<
(...) Împrejurul lor , din mijlocul forfotei se auzeau glasurile oamenilor, care cereau să li se dea ulei, orez, zaharicale și tutun, în timp ce se înghesuiau în jurul puțului de apă, așteptînd să le vină rîndul; pe deasupra glasurilor acestora, din harabalele cu covergă se auzeau strigăte ascuțite și rîsetele stăpînite ale femeilor, care stăteau ascunse între poclade, pentru că nu puteau să-și arate obrajii în public.
În zilele noastre, indigenii fruntași găsesc că este mult mai bine ca femeile cînd pleacă la drum (și femeile sînt mereu pe drumuri), să fie așezate în compartimentele de cale ferată, cu perdelele lăsate; obiceiul acesta a început să fie foarte răspîndit. Mai sînt încă destui și dintre cei care țin la vechile obiceiuri moștenite de la părinți; dar mai ales se găsesc femeile bătrîne, care țin la obiceiurile moștenite chiar mai mult decît bărbații, și care la sfîrșitul vieții pleacă în pelerinaj. Acestea însă, tocmai din această cauză că sînt bătrîne și ofilite, așa că nu le mai dorește nimeni, nu ezită să-și ridice uneori vălurile. După anii mulți pe care i-au petrecut în dosul ferestrelor zăbrelite și cu obloanele închise, în timpul cărora însă au rămas în neîntreruptă legătură cu micile și multiplele lor interese din afară, la bătrînețe le place să vadă mișcare în jurul lor, furnicarul drumurilor și lumea adunată în fața templelor, ceea ce le dă prilej de vorbă și pălăvrăgeală cu femeile străine și de aceeași vîrstă cu ele. Se întîmplă uneori ca într-o familie, care ani de zile a pătimit din cauza soartei vitrege, să se găsescă din cînd în cînd cîte o femei bătrînă, meșteră la vorbă și destul de în putere, pentru ca să plece la drum, căci pelerinajul a fost în toate vremurile plăcut zeilor. De aceea în tot largul Indiei, atît în locurile cel mai izolate cît și cel în care lumea mișună ca un furnicar, se poate să întîlnești cîte un grup de slujitori în vîrstă, care au primit în grija lor cîte o femeie bătrînă, plecată în pelerinaj, ascunsă în așternutul din dosul perdelelor groase, de la carul tras de bivoli. Oamenii aceștia sînt foarte prevăzători și cînd se întîmplă să se apropie de ei cîte un european sau un bărbat dintr-o castă socială mai superioară, caută să ascundă cît se poate mai bine pe cea care le-a fost dată în grijă. Cu toate acestea, în timpul unui pelerinaj multe se pot întîmpla, așa că nici nu se mai iau măsurile de prevedere obișnuite. Bătrîna care le-a fost dată îngrijă, este la urma urmelor și ea un om, căruia îi place să vadă cum se desfășoară viața în fața ei.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim*, vol. I, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 102-103.
NOTĂ M. T.
* Descriere Cărturești.ro / editura ALL 2012 (https://carturesti.ro/carte/kim-185436)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu