„La răscruce de milenii” (ROMAN 1990)

Carol Roman, La răscruce de milenii. Nostradamus n-a avut dreptate, Albatros, București, 1990, 333 p.

7 Ante portas...

15 I. Oamenii anului 1000
16 Cronică medievală
24 Epocă de asediu
40 Așa grăit-a Menumorut 
51 Alchimie și nu doar atât
68 Între Beowulf și Sutra de diamant
85 Călători și pirați

99 II. La „Judecata de apoi” a mileniului nostru
100 Aristotel și miracolul științei
106 Dintre sute... de invenții
118 Și ei au dreptul la celebritate
124 Printre extratereștri
130 Errare humanum est
142 Civilizația industrială și „revoluția sentimentelor”
152 O viziune global planetară
157 Marea invazie. Asaltul orașelor gigant
163 O gură uriașă cere pâine
168 Miliardele trișate
181 Angoasele lumii tinere
204 Cazul Nostradamus
207 „Arta influențelor”
210 O aparentă digresiune
214 Oracolele spre sfârșit de secol 

221 Mesaje false

230 Eșecul „aptitudinilor misterioase”

237 Psihoza sfârșitului lumii

248 Calendarul? O convenție

253 Din arhiva zeului Marte

263 Genocidul de fiecare zi

277 Jocul de-a moartea și de-a viața

287 III. Lumea de mâine
288 Ziua cea mai lungă
294 Colonizarea viitorului
301 Sâmbătă, 1 ianuarie, anul 2000
308 La orizont
314 „Tineretul viitorului” sau „viitorul tineretului” 

329 Marea opțiune

333 Bibliografie selectivă  

Două izvoare istorice despre așezarea hunilor în Panonia în secolul V

 „(...)

Attila distrugea și răspândea teroarea peste tot pe unde ajungea, nu numai din vre-o plăcere sadică, dar și din calcul politic.. Aceasta era calea cea mai sigură ca să primească tributuri de la toți vecinii, să aibă robi destui și să-și mărească imensa lui avere obținută prin jafuri, cu foarte bogate cadouri oferite de cei înspăimântați. În ceea ce privește pe românii din Dacia, de sigur că și ei au plătit foarte scump vecinătatea  imediată a hunilor, a căror putere imperială trecea peste teritoriul lor. În poemul Nibelungilor, în cântecul al 22 lea - după cum arată A. D. Xenopol - la curtea lui Atiila se găsea ducele vlachilor, care se numea Ramunc, venit cu șapte sute de oameni. Este foarte probabil că pe acest duce îl chema altfel; dar el va fi spus acolo că este român, iar mai târziu istoricii germani cari au scris despre curtea lui Attila i-au germanizat numindu-l Ramunc. Această confuzie a fost posibilă pentru că poporul peste care domnea elnu era cunoscut sub numele de român, ci de valah. De aici s-ar mai putea deduce că populația românească din Dacia avea deja un început de organizare atunci când au sosit hunii în Panonia, dacă exista un duce român; numai nu putem ști din care parte a Daciei era. Și apoi probabil că nu era singurul; un teritoriu atât de întins ca cel al Daciei trebuie să fi fost împărțit între mai multe formațiuni statale în raport de delimitările naturale oferite de teren.

Încă o dovadă despre o astfel de organizare o găsim în cronica lui Anonymus, notarul regelui Bela al 3 lea al Ungariei. Acesta scrie că Arpad, regele ungurilor, a cerut lui Menumorut, ducele ținutului românesc de la nord de Mureș să-i predea lui țara pentru că Attila stăpânise odată acest teritoriu, iar el, fiind strănepotul regelui hun, are drept asupra lui. Menumorut a răspuns că nu-l poate preda, pentru că Attila îl preluase cu puterea de la ducele care stăpânea țara atunci și care era strămoșul lui.

Prin urmare, avem din două isvoare cu totul diferite, informații despre existența unor organizații statale românești la venirea hunilor în Panonia.

(...)”