Colectă de cărţi istorice la Librăria Cărtureşti

Cuget Liber, Constanța, 27 iulie 2013

A. Breton - „Arcana 17” / 1945 (BOXHALL 2006)

<
Arcana 17
Andre Breton

n. 1896 (Franța), m. 1966
Prima ediție: 1945
Primul editor: Brentano (New York)
Titlu original Arcane 17

Apogeul mișcării suprarealiste, pe care Breton o condusese în Franța, trecuse în 1944, iar Europa era în toiul unui război istovitor. Scris în Quebec, în lunile de după Ziua Debarcării*, Arcana 17 examinează rolul artistului în timpul războiului și rolul războiului în viața artistică de după război. Textul lui Breton nu este însă de un pesimism sumbru sau nostalgic, ci denotă un optimism liniștit, reținut, privind viitorul Europei, fapt reflectat de titlu. Arcana 17 este principala carte de tarot, Steaua, ce înfățișează o femeie tânără și frumoasă, ce varsă pe pământ două urne, a iubirii și inteligenței.
Arcana 17 nu este nici eseu, nici narațiune, deși combină reflecții și opinii despre artă și război cu diverse teme literare. Printre acestea se numără relatări despre viața autorului și a iubitei sale din acea perioadă, ca și descrieri evocative și poetice ale spectaculosului peisaj canadian. Principalul laitmotiv literar este legenda Melusinei, pe care A. S. Byatt o va prelua în romanul său Pasiune (1990). Melusina rămâne fidelă bărbatului a cărui fidelitate a izgonit-o de pe tărâmul oamenilor; de aici derivă îndemnul lui Breton ca femeile să preia din mâinile bărbaților frâile puterii. Arcana 17 este o explorare a pierderii suferite de autor, dar și de Europa, ca și mărturie a fascinantei maturizări a unui gânditor a cărui operă de tinerețe fusese în avangarda schimbărilor artistice din Franța. JC
>

SURSA
Peter Boxhall (coord.), 1001 de cărți de citit într-o viață, trad. C. Ion & G. Tănase, ed. Rao, 2010, p. 433.

Cluburi pe litoral la 26 august 1972 („Litoral” 1972)

<
CASA DE CULTURĂ DIN TECHIRGHIOL găzduiește astă-seară, ora 20, o expunere pe tema: „Tineretul, factor determinant al progresului”.
ORFEU CLUB DIN EFORIE SUD organizează astăzi, ora 20, o seară de dans în compania... magnetofonului.
>

SURSA
UNDE MERGEM AZI - CLUB, „Litoral”, Constanța, 26 august 1972, p.?.

„Lecturi psihanalitice: Visul lui Ion Heliade Rădulescu” (BÎLĂ 2006)

Diana Bîlă, Lecturi psihanalitice: Visul lui Ion Heliade Rădulescu, „Agora”

Se împlinesc anul acesta 150 de ani de la nașterea lui Sigmund Freud. Cu acest prilej, „Agora” inaugurează o rubrică de psihanaliză literară (urmând firesc celei de psihanaliză muzicală) ce va fi susținută de studenți ai Universității „Ovidius”, sperăm viitori critici psihanaliști, cărora le dăm astfel o șansă dea-și pune în circulație ideile.

În accepția ei freudiană, psihanaliza se definește ca acțiune de investigare a  acelor procese mentale inaccesibile altor metode analiză, deci, ca o știință complementară. Interpretarea psihanalitică scoate la iveală teme repetitive care indică existența unor complexe psihice inconștiente de mare încărcătură emoțională. Nimic din ceea ce produce mintea noastră în mod inconștient nu ține de liberul arbitru, totul are un sens, totul trimite la o rădăcină decelabilă din punct de vedere simbolic.

Poemul lui I. H. R. intitulat Vis, deși a fost scris cu câteva decenii bune înainte de inventarea metodei, poate tocmai de aceea, pare predestinat pentru o astfel de  lectură. El este, cum se va vedea, o versiune în versuri anticipativă a metodei freudiene a asociațiilor libere. Versurile acestui poem nu se supun unei discursivități strict logice, ele sunt mai degrabă o amplă meditație asupra unor teme obiective ce bântuie inconștientul autorului și își cer dreptul să iasă la lumina conștiinței.

Se poate lesne observa o ciclicitate a complexelor psihice emoționale ale subiectului psihanalizei. Poemul încep și sfârșește sub semnul aceleiași obsedante teme thanatice: „O, zile! ... Dar ați trecut! Ce trece mai mult el numai vine”. Apare „groapa” ca figurare simbolică a morții. Frica de moarte este ușor de reperat în actul ratat al trezirii din vis: „Și-ncovoiat pe groapa-mi o văd că s-a deschis (...) și mă deștept din vis!” Atunci când ceva cauzează frica foarte mare în timpul visului - preciza Freud - omul încearcă inconștient înlăturarea pericolului, trezindu-se, ca mecanism de apărare împotriva acelei cauze a fricii. Ca și uitarea, deșteptarea din vis denotă respingerea de către psihic a celor visate.

Visul heliadesc continuă, activând amintiri ecran: el se visează copil în casa părintească, înconjurat de „tânăra căldură” a părinților, fără a fi cunoscut încă „necazul”, „mâhnirea”, „lipsa”, „ș-orice nenorocire”, unde „răul nu îndrăznea”. Ba mai mult, se visează singur la părinți, fără cei trei frați ai săi. Și acesta este un fapt relevant, din care se deduce că, la un anumit tranzit al existenței sale, și-ar fi dorit să fie singurul copil, unicul beneficiar al „dorului fierbinte” al părinților. Este de presupus că, în anumite momente, s-a simțit concurat de iubirea datorată fraților săi, și ele au lăsat urme în inconștient, ieșind acum la iveală. Tânjirea lui după o afecțiune exclusivă lasă urme în travaliul creator, astfel că în poem, întreaga iubire părintească se catalizează doar asupra sa: „Trei fii creștea în mine tânăra lor căldură / Și le zâmbea în mine toată nădejdea lor”.

Se remarcă mereu inconsecvența stărilor psihice, zbuciumul și neliniștea ce izvorăsc din această nestatornicie, caracteristică universului oniric. Urmând secvenței paradiziac-infantile a pruncului fără griji, subiectul percepe anxietatea orfanului, într-o bruscă schimbare de registru pe care doar visul o poate pune în scenă (răsturnarea): „Dar visu-și schimbă fața, se prefăcură toate / Și parcă de când lumea părinți nu am avut / Simții cruzimea soartei în recea străinătate / Și mă văzui în lume pustiu, necunoscut”. Casa părintească este pentru subiect refugiul, spațiul protector, securizant, dincolo de care se simte speriat, vulnerabil și nesigur. Frica de singurătate, de absența iubirii părintești fondatoare este prilej de anxietate onirică.

Putem deduce că atmosfera de pace și siguranță oferite în copilărie de casa natală (întotdeauna o „casă onirică” după Bachelard) și de prezența părinților determină niște așteptări ale subiectului, care, mai târziu, cere aceeași iubire și siguranță de la lumea înconjurătoare. Neprimind-o, se simte singur și dezamăgit (e probabil „cunoașterea dezamăgită” de care vorbea Durand).

Teama refulată, situația de criză, par să aibă o singură soluție: femeia cu care, întemeind la rândul lui o familie și refăcând astfel mediul securizant al casei natale, îi va reda echilibrul pierdut. Ilustrând involuntar metoda freudiană a asociațiilor libere, subiectul asociază ideea de fericire cu femeia iubită, soție dar „și îngerul” său păzitor: „Cât o iubeam? Și câtă simțeam eu fericire / Eu o vedeam un înger”. Echilibrul sufletesc stricat de secvența înstrăinării se reface prin noul episod oniric: „Și se făcea că traiu-mi ceva se mai lesni, / vedeam în a mea casă bogată-ndestulare”. Singurătatea pare a fi nucleul anxios central și orice stare de echilibru este cea care o anulează.

Dar peisajul oniric se tulbură iarăși și din acest paradis regăsit se cade tot într-un infern sufletesc: „P-acea ființă scumpă eu n-o mai cunoșteam, / Pare că era rece l-adânca mea durere / (...) / Căutări fatale avea a ei vedere, / Și când vorbea ca trăsnet în sufletu-mi izbea, /  (...) / Îmi imputa vini ce nu le aveam / Un chin, un iad, o muncă era amea viață”. Ideea clară a femeii (poate o reiterare a imaginii materne) devine tulbure și din sursă a liniștii se face un nou nucleu de deznădejde.

Cel de-al treilea etaj al paradisului inconștient este activat de prezența copiilor, „două ființe nevinovate” în care vede refugiul din calea singurătății și a lipsei de iubire: „Îmi era scumpă a lor vedere / Mi-era un balsam l-a mea durere”. Subiectul mai găsește o cale să fie singur, neiubit, ignorat,. Dar meandrele vieții psihice continuă disonant, liniștea lăsă din loc spaimei și nesiguranței: „Dar o schimbare neașteptată / Goli nălucul ce mă-nșela / (...) /Ele fugeau de mine și-n veci mi-erau de față / În veci eu după ele eram neobosit / (...) / Dar să le ajung vreodată în veci mi-a fost oprit”.

Angoasa lipsei de iubire a celor din jur reapare, mai violent. Aceste ființe visate pot fi, la fel de bine, idealurile, visele nerealizate ale subiectului, care trăiește drama nereușitei sale. Aceste gânduri izvorăsc din mâhnirea refulată pe care i-au cauzat-o probabil eșecurile repetate pe anumite planuri: „Poruncitorul deget îmi arăta greșeala / Nebun de-a mea rușine, mai repede zburam”. Faptul că vede în vis pe unul din fii săi mort sugerează aceeași interpretare. Nereușita se alătură sentimentului de vină inconștientă: „O vină-n veci aduce o vină și mai mare”. Da fapt, cuvântul „vină” apare foarte des în discursul liber al subiectului, însemnând că fără să știe aceasta este prezentă, refulat, în inconștientul său.

Apoi, urmând firul gândurilor, subiectul visează că-și caută copiii și nu-i găsește, că totul îi era străin în sânul casei sale, că totul era „un chin”. Totul indică faptul că în starea de veghe subiectul e o persoană capabilă de atașament sentimental, dornică de legături sufletești puternice, fără de care nu se simte apărat și fericit: „Alte ființe scumpe văzui pe lângă mine, / Al lor zâmbet la rană-mi făcea un mare bine”.

Firul narativ al cadrului oniric readuce subiectul la una din obsesiile anxioase ce revine cu frecvența de laitmotiv, „spaima de-ntuneric”, actualizare destul de transparentă a pulsiunii thanatice, concurată de cea erotică. Femeia (fostul „înger”) devine o figură satanică, ilustrând o nouă obsesie refulată de inconștient, teama că femeia nu este decât o sursă a răului și a suferinței: „Viclean, ascuns, fățarnic , împielițat Satan, / (...) / Parcă era femeie (...) / Ăst duh de răzvrătire era iarăși muiere / Să știi că a ta taină e-n mână de femeie / (...) / Dar greu e s-aibi asupră-ți femeia cea ușoară / Și-n voile ei vreodată să nu poți intra”. Subiectul asociază inconștient femeia răului, necazurilor, o consideră a fi greu de mulțumit.

Nemulțumirea și supărarea refulate, frustrarea izbucnește c aură generalizată către toți oamenii, ceea ce ilustrează încă o dată inconsecvența trăirilor sale psihice. Explicația psihanalitică e previzibilă: sentimentele neîmpărtășite generează ură, din refularea mâhniri că nu ești apreciat , ca un mecanism de a răspunde la ceea ce primești: „Urăsem omenirea în câți îi cunoscusem / Și-mi era drag tot omul pe care nu-l văzusem”. Subiectul nu-și găsește echilibrul și se crede singurul vinovat: „Mă învățasem vina ca să mi-o dau tot mie”.

Și totuși, conservându-și inconsecvența, subiectul declară: „Dar lumea mi-era dragă (...) / Când veselă, când tristă, într-nsa petreceam”. De ce? Pentru că până la urmă, rea sau bună, ea este spațiul vieții, deci singura apărare eficientă de marea primejdie, moartea, care-l îmbie prin groapa ei căscată, ca o absență-prezență.

Sistemul info-documentar la Biblioteca Județeană Constanța (BJC 2006)

 Biblioteca Județeană Constanța, Cartea și lectura la Pontul Euxin, Constanța, 2006, p. 40-41

40 (...) catalogul presei dobrogene, catalogul Personalități dobrogene; fișierele tematice: Istoria Dobrogei, Istoria învățământului în Dobrogea, Portul Constanța; Lucrări bibliografice: Cărți (Comunicări și referate de bibliologie 1984, seria Contribuții la bibliografia Dobrogei; Seriale (anuarul Bibliografia Dobrogei, buletinul metodic și bibliografic trimestrial Cartea, buletinul metodic și bibliografic semestrial Mlădițe dobrogene); Alte modalități de informare bibliografică (bibliografii diverse la cerere pe teme de interes dobrogean, bibliografiile expozițiilor cu tematică dobrogeană, articolele publicate și comunicările bibliografilor constănțeni la diverse manifestări locale și naționale, articolele, prezentările cu tematică dobrogeană în presă și la radio).    

Paralel cu prelucrarea fondului documentar propriu s-a extins aria de investigație pentru identificarea, consemnarea și stocarea referințelor despre spațiul dobrogean.

Componenta informativă a manifestărilor culturale

Variatele manifestări culturale desfășurate de bibliotecă în această perioadă, ca principală inițiatoare sau în colaborare cu alte instituții culturale, de învățământ, unități economice se pot înscrie în sistemul informațional al bibliotecii, prin componenta lor informativă și documentară, detectabilă în informațiile transmise prin conținutul comunicărilor, bibliografiile și documentațiile însoțitoare, documentele din cadrul expozițiilor. Cu privirea critică necesară privind barierele și interdicțiile informaționale, balastul ideologic, putem detecta efortul, bibliotecii de a da sistemului info-documentar o dimensiune și o direcție compatibile cu tendința accentuării funcției informaționale a bibliotecii în societatea contemporană, de a se integra cu potențialul său informațional în sistemul național de informare și documentare. 

După 1990, sistemul info-documentar modernizat și diversificat în deceniul anterior a fost în continuare funcțional. În mod necesar s-au operat intervenții structurale la nivelul subsistemelor și componentelor acestora, determinate de noile realități: desființarea cataloagelor cu acces limitat pentru Fondul special și transferarea fișelor în cataloagele generale pentru public, desființarea fișierelor tematice pentru formele de învățământ politic, dezactivarea instrumentelor de informare și documentare tehnică prin diminuarea solicitărilor, determinată de efectele tranziției economice, aplicarea strictă a normelor biblioteconomice pentru materialele de partid, excesiv reprezentate anterior, prin retragerea fișelor suplimentare din toate tipurile de cataloage, evidențierea prin divizionare a noilor solicitări informaționale: istorie cenzurată, scriitori din diaspora, memorii politice, religie, management, marketing, informatică.

41 Instrumente noi de informare: elaborarea unor fișiere tematice noi, de interes: noua legislație, protecția mediului, bibliografie școlară, abordarea unor direcții de cercetare bibliografică: Viața religioasă în Dobrogea, Cultura minorităților dobrogene, Aromânii în Dobrogene (fișiere tematice) 

Automatizarea sistemului info-documentar

Informatizarea unei biblioteci este un proces de mare complexitate și performanță pentru specialiști, întrucât biblioteca este o instituție a informației, cu documente, procese specifice de prelucrare complicate și activități variate a căror formalizare și transpunere în programe specifice au un grad ridicat de dificultate. Biblioteca este prin excelență o structură sistemică complexă, flexibilă și deschisă, autonomă, care se dezvoltă din interior cu noi componente conexe, necesare și în același timp un subsistem al vieții sociale, care receptează cerințele și mutațiile din exterior și răspunde adecvat laa acestea prin modalități specifice care-l îmbogățesc.   

Anul 1990 a găsit bibliotecile românești cu un bilanț modest în privința informatizării: câteva experimente la nivelul marilor biblioteci românești (BCS, actuala Bibliotecă Națională a României; bibliografia națională - cărți, albume, hărți, teze de doctorat din 1982, extrasele privind cartea tehnică destinată INID din 1983, indexurile catalogului colectiv - cărți străine și articole din 1987; BCU; baza de date BUINFOMAT pentru informarea documentară în matematică, o bază de date pentru psihologie).

În Biblioteca Județeană Constanța, problema informatizării s-a pus practic în 1991. Ceea ce părea un vis înainte de 1989 pentru bibliotecarii acestei instituții, acum se profila ca o posibilitate reală, mai mult chiar, ca o necesitate pentru o bibliotecă modernă. Interesul conducerii pentru problematica modernizării prin informatizare s-a concretizat printr-o succesiune de acțiuni, care se constituie în faza inițială, pregătitoare a procesului de informatizare: cunoașterea demersurilor altor biblioteci, participarea sau informarea asupra dezbaterilor din întâlnirile la nivel național pe această temă, informarea teoretică și practică în strategia de abordare a unui asemenea proces dificil sub toate aspectele (financiar, profesional, uman), contactarea unor specialiști de la Centrul de Calcul Constanța pentru testarea formatului de înregistrare, obținut ca model de la (...).

[Festivalul „Zile și Nopți de Literatură”] (SPINEAU 2003)

Vlad Spineau, [Festivalul „Zile și Nopți de Literatură”?], „Tomis”, Constanța, octombrie 2003, p. 28

(...)

Catalogul a fost prefațat de un text semnat Eugen Uricariu, președintele Uniunii Scriitorilor, și intitulat prospectiv Încă un pas. Dezideratul abandonării complexelor noastre de inferioritate în raport cu celelalte culturi europene și al deschiderii către lume se justifică drept miză a evenimentului în discuție. Ce a părut mai straniu, și evident a provocat reacții divergente, a fost prezicerea semnatarului prefeței conform căruia „Zile și Nopți de Literatură are o misiune specifică: de a contribui la realizarea în cultură a ceea ce oamenii politici au reușit sau sunt pe cale să facă în politică, în economie, în circulația valorilor și a persoanelor”. 

Cel de-al doilea preambul „tehnic” al festivalului s-a constituit într-o publicație plurilingvă ce a reunit texte reprezentative ale participanților în ideea comunicării prin cultură, rezonând astfel cu tema colocviului, Eu, celălalt. 

În mijlocul lucrurilor

Seara decernării premiilor Festivalului s-a desfășurat într-o atmosferă extrem de intimă, aproape underground, în incinta Centrului pentru tineret al municipiului Mangalia. Deși asistența a fost sonoră, lipsa aproape în unanimitate a mass-mediei (cu excepția co-organizatorilor și a sponsorilor) ne-a frapat și ne-a întristat deopotrivă. Sentimentul că am pătruns în mijlocul desfășurării unui act sacerdotal, unde numai inițiaților le este permis să participe, ne-a determinat să ne strecurăm în liniște pe lângă scaunele goale și să alegem unul în așteptarea ocupării celor aflate deja pe scenă, dispuse într-o jumătate de cerc în ideea întregirii, poate, cu cealaltă jumătate din sală. Decorul sugerând hieratica prezență a lirei orfice, aflată undeva după o cortină străvezie, trăda stereotipia sinonimiei instrumentului cu poezia. Opțiunea pentru preeminența culorii albastru s-ar fi putut decoda drept o aluzie la deschiderea de tip european și o nu numai, vizată prin acest eveniment.

Invitația la poezie, un recital multicultural a premers decernarea propriu-zisă a premiilor care a fost lansată, evident, într-o manieră jumătate oficială, jumătate colocvială de președintele Uniunii Scriitorilor, Eugen Uricaru. S-au citit texte ermetice, subversive, politice, toate conținând în subsidiar ideea de implicare a intelectului în problemele cetății. Într-o adevărată polifonie lingvistică au recitat Alan Browjohn (Marea Britanie) poet și romancier, Sonet închis, apoi Hannah Awwed (Israel), specialistă în studii arabe, Dialogul prin sârma ghimpată, demonstrând melodicitatea nebănuită a limbii sale natale, apoi Charles Carrerre (Belgia), originar din Senegal, de unde a păstrat și adus cu sine pe scena Festivalului talentul de a transforma un poet într-o incantație, Sean Cotter (USA), interesat de paralela dintre modernismul american și cel românesc, subiect reluat de teza sa doctorat, participant la realizarea unor antologii a poeților gorjeni, Sfinții din borcan, Valeriu Matei (Basarabia), poet, dramaturg, romancier, deținător al Premiului Academiei Române, a recitat Grecia imaginară. Poeziile au fost citite, de asemenea, în limba engleză, și în limba franceză de către Ioana Crăciunescu, actriță și poet, stabilită în Franța.

După parcurgerea acestui moment liric de aproape două ore, s-a purces la decernarea propriu-zisă a premiilor. Audiența a sporit, așa cum ne așteptasem că se va întâmpla pentru un asemenea eveniment, ci dimpotrivă. Ne-am apropiat și noi mai curioși de scena învăluită în albastru, consimțind la atmosfera aproape intimă din jur. Mircea Martin, președintele juriului, a făcut oficială acordarea Premiului Ovidius scriitorului portughez Antonio Lobo Antunes, pentru „valoarea operei literare, pentru contribuția la libertatea expresiei și toleranței etnice”. Premiul Festivalului a fost înmânat de Eugen Uricariu scriitorului albanez Ismail Kadare, motivația fiind „pentru valoarea operei literare și pentru lărgire frontierelor literaturii”. Momentul imediat următor a fost consacrat unei scurte analize a operelor celor doi premiați, opere care în contextul cultural actual se instituie ca modele pentru transgresarea limitelor de orice fel, ca pledoarii pentru multiculturalism. Discursurile oficiale, deși trilingve, se pierd undeva în freamătul sălii și în blițurile aparatelor de fotografiat.  Rămâne în memorie imaginea celor doi mari scriitori, construind ad-hoc discursuri de mulțumire într-o franceză ce poartă încă reminiscențele limbii natale.

Noi ne aflam prin preajmă, asistând poate la un eveniment istoric, dincolo de limitele tragic-comice ale imediatului.

„Ignorarea sistematică și premeditată a culturii” (DUNĂREANU 2001)

 Ovidiu Dunăreanu, Ignorarea sistematică și premeditată a culturii, „Tomis”, Constanța, decembrie 2001

Pentru a deveni un moment de autentică revelație intelectuală, sufletească și estetică, actul de cultură trebuie făcut temeinic și nu lăsat la îndemâna oricui. Ocazionalul, precaritatea, improvizația, amatorismul, lipsa de vocație se abat, încă, asemenea unor boli molipsitoare asupra lui. Iar aceste ... sunt cu asupra de măsură când un asemenea demers se întâmplă în provincie. Multe dintre proiectele, temele și programele realizate în spațiul amintit suferă de „inflație”, sunt lipsite de amplitudine, de miză.

Aruncând o privire în „ograda” noastră euxină, suntem obligați să recunoaștem că nici ea nu face excepție de la regulă. Cu toată țâfna cosmopolită pe care și-o revendica, în momentul de față, în Constanța - al doilea mare oraș al țării, principalul ei port la mare, cu deschidere universală, zonă industrială cu serios potențial economic și financiar, capitala estivală, centru universitar - ignorarea culturii și a instituțiilor care o profesează, este sistematică și premeditată. Puterea locală nu-i consideră pe oamenii din aceste domenii  parteneri de dialog. Accesul lor în organismele județene și locale este limitat. Iar dacă au șansa să se strecoare acolo unul sau doi, împinși în față de interesele și anafoarele tulburi ale eșichierului politic, cei în cauză, de regulă, nu provin dintre vârfuri, ci din spatele plutonului, competența și prestația lor fiind, deseori, îndoielnice.

Cu excepția câtorva oameni e bine din comisiile pentru cultură, învățământ și culte, aleșii noștri sunt robii unei mentalități incompatibile cu gândirea acestui început de secol și de mileniu, într-o țară care face disperate eforturi să intre în rândul statelor civilizate. Chiar dacă nu o spun direct, ei lasă să se înțeleagă, o vădită lipsă de responsabilitate, că în cultură se poate construi, evolua și trăi, cu bugete derizorii, altele sunt prioritățile pentru că trebuie alocate miliarde, că de ea nu e nevoie, pentru că nu produce, în schimb mănânc banii contribuabililor degeaba. Nimic mai grav, nimic mai dezarmant, decât o astfel de optică.

Supusă continuu unei asemenea prese demolatoare, lipsită de mijloacele de existență necesare, contaminată de confuzie, de ambiții deșarte, anacronism, fanfaronadă, de pitoresc al nivel de kitsch, căzută într-un locaș meschin, infatuat, în închistare  și opacitate, fandoseală vulgară, snobism grețos, lipsit de valori puternice, îndrăznețe, capabile să producă mutații fundamentale în imaginea și substanța ei (cele care există, puține la număr, șicanate, hulite, contestate și alungate, condamnată la uitare, asaltată de conservatorismul pervers al mediocrității, nelăsată și neajutată să se dezvolte normal, să se sedimenteze în straturi rezistente , să creeze tradiție, emulație, identitate incontestabilă pentru siguranța în istoria acestui spațiu și a generațiilor ce vor veni, punând în primejdie însăți existența acestui țărm, veche vatră de civilizație și de sinteză românească.

Numai respectând tradiția, moștenirea lăsată de înaintași în domeniu, evitând ce ține de efemer, de regionalismul ...promovând specificitatea locului, investind teamă, energie, pasiune și... bani, manifestările din sfera culturii o pot apuca pe linia de bătaie lungă, a reușitei, pot căpăta deschis înălțime și anvergură națională.

„Tratat practic de editare” (SCHUWER 1999)

Philippe Schuwer, Tratat practic de editare, ed. nouă, revăzută, întregită și adusă la zi, trad. D. Lică & B. Stanciu (fr. 1997), Amarcord, Timișoara, 1999

Cuprins
13 Prefață
15. I. Cele 5 funcții principale ale editorului
15 Descoperirea autorilor, a temelor și a formulelor de editare
21 Asigurarea și finanțarea realizării lucrărilor
23 Asumarea difuzării și distribuirii cărții
27 Promovarea fondului de carte al editurii
29 Obligativitatea unui rezultat
30 Situația în activitatea de editare
39 II. Dreptul de autor
39 De la convențiile internaționale la Codul proprietății intelectuale
39 Scurt istoric
41 Convenția de la Berna
44 Convenția universală privind dreptul de autor
46 „Revizuirile de la Paris 1971”
50 Concluziii provizorii privind jurisprudența internațională
51 De la „fotoplagiat” la dezvoltarea de noi tehnici
51 Codul proprietății intelectuale, 1992
53 Legea franceză privind reprografia
55 III. Principalele contracte cu autorii și colaboratorii
57 Contractul de editare. Principalele condiții negociabile
60 Durata proprietății literare și artistice
61 Opere ce țin de dispoziții speciale: opera de colaborare 62; opera colectivă 62; opera sub pseudonim sau anonimă 63; opera compozită 63; opera postumă 63; opera audiovizuală 64; contractul nui tîn regi autorului 65; contractul nuit pe din două 67; autorii salariați 67
68 Autorul editor
69 Despre negocierile contractului și relațiile autor-editor
75 Transferarea contractului de editare
(...)
514 Contractr cu cesiune a unei lucrări ilustrate sau contract de coeditare
524 Coeditarea cu cesiunea filemlor ilustrației
524 Pro sau contra coeditărilor?
527 3. Coproducțiile de lucrări ilustrate
527 Definiția și caracteristicile coproducției
529 Contract de coproducție internațională
534 Forme și împărțiri ale responsabilităților
535 Promovarea unei politici de coproducție 
536 4. Târgurile internaționale de carte
537 Târgul de carte de la Frankfurt
540 Alte târguri internaționale de carte importante: Londra 540; Bologna 540; ABA și ALA 541; Libor 542; francofonie - Geneva, Bruxelles, Paris 543
545 XII. Cesiunile pentru editările în limba franceză
545 Ediția de buzunar. Cluburile și vânzarea prin corespondență. Curtajul
545 1. Cesiunile de cărți în format de buzunar
547 2. Cesiunile către cluburile cărții / vânzarea prin corespondență
550 Contract de cesiune al unui editor către un club al cărții
552 Cesiunile către un club sau ca vânzare prin corespondență a coeditărilor cumpărate în străinătate
553 3. Curtajul sau vânzarea la domiciliu

Editare modernă (SCHUWER 1997)

Philippe Schuwer, Tratat practic de editare, trad. (1997) D. Lică & B. Stanciu, Amarcaord, Timișoara, 1999.

(13) Prefață (B. S.)

(15) I. Cele cinci funcții principale ale editorului
(15) Descoperirea autorilor, a temelor și a formulelor de editare
(21) Asigurarea și finanțarea realizării lucrărilor
(23) Asumarea difuzării și distribuirii cărții
(27) Promovarea fondului de carte al editurii
(29) Obligativitatea unui rezultat
(30) Situația în activitatea de editare

(39) II. Dreptul de autor (B. S.)
(39) De la convențiile internaționale la Codul proprietății intelectuale
(39) Scurt istoric
(41) Convenția de la Berna
(44) Convenția universală privind dreptul de autor
(46) „Revizuirile de la Paris 1971”
(50) Concluzii provizorii privind jurisprudența internațională
(51) De la „fotoplagiat” la dezvoltarea de noi tehnici
(51) Codul proprietății intelectuale, 1992
(53) Legea franceză privind reprografia

(55) III. Principalele contracte cu autorii și colaboratorii (B. S.)
(57) Contractul de editare. Principalele condiții negociabile
(60) Durata proprietății literare și artistice
(61) Opere ce țin de dispoziții speciale. Opera de colaborare. Opera colectivă. Opera sub pseudonim sau colectivă. Opera compozită. Opera postumă. Opera audiovizuală. Contractul numit în regia autorului. Contractul numit pe din două. Autorii salariați
(68) Autorul-editor
(69) Despre negocierile contractului și relațiile autor-editor
(75) Transferarea contractului de editare
(76) Propuneri de contracte tip
(77) Cerere de încheiere de contract
(79) 1. Contract de editare a unei opere de literatură generală
(91) Ediția a doua. Drept de preempțiune
(99) 2. Contract pentru crearea și editarea unei opere științifice, tehnice sau juridice (Contract de comandă)
(105) Drept de preempțiune
(106) 3. Contract de cesiune a drepturilor de adaptare audiovizuală a unei lucrări
(109) 4. Contract cu coordonatorul de colecție
(109) Contract nr. 1: colecție din inițiativa coordonatorului
(115) Contract cu un coordonator de colecție, autor al lucrărilor din colecția sa
(116) Contract nr. 2: colecție aparținând editorului, reluată de coordonatorul de colecție
(119) Contract nr. 3: colecție creată  la inițiativa editorului
(121) 5. Contract pentru redactarea unei contribuții la o operă colectivă
(124) 6. Contract pentru traducerea unei opere de literatură generală
(136) 7. Contract încheiat cu un packager
(141) 8. Contract cu ilustratorul
(147) 9. Scrisoare-contract cu ilustratorul (contribuție la ilustrarea unei lucrări)
(149) Drepturi de reproducere pentru operele muzicale și multimedia
(151) Sancțiuni pentru atingerile aduse dreptului de autor
(152) Despre contrafacere și despre plagiat
(153) Piratarea la scară internațională
(154) Fotocopierea
(155) Împrumutul cu plată sau fără plată?
(157) Dreptul de informare: limite și sancțiuni
(157) Atingerea adusă (intimității) vieții private
(157) Deciziile Ministerului de Interne
(158) Provocările, defăimarea, injuria, ofensele și ultrajele
(159) Alte obligații ale editorului
(159) Depozitul legal sau Agenția Bibliografică Națională (1994)
(161) Menționarea ISBN sau ISSN
(161) Prețul unic (legea Lang)

(163) IV. Operele editate (B. S.)
(163) De la manuscrise propuse din proprie inițiativă la opere comandate.
Romanele contemporane. Romanele polițiste. Romanele sentimentale. Poezia. Operele teatrale și cinematografice. Novelizarea. Lucrările de critică și eseurile. Științele umane și sociale. Istoria și geografia. Religia. reportaje, documente și eseuri asupra realității. Cărțile științifice, tehnice, medicale și profesionale. Economia și gestiunea. Enciclopediile. Atlasele. Dicționarele. Operele de popularizarea. Lucrările școlare, extrașcolare și universitare. Cărțile practice. Ghidurile turistice. Albumele și cărțile pentru tineret. Benzile desenate. Albumele fotografice. Textele clasice și operele complete. Cărțile în format de buzunar. Traducerile. Agendele. Bibliofilia. Fasciculele.

(213) V. Personajele cheie ale editării (B. S.)
(214) Autorul
(218) Directorul literar sau directorul colecțiilor literare (redactorul-șef)
(221) Lectorul
(222) Traducătorul
(224) De la tehnoredactor la lectorul-corector
(226) Directorul editorial
(228) Responsabilul de ediție sau redactorul (editor)
(230) Secretarul de ediție
(230) Directorul artistic și asistenții săi
(233) De la iconografi la documentariști
(236) Ilustratorul
(238) Cartograful
(238) Fotograful
(239) Directorul tehnic, șeful de producție și tehnicienii
(242) Directorul de editare electronică și multimedia
(243) Packagerul
(247) Consultantul
(248) Relațiile sectorului editorial cu celelalte personaje cheie
(248) Președintele-director general (de la microfirmă la grup)
(255) Noua hartă strategică acelor două grupuri franceze
(258) De la directorul financiar la controlorul de gestiune
(259) Marketingul și serviciul comercial
(262) Serviciul de publicitate
(265) Serviciul de presă
(268) Serviciul de cesiuni de drepturi
(270) Juristul
(271) Direcția resurselor umane
(272) De la agentul literar la agenția pentru drepturi
(274) De la agentul artistic la agenția de ilustrație
(274) Agenți fotografică
(276) Producătorii de imagini în mișcare
(277) Muzeele, instituțiile și organismele culturale

(279) VI. De la devize la calculele de exploatare estimative
(279) Cererea de deviz
(281) Cereri de deviz (cărți cu text/ilustrate)
(285) Costurile de concepție și de realizare
(293) De la devizele estimative la cererile de ofertă
(294) Costurile fixe și costurile variabile
(294) Devizul definitiv
(299) Stabilirea prețului de cost
(300) De la contul de exploatare estimativ la prețul de vânzare estimat
(307) Contul de exploatare estimativ
(309) Contul „punctului mort”
(310) Prețul de vânzare public
(311) De la distrugere la vânzare cu preț redus

(313) VII. Noțiuni de fabricație
(313) O instruire continuă și permanentă
(316) Hârtia
(316) De ce atâtea formate de cărți?
(317) Aprovizionarea cu hârtie
(318) Principalele formate de hârtie disponibile
(319) Ce reprezintă formatul util?
(321) Alegerea hârtiei: ce criterii și ce sortimente?
(328) Comanda de hârtie
(331) Culegerea
(331) De la plumb la film
(332) Culegerea cărților
(333) Utilizarea cărților
(335) PAO
(340) Culegerea integrată la editor?
(341) De la bazele de date la culegere/gravură
(344) Fotogravura
(344) Clișeele de tipar înalt
(344) Clișeele de tipar adânc
(345) Filmele offset
(349) Scannerele
(350) Duplicarea filmelor pentru ilustrații
(352) Tipărirea
(352) I. Tipărirea offset
(353) Așezarea paginilor sau montajul, schema de așezare
(353) Ozalidul. Transferul sau copierea
(355) De pe calculator pe placă. Montajul plăcilor și tipărirea
(356) Presele offset
(357) Calități și  limite ale offset-ului color
(358) II. Tiparul înalt
(358) Mașinile rotative de tipar înalt cu hârtia în bobine. Cameron sau presele rotative cu curele
(359) III. Microtirajele sau tirajele speciale
(360) Transmisia digitală
(361) Facsimilele sau reprinturile
(361) IV. Tiparul adânc
(362) Controlul tirajului pe prese
(362) Defectele de imprimare
(364) Stocarea unei părți a tirajului
(365) V. Domeniul bibliofiliei: tirajul gravurilor originale.
Serigrafia și șablonul. Stampa originală. Gravuri în lemn sau xilografia. Gravura în cupru. Litografia
(370) Finisarea
(370) Broșarea
(370) Fălțuirea, adunarea. colaționarea și alte operațiuni
(372) Broșarea cu cotor lipit
(373) Legarea
(373) Executarea copertelor (cărți cartonate sau legate)
(373) Legarea cu cotor lipit
(374) Poleirea copertelor, materialele de îmbrăcare a copertelor
(377) Introducerea blocului în scoarță
(377) Lăcuirea sau celofonarea
(378) Legarea cu inele sau spirale
(378) De la încărcarea pe sănii la livrarea volumelor finisate
(379) Costurile și condițiile de transport

(381) VIII. De la reimprimări la noile ediții
(381) Reimprimarea
(384) Economia reimprimării în alb-negru și în culori
(387) Noile ediții. Constrângerile tehnice

(391) IX. Preocupare și concepție tipografică
(391) Timp de mai multe secole a prevalat priceperea tipografilor
(393) Carta grafică
(394) Preliminarii la orice concepție grafică
(397) Tehnoredactarea și spațiul ei
(411) Linii, vignete și ornamente
(412) Colontitluri și coloncifre
(413) Notele
(413) Paginile liminare și paginile finale
(414) Variante de paginare a cărților ilustrate
(416) Coperta sau  imaginea unei politici
(419) Legătura și ornamentarea

(423) X. Realizarea cărții
(423) Alegerea titlului sau al colecției
(424) Protejarea titlurilor. Cercetări și formalități prealabile
(426) „Fișa cărții”
(429) Textul
(429) Prezentarea manuscrisului. Lectura și revizuirea manuscrisului
(432) Tehnoredactarea manuscrisului și protocolul de culegere
(439) De la determinarea volumului la estimarea numărului de pagini
(440) Fișa de catalog
(441) Lectura tiparelor de probă și semnele de corectură
(447) Termene și întârzieri. Planning-ul editorial. Ședința de producție
(452) Ilustrațiile
(452) 1. Cărți ilustrate cu documente și fotografii
(452) Iconografia: alegerea autorului sau a editorului?
(453) Primele intervenții ale iconografului
(453) Economia iconografiei. Diverse etape și obligații ale căutării
(454) Riscurile deteriorării sau pierderii originalelor
(455) Măsuri de precauție pentru legendele ilustrațiilor: atingere la viața privată
(456) Administrarea dosarelor
(458) Realizarea documentelor gravate
(459) Codul uzanțelor în  materie de ilustrare fotografică
(474) 2. Drepturi de reproducere a operelor de artă preexistente (ADAGP, SPADEM)
(476) 3. Comanda de ilustrații originale
Desene, scheme, diagrame în alb-negru/color. Scara de mărire/micșorare și micșorarea de grup. Amplasarea textelor pe desenele tehnice. Hărți geografice. Desene documentare în alb-negru și color. Noi concepții grafice. Desenele din cărțile de  de ficțiune: de la albume la operele de ficțiune. Fotografiile și reportajele la comandă.
(489) Paginarea cărții ilustrate.
(489) Paginarea în PAO
(490) Paginarea „tradițională”
(491) De la gravare la bun de tipar
(494) Bunul de gravat al copertei/supracopertei
(494) Ultimele verificări
(495) Timpul de realizare a cărților
(496) Înainte și după lansarea cărții

(499) XI. Editările în limbi străine
(499) Traduceri, coeditări și coproducții. Târgurile internaționale de carte
(501) 1. Traducerile lucrărilor cu text
(503) Contract de cesiune a drepturilor de publicare în limbă străină
(507) 2. Coeditările de lucrări ilustrate
(508) Definiția și caracteristicile coeditării
(509) Co-tipărirea. Obligațiile coeditorului
(510) Economia coeditării
(514) Contract de cesiune a unei lucrări ilustrate sau contract de coeditare
(524) Coeditarea cu cesiunea filmelor ilustrației
(524) Pro sau contra coeditărilor?
(527) 3. Coproducțiile de lucrări ilustrate
(527) Definiția și caracteristicile coproducției
(529) Contract de coproducție internațională
(534) Forme și împărțiri ale responsabilităților
(535) Promovarea unei politici de coproducție
(536) 4. Târgurile internaționale de carte
(537) Târgul de carte de la Frankfurt
(540) Alte târguri internaționale de carte importante
Londra. Bologna. ABA și ALA. Liber. De partea francofonilor: Geneva, Bruxelles, Paris.

(545) XII. Cesiunile pentru editările în limba franceză
(545) Ediția de buzunar. Cluburile și vânzarea prin corespondență. Curtajul
(545) I. Cesiunile de cărți în format de buzunar
(547) II. Cesiunile către cluburile cărții / vânzarea prin corespondență
(550) Contract de cesiune al unui editor către un club  al cărții
(552) Cesiunile către un club sau ca vânzare prin corespondență a coeditărilor cumpărate în străinătate
(553) III. Curtajul sau vânzare la domiciliu

(555) XIII. De la editarea electronică la multimedia
(555) Apariția unei memorii electronice
(556) De la bazele de date la CD-ROM și CD-I
(561) Ce parteneri și ce colaboratori?
(562) Difuzarea / distribuția
(563) Informații on-line
(564) Internet
(566) Cartea față în față cu noile media

(569) XIV. Instituții, organisme, societăți, asociații, sindicate, învățământ și instruire
(591) Principalele periodice de specialitate

(595) Indexul Codului proprietății intelectuale

(607) Indexul general al lucrării

Concurs la Secția Copii a Biblioteii Județeane Constanța („TOMIS”)

 La dispoziția dumneavoastră

Grupul de elevi ai cenaclului „Steluța” Medgidia

Ca și cum v-am fi ghicit dorința, am luat deja decizia de care ne scrieți. La Biblioteca Județeană pentru copii din Constanța puteți afla detalii despre concursul ce va avea loc la jumătatea lunii septembrie din inițiativa cenaclului „Sandy Bell”, la care vă așteptăm. E bine să vă grăbiți, fiindcă e vorba și de o bibliografie și o temă. Dar e bine să luați singure inițiativa de a vă întruni, de a lansa invitații, de a organiza întâlniri cu alte cenacluri etc.

„Pagini despre noul destin românesc” (COMAN 1987)

 Liliana Coman, Pagini despre noul destin românesc, „Tomis”, Constanța, 1987

Cartea de reportaj are, în general,  aceeași soartă cu ziarul unde specia aceasta îți găsește firesc locul - trăiește în strictă actualitate, fără pretenție la gloria eternității. Extrem de puține sunt reportajele care să fi câștigat competiția cu timpul, iar când s-a întâmplat așa, lucrul s-a întâmplat datorită calității literare și nu celor gazetărești. Din această condiție, care aparent dezavantajează reportajul, vine și marea sa calitate: ancorat funciar în cea mai strictă actualitate, el funcționează ca o mărturie, ca un document indispensabil cercetărilor viitoare. Nu numai viitorul își va face însă imaginea despre vremurile noastre plecând (și) de la felul cum ele apar în reportajele de azi, dar noi înșine luăm cunoștință de ce se petrece în jur, nuanțând și completând ceea ce cunoaștem nemijlocit, prin intermediul reportajului cotidian. El este instrumentul prin care reușim să ne apropiem realitatea și să ne-o însușim. Unele curente literare și-au făcut din cultivarea reportajului un scop programatic, pornind tocmai de la faptul că el este incomparabil mai aproape de faptul viu decât ficțiunea, asta cel puțin în datele sale directe, imediat observabile. Că există și în reportaj tehnici, dacă nu de transfigurare, măcar de selecție și organizare a datelor realității, este dincolo de orice îndoială, și acest lucru se vede mai cu seamă atunci când reporterii se hotărăsc să scrie cărți (nu ne referim aici la acel tip de literatură practicat de Truman Capote sau Norman Mailer, numit non-fictional). Ele urmăresc un anumit plan, se constituie dintr-o succesiune de secvențe articulate către reliefarea unui aspect strict determinat al realității. Așa se întâmplă cu volumul lui Ilie Tănasache, Călătorie spre „Fructul soarelui”, apărut la Editura Politică.

Pe lângă metrou, alte mari obiective ale economiei noastre fac obiectul atenției reporterului. Din spațiul gălățean, el alege mai ales cele două vârfuri ale economiei românești: Combinatul Siderurgic și Șantierul Naval, fără să uite însă alte domenii importante, cum ar fi agricultura, de exemplu. Imaginea citadelei metalurgiștilor și constructorilor de nave se alcătuiește treptat, iar autorul are știința să se oprească mai cu seamă asupra detaliului semnificativ, ce dă viață și culoare tabloului. El caută deopotrivă semnele noului (cartea area ca subtitlu: Prin noul destin al României) în tehnică, în procesul de producție ori de proiectare - semnificative sunt secvențele de la ICEPRONAV - cât și în atitudinea oamenilor față de munca lor. Nu întâmplător autorul își alege drept interlocutori muncitori și specialiști exemplari că luptă continuu pentru ideile lor, refuză comoditatea rutinei și conformismul. Desigur că în acest punct, reporterul nu poate ocoli problemele de muncă și de viață ale interlocutorilor săi, cum ar fi aceea a specialiștilor stagiari. Integrarea acestora nu este chiar cel mai simplu lucru cu putință. Or, în această situație, autorul nu se mulțumește doar să constate faptul, ci el își continuă investigația la mai multe nivele, în căutarea unei soluții împreună cu cei direct implicați. Poate n-ar fi fost rău dacă ar fi făcut-o în mai multe rânduri, căci, pe alocuri, reportajele capătă un prea accentuat aer convențional, de dare de seamă festivă, ceea ce scade fără îndoială, credibilitatea și, implicit, calitatea lor.

Dincolo însă de această observație, trebuie arătat că, prin cuprinderea tematică largă (mergând de la cultura viței de vie până la construcția de avioane), prin dorința de a surprinde faptul viu dincolo de crusta aparentă a realității, prin directețea stilului, cartea lui Ilie Tănăsache reușește un portret veridic al noului destin românesc.

Lectura etnologică pornind de la context (CONSTANTINESCU 1986)

Nicolae Constantinescu, Lectura textului folcloric, Minerva, București, 1986, p. 177, 182-185.

3.5. Cu aceasta ajungem la cea de a treia posibilitate de abordare a textului folcloric întrevăzută de noi și confirmată de practica interpretativă. Din perspectiva poziției receptorului față de text, situația este similară cu cea discutată sub 3.4., în sensul că interpretatorul operei nu face parte dintre in-siders, nu este deci un ins folcloric, cum era cazul celor tratați sub 3.3. El are însă pe deplin conștiința tipului aparte de literatură pe care îl constituie folclorul, și-a apropiat prin studiu codul creației populare, încearcă să ajungă - cu metode științifice dintre cele mai diverse - la (...). (...)

După ce respinge teoria cu privire la originea literară a alegoriei (cf. Dietrich), autorul apreciază demersurile englezului Laweon, care „lărgește cadrele încercării de explicare” îndreptîndu-și atenția asupra „obiceiurilor și credințelor, adevăratul punct de plecare pentru explicarea cînrtecelor populare legate de diferite ceremonii” (104). Există un punct de vedere teoretic ce definește o modalitate de interpretare a textului folcloric pe care o numim lectura etnologică pornind de la context.
Acordînd studiului lui Ion Mușlea valoarea unui izbutit exemplu, reținem că el procedează la o amănunțită descriere a obiceiurilor de înmormîntare a tinerilor necăsătoriți la diverse popoare balcanice, ajungînd la încheierea că celebra alegorie din Miorița trebuie să fie „un ecou sau o influență a cîntrecelor funebre cuprinzînd alegoria morții-nuntă sau un reflex al obiceiurilor descrise. Căci, pentru noi - subliniază autorul - originea acestei alegorii trebuie să fie căutată în obiceiurile de căsătorie amestecate atît de intim cu funeraliile tinerilor bărbați și ale tinerelor fete” (105).
Aplicată de C. Brăiloiu la cercetarea unei balade reprezentative cum este Miorița, de I. Mușlea la interpretarea unui motiv literar, de I. Taloș la studiera unei teme concretizată în sute de variante, lectura etnologică de acest tip se poate folosi și în investigarea unui element minimal al textului  - un vers, o imagine, un cuvînt. Este, spre exemplu, ceea ce face C. Eretescu, care demonstrează că „Fața albă și-a spălat”, din colinde și din ceremoniale, nu este altceva decît un vers-emblemă ce își are rădăcinile în vechi acte rituale: „Pe baza materialului românesc prezentat susținem ipoteza unei concordanțe pe care o numim <nonobligatorie> între cele două planuri. Firește, această concordanță nu încercăm s-o înțelegem ca pe o proiecție mecanică a ritologicului în poetic, proiecție în care toate momentele și detaliile de ceremonial sînt încastrate și fosilizate într-un text imuabil. Sîntem de părere însă că gesturile rituale sînt înalt semnificative, premise ale desfășurării ceremonialului, pot deveni mesaj poetic și pot fi regăsite în texte de ceremonial. Ele nu sînt necesare unui text ceremonial, dar reprezintă o marcă  acestuia. Atestarea spălării rituale devine în acest condiții o marcă a textului de ceremonial” (106).
Unui astfel de demers interpretativ i se pot găsi, dealtfel, începuturile foarte devreme, în eruditele pagini scrise de Hasdeu despre „Frunză verde” sau, cu o deschidere și o bătaie mai lungă, despre Doina. Se cuvine deci să subliniem că tipul acesta de lectură etnologică nu este un cîștig metodologic exclusiv al ultimelor 3-4 decenii, ci are o considerabilă vechime în timp și multe reușite în folcloristica noastră.
Nu vrem să se înțeleagă, însă că un asemenea mod de lectură a textului folcloric este și unicul. Sînt cazuri cînd o asemenea abordare nu duce nici pe departe la rezultatele scontate. După cum ne întîmpină categorii folclorice, specii, teme și motive concretizate în nenumărate variante a căror înțelegere și justă interpretare nu se pot dispensa de raportarea cît mai aplicată, de studiul cît mai exact al contextului etnografic, al datului etnologic. În acest sens, remarcabilele studii consacrate de D. Caracostea și Gh. Vrabie unei teme epice de importanța și răspîndirea celei cunoscute sub numele Lenore (107) conțin o sumă de sugestii teoretice și metodologice demne de reținut.
Fiind vorba de o producție folclorică cu largă răspîndire în spațiu, ambii cercetători procedează mai întîi la descrierea materialului diferitelor versiuni naționale, urmată de compararea, pînă la cele mai mici amănunte, a celor mai semnificative „element epice” constitutive ale baladei. De aici decurg o serie de concluzii cu privire la originea motivelor, la particularitățile fiecărei versiuni naționale și ale grupurilor de versiuni, la originalitatea versiunii românești între celelalte versiuni balcanice și europene. Din ambele studii se degajă o idee teoretică foarte importantă: ceea ce ne-a parvenit nouă sub form a unei si structuri epice  închegate în jurul câtorva imagini remarcabile, a fost, la origine, „o simplă poveste primitivă” (Caracostea) generată de credințe și superstiții străvechi, încît „nu este imagine în poezia populară de această natură care să nu aibă un înțeles ascuns în mentalitatea maselor” (Vrabie). Raportarea textului la ansamblul credințelor , superstițiilor și practicilor în legătură cu moartea, cu strigoii, cu căsătoria relevă baza etnografică a fiecărui motiv al poemului. Analizată separat, fiecare secvență constitutivă a poemului nu spune prea mult, fiind o proiecție în plan literar a unei realități etnografice, fie un loc comun cu valoare circulatorie la nivelul întregii categorii.
Așa de pildă, în varianta Ciobanu-Plenița, balada debutează cu o formulă ce marchează locul, plasînd acțiunea și pe ascultători într-o lume incert-fabuloasă („Mugurel de mare, / Mie mi se pare / Pe-a gură de vale, / De-o căscioară mare...”) propice desfășurării ulterioare a faptelor. Întru totul asemănătoare formual de la varianta C. S. Făgețel:„ Verde salbă moale / pe-o gură de vale / mie mi se pare / tot de-o casă mare...”. Structural, dar nu întotdeauna și ca verbalizare, formula își are corespondentul în toate cîntecele epice fantastice (mitologice), răspunzînd unei funcții precise și constiuind un fel de marcă  a categoriei tematice respective, contribuind astfel la delimitarea pieselor ce îi aparțin, și pe baza unui criteriu formal. La rîndul lor, protagoniștii sînt introduși prin mijlocirea exclusivă a unor șabloane. Este vorba, mai întîi, despre „Cea maică bătrînă / Cu brîul de lînă / Cu ia de sîrmă / Cu păr de cămilă / Cu doi dinți în gură ” (Ciobanu-Plenița) față de „o babă bătrînă / cu furca săină / cu doi dinți de lînă” (Făgețel). A. Fochi inventariază „locul comun”  sub nr. 93 - Portretul mamei - fără a cita vreun exemplu, dar trimițînd la „măicuța bătrînă” din Miorița („Rotunjimea deplină și-a aflat-o în Miorița, unde, adaptîndu-se contetxului, pe lîngă că a renunțat la o sumă de lungimi neesențiale, s-a psihologizat și interiorizat într-atît încît a devenit un model de artă inimitabilă..”). Se afirmă că „Formula nu e prea frecventă ; mai e în 6 subiecte , în afară de Miorița”  (108), dar aprecierea ni se pare pripită. Prezentarea celor 9 feciori și a fetei se fa e tot prin mijlocire unor formule : „Nouă feciorei / Puișori de zmei / Cu Voichița zece / Care mi-i întrece ” (Ciobanu-Plenița) față de „Verde și-o lalea / baba că-mi avea / nouă legănași  / nouă feciorași / cu Voichița zece / care-i și întrece” (Făgețel). Dintre frați se distinge Consantin „Cel cu barbă neagră / Și cu mintea-ntreagă / Ăl om de ispravă” (Ciobanu-Plenița) față de „Dine, Constandine / legăior dintîi / cel cu barbă neagră / cu chip de ispravă (face-te-ai otravă”) (Făgețel). Trimiterea la formula din unele variante ale Meșterului Manole este cu totul evidentă („Nouă meșteri mari / calfe și zidari /cu Manole zece / Care mi-i întrece”); asemenea formule verbalizate (locuri comune) circulă și sînt prezente în toate categoriile tematice ale epicii populare, cu semantismul lor propriu, dar îmbogățindu-și adesea semnificația prin combinare. În cazul de față, astfel ordonate, cele trei locuri comune marchează cu strictețe personajele între care se vor stabili anumite raporturi din care va crește ulterior narațiunea. Să notăm că deocamdată, toate sunt notate pozitiv, atîta vreme cît raporturile dintre ele sînt echilibrate armonioase. O intervenție din afară („Greci neguțători / Dalbi împețitor / Din noulea țări / Despre Nadolii / Cele țări pustii”) schimbă raporturile dintre personaje, dezechilibrînd, prin cererea lor, armonia familială. Maica bătrînă și sfetil Constantin devin opozanți: „Mumă-sa n-o da” vs. „Dă-ți pe Voichița” sau „N-o dau pe Voica / că ea-n casă-mi face / focșorel pe vatră / apșoară-n găleată” vs. „-Maică, maica mea / le dăm pe Voica...” Intervine aici un loc comun, consemnat de Fochi sub nr. 85 - Periodicitate (ne)rituală: „O situație interesantă ne întîmpină în cazul a trei cîntece epice în care se povestește despre căsătoria fetei în afara satului ei, în <străinătate> chiar. În asemenea împrejurări, un actant își ia angajamentul de a o aduce pe fată, în mod periodic, în sînul vechii familii” (109). În varianta din Oltenia avem: „Că eu ț-oi aduce-o / Iarna de trei ori / Vara de cinci ori / Că sînt sărbători”, iar în varianta din Romanați, mai amplu, se zice: „Că ei s-or lega  / ca să ni-o aducă / vara de cinci ori / că sînt lucrători / nu sînt sărbători / de nouă ori iarna / că sînt sărbători / și nu sînt lucrători”. Repartiția numărului de veniri acasă, pe sezoane, merită ea însăși o discuție aparte, dar deocamdată nu ne oprim asupra ei. În plan epic, promisunea avea rostul de  a lichida, pentru moment, tensiunea creată între mamă și fiul cel mare, ca urmare a intervenției factorului perturbator: „grecii neguțători”. Intervenția unui nou agent extern produce drama; ciuma seceră viețile celor nouă feciori, moartea împiedicîndu-l pe cel mare să-și respecte promisiunea de a o aduce pe sora sa la casa părintească, așa cum se legase. Încălcarea unui jurămînt, nerespectarea legămîntului reprezintă, în gîndirea populară, un motiv serios ca cineva să devină după moarte strigoi. În răspunsurile la chestionarul lui Hasdeu, 11 consemnări atestă că strigoii se  fac din cei „care jură strîmb”, din cei care „au primit jurăminte sau blesteme grele” (o atestare), din „om mort jurat” (o atestare). Caracostea vorbește despre „existența unui tip primitiv în care fratele, din propriul îndemn, venea să ia pe sora lui”, (...).


Bibliografie selectivă
***, Antologie de proză populară epică, 3 vol., E. P. L. , București, 1966.
Alexandru Ioan, Nunta la români. Orații, prefață, Minerva/I. Moanță, București, 1974
Amzulescu Alexandru, Cîntece bătrînești, Minerva, București, 1974.
Apostol P., Motivul mioritic în cultura română, A. Fochi, Miorița. Tipologie, circulație, geneză, texte, Editura Academeii RSR, București, 1964
Barbu Eugen, Jienii. Teatru popular haiducesc, prefață, Minerva/H. Oprișan, București, 1974
Bălan I. D., Influențe folclorice în poezia noastră actuală, 1955
Beniuc Mihai, Toma Alimoș. Balade haiducești, prefață, Minerva, București, 1973
Bistrițianu Alexandru, Teorie și inspirație folclorică la predecesorii lui V. Alecsandri, Minerva, București, 1977
Bîrlea Ovidiu, Poveștile lui Creangă, EPL, București, 1967
Bîrlea Ovidiu, Poetică folclorică, Univers, București, 1979
Bîrlea Ovidiu, Folclor românesc, I, Minerva, București, 1981
Bîrlea Ovidiu, Istoria folcloristicii românești, Editura Enciclopedică, București,
Brîncuș Grigore, Că narativ în balada populară, „LR”, an XXVI, nr. 5, 1977.
Brîncuș, Vocabularul autohton al limbii române, EȘE, București, 1983.
Burada T., O călătorie în Dobrogea, Iași, 1880.
Caracostea D. & Bîrlea Ovidiu, Problemele tipologiei folclorice, Minerva, București, 1971.
Caraman Petre, Colindatul la români, slavi și la alte popoare, Minerva, București, 1983.
Călinescu George, Arta literară în folclor, Istoria literaturii române, vol. I, Editura Academiei RSR, București, 1964.
Călinescu George, Estetica basmului, EPL, București, 1965
Călinescu George, Universul poeziei (1948), Universul poeziei, Minerva., București, 1974.
Cesereanu D., Arghezi și folclorul, EPL, București, 1966
Chițimia I., Folclorul în substratul literaturii române vechi, Ovidiu Papadima (ed.),  Temelii folclorice și orizont european în literatura română, Editura Academiei RSR, București, 1971
Constantinescu Nicolae, Observații asupra stilului unui povestitor muntean, „Analele Universității București. Limba și literatura română”, XXI, nr. 1-2, 1972.
Ciompec G., Motivul crerației în literatura română, Minerva, București, 1979
Constantinescu Nicolae, Fișe pentru un dicționar de folclor (III), „Analele Universității București. Limba și literatura română”, XXXII, 1973.
Coteanu I., Stilistica funcțională a limbii române, Editura Academei RSR, București, 1973.
Cristea Valeriu, Balade istorice, prefață, Minerva/„Meșterul Manole”, București, 1975.
Densusianu Ovid, Folclorul. Cum trebuie înțeles, „Viața păstorească...”, E. P. L., București, 1966
Dima Alexandru, Zăcăminte folclorice în poezia noastră contemporană, 1936
Dima Alexandru, Arta populară și relațiile ei, Minerva, București, 1971.
Fochi Adraian, G. Coșbuc și creația populară, Minerva, București, 1971.
Fochi Adrain, Estetica oralității, Minerva, București, 1980.
Herseni Traian, Forme străvechi de cultură populară românească, Dacia, Cluj-Napoca, 1977.
Hocart A. M., The Life-giving myth, London, 1952.
Ispas S. & Truță D., Propuneri pentru catalogul liricii orale românești, „R. E. F.”, tom XIX, nr. 2, 1974.
Ivănescu G., O influență bizantină sau slavă în folclorul românesc și în limba română: calioanul, „Folclor literar”, vol. I, Timișoara, 1967.
Levi-Strauss Claude, Antropologie structurale, Plon, Paris, 1958; Antropologia structurală, Editura Politică, București, 1978
Levi-Strauss Claude, Le Cru et le Cuit, Plon, Paris, 1964.
Levi-Strauss Claude, Religions comparees des peuples sans ecriture, „Problemes et methodes d histoire des religions”, Paris, 1968.
Levi-Strauss Claude, Gîndirea sălbatică, Editura Științifică, București, 1971.
Levi-Strauss Claude, L Homme Nu, Plon, Paris, 1971.
Ljungman W., Traditionswanderungen Euphrat-Rhein, F. F. C., Helsinki, 1938.
Muntean G., Epoca marilor clasici. Folclorul ca substanță a creației poetice originale, Ovidiu Papadima (ed.),  Temelii folclorice și orizont european în literatura română, Editura Academiei RSR, București, 1971
Papadima Ovidiu, Iluminismul și clasicimul întîrziat. Opinia despre cultura populară - infuzia ei latentă în literatura epocii, Ovidiu Papadima (ed.),  Temelii folclorice și orizont european în literatura română, Editura Academiei RSR, București, 1971
Pop Dumitru, Plugușorul - sinteză folclorică românească, „Studii și comunicări”, Sibiu, I, 1982.
Pop M. & Ruxăndoiu P., Folclor literar românesc, E. D. P. , București, 1976.
Pop M., Caracterul formalizat al creațiilor orale, „Secolul 20”, nr. 5, 1967, p. 157
Propp V. I., Rădăcinile istorice ale basmului fantastic, Univers, București, 1973.
Roșianu Nicolae, Stereotipia basmului, Univers, București, 1973.
Rotaru I., Eminescu și poezia populară, EPL, București, 1965.
Ruxăndoiu P., Formele descriptive al poeziei riturilor agare, „Analele Universității București. Științe sociale-filologie”, an XII, vol. 28, 1963.
Sorescu Marin, Novac și zîna. Balade fantastice, prefață, Minerva /I. Șerb, București, 1973
Ulici L., Recurs, Cartea Românească, București, 1971
Țoiu C., Miorița. Balade păstorești, prefață, Minerva, București, 1974
Vianu Tudor, Estetica, E. P. L., București, 1968
Vrabie Gh., Folclorul. Obiect-principii-metodă-categorii, Editura Academiei RSR, București, 1970.
Vrabie Gh., Basmul cu soarele și cu fata de împărat. Povești, snoave și legende argeșene, Minerva, București, 1973.
Wellek R. & Warren A., Teoria literaturii, E. L. U., 1967.

„Metode și tehnici de muncă intelectuală” (ȚOPA 1979)

Leon Țopa & Georgeta Lăzărescu & Ion Negură & Costache Olăreanu & Camelia Roșculeț & Maria Debruyker, Metode și tehnici de muncă intelectuală, Editura didactică și pedagogică, București, 1979

Introducere (L. Ț.)
I. Metode, metodologii, tehnici, procedee (L. Ț.)
I.1. Metoda
I.2. Relația metode-tehnici-procedee
I.3. Metodologia
I.4. Teorie și metode
Bibliografie
II. Metodele și tehnicile de muncă intelectuală în învățămînt (L. Ț., C. R. & M. D.)
II.1. Un curriculum școlar complet (L. Ț.)
II.2. General și particular în asimilarea metodelor și tehnicilor de muncă intelectuală (L. Ț.)
II.3. Îndrumarea elevilor școlii generale (L. Ț.)
II.4. Temele pentru acasă (M. D.)
II.5. Orientări autoeducaționale ale elevilor de liceu și studenților (L. Ț.)
II.6. Caracteristicile studiului academic (L. Ț.)
II.7. Obiective pe niveluri de învățământ (L. Ț.)
II.8. Cursuri de tehnologia muncii intelectuale (C. R.)
Bibliografie
III. Îndrumări în tehnicile de bază (L. Ț., C. R. & M. D.)
III.1. Orientarea metodologică (L. Ț.)
III.2. Lectura eficientă (L. Ț.)
III.2.1. Exerciții de citire rapidă 
III.3. Abstragerea ideilor principale (L. Ț.)
III.3.1. Tehnica notițelor (L. Ț.)
III.3.2. Audierea cursurilor. Notițele și întocmirea conspectelor (C. R. & M. D.)
III.4. Planul tematic (L. Ț.)
III.4.1. Redactarea lucrărilor curente
III.4.2 Revizuirea primei redactări
III.5. Gîndirea evaluativă (L. Ț.)
III.6. Aplicația (L. Ț.)
III.7. Vorbirea în public (L. Ț.)
Bibliografie
IV. Studiul individual și în grup (L. Ț.)
IV.1.Preliminarii
IV.1.1. Chestionare: inventare de probleme
(...)
VIII.3.1. Cînd și de ce este necesar un fișier personal?
VIII.3.2. În ce constă fișierul?
VIII.3.3. Elaborarea fișierului
VIII.3.4. Utilizarea sistemului
VIII.3.5. Concluzii
VIII.4. Recomandări adresate studenților pentru deprinderea metodelor de lucru cu  informația în munca intelectuală
Bibliografie
IX. Introducere în folosirea calculatorului (I. N.)
IX.1. Implicațiile ciberneticii și informaticii în procesul de învățămînt
IX.2. Unealta automatizării în tratarea informației
IX.3. Dialogul cu calculatorul și aplicarea lui în învțămînt
X. Lucrările științifice studențești (C. R.)
X.1. Etapele elaborării lucrărilor științifice
X.1.1. Alegerea și abordarea problemei de cercetat
X.1.2. Studierea bibliografiei
X.1.3. Ipoteza de lucru
X.1.4. Întocmirea planului de cercetare
X.1.5. Efectuarea cercetării experimentale
X.1.6. Formularea tezeelor principale privind rezultatele obținute și redactarea
X.1.7. Consultarea lucrării de către colegi și specialiști
X.1.8. Regulile pe care trebuie să le respecte studiile științifice
X.1.9. Pregătirea lucrării destinate tiparului
(...)

Tipologii folclorice

 (32-33) (...) Tipologiile. Din marea varietate a formulelor tipologice (pe teme, motive, subiecte, categorii), trebuie să le reținem doar pe acelea care pot susține cercetările de dialectologie folclorică. N. Iorga și D. Caracostea au avut bune intuiții în această direcție. Părerile lor despre răspîndirea teritorială  a eposului au fost confirmate și întărite aproape punct cu punct de investigațiile ulterioare de teren și bibliotecă. Astăzi este un lucru binecunsocut, mai ales datorită lui Al. I. Amzulescu, că anumite cicluri ale baladei circulă cu predilecție în zonele indicate de Iorga și că au la bază condiționările întrezărite de el. Nu trebuie pierdută din vedere poetizare aventurilor unor eroi locali, cum ar fi Vasile cel Mare în Moldova sau Pintea Viteazul în Transilvania, ceea ce i-a scăpat marelui istoric. Chiar dacă nici Iorga, nic Caracostea nu și-au propus să cartografieze textele, continuarea cercetărilor întreprinse de ei conducea în mod necesar în acest sens. A încercat-o Gheorghe Vrabie pentru cîteva balade reprezentative (Meșterul Manole, Voichița, Cîntecul Șarpelui, Miorița) și, mai insistent, A. Fochi pentru Miorița și Ion Taloș preocupat de Meșterul Manole.