Frumusețea în literatură, pictură și arhitectură (MAUGHAM 1930)

În 1930 scriitorul englez William Somerset Maugham (1874-1965) a publicat romanul Cakes and Ale, scris la persoana întâi. Personajul principal, tot un scriitor, comentează în capitolul XI scrierile colegului său mai vârstnic Edward Driffield, abordând și tema frumuseții.

<Acum treizeci de ani, Dumnezeu era foarte en vogue în cercurile literare; era de bon ton să fii credincios și ziariștii îl foloseau pentru a-și împodobio exprimare sau pentru a-și echilibra o frază; dar apoi Dumnezeu a ieșit din modă (lucru ciudat, o data cu cricketul și cu berea) și i-a luat locul Zeul Pan*. În cel puțin o sută de romane, copita despicată a acestui a lăsat și-a lăsat urma în brazdă; poeții îi vedeau umbra furișîndu-se pe izlazurile și prin parcurile Londrei  în lumina amurgului, iar literatele din comitatul** Surrey, nimfe ale epocii industriale, îți jertfeau virginitatea îmbrățișîrii sale sălbatice, ca într-un adevărat mister. Din punct de vedere spiritual, ele se simțeau total schimbate. Dar apoi s-a demodat și Pan și i-a luat locul Frumusețea. Oamenii o găsesc într-o locuțiune sau o expresie, sau într-un calcan, într-un cîine, într-o zi, într-un tablou, într-o acțiune, într-o rochie. Cohorte întregi de femei tinere, fiecare din ele autoare a unui roman atât de promițător și de abil scris, ciripesc despre ea pe toate tonurile -  de la cel aluziv pînă la cel insidios, de la pasionat pînă la fermecător; iar tinerii, mai ales cei descinși de curînd de la Oxford***, dar purtînd ca trenă norii de glorie ai acestei universități, care ne explică în revistele săptămînale ce ar trebui să gîndim noi despre artă, viață și univers, azvîrl cuvîntul cu o neglijență rafinată pe tot cuprinsul paginilor lor dense, nearisite. Dar e ros și tocit, jalnic de tocit. Dumnezeule, la cîte cazne l-au mai supus!  Idealul are multe nume și frumsețea este doar unul dintre ele. Mă tot întreb dacă această zarvă reprezintă altceva decît strigătul de disperare al celor care nu se pot adapta lumii noastre eroice a mașinilor și mă întreb dacă pasiunea lor pentru frumusețe (micuța Nell (1) a acestei epoci sfielnice) e altceva decît sentimentalism pur și simplu. Se prea poate ca o altă generație, acomodîndu-se mai bine stress-ului vieții, își va căuta inspirație nu în fuga de realitate, ci în acceptarea entuziastă și zeloasă a ei.

Nu știu dacă și alții sînt la fel ca mine, însă eu unul îmi dau seama că nu sînt în stare să contemplu prea multă vreme frumsuețea. După mine, nici un poet n-a făcut o afirmație mai falsă decît aceea a lui Keats*** în primul vers al poemului Endymion (2). De îndată ce ”lucrul frumos” mi-a oferit vraja senzației sale, mintea mea pleacă la plimbare; mă uit destul de neîncrezător la oamenii care-mi spun că pot privi ceasuri întregi cu deliciu un peisaj sau o picture. Frumusețea e extatică – e un lucru la fel de firesc ca și foamea. De fapt, nu e nimic de spus în privința ei. Seamănă cu mireasma unui trandafir: o miroși și atît; iată de ce critica de artă – afară doar de cazul cînd nu se preocupă de frumusețe și deci de artă – este plictisitoare.

Tot ce-ți poate spune critical despre compoziția lui Tițian****, Așezarea în mormînt – dintre toate picturile din lume poate cea care oferă frumusețea cea mai pură – este doar să te duci și s-o vezi. Orice altceva îți mai spune e istorie, biografie ș.a.m.d. Dar oamenii adaugă frumuseții și alte calități – sublimul, interesul omenesc, tandrețea dragostea – întrucât ei nu se mulțumesc multă vreme numai cu frumusețea. Frumusețea este perfecta și (ce să facem, asta e firea omului!) perfecțiunea nu ne reține decît scurt timp atenția. Matematicianul care după ce a văzut spectacolul cu Fedra lui Racine***** a întrebat: Qu’est-ce que ça prouve? (1) nu este chiar atât de cretin cum se crede de obicei. Nimeni n-a fost în stare să explice de ce templul doric de la Paestum****** e mai frumos ca o halbă de bere rece, decît aducând argumente care nu au nimic de a face cu frumusețea. Frumusețea este o fundătură. Este un pisc de munte care, o data ce l-ai atins, nu te mai duce nicăieri. Tocmai de aceea pînă la urmă vom găsi mai multe lucruri care să ne subjuge la El Greco******* decît la Tițian, precum și în scrierile nedesăvârșite ale lui Shakespeare decît în perfecțiunea întru totul rotunjită a lui Racine. S-a scris prea mult despre frumusețe, Frumusețea este ceea ce satisface instinctual estetic. Dar cine dorește să fie satisfăcut? Numai tipul mediocre socoate că dacă s-a îndestulat e ca și cum ar fi fost la un banchet. Hai să privim lucrurile curajos, drept în față: frumosul e nițel plictisitor.

NOTE W.S.M.

(1) Eroina cu o viață și o moarte înduioșătoare din romanul lui Charles Dickens Vechiul magazine de antichități (1864)

(2) ”Ce e frumos ți-aduce veșnic bucurie”

(1) Și ce dovedește asta?>

NOTE M.T.

*Pan – zeu din mitologia greacă antică, jumătate om și jumătate țap, care trăia în pădure și era protectorul păstorilor, fiind considerat inventatorul naiului

**comitat – unitate administrativ-teritorială engleză condusă de un lord locotenent al Coroanei, care a fost instituită în secolul XII și a fost supusă unui proces de reforme începând din 1972

***Universitatea Oxford – instituția de învățământ a început să se dezvolte în secolul XII, după transferul unor profesori de la Universitatea din Paris la forma de învățământ locală deja existentă

****John Keats (1795 Londra - 1821Roma) – unul din cei importanți reprezentanți ai curentului literar romantic în Anglia: Endymion (1817)

****Tiziano Vecellio (1488/1490 – 1576 Veneția) – pictor renascentist italian,  reprezentant al școlii venețiene

*****Jean Racine (1639 – 1699 Paris) – actor, dramaturg și academician francez, înnobilat de regele Ludovic XIV: Fedra (1677)

******Paestum / Poseidonia – fostă colonie greacă antică pe teritoriul actualului oraș Capaccio de pe țărmul sudic  al Italiei, ale cărei ruine sunt incluse în patrimoniul mondial UNESCO: temple în stil doric dedicate lui Poseidon/Neptun, Hera și Ceres

*******El Greco / Grecul (1541 Creta – 1614 Spania) – Domenikos Teotokopoulos: pictor manierist cunoscut pentru tablourile cu subiecte religioase și portrete, care s-a format în Italia după 1568 și s-a remarcat în Spania după 1577

SURSA

W. Somerset Maugham, Plăcerile vieții, traducere de Andrei Bantaș, editura Univers, București, 1990, pp. 108-110

RETRAGEREA ARMATEI ROMANE DIN PROVINCIA DACIA

Dacia romană - ro.wikipedia.org

Retragerea romană din Dacia a fost o temă controversată în istoriografie, punându-se în discuţie dacă o dată cu retragerea armatei şi administraţiei a avut loc şi o evacuare a populaţiei civile.

Aurelianus (214-275) - liviudanila.blogspot.com

Istoriografia noastră tradiţională plasa evenimentul retragerii armatei şi administraţiei în anul 271, în timpul domniei împăratului Lucius Domitius Aurelianus (270-275) (P.P. Panaitescu, Istoria românilor, Manual pentru clasa VIII secundară, 1942, p.35).

E. Cizek - http://scorilos.wordpress.com

În anii '80, o interesantă analiză a izvoarelor literare latine privind momentul retragerii a fost făcută de prof. dr. E. Cizek (1932-2008), de la Facultatea de limbi şi literaturi străine a Universităţii Bucureşti, în contextul mai larg al sintezei daco-romane(*).

Orosius 1582 - www.biblio.com

Au existat şase autori antici care au abordat tema retragerii: istoricul hispanic creştin Paulus Orosius (375-418), autor al Historiarum adversum paganos libri VII ; politicianul şi istoricul roman Aurelius Victor (320-390), autor al Historiei Romana (360); Eutropius (sec.IV) autor al unui Breviarium ab Urbe condita; politicianul şi istoricul roman Festus (sec.IV) autor al unui Rezumat al realizărilor poporului roman; istoricul got romanizat Iordanes (sec.VI) autor al lucrării Romana (551); Flavius Vopiscus autorul biografiei lui Aurelianus din lucrarea colectivă Historia Augusta (sec. IV).

Gallienus (218-268) - www.istoria.ge

Eutropius - helios.fltr.ucl.ac.be

Unitate romană - www.lovendal.net

Dintre cei şase, cinci plasează retragerea în vremea împăratului Publius liciniu Egantius Gallienus (253-268), epocă marcată de numeroase atacuri ale popoarelor migratoare şi revolte militare provinciale: Aurelius Victor, Orosius, Eutropius, Festus şi Iordanes. Doi dintre cei cinci, Aurelius Victor şi Orosius, vorbesc despre o retragere exclusiv în timpul lui Gallienus. Patru dintre ei susţin o retragere în epoca aureliană, despre care furnizează mai multe informaţii decât retragerea din timpul lui Gallienus: Vopiscus, Eutropius, Festus şi Iordanes. Doar autorul Historiei Augusta afirmă că a existat o retragere în timpul lui Aurelianus, fără a menţiona vreuna în timpul predecesorului său. Ca urmare trei autori, şi anume Eutropiu, Festus şi Iordanes, vorbesc de o retragere în două etape: prima în domnia lui Gallienus şi a doua în domnia lui Aurelianus.

Deşi bilanţul este favorabil lui Gallienus, cu 5 surse la 4, Cizek înclină spre varianta Aurelianus motivând că textele literare dau mai multe amănunte despre retragerea aureliană şi că analiza surselor acestor texte e convergentă cu această direcţie. Cele şase izvoare scrise au fost redactate între anii 360-551, deci la aproape un secol de la evenimentul retragerii din Dacia. Dar autorii aceste izvoare s-au bazat pe surse din secolul III, deci contemporane cu evenimentul. Astfel Vopiscus menţionează pe un Achiolus, funcţionar al împăratului Valerian (253-259), care a scris biografii ale împăraţilor, printre care şi cea a lui Aurelianus. Apoi Palfurius Sura a fost biograful lui Gallienus şi sursa pentru Aurelius Victor.În fine, Eutropius s-a inspirat dintr-o serie de biografii imperiale din sec II-IV, publicată pe la 360 şi reconstituită de istoricul german Enman, fiind cunoscută ca Istoria imperială a lui Enman sau EKG.

După ce analizează critic relaţiile dintre toate aceste izvoare, prof. Cizek le prezintă astfel: Acholius a fost o sursă pentru EKG care la rândul său a fost sursă pentru Vopiscus şi Eutropius. Aceştia au fost surse pentru Symachus şi respectiv Festus, care la rândul lor au fost sursele lui Iordanes. De asemenea, Aurelius Victor a fost sursa lui Eutropius şi a lui Orosius. O analiză detaliată poate fi găsită în articolul lui E. C., Les textes relatifs a la evacuation de la Dacie et leurs sources (’’Latomus’’, 1986, p.147-159).

H. Daicoiviciu - www.comune.ro

Claudius II - www.roman-empire.net

Monedă Claudius II - ro.wikipedia.org

În ceea ce priveşte evenimentul propriu-zis, Cizek subscrie la teza arheologului Hadrian Daicoviciu (1932-1984) (Gallieno e la Dacia, Roma, 1979) şi anume că Dacia a fost părăsită în două etape. Mai întâi în timpul lui Gallienus fie prin ocuparea ei de către goţi, fie mai probabil printr-o secesiune a forţelor armate romane din provincie. Acest separaţie ar fi avut loc după 259, probabil 267-268. Apoi a avut loc o recuperare a provinciei în timpul lui Aurelianus sau mai probabil al lui Claudius II Goticul (268-270), despre care se ştie că i-a zdrobit pe invadatorii goţi la Naissus (Niş, Serbia) în 269. Izvoarele arheologice vin să confirme această recuperare, tezaurul de la Viişoara (Dolj) conţinând peste 176 de monede emise în timpul lui Claudius II, mai multe decât cele emise în timpul lui Gallienus. De asemenea, tezaurul conţine şi mai multe monede emise în domnia lui Aurelianus, dar care nu au fost bătute la Roma. Deoarece atelierul monetar din Roma este redeschis în 274, concluzia care se poate trage este că o a nouă părăsire a Daciei a avut loc în 273, an în care Aurelianus terminase procesul de reunificare a imperiului şi putea face demersuri de restructurare a apărării întinsului său teritoriu.

C. Petolescu - www.unibuc.ro

Regalianus - www.roman-emperors.org

O opinie contrară lui Daicoviciu şi Cizek, adică evacuarea Daciei în timpul lui Gallienus, poate fi găsită în studiul lui C. Petolescu, Părăsirea Daciei în lumina izvoarelor literare, (’’Traco-Dacica’’, 5, 1984, pp.188-192). Este posibil ca această separare să fi fost legată de revolta din 260 a lui Regalianus, care s-a bazat pe armata din Dacia.

Sursele nu vorbesc de o evacuare totală a populaţiei civile, relevantă fiind mărturia lui Iordanes, care fiind originar din Dobrogea era un martor ocular al continuităţii daco-romanilor în fosta provincie. Cizek observă, din punct de vedere arheologic, că migratorii nu s-au infiltrat în Dacia romană decât la mijlocul sec. IV, ceea ce lasă să se întrevadă că fosta provincie a fost până atunci un teritoriu tampon între imperiu şi

Barbar - www.descopera.ro

’’barbaricum’’ (lumea barbară). Iar faptul că unii autori antici nu pomenesc despre o părăsire a Daciei nici sub Gallienus, nici sub Aurelianus, la care se adaugă faptul că Aurelianus a înfiinţat două provincii Dacia la sud de Dunăre, trimit la ideea că romanii nu vedeau părăsirea Daciei ca fiind definitivă.

(*) Eugen Cizek, Sinteza daco-romană, în E. Cizek (coord.), Romano-Dacica I. Izvoare antice ale istoriei României, ed. II, Universitatea Bucureşti, 1992, pp. 11-58.

„Schimb cultural” (DUNĂREANU 1999)

 Ovidiu Dunăreanu, Schimb cultural, „Tomis”, Constanța, iunie 1999

Între marile orașe-porturi din lume cu care Municipiul Constanța se înfrățește, se numără și orașul Turku, din Finlanda. În cadrul schimburilor culturale periodice cu această frumoasă metropolă a nordului Europei, Constanța l-a avut ca oaspete, în ultima decadă a lunii mai, pe domnul Sandor Toth, reprezentantul Comitetului de Cultură al orașului finlandez. În programul vizitei sale s-a aflat și o întâlnire cu directorii instituțiilor de cultură și artă din municipiul nostru. Dialogul, organizat de Biroul de relații , internaționale și protocol al Primăriei, reprezentat de d-na Liliana Panaitescu, la Muzeul de Artă Populară, s-a bucurat de o largă audiență și un real interes. Au fost prezenți: Ana Maria Munteanu și Francisc Strănad de la Teatrul de Balet „Oleg Danovski”, Maria Magiru - Muzeul de Artă Populară, Alice Dinulescu - Fondul plastic al UAP, Simona Rusu - Muzeul de Artă, Ovidiu Dunăreanu - revista „Tomis”, Costin Antonescu - Centrul Județean al Creației Populare. După schimbul de opinii și idei și după vizitarea sălilor de expoziție ale muzeului, oaspetelui și invitaților le-a fost oferit un scurt spectacol de jocuri și muzică populară susținut de soliști, orchestra și dansatorii ansamblului „Plaiurile Dobrogei”. La această reuniune, d-l Sandor Toth a fost însoțit de d-l consilier municipal Octavian Axente, șeful Comisiei pentru a Consiliului municipal și de plasticianul Bella Czitron, un bun cunoscător al limbii române și prieten al Constanței, care a îndeplinit și misiunea de translator.

„Nicolae Milescu Spătarul” (PANAITESCU 1925)

Petre P. Panaitescu, Nicolae Milescu Spătarul, trad. S. P. Panaitescu (orig. fr. 1925), st. introd. și note Ș. Gorovei, Junimea, Iași, 1987, 109 p.

Cuprins

V Ștefan Gorovei - Studiu introductiv

XL Notă asupra ediției

1 Nicolae Milescu Spătarul
5 I. Nicolae Milescu boier român

5 Originea și familia

6 Educația

8 Cariera politică în Principate

10 Opera din prima perioadă a carierei sale

12 Traducerea Bibliei

14 II. Călătoria în Occident

14 Nicolae Milescu în Germania șiSudeia

15 Nicolae Milescu la Paris

16 Trădarea spătarului

17 Misiunea în Polonia

19 Enchiridon

22 III. Nicolae Milescu în Rusia înaintea călătoriei sale în China

22 Domnitorul Gheorghe Ștefan și Rusia

23 Sosirea lui Nicolae Milescu la Moscova

24 Serviciile și relațiile sale personale

27 Operele din această perioadă

33 IV. Călătoria în China ( 1675-1678)

33 Importanța acestei călătorii

34 Scopul misiunii sale

35 De la Moscova la Tobolsk

37 Traversarea Siberiei

42 De la frontiera Chinei la Pekin

45 Șederea la Pekin

52 Întoarcerea

53 Epilogul misiunii în China. Procesul Matveev

54 Lucrările lui Milescu asupra misiunii sale în China
58 V. A doua parte a șederii lui Nicolae Milescu în Rusia (1678-1708)

58 Curentele politice și civilizatorii în Rusia la sfîrșitul veacului XVII

65 Nicolae Milescu și Dositei al Ierusalimului

68 Nicolae Milescu și românii

76 Conflictul dintre Milescu și partidul grec

78 Relațiile lui Nicolae Milescu cu reprezentanții Occidentului în Rusia. Laurent Rinhuber

79 J. G. Sparwenfeldt

80 Foy de la Neuville

81 Witsen și Leibniz

82 Philippe Avril

84 Lucrările ultimei perioade a vieții sale

85 Lucrări în grecește - Lucrări în rusește

87 Polemica împotriva „latinilor”

89 Moartea lui Milescu. Soarta familiei sale

91 Note

98 Bibliografia operelor lui Nicolae Milescu

102 Note la „Bibliografie”

104 Principalele lucrări privitoare la Nicolae Milescu

107 Addenda

Notă asupra ediției

Monografia din 1925 a lui P. P. Panaitescu (1900-1967) despre spătarul Nicolae „Milescu” a fost tradusă acum 15 ani de soția autorului, Silvia Panaitescu (1897-1986) în vederea unei ediții cuprinzătoare, din care un volum era rezervat unui triptic de umaniști români - Petru Movilă, Nicolae Milescu și Dimitrie Cantemir, dar care nu s-a mai realizat. Propunerea a de a la lumină versiunea românească a fost acceptată de Junimea în anul în care s-a aniversat nașterea spătarului. Ieșind de sub tipar în 1987, ea poate fi considerată și un omagiu adus autorului - ieșean prin naștere - la împlinirea a două decenii de la trecerea în lumea umbrelor. (...)

„Întâlniri cu cititorii” (DUNĂREANU 1984)

O. Dunăreanu,  Întâlniri cu cititorii, „Tomis”, Constanța, iunie 1984

*

Marți, 29 mai, la Librăria „Mihai Eminescu” din Constanța s-a lansat, în prezența autoarei, volumul de versuri pentru copii Cărticica de la mare de Sanda Ghinea. Cartea a fost prezentată de criticul literar al revistei „Tomis”, Gabriel Rusu. Din partea editurii „Ion Creangă” au fost prezenți Jenica Panaitescu (director adjunct) și Passionaria Stoicescu (redactor).

A doua zi, poeta Sanda Ghinea și redactorii editurii „Ion Creangă” au participat la o șezătoare cu micii cititori, organizată de secția pentru copii și tineret a Bibliotecii județene.

*

Vineri, 1 iunie, în sala Bibliotecii Casei de cultură a sindicatelor din Constanța a avut loc întâlnirea cu publicistul Constantin Cioroiu, prilejuită de apariția noii sale cărți Călători la Pontul Euxin.  Despre preocupările publicistice ale autorului și despre semnificațiile istorice, culturale, literare și bibliografice ale recentei lucrări au vorbit: O. Dunăreanu, dr. Gheorghe Dumitrașcu, dr. Constanța Călinescu și Constantin Zamfir, directorul Bibliotecii județene.