„Clio XXI” („TOMIS” 2002)

 ***, CLIO XXI, „Tomis”, Constanța, 2002, mai

Sub acest titlu apare la Constanța o revistă semestrială de cultură istorică editată de Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu” (director Constantin Vitanos). Ceea ce își propune colectivul redacțional (redactor șef Irina Răducanu) reiese din articolul „La început de drum”. „Cunoscând aprecierea specialiștilor că istoria - știință a trecutului - este una din disciplinele cele mai sensibile la provocările prezentului și că s-a uzat și s-abuzat de istorie, cu diverse ocazii și scopuri, încercăm, din perspectiva procesului educațional... deschiderea istoriei spre transdisciplinaritate, metodologie foarte puțin abordată”. Revista era un sumar bogat din care nu lipsesc reproduceri de pasaje esențiale din Originea, firea și destinul neamului românesc de Nicolae Iorga, eseuri despre Marea Neagră în istoria românilor (prof. dr. Valentin Ciorbea) sau despre Dobrogea - o Europă și o Asie în miniatură (Melania Budu și Alina Buzarna). Câteva pagini de magazin cultural se citesc cu plăcere (Prieteni celebri, Pe urmele lui Ovidius, Copilăria lui Isus, Gioconda, o nouă enigmă). Alte pagini surprind prin îndrăzneala sau noutatea punctului de vedere. Eleva Melania Budu se exprimă polemic vizavi de felul cum e prezentată istoria României pe un CD Encarta (Atenție! Enciclopediile virtuale întind capcane. În Encarta 2000 românii au altă istorie). Aici, semnalează tânăra, Transilvania este prezentată deformat: „Inițial parte a regatului ungar, Transilvania a căzut sub stăpânire românească după primul război mondial (1914-1918). Ca rezultat, mulți etnici unguri au fost forțați să asimileze cultura românească și, după ce a venit la putere în 1947, să se supună regimului comunist”. Tot aici, pentru a ne convinge cât de frumoase sunt cântecele tradiționale ungurești, este reprodusă o doină românească din părțile Oradei. Un alt exemplu de răstălmăcire a adevărului istoric - remarcă tânăra polemistă - o reprezintă mențiunea făcută în legătură cu anul revoluționar 1848: „Patriotul Lajos Kossuth și-a asumat datoria de a cuceri independența tuturor ungurilor, dar sârbii, croații și transilvănenii(!), cu ajutorul trupelor austriece și rusești au înfrânt dorința ungară de libertate”.

Ediția a VII a a „Colocviilor Tomitane” („TOMIS” 2002)

 Sorin Roșca, ?, „Tomis”, Constanța, ianuarie 2002

(...)

Lucrările primei zilei au fost găzduite de sala „Ovidiana” a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie, unde a avut loc simpozionul cu tema Scriitorul și societatea, precum și festivitatea decernării Premiilor Revistei „Tomis” și ale Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor. Un alt moment important al primei zile a fost rezervat înmânării Premiilor pentru contribuții deosebite la susținerea culturii scrise, atribuite unor personalități ale vieții literare și unor instituții culturale dobrogene.

Elevii și cadrele didactice de la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu” din Constanța au avut prilejul de a se întâlni, în cea de-a doua zi a Colocviilor, cu scriitorii participanți, care au dialogat cu tinerii iubitori ai literaturii pe teme de actualitatea ale vieții culturale. Au fost prezentate câteva recente și valoroase apariții editoriale, în final desfășurându-se un recital de poezie în lectura autorilor.

Prin prezența numeroaselor personalități ale vieții literare și culturale din România, prin calitatea opiniilor formulate în timpul lucrărilor, ediția a VII a a Colocviilor Tomitane poate fi considerată cea mai valoroasă de până acum. Au fost oaspeți ai Constanței scriitorii: Fănuș Neagu, Eugen Uricaru, președinte al USR, Gabriel Dimisianu, Nicolae Prelipceanu, Dan Cristea, Marius Tupan, Gabriel Chifu, Vartan Arachelian, Denisa Comănescu, Aura Christi, Iulian Talianu, Liviu Capșa, Ion Coja, Geo Vasile, Adina Lipai, Olimpiu Vladimirov, Marian Dopcea, Dan Bogdan Hanu, Florentin Popescu, Emilia Dabu și Ion Roșioru. Au mai participat: ec. Mihai Chicus, director economic al USR, prof. Axenia Hogea, director al Direcției Județene de pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Tulcea, scriitorii constănțeni din Filiala Dobrogea a USR, cadre didactice din Universitatea „Ovidius”, reprezentanți ai instituțiilor culturale constănțene și mass-media. 

„Colocvii tomitane”. Ediția a VII a („TOMIS” 2001)

 ***, „Colocvii tomitane”. Ediția a VII a, „Tomis”, Constanța, dec. 2001

Revista „Tomis”, Filiala „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor din România, Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu” din Constanța, cu sprijinul Consiliului Local Municipal Constanța, al Ministerului Culturii și al Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național, au organizat în zilele de 7-8 decembrie 2001 cea de a VII a ediție a manifestărilor culturale de anvergură națională „Colocvii tomitane”.

În sala „Ovidiana” a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, a avut loc simpozionul cu tema Scriitorul și societatea, precum și festivitatea de decernare a Premiilor Revistei „Tomis” și ale Filialei „Dobrogea” a USR de către juriul alcătuit din scriitorii Dan Cristea (președinte), Gabriel Dimisianu, Constantin Novac, Nicolae Motoc și Nicolae Rotund. Un alt moment al primei zile a fost rezervat înmânării Premiilor pentru contribuții deosebite în susținerea culturii scrise. Cele douăsprezece premii, atribuite unor personalități ale vieții literare și unor instituții culturale dobrogene, au fost decernate de un un juriu alcătuit din Ovidiu Dunăreanu (președinte), Dan Perșa, Eugen Coja, Corina Apostoleanu și Victor Corcheș.

A doua zi a „Colocviilor” a prilejuit elevilor și cadrelor didactice de la C. N. P. „C. Brătescu” o întâlnire cu scriitorii participanți, care au dialogat cu tinerii iubitori ai literaturii și au prezentat câteva recente aparițiii editoriale.

Ediția a VII a a „Colocviilor tomitane”, poate cea mai valoroasă de până acum, a fost onorată de prezența unor personalități de primă mărime ale vieții literare și culturale din România: Fănus Neagu, Eugen Uricariu, președinte al USR, Gabriel Dimisianu, Nicolae Prelipceanu, Dan Cristea, Marius Tupan, Gabriel Chifu, Vartan Arachelian, Denisa Comănescu, Aura Christi, Iulian Talianu, Liviu Capșa, Ion Coja, Geo Vasile, Adina Lipai, Olimpiu Vladimirov, Marian Dopcea, Dan Hanu, Florentin Popescu, Emilia Dabu și Ion Roșioru. Au mai participat: ec. Mihai Chicuș, director economic al USR, prof. Axenia Hogea, director al DJCCPN Tulcea, scriitorii constănțeni din Filiala „Dobrogea”, cadre didactice din Universitatea „Ovidius”, reprezentanți ai instituțiilor culturale constănțene și ai mass-media. În numărul din ianuarie 2002 vom reveni pe larg asupra acestui eveniment.

„Lucian Blaga - Filozofia prin metafore” (SĂVULESCU 2001)

Geo Săvulescu, Lucian Blaga - Filozofia prin metafore (II), „Tomis”, Constanța, VI (XXXVI), 5 (369), mai 2001, p. 4

Dacă destinul omului este creația, în diverse domenii, să vedem ce părere au psihanaliștii despre creatori. Creația, mai ales cea artistică, ar fi un fel de „tratament”, omul creează încercând să-și vindece complexele. Acest punct de vedere cam biologic, medical, este sărac și nu are în vedere că toate creațiile culturale sunt judecate după conținutul lor, după calitatea lor și mai puțin după realizatori. „Creația culturală nu poate fi în esența ei adusă în legătură cu altceva decât cu însuși destinul creator al omului. Toate încercările naturaliste de a deriva atitudinea creatoare din necesități precum aceea de echilibru, de compensație, de risipire a energiei de prisos, de satisfacere a unor dorințe refulate etc, cad alături de fenomen sau pătrund cel mult până la periferia lui. Nici una din încercările naturaliste nu vrea să ia în considerare de o împrejurare, fundamentală totuși: creațiile culturale sunt dominate de o matrice stilistică, fiind structurate pe calapoade abisale. Cultura n-o privim în înțeles umanist, ca mijloc de atenuare a animalității sau ca reacțiune împotriva animalității ca atare. Ne dăm, dimpotrivă, seama că atât crearea culturii, cât și unele faze sau tipuri de cultură, chiar dintre cele mai mărețe, își au cruzimile și barbaria lor aproape incredibile. Să ne gândim numai la metoda faraonică de a crea cultura sau la cruzimile inerente ale medievalismului, izvoditor și el de monumentală cultură. Crearea culturii cere câteodată negrăite jertfe: ea ucide și devastează. Creația își are pârjolul ei. Meșterul Manole și-a zidit soția sub pietre și var, pentru ca să înalțe biserica. Surprindem în această legendă ecoul crud al conștiinței sau al presimțirii că o creație trece peste vieți și-l devastează adesea chiar pe creator. A crea nu înseamnă pentru creator dobândirea unui echilibru, după o prea naivă și plată interpretare. Se creează cu adevărat, cel mai adesea, numai la înalte tensiuni, cărora organele de execuție nu le rezistă întotdeauna. Creația sfarmă adeseori pe creator. Creatorul de cultură nu poate să aibă măcar mângâierea că atenuează cruzimile inerente vieții. Dimpotrivă, uneori el le agravează sau îi adaugă noi cruzimi. Creatorul de cultură poate să spună cu Iisus: „N-am venit să aduc pace pe pământ, ci sabie” 17. (L. Blaga, op.cit., p. 471)

Deci, creator poate fi orice oricât de sănătos, și asta pentru că sănătatea este destul de greu de definit. Mai mult, sănătatea trupească și mentală nici nu sunt obligatorii. Ceea ce se impune este matricea stilistică, asociată arhetipurilor, care să corespundă unei pulsiuni creatoare. Cât despre părerea că o pornire creatoare este în stare să vindece un dezechilibru psihic, mă îndoiesc de asta. Este ușor să greșim, când știm că exist o terapie ocupațională folosită de psihiatri. Dar asta e cu totul altceva, cu totul altceva decât expozițiile de pictură ale schizofrenicilor. Realmente se poate depista în aceste picturi dezechilibrul psihic care-l domină pe pacient, pentru că dezechilibrul este, de data asta, regula, iar dacă unii se simt ameliorați după ce pictează, asta nu este o creație artistică, este numai o terapie printr-o activitate plăcută. Cât despre marii creatori? Agamemnon își sacrifică fiica pentru a putea cuceri Troia, Abraham trebuia să-și sacrifice fiul pentru a-l îndupleca pe Dumnezeu. Amerindienii sacrificau tineri zeului Soare pentru a avea recolte bune și a nu muri de foame. Faust își sacrifică sufletul pentru a avea tinerețe. Odin și-a dat un ochi ca să poată cunoaște. Biblia și toate mitologiile sunt pline de sacrificiile pe care oamenii trebuie să le facă î schimbul creației. Oamenii simpli de la țară nu se bucură dacă au un câștig nemuncit, pentru că știu că va trebui, cândva, să plătească pentru el. Legea implacabilă a Karmei spune același lucru: nimic nu vei căpăta fără să plătești. Pentru fiecare acțiune, rea sau bună, există o plată.

Nostalgia abisală propusă de B. deschide o perspectivă nebănuită pentru înțelegerea inconștientului, a cunoașterii înțelegătoare cu noțiunile și categoriile ei abisale. Psihanaliza rămâne un domeniu medical și importanța ei n-ar trebui să depășească prea mult clinica.

Înainte de a încheia, nu cred că este posibil să trec peste informațiile valoroase pe care ni le oferă doctorul Gheorghe Brătescu în Freud și psihanaliza în România, informații valoroase (pentru că au fost culese cu grijă și puse cap la cap) ne permit să ne formăm o imagine de ansamblu. Este curios, după lectură, ai senzația că majoritatea medicilor și gânditorilor din România au ceva în comun chiar atunci când au puncte de vedere divergente. Poate că numitorul comun ni-l comunică, cel mai bine, N. Steinhardt, în Jurnalul fericirii. Stând de vorbă, în celula de la Jilava, cu Anatolie Hagi-Beca despre fenomenul românesc, se opresc la nuvela Călătorului îi șade bine cu drumul a lui Brătescu-Voinești. Ambii sunt de acord că nuvela este cam schematic scrisă și de un caragialism din care s-a dus orice acid și orice venin. Cu toate acestea, nuvela are darul de a pune pe tavă sufletul românesc. „Apare... fondul arhetipal al sufletului românesc așa cum este: voios, ahtiat de prietenie, doritor să vadă mulțumirea altora (Măi Năiță, dacă mă iubești, ia de aici bucățica asta grasă), incapabil de a se bucura de unul singur, arzând de a împărți cu altul orice noroc (... la noi petrecerea implică pe comeseni și voia bună generală)... Conștientul dispare și - cu toate că se urmărea o psihanaliză - se dezvăluie inconștientul. Dar ce surpriză! De unde psihanaliza ne învață că înapoia conștientului aparent clar, demn și curat clocotește inconștientul sumbru, mocirlos, complexat și abject, iată că în privința sufletului românesc lucrurile stau anapoda.

... Straturile mai adânci ale nuvelei lui Brătescu-Voinești ne dezvăluie străfundurile unui lac de o mare limpezime, ca și balada Mioriței...

... vezi, Anatolie, Călătorului îi șade bine este o bucată de mare însemnătate pentru tipologia românească... rămâne ca o radiografie... a caracterului unui norod... straturile adânci ale sufletului românesc sunt calme și senine, în lacul mioritic - modest ca suprafață, așezat la periferia marilor centre ale civilizației, la răscrucea marilor imperii - se reflectă un cer cu totul curat”. (N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, Dacia, 162-163)

„Olimpiadele școlare. Constanța pe locul 2” (MOCANU 1997)

 Virgil Mocanu, Olimpiadele școlare. Constanța pe locul 2, „Tomis”, Constanța, mai 1997

Peste 2000 de elevi și eleve din gimnaziile și liceele constănțene, după ce au atins performanțe respectabile la faza județeană a concursurilor și olimpiadelor școlare, au participat, râvnind la consacrare deplină, în iureșul competiției naționale a inteligenței juvenile, la diferite discipline de studiu. Prezența unora dintre aceștia în finala pe țară a fost încununată de laurii izbânzii. Merită însă remarcat însă, în primul rând,  că la matematică, liceenii Constanței s-au situat pe locul I în ierarhia județelor țării. Matematicienii în formare ai Constanței, pregătiți de profesori de elită cum sunt Doru Caragea, Gheorghe Andrei, Stan Sava, Nelu Chichirim, Costinel Martici (Colegiul Național „Mircea cel Bătrîn”), Liviu Ionescu (Liceul „Ovidius”), Gheorghe Mânză (Liceul „Anghel Saligny” Cernavodă) au cucerit două locuri I (Nicolae Mihalache, clasa XII și Ramona Anton, clasa XII), cinci locuri II (Ioan Berbec, clasa XII, Octavian Udrea, clasa XI, Marius Petria, clasa X, Florin Cucu, clasa X, și Diana Fulger, clasa IX), precum și un premiu II prin Cristian Mitrana, clasa XII. Și chiar dacă la limba și literatura română s-au înregistrat mai puține premii, lotul constănțean s-a situat pe locul II în clasamentul oficial pe județe. Premii numeroase au obținut și elevii de la Colegiul Național „Constantin Brătescu” la „istoria pedagogiei”, „pedagogie socială”, „psihologia copilului” și „teoria educației”, ca și cei de la Liceul Teoretic „George  Călinescu” la limbi clasice (latina și greaca veche) și limbi moderne (engleză, spaniolă și franceză).

Municipiul pontic a fost centru național la două concursuri pe meserii: mecanic și conducător auto (Grupul Școlar Auto) și telecomunicații (Grupul Școlar de Electrotehnică și Telecomunicații). După centralizarea la Ministerul Învățământului a situațiilor statistice referitoare la faza finală a Olimpiadelor Școlare, județul Constanța ocupă al doilea loc pe țară după București. Este o performanță remarcabilă, care obligă în viitor.

„Artă pentru peisaje industriale” (FILIP)

 Andreea Filip, Artă pentru peisaje industriale

Finele săptămânii trecute a reprezentat debutul expoziției de pictură „Peisaj industrial” găzduită de Muzeul de Artă din Tulcea. Evenimentul urmărește să aducă atenția publicului o serie de lucrări ce aparțin celei de a doua jumătăți a secolului XX, lucrări cu valoarea istorică, ce pot constitui un model de abordare plastică. Pe simezele instituției de cultură vor fi expuse lucrări aparținând unor artiști recunoscuți, precum Marcel Chirnoagă, Ștefan Găvenea, Constantin Piliuță, Geta Brătescu și Anton Lazăr. Muzeul, situat în apropierea falezei Dunării, adăpostește colecții de artă, gravură și sculptură contemporană și se mândrește cu o colecție de avangardă interbelică, semnate de Gheorghe Petrașcu, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Nicolae Grigorescu, Frederic Storck, Ion Jalea, Oscar Han. Tablourile lui Victor Brauner reprezintă cea mai importantă colecție de pictură din țară. Micaela Eleutheriade (1900-1982) este pictorița care a ilustrat printr-un spectacol de culoare și bun gust „Insula la Tulcea” și „Piața din Tulcea”.

„Literatura universală în revistele dobrogene” („TOMIS”)

Revelator - pentru modul în care s-a desfășurat viața științifică și artistică a Dobrogei pînă la eliberare - este numărul mare de publicații care au apărut în acestă parte a țării, la Constanța, ca și la Tulcea și Hîrșova. Revistele dobrogene, mai ales cele cu profil specializat, au un pronunțat caracter local, oferă o abundență de informații istorice, geografice, culturale. Studiindu-le am fost surprinși de stăruința cu care s- a pus la dispoziția publicului - prin traduceri, conferințe, comunicări - marea literatură universală.

Oprindu-ne în articolul de față la acest fapt, relevantă este constatarea că traducerile sînt risipite cu dărnicie atît în revistele literare (Ovidiu), cît și în publicațiile literar-științifice (Cultura, Analele Dobrogei) sau chiar ale unor cotidiane (Farul Constanța și Dobrogea Jună). Care este sfera de cuprindere a acestor traduceri?

Pe linia unor tradiții culturale, este amplu reprezentată literatura latină. Se traduce din Ovidiu - reluîndu-se elegiile III 3, III 9 și IV 10) - de către diverși autori, de unde și calitatea diferită. I-am menționa pe D. Stoicescu - colaborator la Analele Dobrogei și Dobrogea literară - și pe St. Bezdechi. Din Horațiu sînt selectate poeme celebre: oda Taliarhului, către Leuconoe, către Dellius. De reținut sînt limbajul cu iz autohton al unor tălmăcitori (Ioan Micu), evocînd sonorități din Șt. O. Iosif. Același Micu, clasicist de formație, sub un titlu bogat în sugestii, „Motive și traduceri din poeți antici”, încearcă o scurtă antologie: Publius Terentius Afer, Vergiliu, Horațiu, Ovidiu, Seneca. (...)

Putem trage concluzii interesante dacă ne referim la autorii la care se apelează acum - parnasieni, simboliști - reprezentanții unor curente intrate pe panta declinului în Franța, curente ce își vor găsi expresia originală  la noi abia în preajma și după primul război mondial.

Din clasicii francezi întîlnim pe La Fontaine cu Țăranul de la Dunăre, tradus probabil din considerente patriotice, din romantism este ales V. Hugo ( Rugă, Un clasic, Dumnezeu, Napoleon II) - ale cărui poezii au fost tălmăcite de M. Rennert, Gr. Sălceanu - și Alfred de Vigny (Zăpada). Interesant să constatăm preferința categorică pentru Baudelaire. Ca titluri cităm poeme precum Pipa, Bufnițele, Omul și marea. Putem citi mult din Sully Prudhomme: Roua, Ochii, Iubire, Vasul zdrobit, Lebăda, În cumpăna.

Salsovia (pseudonimul lui C. Brătescu), convins prețuitor al pseudonimului Jose Maria de Heredia, dă excelente traduceri din el: Scoica (asemenea unei poezii blagiene), Moartea vulturului, Baia nimfelor, Fuga centaurilor și Pădurea de mărgean - o fascinantă imagine a lumilor colorate din adîncurile apelor. (...)

Dar cel care a izbutit să-i dea lui Heine în românește strălucirea originalului este Ion Bentoiu, profesor la liceul din Constanța, admirator al poetului german. Un cercetător avizat ca Touroutiu avea să spună despre Bentoiu că „... fără să avem conștiința unei exagerări, îl așezăm pe Bentoiu alături de cel mai iscusit traducător al lui Heine, Șt. O. Iosif („Heinrich Heine și heinismul în literatura română”, p. 111). Foarte solicitat a fost și Joseph von Eichendorff, sub semnătura constantă a lui M. Pricopie, ale cărui transpuneri se remarcă prin fluența versurilor și proprietatea expresiei. Procopie a tradus și Cîntecul clopotului de Schiller. Din acest reprezentant al liricii germane se mai publică Speranța (prelucrată în tinerețe și de Eminescu), Norocul, ca și unele strofe mai puțin semnificative. Șipentru că numele lui Schiller îl asociem cu cel al prietenului său de la Weimar, trebuie să amintim cu regret că Goethe este prezent cu o singură traducere, Harpistul, aparținînd  tot lui Procopie. (...)