Pavel Bojan, În acțiune, Albatros, București, 1982, 439 p.
5 I.Satul de pe creasta dealului
30 II.Luminile orașului
40 III.La marină
59 IV.În acțiune
77 V.Conferință clandestină
89 VI.Arestați în casa conspirativă
100 VII.Conferința de la Cluj. Acțiuni greviste
117 VIII.Demonstrații. Ciocniri cu poliția
129 IX.Sirena
145 X.Represalii. În fața Consiliului de Război
158 XI.A patra arestare. Martor la Craiova
173 XII.Spre necunoscut
189 XIII.Aiud.Vagonul-dubă. Oradea
200 XIV.Un tânăr la Doftana
219 XV.Liber. Din nou în activitate
232 XVI.Zile de neliniște
241 XVII.Sub ocupație
251 XVIII.Arestările de la Someșeni
273 XIX.Compania de lucru 1058
288 XX.Procesul celor 68. Evadarea
297 XXI.La contrainformații. La Siguranță
310 XXII.August: Buletin de știri
320 XXIII.Clujul la sosire
333 XXIV.Frontul Plugarilor
351 XXV.O țidulă
359 XXVI.Clujul primește oaspeți mari
371 XXVII.Alianța. Bocancii din sac
379 XXVIII.Istoria nu iartă
385 XXIX.Făgașul înfrățirii
397 XXX.Politică de cadre
405 XXXI.Pentru democrație populară
414 XXXII.Strădanie și împliniri
P. B. și-a publicat prima carte de memorii în 1971, sub titlul Vremurile mele. Mărturii, a treia apărând în 1988 în limba maghiară. Acest al doilea volum acoperă în primele 31 de capitole anii 1906-1947, ultimul capitol referindu-se la anii 1947-1982.
În autobiografie, el prezintă selectiv amintiri din activitatea clandestină în PCR, care fusese scos în afara legii în 1924 pentru că adoptase politica Internaționalei III Comuniste care cerea ca statul „imperialist” român să cedeze Basarabia, Transilvania și Cadrilaterul către URSS, Ungaria și Bulgaria.
S-a născut în satul românesc Feleac de lângă Cluj, într-o familie cu patru frați și trei surori. Tatăl său, muncitor necalificat, l-a înscris în 1921 ca ucenic la un fierar din Cluj.
Începutul activității revoluționare a avut loc incidental în timpul uceniciei, în 1922, când un necunoscut i-a dat manifeste să le distribuie pe stradă, dar fără să apuce să le citească și fără să primească recompensa promisă.
În 1924 și-a convins familia să se mute la Cluj. În același a absolvit ucenicia, devenind calfă (muncitor calificat) și, cu ajutorul tatălui, s-a angajat ca ajutor mecanic la uzina electrică. Aici a fost atras de un coleg în sindicatul metalurgiștilor, în cadrul căruia plătea cotizație și a devenit delegat al muncitorilor în relațiile cu administrația.
După ce a satisfăcut stagiul militar, ca fochist pe navă, în 1929 s-a angajat ca muncitor calificat la Atelierele CFR Apahida. Chiar din acel an a început să cotizeze la Ajurorul Roșu și presa proletară și s-a înscris în sindicatul metalurgist. Împreună cu comuniștii au format la ateliere „ opoziția roșie sindicală”, dirijată de Consiliul Sindicatelor Revoluționare, „organ conspirativ” prin care PCR căuta să îndepărteze din sindicate „elementele oportuniste”. La ședințele ilegale ale „opoziției roșii” se vorbea și despre „fracționism în PCR”, adică luptele interne din partid, chestiune pe care B. nu o înțelegea, deoarece „nu prea avea condiții de pregătire teoretică”. Pe parcursul volumului, tovarășii care nu aveau o atitudine conformă cu linia partidului sunt menționați doar cu prenumele și inițiala numelui.
De la un coleg a aflat că se trimiteau tovarăși în URSS la „o școală de agitație și propagandă marxist-leninistă”. „Organele competente” i-au dat aviz favorabil, dar nu a reușit să obțină nici concediu fără salariu, nici concediu medical.
Colegii l-au inițiat în „literatura revoluționară”, mai ales după ce devenit membru al filialei locale a CSR: manifeste, broșuri, „Manifestul Partidului Comunist”, „biografia lui Marx” și cartea lui J. Reed, „Zece zile care au zguduit lumea”. Vorbitor de limbă maghiară, B. citea și revista „Secera și ciocanul”..
Printre sarcinile îndeplinite de B. au fost răspândirea de broșuri și manifeste ilegale, vânzarea de timbre ale Ajutorului Roșu și ale CSR către ceferiști. De asemenea, a participat la organizarea de greve și demonstrații, soldate cu ciocniri cu forțele de ordine
B. a participat la campania electorală parlamentară din primăvara lui 1931, când Blocul Muncitoresc Țărănesc, „organizație de masă condusă de PCR”, a obținut cinci mandate. El a participat la ședințe ilegale conduse de reprezentantul Comitetului Regional PCR Cluj.
În martie 1932, P. B. a fost prezent la București la conferința națională clandestină a sindicatelor CFR. într-o casă conspirativă. Cu această ocazie l-a cunoscut pe Gheorghe Gheorghiu Dej, care fiind luat în evidență de Siguranță după ce fusese mutat disciplinar de la Galați la Dej, i-a atribuit și porecla Dej. dintre comuniștii infiltrați în mișcarea sindicală au mai participat și Dumitru Petrescu, Ilie Pintilie, Gheorghe Stoica și Vasile Luca, secretar al Consiliului General al Sindicatelor Unitare din 1929. Conform „indicațiilor” PCR, ședința s-a încheiat cu alegerea Comitetului Central de Acțiune (secretar G. G. D.) în spiritul Frontului Unic Muncitoresc, adică al alianței cu Partidul Social-Democrat, care avea o influență reformistă (nerevoluționară) în rândurile sindicatelor.
În 1932, B., sindicalist din 1924 și „ilegalist activ” din 1929, a fost anunțat că a fost propus și primit în PCR, dar din cauza „condițiilor grele de ilegalitate” nu au fost eliberat carnete de membru. Întâlnirile clandestine din spațiile publice erau stabileau pe bază de parole și anumite indicii al vedere (ziare), făcându-se instructaje referitoare alegerea locului de întâlnire zone puțin circulate și depistarea „cozilor” Siguranței, de care se scăpa prin folosirea curților și magazinelor cu mai multe intrări și ieșiri.
B. a fost arestat de patru ori începând cu 1932, ocazie cu care familia sa a fost atrasă în activitatea clandestine, ascunzând în grădina casei materialul ilegal (circulare, broșuri, cărți). În închisorile din Doftana, Văcărești, Jilava s-a întâlnit cu diverși activiști comuniști: Gheorghe Gheorghiu Dej, Gheorghe Stoica (Moscu Cohn, 1900-1976), Constantin Doncea, Vasile Luca, Grigore Preoteasa, Gheorghe Apostol, Nicolae Ceaușescu etc
La Conferința regională de la Cluj a sindicatelor CFR din 1932 au participat și Constantin Doncea (1904-1973) și Gheorghiu Dej (1901-1965). Sindicalișții necomuniști au dezvăluit că Dej că „e agentul Moscovei, plătit cu bani grei pentru a agita și îndemna muncitorii la greve și tulburări”, dar B. a respins „calomnia”.
În contextul includerii Clujului în teritoriul Ardealului cedat Ungariei în 1940, B. a obținut în extremis de la jandarmi ca să fie eliberat în acest oraș pentru a reface organizația ilegală comunistă. Arestat de poliția maghiară, a reușit în 1943 să scape de proces și condamnare refugiindu-se în România.
23 August 1944 îl găsește mobilizat la marina militară, de unde dezertează pentru a reîncepe „munca de partid”, de această dată în condiții legale la Cluj. Contribuie la instaurarea și funcționarea „democrației populare”: organizarea pe plan local a Frontului Plugarilor, partid înființat de Petru Groza în 1933; în februarie 1945 conduce „reforma agrară”, adică ocuparea unor moșii de către țăranii lipsiți de pământ, furt legiferat ulterior de guvernul Petru Groza; în 1948-1949 conduce în Cluj și Bihor comisiile de verificare și epurare a numeroșilor membril de partid primiți după 23 august; „avansat” colonel, „lucrează” în armată, dar nu se înțelege cu ministrul Bodnăraș; președinte al Colegiului de partid; director al direcției de personal a Ministerului Finanțelor. B. a condus delegații în URSS, Ungaria și RDG.
