Propagandă electorală la sat în Anglia anului 1931 (GALSWORTHY 1933)

<
(...)
Obiceiul cunoscut sub numele de propagandă electorală, mai ciudat în realitate decît sună propriu-i nume, era în toi în împrejurimile Condafordului. Fiecare sătean fuse invitat să-și dea seama cît ar fi de potrivit să voteze cu Dornford, și cît de la fel de potrivit ar fi să voteze cu Stringer. Fuseseră îndemnați, mod public și zgomotos, de doamne coborîte din mașini, ba chiar de voci țîșnite din megafoane în intimitatea caselor lor. Prin ziare și manifeste fuseseră îmboldiți să înțeleagă că numai ei, sătenii, pot salva țara. Li se ceru să voteze devreme, numai să voteze des nu li se ceru. în centrul atenției lor se ivise o uluitoare dilemă: anume, ori cu cine ar vota, tot ei ar salva patria. Fuseseră sfătuiți de oameni care păreau să cunoască orice, în afară de felul cum ar putea fi salvată patria. Nici candidații, nici doamnele din alaiul lor, nici misterioasele voci fără trup, nici fițuicile nu făcuseră cea mai mică încercare de a le lămuri acest mister. Era mai bine așa pentru că, în primul rînd, nimeni nu avea habar. Și, în al doilea rînd, de ce să intri în amănunte particulare, cînd te poți sluji de generalități? De ce să atragi atenția asupra faptului că generalul e alcătuit din amănunte particulare, sau asupra certitudinii politice că promisiunea nu devine niciodată fapt concret? Mai bine, infinit mai bine, să faci afirmații vagi și vaste, să-i insulți pe adversari și să-i numești pe alegători cei mai teferi la minte și cei mai încredere oameni din lume.
Dinny nu făcea propagandă electorală. Zicea că nu se pricepe, și poate că în sinea ei era conștientă de caracteristicile datinii. Clare, chiar dacă observa ironia acestei trebi, avea grijă să se abțină. O ajuta mult felul în care fiecare privea lucrurile. Oamenii fuseseră dintotdeauna supuși propagandei electorale, și așa vor mai fi. Nu însemna decît un diverstiment inofensiv pentru urechile lor, ceva ca bîzîitul muștelor care nu înțeapă. Cît despre voturi, și le vor da ei din cu totul alte rațiuni, pentru că și părinții lor votaseră înainte cu unul sau cu altul, sau pentru ceva legat de îndeletnicirile lor, de proprietarii pămînturilor, de biserica lor, de sindicatele lor, pentru că doreau o schimbare, deși nu se așteptau la mare lucru; și nu puțini aveau să voteze din rutină.
Clare, temîndu-se de întrebări, turuia cît mai puțin posibil și începea să discute cu oamenii despre copii și despre sănătate. În general, termina prin a întreba la ce oră le-ar conveni să fie transportați la vot. Notîndu-și ora în carnet, pleca fără prea mari realizări. Fiind o Charwell, adică ”cineva din partea locului”, era luată de bună,și cu toate că nu toți o cunoșteau personal, cum era cazul lui Dinny, pentru ei făcea parte dintr-o instituție. Condaford ar fi fost de neconceput fără familia Charwell.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell*, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed.Miron, 1992, pp. 120-121.

NOTĂ M. T.
* ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Cristian Scăiceanu, Poșta Română în campanie electorală

MAGAZIN ISTORIC, Bucureşti, noiembrie 2010, pp. 24-25.

„Trădarea intelectualilor” (SELEJAN 1992)

 Ana Selejan, România în timpul primului război cultural, vol. I Trădarea intelectualilor, Trasnpres, Sibiu, 1992, 217 p.

Cuprins

5 Avertisment

9 1.Vînătoarea de vrăjitoare
11 Similitudini
13 Dialectica lui „să dea seama”
16 Climatul politic
19 Perna cu ace
27 Alte mitraliere, aceeași țintă
36 Implicare Societății Scriitorilor Români
44 Note și comentarii

51 2.Noua ordine culturală

53 Dezbatere sau campanie electorală?

56 O ipostază a lui a adera: luptătorului social

70 Asediul turnului de fildeș

77 Modelul cultural

79 Concretizări: literatura nouă

92 Note și comentarii

97 3.Trădarea intelectualilor

99 Pornind de la un concept

101 Cele două tabere

111 Intelectualii și politica

115 Portrete în acvaforte

122 Epilog cu doi polemiști

131 Audiatur altera pars

139 Note și comentarii

151 4.Dosarul crizismului

155 Avanpremieră la criza culturii

160 Afirmarea crizei

164 Combatanții

168 Adepții sau criziștii

178 Dialog polemic

185 1947: criza culturii: pro și contra

208 Note și comentarii

coperta 4: O senzațională relatare bazată pe consultarea presei timpului, a participării unor publicații și a unor importanți scriitori la „mărețele transformări revoluționare” din 1944-1948.

Suspiciuni, denunțuri, liste negre, arestări...

Învrăjbire, îngustare a orizontului, izolare, cartelizare, înfometare, uniformizare...

Vînătoarea de vrăjitoare - instrument al noii ordini culturale

Trădarea intelectualilor de ieri - o repetabilă povară?

„Ion I. C. Brătianu” (SCURTU 1992)

 Ioan Scurtu, Ion I. C. Brătianu. Activitatea politică, Museion, București, 1992, 143

3 Cuvânt înainte

5 Activitatea politică până în decembrie 1908

19 Președinte al PNL. Inițiator al reformei agrare și al celei electorale

30 Ion I. C. Brătianu și războiul pentru întregirea neamului

49 Lupta pentru confirmarea internațională a Marii Uniri din 1918

61 Activitatea pentru consolidarea statului național român

85 Sfârșitul activității politice

99 Personalitatea lui Ion I. C. Brătianu

103 Anexe

Coperta 4: „Dominând cu autoritate viața politică a României timp de două decenii, I. I. C. B. a fost una dintre cele mai complexe și controversate personalități ale istoriei naționale. Toți sau aproape toți cei care au comentat acest subiect sunt de acord că avea o vocație nativă de conducător.
Adorat de colaboratori, atacat vehement de adversari, I. I. C. B. era convins că are de jucat un rol în istoria României, urmărindu-și cu perseverență și încredere destinul politic.
A condus guvernul României timp de 12 ani, contribuind direct la făurirea Marii Uniri din 1918, la legiferarea și înfăptuirea reformei agrare și a celei electorale, la consolidarea statului național român.”