Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta Lumezianu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Lumezianu. Afișați toate postările

vineri, 1 decembrie 2017

„Viața culturală constănțeană” („TOMIS” 1986)

 ***, Viața culturală constănțeană, „Tomis”, Constanța, decembrie 1986

*

În cadrul unui bogat program de acțiuni culturale inițiat la Întreprinderea Antrepriză de Construcții Nuclearo-Electrice Cernavoda, scriitorii Constantin Novac și Nicolae Motoc, reprezentând revista „Tomis”, s-au întâlnit cu muncitorii, tehnicienii și inginerii de pe șantierul viitorului obiectiv energetic. A avut loc un fructuos dialog pe tema implicării și a rolului literaturii contemporane în realitatea fierbinte a zilelor noastre.

*

Cenaclul „Ovidius” al revistei „Tomis” și-a reluat activitatea la mijlocul lunii noiembrie. În prima ședință de lucru au fost dezbătute probleme organizatorice și, în final, membrii cenaclului au susținut un recital de poezie din creația proprie. Au participat: Sanda Ghinea, Virgil Bostănaru, Șerban Gheorghiu, Ion Dragomir, Ștefan Cucu, Lavinia Dumitrașcu, Daniela Vintilescu, Liliana Lazia, Radu Șuiu, Valeriu Liubici, Mircea Lungu, Veronica Stănei, Alex Ruse, Hortensia Teodorescu.

*

Recent, cenaclul „Mihail Sadoveanu” al Casei Armatei din Constanța a deschis seria acțiunilor culturale în stagiunea 1986-1987. În cadrul primei întâlniri de lucru, a fost prezentat volumul de poeme „Trecătoarea amiază” al scriitoarei constănțene Ana Ruse, a avut loc un recital de poezie din creația membrilor cenaclului („Portret de țară nouă”) și s-a vernisat expoziția de fotografii a lui Constantin Oprea „Litoral 86”. A urmat întâlnirea cu poezia unei debutante (Ghiuler Bolat - prezentare de Ion Bădică), cu șarjele de umor ale lui Ananie Gagniuc și cu muzica grupului „Polifonic”. La sfârșitul lunii noiembrie a fost organizat un recital de poezie patriotică („Sunt suflet din sufletul neamului meu”) și au fost discutate versurile debutantului Vasile Mogoșanu.

*

De curând, au apărut în librării noi cărți ale scriitorilor constănțeni: „Compuneri libere pe ilustrate” de Eugen Lumezianu, „Secvențe dintr-o realitate fierbinte” de Arthur Porumboiu, „Trecătoarea amiază”de Ana Ruse.

luni, 27 februarie 1995

„Periscop” (ROȘCA 1995)

 Sorin Roșca, Periscop, „Tomis”, Constanța, februarie 1995

*

Cu excepția dlui Romeo Profit, care a publicat în cotidianul „Cuget liber” un articolaș al rubrica „In memoriam”, și acela plasat între informațiile meteo și programul tv, nimeni nu și-a amintit, la Constanța, că au trecut cinci ani de când a plecat dintre noi prozatorul și dramaturgul Eugen Lumezianu, remarcabil talent literar și pedagog de excepție. Este puțin probabil că această amnezie să fi fost generată de anafoarele tranziției sau de recentele probleme create de UDMR...

*

S-au împlinit 101 ani de la nașterea pictorului Lucian Grigorescu, prestigios fiu al municipiului Medgidia. Acest moment aniversar a prilejuit o adevărată sărbătoare culturală, onorată de prezența pictorului Ion Murariu, a istoricului de artă Doina Păuleanu, precum și de cvintetul constănțean „Armonic Brass”, care a susținut un excelent recital de muzică clasică și modernă. Un simpozion omagial, două expoziții de artă plastică, un minirecital al Teatrului Popular și înființarea unei fundații culturale purtând numele marelui artist al penelului, iată doar câteva repere ale program și variat, pentru care organizatorii, avându-i în frunte pe dl. Mircea Pintilie, primarul localității, merită sincere felicitări.

*

În foaierul Teatrului Liric din Constanța, în prezența dlui Gheorghe Mihăieși, președintele Consiliului Județean, a fost lansat primul compact disc înregistrat la Constanța. Între protagoniștii și realizatorii acestui CD menționăm pe cunoscuta soprană Felicia Filip.

*

Galeriile „Amfora” au găzduit a XIV a ediție a Salonului de iarnă al artiștilor plastici, care s-a bucurat de prezența a 34 de expozanți, între care Haralambie Fantaziu, Anca Donici, Paul Teodorescu, Constantin Preda, Gabriela Dima, Radu Crânguș.

*

Gruparea literară „Albatrosul” a decernat premiile literare „Ovidius” pe anul 1994. Un juriu format din scriitorul Arthur Porumboiu, traducătoarea de limbă engleză Daniela Drysdale și publicistul Marian Moise a premiat volumele „Floare albastră”, autor Emilia Dabu, „Aud foșnetul piramidei”, autor Ion Dragomir, versuri, precum și manuscrisele volumelor „13 interviuri”, autor Ovidiu Dunăreanu, publicistică și „Paznicul gerului”, autor Sorin Roșca, versuri.

Un sprijin substanțial la reușita ediției I a acestei inițiative a fost oferit de Biblioteca Județeană Constanța, cotidianul „Cuget liber”, dl. Marian Moise, director adj. al Administrației financiare, precum și de cunoscutele firme constănțene „Dobrogea” SA, „CLASS”, „Romaris” SRL, „Euxin” SA, „Argus” SA și „Blue Lory” SRL, cărora juriul și organizatorii le adresează și pe această cale călduroase mulțumiri.

*

O inițiativă demnă de toată lauda: în superba clădire de pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 22, unde fusese amenajată magazia Inspectoratului școlar Constanța, au fost deschise o librărie școlară și o cochetă galerie de artă, cu vânzare, exponatele fiind realizate de elevi și profesori ai Liceului de artă.

*

Ioan T. Ștefan, fost primar al orașului Basarabi, fondatorul revistei și editurii „Metafora”, a debutat editorial cu romanul „Nedumerirea vameșului”, apărut în colecția „Aventuri pe litoral” a editurii pe care o conduce. Lansarea volumului său de debut a fost găzduită, în prezența unui numeros public, de librăria constănțeană „Mihai Eminescu”. Cu acest prilej a fost lansată inițiativa publicării unei Antologii a umorului, având ca autori nume deja consacrate ale umorului din Dobrogea. Vom reveni cu amănunte.

luni, 30 decembrie 1985

„Textul dramatic ca meditație” (ROTUND 1985)

 Nicolae Rotund, Textul dramatic ca meditație, „Tomis”, Constanța, 1985

1985 poate fi considerat anul fast al lui Eugen Lumezianu. După o tăcere editorială de 14 ani, care, credem, este rodul unei conștiințe scriitoricești aparte, iată că scriitorul „redebutează”, am putea spune, cu o culegere de teatru și un roman.

Prozei de început îi urmează dramaturgia unde autorul dovedește certe aptitudini. Spiritul reflexiv, nuanțat în scrierile anterioare, este evident în cele patru piese de teatru care alcătuiesc volumul Musafiri pe viață, apărut la Editura Junimea în seria „Dramaturgi contemporani”. Comentariul fiecărei piese, chiar succint, ne oferă posibilitatea să observăm ceea ce au în comun, ceea ce dă unitate volumului.

Tatăl nostru uneori, dramă a cărei reprezentare a avut loc în 1976, este o meditație asupra raportului dintre părinți și copii sau, altfel spus, eterna problemă a dialogului între generații.

O lume pestriță, populată de candori, dar și de meschinării, de lașități, dar și de fermitate, ne aduce Capcana de nichel, dramă (...).

(...) târziu. Mistificările traversează viața, iar destinele se confruntă, în final, într-o tensiune dramatică.

Îndeajuns de stranie este Petreceri duminicale, 1980, și aceasta în pofida unui comic de limbaj ce ar putea abate atenția de la un dialog care frizează uneori absurdul. Sau, poate, tocmai aceasta a fost intenția. Protagoniștii au nume generice, dintre ei Bunicul fiind o construcție durabilă, de mare complexitate. Destine confuze se întâlnesc într-o stare de buimăceală, lăsându-se pe seama cititorului (spectatorului) dificila problemă a rezolvării. E această permanentă, să-i zicem nostalgie, care se insinuează în fiecare dintre noi. Dramele lui Lumezianu nu sunt construite cu intenția finalului clasic al epuizării tensiunilor conflictuale, problemele morale abordate tind să fie rezolvate cu adevărat doar în conștiința spectatorului.

Indiscutabil, opera de rezistență a volumului (...).

(...) paradisiacă, unde cuvinte ca „libertate”, „dragoste”, „sănătate”, „fericire”, „poezie” se întretaie, se unesc, trăiește o familie fără copii. Nimic nu-i, deci, perfect,. Nefericirea soților se sfârșește, pentru moment, când vor găsi pe o bancă un copil părăsit. Singura umbră asupra noii existențe este semnul destinului, care se anunță în dezacord cu bunătatea și iubirea oamenilor. După ani, va veni Stika, adevărata mamă, care-și va cere copilul. Nimic nu-i, deci, etern. Neputându-se despărți de el, familia primește acest musafir demonic lângă care vor veni alții din aceeași tagmă. Adevărații stăpâni devin sclavi. Ultimul „musafir” e Adam. El aduce ura totală împotriva fericirii oamenilor și vrea să pornească din acest nou spațiu, pregătit dinainte de trimișii săi, distrugerea omenirii. Nu va reuși nici acum: „nu-i prima dată când sunt învins, dar o să pun pe picioare (...)”. (...)

Va reface cuplul primordial și va avea un copil. Viața continuă. Prin Alexandru, construcția se va ridica din nou și atunci, spune Adam, „... poate chiar noi o să ne întoarcem aici ca să luăm totul de la capăt”. Numai că din istorie se trag învățăminte.

Simbolurile, uneori limpezi, alteori de-a dreptul încifrate, se înfig în conștiință oferind șansa unei multitudini interpretative. Se insinuează până la durere regretul pentru paradisul pierdut, pentru desfacerea armoniei umane. Cum trebuie reconstruită lumea în forma ei fericită? Ne-o sugerează, în final, Alexandru: „Coboară de acolo, hrănește-și copilul și plânge-ți morții tăi! Eu sunt pe-aici...”.

Eugen Lumezianu este un spirit meditativ profund.

Se știe că dramaturgia este creată pentru a fi pusă în scenă. Spectacolul oferă textului virtuți pe care cititorul poate nu le descoperă, dar e posibi să le afle spectatorul.



sâmbătă, 27 iulie 1985

[Dicționar al scriitorilor dobrogeni contemporani] („TOMIS” 1985)

***, [Dicționar al scriitorilor dobrogeni contemporani], „Tomis”, Constanța, iulie 1985


Înființată în anul 1966, în climatul de largă deschidere politică, socială și culturală generat de Congresul IX al Partidului Comunist Român - eveniment crucial în istoria României socialiste - revista Tomis constituia o apariție necesară în spațiul pontic. Ea se înscria, pe de o parte, în seria eforturilor anterioare ale unor generoși intelectuali progresiști, care s-au străduit să mențină vie flacăra spiritualității românești pe pământul încărcat de istorie al Dobrogei, iar pe de altă parte, se definea ca o tribună a actualității socialiste fierbinți, dominată de spectaculoase transformări social-economice și politico-culturale.

De la primul număr, pe întreg parcursul celor 20 de ani de apariție, revista a căutat să-și îndeplinească menirea de martor al mutațiilor fundamentale petrecute în Dobrogea, în toate domeniile vieții, înregistrând, în manieră specifică, pulsația înnoirilor socialiste și, în același timp, a încercat să fie cutia de rezonanță a evenimentelor complexe petrecute pe plan național.

Desigur, în primul rând revista a năzuit să ofere creatorilor de literatură și artă prilejul unei vii confruntări cu publicul, iar tinerelor talente ocazia de a se exprima, afirma și pătrunde în circuitul național al valorilor. 

Faptul că, în cei aproape 20 de ani, „TOMIS” a format, a sprijinit și a impus poeți, prozatori, autori dramatici și critici literari care au exprimat plenar specificul spiritual emanând din noile realități de la țărmul românesc al Mării Negre este un adevăr incontestabil. Prezentul Dicționar al scriitorilor dobrogeni contemporani demonstrează cu prisosință că revista își împlinește menirea. Articolele apărute până în prezent în Dicționar... și cele ce vor urma alcătuiesc un summum de autori, titluri și alte date care constituie tot atâtea dovezi ale angajării scriitorilor dobrogeni în miezul fierbinte al epocii în care trăiesc.

Prozatori, reporteri și publiciști (unii dintre ei manifestându-se în mai multe genuri) cum sunt: Constantin Novac, Marin Porumbescu, Eugen Lumezianu, Nicoleta Voinescu, Nicolae Fătu, Eugen Acasandri, Jean Nedelcu, Simion Tavitian, Constantin Cioroiu, Ion Faiter, Hortensia Teodeorescu, Valentin Sgarcea, poeții Nicolae Motoc, Arthur Porumboiu, Carmen Tudora, Octavian Georgescu, Vasile Cojocaru, Sanda Ghinea, George Mihăescu, Cristian Pricop, Florin Pietreanu, Aurel Dumitrescu, Ileana Jean, Eugenia Vâjiac, criticii și istoricii literari Marin Mincu, Alex. Ștefănescu, Enache Puiu, Al. Protopopescu, Mirela Roznoveanu sunt astăzi nume care se bucură de recunoașterea publicului, mulți dintre aceștia dobândind sufragiile criticii.

Acestora le urmează o serie de tineri autori „crescuți” și afirmați la „școala” revistei „TOMIS”, pregătindu-se pentru debutul editorial, din care amintim pe Ovidiu Dunăreanu, Ion Roșioru, Nistor Bardu, Doina Jela, Gabriel Rusu, Vladimir Bălănică - prozatori, Sorin Roșca, Ion Dragomir, Mircea Lungu, Ioan Florin Stanciu, Ștefan Cucu, Radu Șoiu, Cătălin Crețu-Cucu, Ilie Marian - poeți ș. a. m. d.

Desigur, considerațiile despre neodihna oamenilor de litere dobrogeni de a surprinde „focul viu” al acestor ani eroici pot continua, dar nu avem acum spațiul necesar să o facem. Ceea ce trebuie remarcat, ca o constantă a muncii lor creatoare, este profunda lor implicare în efortul uriaș al poporului nostru de a construi cât mai durabil și mai frumos, pe pământul străbun al României socialiste, o epocă de progres și civilizație, cum n-a mai fost alta - EPOCA CEAUȘESCU.

RADU HOLBAN
Născut la 21 septembrie 1918 în localitatea Solești, județul Vaslui, într-o familie de medici. Rudă cu scriitorul Anton Holban. Urmează școala primară în Codăești-Vaslui și Liceul internat „C. Negruzzi” din Iași. Studiază trei ani la Facultatea de Electrotehnică din Iași. Licențiat al Facultății de Medicină din Iași. În prezent este medic radiolog la Policlinica nr. 1 Constanța. Își manifestă pasiunea pentru literatură în cenaclul liceului. Din acei ani datează un studiu asupra lui Luigi Pirandello și primele încercări lirice. Dar preocupările sale literare vor fi sporadice. De-abia din anul 1968 începe să scrie constant și să colaboreze la ziarele „Delta”, „Dobrogea nouă” și „Litoral” cu note și reportaje turistice. În 1972, revista „Tomis” îi publică prima proză, Pictorița, continuând în a-l menține printre colaboratorii apropiați. Ca medic, desfășoară din 1943 o laborioasă activitate științifică, semnând studii de specialitate în diferite reviste medicale.
Echilibrate, scrise într-un stil agreabil, îmbinând inspirat elementul fantastic cu cel realist, schițele, povestirile și reportajele sale turistice configurează o lume care stă sub zodia plasticității, a legendelor (reînviate sau pur și simplu inventate) și a unei frumuseți feerice.
Cărți publicate: Pe urmele solarienilor (proză), București, Cartea Românească, 1980.
„În afară de fluența narațiunii și de inventivitatea epică, există (în Pe urmele solarienilor - n. n.) și un filon julesvernian; reușita constă în realizarea unor plastice descrieri de natură. În limba sa plină de <dulceață>, prozatorul înfățișează un fel de diorame încântătoare”.
(Alex. Ștefănescu, „Tomis”, nr. 2, mai 1982)
Autograf
„Pășim pe dale de piatră, unele înclinate, altele perfect orizontale, ca tăbliile unor mese. În apropiere de Consulul Mare, urcușul e pieptiș. Ne strecurăm prin crăpături adânci, adevărate canioane miniaturale și, după un ultim efort, ajungem pe creastă. De aici ne rotim privirea de jur împrejur. Muntele, ridicat, stingher, domină toate înălțimile din preajmă. În vale, ca niște sate de păpuși, se văd localitățile Izvoarele și Iulia. Departe, spre nord, se zăresc satele ca de cretă ale satului Alba, dincolo de care se ridică alte pante hercinice împădurite. Spre apus tremură în zare un abur care ne lasă să ghicim că acolo, după dealuri, curg apele Dunării.”
Radu Holban

ELVIRA ILIESCU
Născută la 28 ianuarie 1937, în Constanța. Studii elementare și liceale terminate în orașul natal. Absolventă a Facultății de limbă și literatură română - Universitatea București. Profesoară la Liceul Economic și de Administrație Publică din Constanța.
Descoperită de Geo Dumitrescu, debutează cu versuri în revista „Luceafărul”. Ca membră a cenaclului „Poesis” al cadrelor didactice din oraș, este prezentă cu poeme în culegerea Reflexe marine, editată în anul 1979. Revista „Tomis” o publică și o susține cu consecvență, impunând-o în scurt timp ca pe o poetă cu o disponibilitate a spiritului deosebită, care scrie o poezie frustă, de un optimism contagios, bogată în metafore.
Cărți publicate: Steag de nesomn (versuri), București, Litera, 1980.
„Poezia la care, se pare, aspiră Elvira Iliescu (în Steag de nesomn - n. n.) poezie profund morală, deloc idilică, dar impregnată de un optimism robust, va fi totdeauna de partea vieții. Ea va trebui probabil să se constituie într-un centru energetic de unde pot fi declanșate, riguros controlate (...) tensiunile purificatoare. (...) Efectul unei astfel de poezii cu adevărat ar fi de a tempera viața reală, de a o pune la adăpost de banalitate..., de a schimba prejudecățile, de a o umaniza.”
(Nicolae Motoc, „Tomis”, nr. 4 dec. 1980)


ILEANA JEAN
Născută la 1 decembrie 1933, în comuna Cumpăna, județul Constanța. Studii liceale la Constanța (9153). Absolventă a Facultății de Filologie, Universitatea București (1958). Profesoară de limba și literatura română la Liceul „Mihai Eminescu” din Constanța.
Primele versuri le scrie la vârsta de 14 ani și sunt dedicate lui Mihai Eminescu, a cărui poezie îi va marca puternic devenirea lirică. Colega sa de liceu, Aurelia Batali, îi îndrumă pașii spre cel mai important cenaclu literar din acel moment al orașului - Cenaclul „Filimon Sârbu”. Dar pentru autoare poezia rămâne până azi un exercițiu intim, realizat cu dăruire constantă și multă discreție, rod al unei sensibilități fine, moderne, câteodată gravă, alteori lucidă și ironică, predispusă în permanență spre meditației.
Membră a cenaclului literar constănțean „Poesis”. Colaborează la caietele lirice scoase de acesta: „Reflexe marine” (1979) și „Solilocuri pontice” (1981).
CĂRȚI PUBLICATE: Vasul Danaidelor (versuri), București, Litera, 1982.
„Confesivă, înclinată spre reflexivitate (din păcate, predominant didacticistă) Ilenei Jean (în Vasul Danaidelor - n. r.) nu-i este, totuși, străin <tărâmul fragil al candorii>, tărâm pe cât de vulnerabil, pe atât de emblematic, cel puțin ca intenție. Discursul liric curge limpede, retoric-demonstrativ, mai tot timpul, parcimonios în metafore.(...)” (Petru Vălureanu,  „Tomis”, 3, mar. 1983)
AUTOGRAF
Corsi e ricorsi
Este o acvilă trecutul (...)