Polemică în Parlamentul României în timpul neutralității (1914-1916) din Primul Război Mondial (PETRESCU 1920)

<
Cartea întîi
(...)
Asta-i rochia albastră
(...)
De altfel, și la Cameră* chiar, după cîte reieșea din ziare, nu depășeau mult adîncimea celor din tren. Se anunțase o mare ședință de răfuială, între cei care cereau "intrarea în acțiune" și partizanii neutralității expectative". Am avut prilej să asist la una din ședințele importante, cînd tribunele erau încă de cu vreme înțesate cu public, căci se știa că guvernul* va fi luat între două focuri. Partizanii Puterilor Centrale** aveau să interpeleze banca ministerială "pentru ce lăsăm prilejul acesta extraordinar, cînd nemții sînt dincolo de Varșovia*** și aproape de Salonic****, fără să intrăm alături de ei?" Dimpotrivă, reprezentanții curentului antantist***** aveau să întrebe de ce nu intervenim să salvăm pe cei învinși?
Sala, cu sugestii de interior de teatru prin arhitectură, de club prin verdele fotoliilor și al draperiilor, de catedrală prin lumina de vitraliu galben, venită din luminătorul imens de deasupra, avea un aer solemn. Unii deputați își citeau gazetele, abia apărute de după-amiază, alții făceau cerc, discutînd în fața vreunui personaj important. Pe banca ministerială numai doi miniștri care scriau absorbiți. Din cînd în cînd, cîte un deputat venea în dreptul celui care scria și îi șoptea ceva, sau îi da vreo hîrtie pentru aprobat.
Pe urmă au început soneriile, s-a mărit lumina, toate locurile de jos s-au ocupat. Președintele, suit ca pe o scenă sau catedră, a bătut din ciocan și un domn a citit, probabil, sumarul zilei. (...)
Interpelarea deputatului "nemțofil", făcută, de altfel, cu un fel de servilitate intelectuală și intenție de reacțiune mediocră, a provocat numai surîsuri ironice. Profundă impresie a stîrnit însă discursului celui care cerea intrarea imediată în război. Pronunțată rar, cu vocea înfiorată, fraza: "Și vezi lăsa acest popor erou, care e poporul sîrb, să fie zdrobit, fără să faceți să cadă în balanță paloșul românesc, hotărîtor, în această mare, în această nemăsurată clipă istorică?" a plutit sub vasta cupolă, încremenind privirile, dar entuziast aplaudată numai de opt sau zece deputați, pe care nu-i vedeam, dedesubt, sub tribuna prezidențială în care ne găseam noi.
Celălalt deputat intervenționist a interpelat guvernul pe chestia înarmării. A declarat că știe că atelierele militare nu lucrează, că nu s-a făcut nimic pentru echiparea armatei, că s-au cumpărat zeci de mii de bocanci cu talpa de carton. Și el e impresionant:
- N-avem artilerie, domnilor... Ce-ați făcut ca să dăm admirabilei noastre infanterii artileria grea de care are nevoie?
(...)
Cum era cunoscut ca on de spirit, cînd a ridicat mîna, oratorul s-a oprit și privirile s-au întors spre Nae Gheorghidiu, care a declarat cu o falsă gravitate:
- Găsesc, domnilor, că îngrijorarea dumneavoastră din cauză că ne lipsește artileria grea e puțin exagerată. Cred că, la nevoie, va fi suficient să punem în baterie pe onoratul nostru coleg de la Romanați, domnul Cotîrcea, ca să reducem toate tunurile nemțești la tăcere. Și la vorbele acestea, arătă cu degetul spre capătul rîndului din dreapta, iar toate privirile s-au întors spre banca în care de abia încăpea o namilă de o sută cincizeci de kilograme poate, cu mîinile atît de scurte că abia îi ajungeau pe pîntece.
A fost ilaritate imensă. (...)
Nae Gheorghidiu, simpatizat și de opoziție pentru spiritul lui și pentru "lărgimea de vederi" care îl caracteriza, pentru aerul lui "frondeur", revoltat parcă, deși milutant liberal, era foarte apreciat pentru "destinderile" pe care le provoca între guvern și opoziție. Azi, de pildă, partida era ca și cîștigată pentru guvern numai prin această simplă glumă.
De pe banca ministerială a răspuns la urmă unul dintre membrii importanți ai guvernului.
S-a sculat grav și cu ochii puțin contractați, și s-a dus, în tăcerea întinsă ca într-un aer tare, spre tribună. (...) Acum, după un timp, își plimbă ochii, privind și inspectînd incinta. Ține mîna dreaptă înainte, cu două degete în buzunarul de jos al vestei. Începe încet, dar sigur de ceea ce spune:
- Mi-ar fi foarte ușor, domnilor, dacă aș alerga după succese facile, să relev incosecvența acestei opoziții, care pe de o parte ne reproșează că nu intrăm în acțiune, iar pe de alta se plînge că armata nu e pregătită. Dar țin să răspund fiecăruia dintre onorații oratori care m-au precedat, în parte.
Peste partizanul Puterilor Centrale a trecut însă repede. Pe urmă:
- Domnilor, dați-mi voie să vă întreb: Ce înseamnă această lipsă de încredere în guvernul țării? Ați monopolizat singuri toată iubirea de neam? Credeți dumneavoastră că pe aceste bănci nu bate o inimă românească? și arăta acum, emoționat și solemn, banca ministerială și bancile majorității. Credeți dumneavoastră că viitorul acestui neam numai dumneavoastră vă provoacă nopți de insomnie?... (aplauze puternice) că numai dumneavoastră vă cutremurați la gîndul că ceasul sfînt al realuzării naționale, ar putea să bată, fără ca noi să ne găsim acolo unde trebuie să ne găsim? și fraza spusă răspicat, cu vocea larg înfiorată, cu mîna dreaptă ridicată, cu pumnul strîns, iar cu arătătorul întins, cu mîna indicatoare de pe afișe, e urmată de aclamații și aplauze furtunoase. Domnilor, un orator al dumneavoastră a declrat săptămîna trevută aci că dacă ar avea doisprezece copii, pe toți i-ar trimite să lupte pentru țară. Ei bine, domnilor - și ridică tonul - eu declar că dacă aș avea douăzeci și patru de copii, n-aș ține nici pe cel mai mic lîngă sînul mamei lui acasă... pe toț i-aș trimite în foc, în prima linie.
Și trecînd mai tîrziu la cel de al doilea orator al opoziției, a schimbat iar tonul, ca un acar abil al oratoriei.
- Domnilor, ați discutat și despre pregătirea militară a țării (și scăzut, prietenos) cred că a fost o mare greșeală. (Iar energic, viu.) Nu poate fi pusă în discuție, și mai ales în discuție publică, pregătirea armatei românești (aplauze furtunoase). Domnilor, eu atît pot să vă spun: că sîntem gata. Și aci rămîne îndelung nemișcat... (Adunarea aplaudă în picioare, aplaudă și tribunele.) A continuat pe acest ton cîtva timp, pe urmă iar: Lăsînd la o parte gluma, atît de amuzantă, a colegului nostru, Nae Gheorghidiu, și (aci urcă vocea, într-un crescendo alarmant și intens, și scandă fraza cu mîna îndoită paralel fu pieptul, cu cotul ridicat, dar zvîcnind arătătorul intens, în afară) lăsînd deoparte această acțiune condamnabilă de a strecura, de la tribuna Camerei, în sufletul oștenilor noștri, îndoiala în înzestrarea armatei (aplauze puternice, strigăte de bravo), vă întreb, de unde. această prețuire exagerată, dovadă de vulgar materialism, această supravalorizare a rolului jucat de armament în război, cînd e ștuut că marile victorii se cîștigă numai prin moral? (aplauze) O armată care vrea, învinge fără tunuri, fără mitraliere și fără cartușe (aplauze furtunoase). Și eu vă spun că armata noastră vrea să învingă și va învinge! (aplauze entuziaste). Întrebați pe acești conducători ai oștirii, în care nu aveți totuși încredere (și aci arată, silabisind, cu degetul înapoi, ca și cînd comandanții ar fi cam în lături și la soatele lui) și ei vă vor spune: Vom învinge pentru că soldații noștri vor lupta cu baioneta - și nu e tun care să reziste baionetei românești - împotriva oricărui armament, iar cînd baioneta se va fi rupt, cu pumnii, cu unghiile, cu dinții... (aplauze delirante). Domnilor, încrederea mea în viitorul mare al acestui neam e neclintită (aci deveni solemn), și-mi iau, împreună cu colegii mei, așa cum v-am spus de atîtea ori, răspunderea celor ce vor veni.
S-a așezat jos, parcă fără să observe aclamațiile delirante.
Deși în ultimul timp se vorbea de oarecare afaceri, pe socoteala statului, făcute de acest important membru al guvernului, succesul i-a fost imens și s-a vorbit de el zile întegi.
(...)
>

Sursa
Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război, ed. Minerva/seria Patrimoniu, București, 1989, pp. 100-104.

„Primul Război Mondial. 1914-1918” (POPA 1979)

 Mircea N. Popa, Primul Război Mondial. 1914-1918, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979, 557 p.

Partea I Lumea la răscruce 1871-1914
9 I.Capitalismul se transformă în sistem mondial
34 II.Epoca marilor imperii
59 III.Europa alianțelor politice-militare
118 IV.Europa sub arme
151 V.Criza din vara anului 1914

Partea II Marele război pentru reîmpărțirea lumii
181 I.1914: „Campania surprizelor”
200 II.Campania din 1915: „Strategia cu scopuri limitate”
217 III.1916: „Strategia epuizării”
293 IV.Tentative de pace, contradicții și dispute între aliați
310 V.Războiul economic și războiul maritim
342 VI.1917: Anul marii crize
395 VII.1918: Victoria militară a Antantei

Partea III De la războiul imperialist la pace
437 I.Armistițiile de pe fronturile de luptă
443 II.„Sistemul Versailles”

459 Încheiere

479 Cronologie. Principalele operațiuni militare în anii 1914-1918

517 Bibliografie selectivă

527 Indice de nume

539 Rezumate în limbi străine

coperta 4: Bilanțul celor 52 de luni ale primului război mondial cuprinde cifre zguduitoare pe care datele statistice nu le pot exprima decât parțial. Tragedia trăită de omenire în 1914-1918 cuprinde: antrenarea treptată în război a 28 de state, mobilizarea a 75 de milioane de oameni, 10.000.000 de soldați morți, 3.000.000 de soldați dispăruți, 13.000.000 milioane de civili morți, 20.000.000 de răniți, 9.000.000 orfani de război, 5.000.000 de văduve de război, 331 miliarde de dolari pagube, 225 miliarde de dolari datoria statelor beligerante.