Comitetul Militar
158 Statul Major Internațional
159 Organizarea Statului Major militar internațional
162 Rolul forțelor armate aliate
165 Noile structuri de forțe
166 Reducerea forțelor armate
166 Caracteristicile forțelor armate în noua structură
167 Compunerea forțelor armate
168 Disponibilitatea și nivelul de pregătire al forțelor armate
169 Structura integrată de comandă a NATO
170 Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR)
171 Comandamentul Aliat din Europa (ACE)
174 Statul Major pentru Planificarea Forței de Reacție a ACE (ARFPS)
174 Statul Major al Forței Aeriene de Reacție (RFAS)
174 Forța Aeriană NATO pentru Supraveghere Îndepărtată (NAEWF)
175 Corpul de Reacție Rapidă al ACE (ARRC)
176 Forțele de Reacție Imediată (navale)
177 Forța mobilă a ACE (AMF)
178 Comandantul Suprem Aliat al Atlanticului (SACLANT)
178 Comandamentul Aliat al Atlanticului (ACLANT)
180 Grupul regional de planificare Canada - Statele Unite
180 Agenții și organisme militare
180 Grupul consultativ pentru cercetări și realizări aerospațiale (AGARD)
180 Agenția Militară de Standardizare (MAS)
180 Comitetul Consultativ al NATO pe problemele războiului electronic (NEWAC)
180 Grupul pentru instruire (NTG)
181 Comitetul Șefilor Serviciilor Medicale Militare  din NATO (COMEDS)
181 Grupul meteorologic al Comitetului Militar (MCMG)
181 Agenții de telecomunicații specializate în comunicații și informații militare
182 Centrul Tehnic al SHAPE (STC)
182 Centrul de Cercetări Submarine al SACLANT (SACLANTCEN)
183 Colegiul de Apărare al NATO
183 Școala NATO (SHAPE)
185 Școala NATO pentru Sisteme de Comunicații și Informatică

IV.Un cadru instituțional mai larg
189 OSCE
194 UE
198 UEO
205 EUROGRUP și Grupul European Independent de Programe (IEPG)
205 Consiliul Europei

V.Organizații nonguvernamentale
209 Adunarea Atlanticului de Nord (NAA)
212 Asociația Tratatului Atlantic (ATA)
214 Confederația Interaliată a Ofițerilor în Rezervă (CIOR)

Anexe
219 I.Membrii Consiliului Atlanticului de Nord
220 II.Secretarii Generali ai NATO
221 III.Membrii Comitetului Militar
222 IV.Principalele oficialități din Secretariatul Internațional
223 V.Comandanții Supremi
224 VI.Principalele oficialități din Statul Major Internațional
225 VII.Principalele agenții 
229 VIII.Tratatul Atlanticului de Nord
233 IX.Conceptul Strategic al Alianței
251 X.Programul de lucru pentru 1994-1995 al NACC pentru dialog, parteneriat și cooperare
271 XI.Parteneriatul pentru Pace - Invitație
273 Parteneriatul pentru Pace: Document Cadru
277 XII.Declarația șefilor de stat și de guvern participanți la reuniunea Consiliului Atlanticului de Nord la sediul NATO din Bruxelles, între 10 și 11 ianuarie 1994
285 XIII.Principalele tratate și acorduri asupra controlului armamentelor  (1963-1994)
293 XIV.Abrevieri uzuale
307 XV. Cronologia evenimentelor (1945-1994)
389 XV.Date economice și financiare privind apărarea NATO
403 Serviciul Integrat de Date al NATO (NIDS)

Scheme
97 Structura civilă și militară a NATO
99 Principalele comitete ale NATO
103 Principalele comitete care se ocupă de activitățile NACC și PfP
140 Secretariatul Internațional al NATO
161 Structura militară a NATO
161 Statul Major Militar Internațional al NATO

Istvan Tisza (1861 Budapesta -1918 Budapesta)

A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. eng. 1995, Lider, București, 2000, p. 480-481

În calitate de prim-ministru al Ungariei înainte de primul război mondial, T. a sprijinit monarhia austro-ungară și promovat alianța cu Germania.
Fiu al al unui președinte la consiliului de miniștri, T. I. s-a născut la Budapesta la 22 aprilie 1861 și a îmbrățișat cariera politică. A intrat în parlamentul ungar în 1886 ca membru al Partidului Liberal, devenind în scurt timp șef al partidului care sprijinea monarhia duală. Cînd, în 1903, liberalii au cîștigat majoritatea, T. a fost numit prim-ministru, funcție pe care a pierdut-o la alegerile din 1905.
Ca urmare a înfrîngerii liberalilor, T. a dizolvat partidul și a format în 1910 Partidul Muncii. În ciuda numelui, platforma lui T. era bzată pe șovinismul maghiar și sprijinirea proprietarilor de pământ. El a fost ales președinte al Camerei inferioare în 1912 și a redevenit prim-mnistru în iunie 1913.
Cînd radicalii sîrbi l-au asasinat pe arhiducele Franz Ferdinand în iulie 1914, T. s-a opus declanșării războiului cu Serbia, deoarece credea că, anexînd acestă țară, afluxul de slavi ce ar fi rezultat ar fi pus în primejdie sistemul dualist. El a sprijinit intrarea Austro-Ungariei în război numai după ce i s-au dat asigurări că Serbia nu va fi anexată.
T. a condus cu duritate Ungaria în timpul primului război mondial, opunîndu-se cu înverșunare oricărei încercări de federalizare a Austro-Ungariei, ceea ce, credea el, ar fi diminuat importanța Ungariei. Cînd, în 1916, împărtul Franz Jozef a murit, T. s-a opus încercării noului împărat, Carol I, de a extinde drepturile electorale și a demisionat în semn de protest în iunie 1917. A continuat să activeze în armată, unde a primit o funcție de comandă pe frontul italian. La sfîrșitul războiului a încercat să stabilească o uniune cu Austria în locul dualismului care nu mai avea nici o șansă.
Pacea de la Paris - numită „pacea de la sfîrșitul păcii” - care a pus capăt războiului, a fost nefastă Ungariei. Opinia publică l-a blamat pe T. pentru suferința Ungariei în timpul și după sfîrșitul războiului. La 31 octombrie 1918, în timpul tulburărilor  care au însoțit declarația de independență a Ungariei, T. a fost omorît de mulțime.

„Complexul atomic” (GOLDSCHMIDT 1980)

 Bertrand Goldschmidt, Complexul atomic. O istorie politică a energiei nucleare, trad. R. Chiculescu & V. Goian (Paris, 1980), Editura Politică, București, 1985

8 Cuvânt înainte

9 Partea întâi: Explozia

13 Actul întâi: Alianța, 1919-1945
13 1.Decizia supremă
30 2.Pionierii
39 3.O tovărășie ciudată

63 Actul al doilea: Clubul. 1945-1964
63 1.Ultima șansă
75 2.Pierderea monopolului
87 3.Superbomba 

102 4.Franța, Europa și Alianța atlantică

130 5.Experiențele chinezești

131 Actul al treilea: Renunțările. 1963-1981
131 1.Limitarea testelor nucleare
150 2.Abținerea de la armă
179 3.Echilibrul terorii

Partea a doua: Energia

201 Actul întâi: Speranța. 1945-1954

215 Actul doi: Euforia. 1954-1964
217 1.Progresul tehnologic
234 2.Controlul asupra energiei nucleare
244 3.Colaborarea europeană și Euroatomul
256 4.Comerțul cu reactori

266 Actul al treilea: Expansiunea industrială. 1964-1974
268 1.Evoluția tehnologică
276 2.Electricitatea nucleară
300 3.Ciclul combustibilului
316 4.Organizațiile internaționale

327 Actul al patrulea: Confuzia. 1974-1981
329 1.Conflictul plutoniului
354 2.Dezbaterea nucleară
378 3.Anii 80 - perioadă crucială pentru energia nucleară
394 4.Încheiere

„Primul Război Mondial. 1914-1918” (POPA 1979)

 Mircea N. Popa, Primul Război Mondial. 1914-1918, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979, 557 p.

Partea I Lumea la răscruce 1871-1914
9 I.Capitalismul se transformă în sistem mondial
34 II.Epoca marilor imperii
59 III.Europa alianțelor politice-militare
118 IV.Europa sub arme
151 V.Criza din vara anului 1914

Partea II Marele război pentru reîmpărțirea lumii
181 I.1914: „Campania surprizelor”
200 II.Campania din 1915: „Strategia cu scopuri limitate”
217 III.1916: „Strategia epuizării”
293 IV.Tentative de pace, contradicții și dispute între aliați
310 V.Războiul economic și războiul maritim
342 VI.1917: Anul marii crize
395 VII.1918: Victoria militară a Antantei

Partea III De la războiul imperialist la pace
437 I.Armistițiile de pe fronturile de luptă
443 II.„Sistemul Versailles”

459 Încheiere

479 Cronologie. Principalele operațiuni militare în anii 1914-1918

517 Bibliografie selectivă

527 Indice de nume

539 Rezumate în limbi străine

coperta 4: Bilanțul celor 52 de luni ale primului război mondial cuprinde cifre zguduitoare pe care datele statistice nu le pot exprima decât parțial. Tragedia trăită de omenire în 1914-1918 cuprinde: antrenarea treptată în război a 28 de state, mobilizarea a 75 de milioane de oameni, 10.000.000 de soldați morți, 3.000.000 de soldați dispăruți, 13.000.000 milioane de civili morți, 20.000.000 de răniți, 9.000.000 orfani de război, 5.000.000 de văduve de război, 331 miliarde de dolari pagube, 225 miliarde de dolari datoria statelor beligerante.