Copilăria unui anglo-american între Anglia și SUA înainte de Primul Război Mondial (BROMFIELD 1933-7)

<
(...)
Nu știa prea bine ce căuta în America. Cu timpul, după ce s-a însurat și și-a petrecut câțiva ani dincolo de ocean, și-a dat seama că răspunsese chemării sîngelui, poruncilor ancestrale. Fugise din Anglia nu numai pentru că nu mai putea suferi Europa, dar pentru că spera să găsească în America o națiune și o țară mai puțin obosite. Își dădea vag seama că simțea nevoia să se întoarcă la izvorul unui lucru pe care-l cunoscuse foarte bine cîndva, în copilărie. Aceasta se lega de amintirea bunicii lui, acea ființă scundă și energică, pe care o vedea nu în postura contesei de Nolham, ci a faimoasei Mrs. ”Zece la sută” MacPherson; așa că se înapoaise în cele din urmă la Grand River, singurul oraș din Statele Unite cunoscut  de el cu adevărat.
(...)
Dintre toți nepoții ei, îl prefera pe Ransome, findcă era cel mai nevîrstnic și fiindcă părinții lui îi îngăduiau să-și petreacă vara, an după an, în casa cu turnuri din Grand River. Vacanțele acestea erau pentru el prilej de mari încîntări, dar și de suferințe, pentru că se bucura de o libertate necunoscută în Anglia, dar în același timp era victima ironiilor celolalți băieți, neplăcut impresionați de hainele lui veșnic curate și de elegantul său accent dobîndit la Eton*. Mult mai tîrziu, înțelesese cît de neobișnuită fusese copilăria aceasta, petrecută între un colegiu britanic și un oraș în plină dezvoltare din Middle West**. În cursul unor amare și clinice autoexaminări ajungea la concluzia că în această ciudată experiență își aflau rădăcinile suferințele lăuntrice, defetismul și neurastenia de mai tîrziu. Șocurile inerente acestor schimbări dintr-un mediu în altul și nevoia de a se adapta unor condiții diametral opuse erau greu de suportat.
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin Ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 113-115.

NOTE M. T.
* Eton = Colegiu înființat în 1440, la vest de Londra, de regele Henric VI pentru educația a 70 de băieți săraci. (http://www.etoncollege.com/briefhistory.aspx?nid=734b5fab-5590-4102-b1af-1eb09e3beb65)
** Middle West = Una din cele 4 regiuni geografice definite de Oficiul de Recensământ al SUA, cuprinzând 12 state din regiunea central-nordică:  Illinois, Indiana, Iowa, Kansas, Michigan, Minnesota, Missouri, Nebraska, North Dakota, Ohio, South Dakota și Wisconsin. (https://en.wikipedia.org/wiki/Midwestern_United_States#/media/File:Midwest6.jpg)

Colegiile în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1932)

<
(...)
Familia ei! Gîndul îl urmări tot timpul cinei, la care Fleur discută planurile de viitor pentru Kit. Ea opina să-l trimită la colegiul Harrow*, pentru că Michael și tatăl său urmaseră Winchester**. Michael nu avea nimic nici împotriva unui, nici a celuilalt, și chestiunea nu fusese încă decisă.
- Toți din familia mamei tale au urmat la Harrow, pledă Fleur. Winchester mi se pare superior și arid. Și cei care-l frecventează nu se prea bucură de notorietate. Dacă tu n-ai fi urmat la Winchester ai fi fost de mult răsfățatul gazetelor.
- Îi dorești lui Kit notorietate?
- Da, o notorieta decentă, de bună seamă, ca a unchiului Hillary. (...)
- Cred că tu preferi Harrow pentru Kit fiindcă acolo fac pe lorzii.
Fu rîndul lui Fleur să devină țeapănă.
- Ei bine, așa e. Aș fi ales Eton***, numai că-i prea ostentativ și detest uniformele albastru-deschis.
- Mă rog, continuă Michael, sigur că sînt subiectiv în ce privește școala la care am urmat, așa că alegerea îți revine ție. Oricum, nu pot avea nici o obiecție împotriva unei școli care l-a format pe unchiul Adrian.
- (...) Deci chestiunea e lămurită: Kit merge la Harrow.
- Dacă va mai exista un Harrow în momentul cînd va împlini el vîrsta potrivită.
- Nu fi prost. Nici o galaxie nu e mai fixă decît cea a școlilor publice. Amintește-ți cum au înflorit în timpul războiului trecut****.
- În timpul războiului viitor nu vor mai înflori.
- Atunci, nu trebuie să mai fie un viitor război.
- Atîta timp cît dăinuie pukka-sahib*****-ismul, războiul nu poate fi evitat.
- Dragul meu, doar nu crezi că respectarea cuvîntului dat și alte de-alde astea au însemnat altceva decît lustru de suprafață. Am făcut război pur și simplu pentru că ne-am temut de preponderența Germaniei.
Michael își ciufuli părul.
- În orice caz, a fost o bună ilustrare a celor ce-am spus, că există mai multe lucruri în cer și pe pămînt decît visează pukka-sahib-ii; da, și mai mult situații pe care aceștia nu-s-chemați să le rezolve.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1993, pp. 374-376.

NOTE M. T.
* Colegiu internat pentru băieți fondat de regina Elisabeta I în 1573. (http://www.harrowschool.org.uk/)
** Colegiu pentru băieți fondat în 1382 de William de Wykeham, episcop de Winchester și cancelar al Angliei. (http://www.winchestercollege.org/history-of-the-college)
*** Colegiu pentru băieși fondat de regele Henric VI în 1440. (http://www.etoncollege.com/briefhistory.aspx)
**** Primul Război Mondial (1914-1918).
***** Pukka-sahib = 1. Autentic. 2. Superior. (În colonia britanică India) (http://www.thefreedictionary.com/pukka)

Din istoria fotbalului (1954)

Primul joc cu mingea organizat este menționat în China antică, unde a fost redactat chiar și un regulament în 26 de puncte, întitulat Cum se joacă. Mingea era confecționată din seva închegată a unor plante, din bucăți de cârpă sau piele umplute cu păr sau fibre, din bășici de animale, din obiecte rotunde de lemn sau os.
Apoi jocul a trecut la greci, la romani, unde a fost răspândit de armata generalului Iulius Cezar (100-44 î. H.), la saxoni (germani).

În cronica sa din 1157,  englezul Williams Fritzsteplen amintește că în timpul carnavalului din Londra, tinerii jucau dimineața, la marginea orașului, cunoscutul joc cu balonul.
Din cauza loviturilor periculoase, regele Eduard II a emis la 13 aprilie 1314 un edict de interzicere a jocului cu mingi mari, legislația fiind dezvoltată de urmașii săi.
Henry Stubbes (1632-1676), un propovăduitor al sectei englezești a puritanilor, a cerut regelui măsuri dure împotriva fotbalului, calificat ca „o practică sângeroasă și diabolică”.
În pofida contextului neprielnic, jocul cu mingea a devenit parte a tradiției populare. Echipele formate din 10-15 jucători se așezau la o distanță de 10 m, mingea fiind aruncată la mijlocul terenului, iar cel care  prindea trebuia să o ducă sau să o arunce în poarta adversă.

În epoca modernă, fotbalul a fost reconsiderat datorită elevii prestigioaselor colegii din Eton, Westminster, Harrow etc. Din rivalitatea școlilor Eton și Rugby au rezultat două sporturi cu mingea moderne diferite: fotbal și rugby.

Primul regulament de fotbal a fost elaborat în 1862 de rectorul celebrei Universități Cambridge, Thrind Uppingham, care a inclus prevederi referitoare la marcarea golului, lovirea balonului, afară din joc (off-side) etc. În 1866 linia porții a fost unită și s-a impus regula afară din joc cu 3 jucători. Peste 2 ani portarul a primit permisiunea să folosească mâinile, iar în 1874 a fost introdusă lovitura liberă. În anul următor, sfoara care reprezenta bara transversală a fost coborâtă de la 5,50 m la 2,44 m, înălțime păstrată până azi, iar în 1881 arbitrul a primit atribuții importante. În 1890 a fost introdusă lovitura de pedeapsă (penalty), iar peste 15 ani  s-a impus portarului să stea nemișcat la executarea acesteia. Între timp, în 1903 a fost acceptată marcarea golului și din lovitură liberă. În 1925 a fost adoptate regula ofsaidului cu 2 jucători și cea a marcării golului din corner.


SURSA
***, Fotbal. Adnotări pe marginea regulamentului de joc, Editura cultură fizică și sport, București, 1954, 3-5.