Ovidiu Dunăreanu (redactor-șef al revistei „Tomis”), „Tomis”, Constanța, oct. 2002, p. 23
A organiza un eveniment de această însemnătate e destul de și în același este un prilej de a te măsura cu tine însuți. Am muncit foarte mult cu colegii mei de la revista „Tomis”, în primul rând pentru a realiza numărul acesta și pentru a da Colocviilor Tomitane o figură intelectuală serioasă, pentru a demonstra că orașul Constanța, din punct de vedere cultural, are perspective de a-și împlini visele. Eu cred în generația tânără, care vine după noi, cred că va avea șansa să creeze și să se exprime în libertate. Generația tânăr este ca un vehicul extraordinar, care vine din urmă cu viteză și cât mai curând ne va lua locul. Acest vehicul mai are încă nevoie de noi, cei care au o anumită experiență și un anumit profesionalism. Trebuie să le predăm ștafeta seriozității, muncii, profunzimii și culturii, făcute cu minuțiozitate. Cultura această „după ureche” nu va seama șansa acelor tineri să se realizeze. Instrucțiunea riguroasă este absolut necesară. Eu rămân din acest punct de vedere un clasicist. Cartea, chiar și virtuală, are șanse mai mari să se impună față de alte forme, care doresc să o înlocuiască.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu