<
(...)
Nu știa prea bine ce căuta în America. Cu timpul, după ce s-a însurat și și-a petrecut câțiva ani dincolo de ocean, și-a dat seama că răspunsese chemării sîngelui, poruncilor ancestrale. Fugise din Anglia nu numai pentru că nu mai putea suferi Europa, dar pentru că spera să găsească în America o națiune și o țară mai puțin obosite. Își dădea vag seama că simțea nevoia să se întoarcă la izvorul unui lucru pe care-l cunoscuse foarte bine cîndva, în copilărie. Aceasta se lega de amintirea bunicii lui, acea ființă scundă și energică, pe care o vedea nu în postura contesei de Nolham, ci a faimoasei Mrs. ”Zece la sută” MacPherson; așa că se înapoaise în cele din urmă la Grand River, singurul oraș din Statele Unite cunoscut de el cu adevărat.
(...)
Dintre toți nepoții ei, îl prefera pe Ransome, findcă era cel mai nevîrstnic și fiindcă părinții lui îi îngăduiau să-și petreacă vara, an după an, în casa cu turnuri din Grand River. Vacanțele acestea erau pentru el prilej de mari încîntări, dar și de suferințe, pentru că se bucura de o libertate necunoscută în Anglia, dar în același timp era victima ironiilor celolalți băieți, neplăcut impresionați de hainele lui veșnic curate și de elegantul său accent dobîndit la Eton*. Mult mai tîrziu, înțelesese cît de neobișnuită fusese copilăria aceasta, petrecută între un colegiu britanic și un oraș în plină dezvoltare din Middle West**. În cursul unor amare și clinice autoexaminări ajungea la concluzia că în această ciudată experiență își aflau rădăcinile suferințele lăuntrice, defetismul și neurastenia de mai tîrziu. Șocurile inerente acestor schimbări dintr-un mediu în altul și nevoia de a se adapta unor condiții diametral opuse erau greu de suportat.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin Ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 113-115.
NOTE M. T.
* Eton = Colegiu înființat în 1440, la vest de Londra, de regele Henric VI pentru educația a 70 de băieți săraci. (http://www.etoncollege.com/briefhistory.aspx?nid=734b5fab-5590-4102-b1af-1eb09e3beb65)
** Middle West = Una din cele 4 regiuni geografice definite de Oficiul de Recensământ al SUA, cuprinzând 12 state din regiunea central-nordică: Illinois, Indiana, Iowa, Kansas, Michigan, Minnesota, Missouri, Nebraska, North Dakota, Ohio, South Dakota și Wisconsin. (https://en.wikipedia.org/wiki/Midwestern_United_States#/media/File:Midwest6.jpg)
Pacea este cel mai groaznic război; în timpul ei, trebuie să ai răbdarea de a aştepta să-ţi moară duşmanul. VICTOR MARTIN - ''Carte de citit la volan''
Faceți căutări pe acest blog
Se afișează postările cu eticheta accent. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta accent. Afișați toate postările
duminică, 19 iunie 2016
Copilăria unui anglo-american între Anglia și SUA înainte de Primul Război Mondial (BROMFIELD 1933-7)
Labels:
accent,
America,
ancestral,
Anglia,
britanic,
colegiu,
contesă,
defetism,
Eton,
Europa,
Grand River,
middle West,
națiune,
neurastenie,
Nolham,
ocean,
oraș,
Statele Unite,
țară,
vacanță
marți, 15 septembrie 2015
Englezi versus americani în perioada interbelică (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
- Unchiule Lawrence, i se adresă Dinny cînd ajunseră la friptura în sînge, ce părere ai despre americani?
- Dinny, nici un om cu simț patriotic n-o să-ți spună adevărul, tot adevărul și numai adevărul în legătură cu acest subiect. În orice caz, americanii, ca și englezii, pot fi împărțiți în două categorii: americani și americani. Cu alte cuvinte, unii sînt drăguți și alții sînt dezgustători.
- De ce nu reușim noi să ne înțelegem mai bine cu ei?
- La întrebarea asta se poate răspunde ușor. Englezii dezgustători nu se înțeleg cu ei pentru cu au mulți bani decît noi. Englezii drăguți nu se înțeleg cu ei așa cum ar trebui, pentru că americanii sînt susceptibili, iar accentul glasului american nu e plăcut pentru urechea englezească. Sau s-o luăm invers. Americanii dezgustători nu se înțeleg cu englezi pentru că accentul glasului englezesc nu e plăcut pentru urechile lor. Americanii drăguți nu se îneleg cu noi așa cum ar trebui pentru că sîntem nereceptivi și disprețuitori.
- Nu găsești că se încăpățînează prea tare să procedeze numai cum îi taie pe ei capul?
- La fel facem și noi. Nu-i asta. E vorba de maniera în care o fac, draga mea, aste ne deosebește, maniera și limbajul.
- Cum așa?
- Faptul că vorbim ceea ce se consideră a fi aceeași limbă este fără îndoială o cursă. Trebuie să sperăm într-o astfel de dezvoltare a dialectului american, încît să se impună pentru ambele părți necesitatea de a-și învăța reciproc limba.
- Dar se vorbește mereu e legătura pe care o constituie o limbă comună.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 46-47.
(...)
- Unchiule Lawrence, i se adresă Dinny cînd ajunseră la friptura în sînge, ce părere ai despre americani?
- Dinny, nici un om cu simț patriotic n-o să-ți spună adevărul, tot adevărul și numai adevărul în legătură cu acest subiect. În orice caz, americanii, ca și englezii, pot fi împărțiți în două categorii: americani și americani. Cu alte cuvinte, unii sînt drăguți și alții sînt dezgustători.
- De ce nu reușim noi să ne înțelegem mai bine cu ei?
- La întrebarea asta se poate răspunde ușor. Englezii dezgustători nu se înțeleg cu ei pentru cu au mulți bani decît noi. Englezii drăguți nu se înțeleg cu ei așa cum ar trebui, pentru că americanii sînt susceptibili, iar accentul glasului american nu e plăcut pentru urechea englezească. Sau s-o luăm invers. Americanii dezgustători nu se înțeleg cu englezi pentru că accentul glasului englezesc nu e plăcut pentru urechile lor. Americanii drăguți nu se îneleg cu noi așa cum ar trebui pentru că sîntem nereceptivi și disprețuitori.
- Nu găsești că se încăpățînează prea tare să procedeze numai cum îi taie pe ei capul?
- La fel facem și noi. Nu-i asta. E vorba de maniera în care o fac, draga mea, aste ne deosebește, maniera și limbajul.
- Cum așa?
- Faptul că vorbim ceea ce se consideră a fi aceeași limbă este fără îndoială o cursă. Trebuie să sperăm într-o astfel de dezvoltare a dialectului american, încît să se impună pentru ambele părți necesitatea de a-și învăța reciproc limba.
- Dar se vorbește mereu e legătura pe care o constituie o limbă comună.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 46-47.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)