Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta instrucțiune. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta instrucțiune. Afișați toate postările

duminică, 14 ianuarie 2018

Prima generație de calculatoare 1946-1955 (MILOȘESCU 2000)

<
Prima generație de calculatoare se mai numește și generația inventatorilor, deoarece corespunde perioadei în care calculatorul a fost o noutate, o invenție, iar specialiștii care au contribuit la dezvoltarea lui au fost inovatorii. Această perioadă a început în anul 1946, când a apărut primul calculator electronic ENIAC* și s-a încheiat în 1955.
Calculatoarele acestei generații erau construite cu tuburi electronice, relee și linii de întârziere, iar memoria internă și memoria externă erau pe tambur magnetic. Din această cauză:
- viteza de calcul era foarte micã: 10000 operații (instrucțiuni) pe secundă,
- memoria internă era lentă, cu un timp de acces de 10 microsecunde,
- capacitatea memoriei interne era foarte redusă: 2 Kb,
- volumul de date stocat era limitat,
- aveau un volum mare și o greutate mare, necesitând spații speciale pentru instalare,
- întreținerea și exploatarea lor necesita un volum foarte mare de muncă.
Informațiile erau citite de calculator de pe suporturi de hârtie: cartela perforată și banda de hârtie perforată. Programele erau scrise în cod mașină (binar) sau erau cablate. Modificarea unui program sau introducerea unuia nou era foarte complicată, deoarece însemna introducerea codului bit cu bit.
>

Sursa
Mariana Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000.

Notă M. T.
* ENIAC (Electronic Numerocal Integrator and Computer) = Primul calculator electronic a fost realizat de J. Mauchly și J. Eckert, pe baza unui contract încheiat cu armata SUA în timpul celui de-al doilea război mondial. (www.anacronic.ro)

miercuri, 2 octombrie 2002

Colocviile Tomitane Constanța 2002 („TOMIS” 2002)

 Ovidiu Dunăreanu (redactor-șef al revistei „Tomis”), „Tomis”, Constanța, oct. 2002, p. 23

A organiza un eveniment de această însemnătate e destul de și în același este un prilej de a te măsura cu tine însuți. Am muncit foarte mult cu colegii mei de la revista „Tomis”, în primul rând pentru a realiza numărul acesta și pentru a da Colocviilor Tomitane o figură intelectuală  serioasă, pentru a demonstra că orașul Constanța, din punct de vedere cultural, are perspective de a-și împlini visele. Eu cred în generația tânără, care vine după noi, cred că va avea șansa să creeze și să se exprime în libertate. Generația tânăr este ca un vehicul extraordinar, care vine din urmă cu viteză și cât mai curând ne va lua locul. Acest vehicul mai are încă nevoie de noi, cei care au o anumită experiență și un anumit profesionalism. Trebuie să le predăm ștafeta seriozității, muncii, profunzimii și culturii, făcute cu minuțiozitate. Cultura această „după ureche” nu va seama șansa acelor tineri să se realizeze. Instrucțiunea riguroasă este absolut necesară. Eu rămân din acest punct de vedere un clasicist. Cartea, chiar și virtuală, are șanse mai mari să se impună față de alte forme, care doresc să o înlocuiască.