Artă modernă importată din Berlin în Bucureștiul interbelic (PETRESCU 1933)

<
(...)
Doamna T., care trăise aproape doi ani la Berlin, unde arta modernă făcuse începuturi puternice, și care păstra legături frumoase cu casele de acolo, căci fostul ei bărbat, fiind inginer al unei fabrici de tractoare, frecventa mult industria, s-a gîndit să folosească această împrejurare.
S-adresat bătrînei doamne, prpunîndu-i să facă amîndouă tovărășie. Una aducea magazinul cu chiria plătită, alta un transport de marfă modernă și serviciul de „directoare”. Cu puținii bani pe care i-a obținut de acasă, cu bunăvoința prietenilor de la Berlin, i s-au dat o serie de obiecte de artă în comision. La început o garnitură de biurou, de nuc placat, cu lac modern cafeniu, alt biurou cu plăci groase de stejar sprijinite pe alte două plăci ca un paralelipiped culcat. Etajere mici, asimetrice, scăzînd ca treptele, capricios... biblioteci cubice, de arțar placat și lăcuit, tot cu rafturi asimetrice... Pe urmă lămpi ca zarurile mari, mate, și nu mai știu ce statuete, subțiate, stilizate.
Succesul a fost imediat și s-au primit comenzi mai ales pentru bănci. Cum doamna T. cunoștea o mulțime de reviste de artă, peste puțin timp au renunțat la pirogravură și țesături naționale, introducînd noul stil cubist*. Au botezat magazinul: „La arta decorativă”. (E drept că au început în cam în același timp cu un pictor modernist.)
Mai tîrziu, din pricină că transportul costa fosrte scump și mai ales se sporise vama, doamna T. a adus un specialist din Germania, pentru preparatul placajului de lemn; i-a dat ca ajutoare cîțiva lucrători de la Tîrgu-Mureș și au instalat pe Șoseaua Iancului un atelier de mobilă și obiecte moderne.
Ore întregi ea studia retrasă în nișa care semăna cu un birou al magazinului,și pe urmă, fie că indica direct modelul, fie că făcea schițe proprii, căci învățase admirabil desenul, dădea în fiecare zi, timp de o oră sau două, indicații șefului de atelier. Dealtfel, nimic nu se întîmpla în magazin și atelier fără știrea ei... Cînd era invitată, se scuza, și la mirarea celorlalți adăoga, surăzînd cu amărăciune: „E mai bine totuși decît dactilografă...”
Acum avea cele mai diverse modele și realizări, pe principiul dispariției oricărui ornament înflorat, și al geometriei chiar și în asimetrie, căci luxul sta numai în prepararea și calitatea lemnului.
Paturi-divane joase, cu o singură tablie la căpătîi, placată, fără nici un un fel de zorzoană, alte paturi-divan, cu niște lăzi geometrice la un capăt, pe care se puteau pune vase moderne și statuete stilizate, iar înăuntru așternutul. Fotolii ca niște cuburi scobite liniar, sau scaune simple ca acelea țărănești, dar din lemn placat, dădeau o impresie de lux nou. Un paralelipiped, pe el o placă mare pătrată, era o masă de sufragerie. Lămpi-șfeșnice de birou, făcute din arcuri negre simple, sau lămpi de tavan, în loc de lustre, cu niște cutii de sticlă mari, mate. Covoare colorate împărțite geometric și asimetric, împreună cu draperii de culoare întregeau totul.
(...)
>

SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, București, 1983, p. 252-253.

NOTA M.T.
* Cubism = Stil inițiat de pictorii G. Braque și P. Picasso la începutul secolului XX. (http://www.artcyclopedia.com/history/cubism.html)

Fostul hanat Kokand din Asia centrală (VERNE 1892)

-Kokandul are bazaruri destule, (...); acolo cele mai frumoase țesături ale Asiei se plătesc în monede de aur numite tiahi, care valorează 3 ruble și 60 de copeici.”

(77) „-Desigur, dl. reporter, dar trebuie să știți că monumentele [Kokandului] nu se ridică la înălțimea celor din Samarkand și Buhara.”

(78) „(...) ne aflăm pe teritoriul oazei Fergana, nume al vechiului hanat Kokand, care s-a lipit Rusiei în 1876 cu cele 7 districte ale sale. Aceste districte, unde populația majoritară e sartă, sînt administrate acum de prefecți, subprefecți și primari.”

J. VERNE, Claudius Bombarnac, trad. (fr. 1892) S. Radian, I. Creangă/nr. 40, București, 1989, p. 5-138.

Samarkand în secolul XIX (VERNE 1892)

(63) „Samarkand este situat în mijlocul bogatei oaze scăldată de Zarafsan în oaza Sogdiană. Dintr-o broșurică pe care am cumpărat-o în gară aflu că marele oraș ar putea prea bine ocupa unul din cele 4 locuri unde geografii au căzut de acord să plaseze paradisul terestru. (...) Incendiat de armata lui Cyrus, 529 de ani î. e. n., S. a fost în parte distrus de Ginghis-han prin 1219. Devenit capitala lui Tamerlan, (...). Dar asta n-a împiedicat ca orașul să fie jefuit de nomazi în sec. XVIII.”

(64) „Medresele – Samarkandul are un număr de 17 colegii de acest fel și 85 de moschei – (...).”

(66) „Iată bazarul. (...) Printre stofe se găsește o țesătură de mătase numită kanaus, care pare a fi foarte căutată de elegantele Samarkandului, cu toate că nu se compară cu produsele similare fabricate la Lyon nici ca frumusețe, nici sub aspectul calității. D-na Caterna se lăsa ispită de parcă ar fi fost în fața unei vitrine de la Bon Marche sau Luvru. (...)

- Eu am zărit niște papuci care vor avea mare succes cînd voi juca pe Ali Baju în Caidul! rostește dl. Caterna.”

(66) „(...) unde se află una din cel mai frumumoase moschei din Asia Centrală, moscheea Șah-Sindeh, datînd din anul 795 al hegirei (1392).”

(66-7) „(...) o popululație care număra 40.000 de loc. (1). În majoritate sînt de origine iraniană. Puternici și bine legați, deși au pielea albă, ea s-a înnegrit la aer și soare. Reproduc un pasaj din interesanta lucrare a  doamnei Ujfalvy-Bourdon: `Au îndeobște părul negru ca și barba, foarte deasă. Ochii căprui nu sînt migdalați, au nasul drept și frumos, buzele subțiri, dinții mici. Fruntea e înaltă și lată, iar fața ovală`.

n. 1 = Număra 515.000 loc. în 1984.”

Claudius Bombarnac, trad. (fr. 1892) S. Radian, I. Creangă/nr. 40, București, 1989, p. 5-138.