UMOR Ce are de-a face sexul cu dovleacul?

Într-o zi Napoleon deghizându-se în simplu om s-a dus într-un sat. Plimbându-se prin sat observă doi tineri - ambii aveau lipsă câte un picior. Curios, se apropie şi întreabă:
- Amândoi sunteţi aşa de tineri, ce s-a întâmplat cu voi?
- Noi am pierdut picioarele luptând pentru Napoleon.
Napoleon, gândindu-se un pic, îi întreabă:
- Spuneţi-mi vă rog, care este pentru voi cea mai mare dorinţă?
- Dacă aş avea 2.000 de franci, aş fi asigurat toată viaţa - spune primul.
- Iar eu aş vrea ca înainte de a muri să petrec o noapte cu Josefina, soţia lui Napoleon.
Napoleon le-a urat toate cele bune şi a plecat. A doua zi în res-pectivul sat, apar jandarmii, îi gă-sesc pe cei doi tineri şi sub convoi îi transportă la Paris, în faţa împăratului. Primului, Napoleon i-a dat jumătate de milion de franci, spunându-i: „Du-te şi trăieşte fericit până la moarte”. Pe cel de-al doilea, Napoleon l-a invitat la cină şi l-a servit cu 20 de feluri de mâncare şi 20 de feluri de deserturi - toate din dovleac. Oaspetele a mâncat un fel, al doilea, al treilea, dar mai mult nu putea. Atunci Napoleon îl întreabă:
- Dar tu de ce nu mănânci? Eu te-am invitat la cină, iar tu trebuie să mănânci tot ceea cu ce eu te servesc.
- Dar - se împotriveşte tânărul - chiar dacă toate felurile de mâncare şi desert au forme şi aranjamente diferite gustul la toate e de dovleac.
- Eu special te-am servit numai cu dovleac, ca şi tu să înţelegi că fix aşa e şi cu femeile, tânărul meu prieten.

„Cuget Liber”, Fun, Constanța, 21 martie 2013

Așezarea Kazeh din Africa centrală în secolul XIX (VERNE 1863)

(XV)

„Kazeh, punct important din Africa centrală, nu este totuși un oraș. La drept vorbind, în regiune nu există orașe. Kazeh nu este decît o așezare ascunsă în 6 rîpe imense. Sunt închise acolo căsuțe sărăcăcioase, colibe de sclavi, cu cîte o curticică și grădini cultivate; ceapa, cartofii, vinetele, dovlecii și ciupercile, cu un gust neîntrecut, cresc acolo de minune.

Unyamwezy este Țara Lunii prin excelență, parcul roditor și splendid al Africii. În centru se găsește districtul Unyanembe, un ținut minier, unde trăiesc în trîndăvie  cîteva familii. Aceștia au făcut multă vreme negoț cu gumă, fildeș, stambă și sclavi în interiorul Africii și în Arabia. Caravanele lor au străbătut regiunile ecuatoriale; ele pornesc și acum în căutarea obiectelor de lux pentru negustorii îmbogățiți, care duc în ținutul acesta fermecător, între femei și servitori, cea mai orizontală și mai puțin agitată existență, stînd mai tot timpul întinși, rîzînd, fumînd sau dormind.

În jurul acestor rîpe se găsesc numeroase căsuțe sărăcăcioase de indigeni, apoi întinderi vaste, unde se țin tîrgurile, cîmpii de cînepă și ciumăfaie, pomi frumoși și umbrare răcoroase. Acesta-i Kazehul. Aici e locul de întînire al caravanelor: cele din  S, cu sclavii și încărcătura lor de fildeș; cele din V aducînd pentru triburile din regiunea Marilor Lacuri bumbac și obiecte de sticlă.

În aceste tîrguri domnește o permanentă agitație, un zgomot infernal, pe care-l fac strigătele hamalilor metiși, sun. tobelor și al trîmbițelor, nechezatul catîrilor, zbieretele măgarilor, cîntecele femeilor, țipetele copiilor, lovturile bastoanelor din lemn de palmier ale jemadarului () bătînd măsura acestei simfonii pastorale. Aici se expun în dezordine, și se poate spune, într-o dezordine fermecătoare, stofe bătătoare la ochi, mărgele, colți de rinocer, dinți de rechin, miere, tutun și bumbac. Aici se practică negoțurile cele mai ciudate, unde fiecare obiect nu are decît valoarea dorinței pe care o trezește.”

„Mi-amintesc că Burton și Speke n-au avut decît cuvinte de laudă pentru ospitalitatea locuitorilor orașelor.”

„Cițiva `waganga`, care puteau fi recunoscuți după insignele lor făcute din scoici conice înaintară cu îndrăzneală. Erau vrăjitorii locului. Purtau la cingătoare tigve mici, negre, unse cu grăsime, și alte  obiecte de magie, de o murdărie foarte impunătoare”

„(…) palatul sultanului, un fel de clădire pătrată, numită `ititenya`, (…). În afară, casa avea un pridvor, cu acoperiș de coceni sprijinit pe stîlpi de lemn, care aveau pretenția de a fi sculptați. Zidurile erau împodobite cu linii lungi de argilă roșcată, care încercau să reproduc figuri de oameni și de șerpi. Acoperișul nu se sprijinea chiar pe ziduri, așa că aerul putea pătrunde înăuntru. Ferestre nu existau, ci numai o deschizătură care ar fi vrut să se numească ușă.”
„Părul lor, despărțit într-un mare nr. de codițe, le cădea pe umeri. Tatuaje negre și albastre le brăzdau obrajii de tîmple pînă la gură. Urechile lor lăbărțate suportau discuri de lemn și plăci făcute din copal{50}. Erau îmbrăcați cu o pînză pictată în culori foarte vii. Sold. erau înarmați cu sulițe, arcuri, săgeți otrăvite, săbii scurte cu un singur tăiș, cu `sime`, paloșe lungi cu dinți ca de ferăstrău, și cu mici toporiște.”

„Fu primit de ceata nevestelor maiestății sale, în acordurile armonioase ale `upatu-ului`, un fel de țimbal făcut din fundul unei oale de aramp, și în bubuitul `hilindo-ului`, o tobă înaltă de vreo cinci picioare, scobită dintr-un trunchi de arbore, în care doi oameni loveau din răsputeri.

Cele mai multe dintre femei (…), punînd tabac și `thang` în pipe mari,(…). (…) La moartea sultanului urmau să fie îngropate de vii alături de el, ca să-l distreze în singurătatea veșniciei.”

„I se aduseră darurile menite să îmbuneze divinitatea, pe care indigenii le depuneau în colibe numite `mzimu`, venerate de toți: spice de orz și o băutură numită `pombe`.”

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Din secretele bucătăriei americane

Cuget Liber 12 septembrie 2013