Pacea este cel mai groaznic război; în timpul ei, trebuie să ai răbdarea de a aştepta să-ţi moară duşmanul. VICTOR MARTIN - ''Carte de citit la volan''
Faceți căutări pe acest blog
luni, 2 noiembrie 2015
Colegiile în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1932)
(...)
Familia ei! Gîndul îl urmări tot timpul cinei, la care Fleur discută planurile de viitor pentru Kit. Ea opina să-l trimită la colegiul Harrow*, pentru că Michael și tatăl său urmaseră Winchester**. Michael nu avea nimic nici împotriva unui, nici a celuilalt, și chestiunea nu fusese încă decisă.
- Toți din familia mamei tale au urmat la Harrow, pledă Fleur. Winchester mi se pare superior și arid. Și cei care-l frecventează nu se prea bucură de notorietate. Dacă tu n-ai fi urmat la Winchester ai fi fost de mult răsfățatul gazetelor.
- Îi dorești lui Kit notorietate?
- Da, o notorieta decentă, de bună seamă, ca a unchiului Hillary. (...)
- Cred că tu preferi Harrow pentru Kit fiindcă acolo fac pe lorzii.
Fu rîndul lui Fleur să devină țeapănă.
- Ei bine, așa e. Aș fi ales Eton***, numai că-i prea ostentativ și detest uniformele albastru-deschis.
- Mă rog, continuă Michael, sigur că sînt subiectiv în ce privește școala la care am urmat, așa că alegerea îți revine ție. Oricum, nu pot avea nici o obiecție împotriva unei școli care l-a format pe unchiul Adrian.
- (...) Deci chestiunea e lămurită: Kit merge la Harrow.
- Dacă va mai exista un Harrow în momentul cînd va împlini el vîrsta potrivită.
- Nu fi prost. Nici o galaxie nu e mai fixă decît cea a școlilor publice. Amintește-ți cum au înflorit în timpul războiului trecut****.
- În timpul războiului viitor nu vor mai înflori.
- Atunci, nu trebuie să mai fie un viitor război.
- Atîta timp cît dăinuie pukka-sahib*****-ismul, războiul nu poate fi evitat.
- Dragul meu, doar nu crezi că respectarea cuvîntului dat și alte de-alde astea au însemnat altceva decît lustru de suprafață. Am făcut război pur și simplu pentru că ne-am temut de preponderența Germaniei.
Michael își ciufuli părul.
- În orice caz, a fost o bună ilustrare a celor ce-am spus, că există mai multe lucruri în cer și pe pămînt decît visează pukka-sahib-ii; da, și mai mult situații pe care aceștia nu-s-chemați să le rezolve.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1993, pp. 374-376.
NOTE M. T.
* Colegiu internat pentru băieți fondat de regina Elisabeta I în 1573. (http://www.harrowschool.org.uk/)
** Colegiu pentru băieți fondat în 1382 de William de Wykeham, episcop de Winchester și cancelar al Angliei. (http://www.winchestercollege.org/history-of-the-college)
*** Colegiu pentru băieși fondat de regele Henric VI în 1440. (http://www.etoncollege.com/briefhistory.aspx)
**** Primul Război Mondial (1914-1918).
***** Pukka-sahib = 1. Autentic. 2. Superior. (În colonia britanică India) (http://www.thefreedictionary.com/pukka)
marți, 2 ianuarie 2007
Informarea cetățeanului la biblioteca publică locală („Lectura” 2007)
Dreptul la o corectă informare a cetățeanului, ca atribut fundamental al unei societăți democratice, este asigurat de legislația românească, după cum urmează: Constituția României, art. 31 și nr. Legea nr. 544 din 12 oct. 2001 privind liberul acces la informația de interes public.
Art. 31 din C. R. arată că: „(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit. (2) Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal. ”
Din L. 544 invocăm următoarele articole:
„Capitolul I, articolul 1
Accesul liber și neîngrădit la orice informație de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relației dintre autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și documentele internaționale ratificate de Parlamentul României.”
„Capitolul II, articolul 2, b)
Prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitatea sau rezultă din activitatea unei autorități sau instituții publice, indiferent de suportul ori forma sau modul de exprimare a informației.”
În articolul 5 din același capitol se arată că autoritățile publice au obligația de a comunica informații despre structura lor organizatorică, datele de contact, programe și strategii proprii și, anual, un buletin informativ care să cuprindă aceste informații.
Numai în acest mod comunitatea locală poate înțelege strategiile de dezvoltare utilizate, se poate ralia acestea sau, dimpotrivă, le poate contesta.
În vederea realizării acestor obiective de diseminare a informațiilor cu caracter public, consiliile locale lucrează în parteneriat cu organizații care au servicii complementare de acest gen. Accesul la informația publică trebuie să fie oferit cu cel mai cost efectiv, într-un mod eficient și efectiv.
Centrele de informare pentru cetățean presupun „cooperarea între administrația locală numită și aleasă, instituții centrale existente la nivel local (direcțiile județene de muncă și ocrotiri sociale sau prefecturile), instituții de cultură, instituții economice, întreprinzători privați, toți actorii vieții economico-sociale și culturale din teritoriul respectiv.”
Dar centrele mai sus menționate se ocupă aproape exclusiv de informația despre activitățile primăriilor, consiliilor locale, consiliilor județene, prefecturilor.
Buletinele de informare pe care le emit anual structurile administrației locale ajung într-o mică măsură la cetățeni. Presa scrisă difuzează o parte din informația necesară comunității.
Toate acestea reprezintă neajunsuri pe care administrația locală nu le poate gestiona întotdeauna corespunzător.
În acest context, biblioteca publică de orice nivel - județean, orășenesc sau comunal - deține toate condițiile de a avea un rol principal în procesul de democratizare a accesului la informație și transparență în aducerea la cunoștință a actelor normative cu caracter local sau regional, rol asumat în mod tradițional exclusiv de media și, mai recent, de Internet.
Difuzarea de informații în mediul rural constituie, în general, o problemă. Bibliotecile comunale se implică în acest proces, având în vedere subordonarea lor la consiliile locale.
În ultimii opt ani, unele din bibliotecile județene românești și-au constituit propriile lor centre de informare comunitară care au în vedere toate aspectele vieții sociale din teritoriu, nu pentru a intra în „concurență” cu canalele de informare a informației mai sus invocate. Bibliotecile au gândit aceste tipuri de noi servicii ca o acțiune de complementaritate benefică pentru comunitate. Fiecare dintre centre a realizat anchete de opinie între utilizatorii, nonutilizatorii și potențialii utilizatori ai bibliotecii publice spre a afla la ce tip de informație sunt sensibili cetățenii din comunitatea locală. În funcție de răspunsuri, au pus accent pe date privind: piața muncii, protecția socială, instituțiile educaționale, reconversia profesională, educația permanentă etc. Un loc din ce în ce mai important are informația privind UE, la standardele Uniunii pentru toate sectoarele de activitate, la condițiile necesare integrării activităților economice românești în aceste standarde, proiecte finanțate de UE, fonduri nerambursabile de dezvoltare.
Centrul de Informare Comunitară (CIC), secție a Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța, a fost deschis publicului în aprilie 2001 și furnizează suport informațional (colecții de documente, baze de date Internet și consiliere directă telefonică sau prin e-mail) pentru viața de zi cu zi și poate iniția cetățenii în procedurile necesare obținerii celor mai variate servicii. Aceste servicii se pot referi la: drepturile, libertățile și responsabilitățile cetățenești; orientarea și reconversia profesională; ocrotirea sănătății; învățământ de toate gradele; asigurarea asistenței sociale și juridice; plata taxelor și impozitelor; mediul social, economic, politic, cultural local; transportul în comun; petrecerea timpului liber; programe ale UE.
Materialele de prezentare ale CIC au fost aduse la cunoștința tuturor instituțiilor, asociațiilor, autorităților locale cu care B. J. C., prin intermediul acestui nou departament, a încheiat un protocol de colaborare. Biblioteca pune la dispoziția utilizatorilor informațiile primite în mod gratuit. partenerii de protocol ai instituției noastre au posibilitatea de a verifica la CIC modul în care materialele oferite de ei au fost puse la dispoziția publicului.
Beneficiarii CIC sunt din toate categoriile sociale și toate vârstele.
Piața utilizării de informație nu poate fi cucerită decât pas cu pas.
După cum este cunoscut, funcționează principiul încrederii bazată pe experiența pozitivă a celorlalți. De exemplu, studenții sau absolvenții care s-au adresat CIC pentru regăsirea informației necesare fie în materialele proprii secției ori pe Internet, au recomandat altor colegii aceste servicii.
Desigur, CIC nu oferă rezolvări explicite la problemele curente ale cetățenilor, ci identifică pe cei care pot oferi rezolvări și răspunsuri. Misiunea CIC este aceea de a se constitui ca un serviciu de informare corectă și rapidă asupra tuturor aspectelor vieții sociale, culturale, economice ale județului Constanța. Acuratețea datelor furnizate de CIC este susținută de parteneriatul direct și onest cu instituțiile, fără canale intermediare.
Înșiși partenerii de protocol ai bibliotecii - instituții, asociații etc - s-au adresat Centrului pentru a se informa și documenta în diferite domenii. Între aceștia s-au numărat: RAJA, Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, Corpul Gardienilor Publici Constanța, Brigada de Pompieri „Dobrogea”, „Marea Noastră”, Brigada de Jandarmi Constanța etc.
În ultimii ani, o parte din bibliotecile publice au făcut eforturi de a-și circumscrie serviciile condiției de centru al comunității locale spre care structurile infodocumentare din rețeaua publică tind. Astfel, bibliotecile au înființat: centre de informare turistică, servicii pentru minorități etnice, servicii pentru persoane cu dizabilități, servicii pentru persoane nedeplasabile sau vârstnice (comunicarea colecțiilor la domiciliu), servicii pentru suținerea educației permanente, centre de familiarizare cu tehnologiile informației, consiliere pentru carieră, cercuri de lectură, grupuri de scriere creativă. Din păcate, administrația la nivel local înțelege cu greu sau nu înțelege importanța pentru comunitate a extinderii acestor tipuri de servicii, considerându-le „un lux” pentru care nu există fonduri sau le consideră neconcordante cu ceea ce înseamnă biblioteca în accepțiunea tradițională.
Bibliografia locală preia informațiile cu ajutorul cărora se reconstruiește istoria vieții economice, sociale, culturale, spirituale a unei localități, a unei zone geografice. Cunoașterea acesteia înseamnă legătura între trecut, prezent și viitorul comunității locale respective
Serviciile de informare bibliografică locală din bibliotecile publice au posibilitatea de a valorifica întreg potențialul informațional de care dispun prin realizarea de monografii ale localităților sau ale zonelor respective sau prin contribuții la elaborarea de astfel de lucrări de către colective de specialiști. În acest mod, biblioteca păstrează și dezvoltă memoria identității unei localități sau a unei zone geografice.
Rețeaua de complementaritate între informarea bibliografică locală și CIC este benefică atât personalului, cât și utilizatorilor bibliotecii, deoarece există permanent informații care migrează dintr-o zonă în cealaltă.
Toate aceste facilități, acolo unde există, sunt puse în primul rând la dispoziția comunității luată în accepțiunea de populație ce aparține unui teritoriu geografic sau unei (...).
*Comunități de atașament - grup de persoane născut în sentimentul apartenenței la aceeași credință religioasă ori politică;
*Comunități de interes - persoane care împărtășesc aceleași practici sociale și preocupări, rezultat al apartenenței la o categorie socială, vârstă, etnice, sex, stil de viață etc;
*Comunități de acțiune - grupuri autonome ce urmăresc schimbarea unor aspecte particulare de viață socială, publică și economică;
*Comunități de necesitate - persoane care au aceleași necesități sociale, adesea neexprimate, dar care necesită investgație socială pentru a fi descoperite;
*Comunități obiective - persoane care doresc să fie implicate în acțiuni sau dezbateri, dar care nu au necesități sociale sau de informare.
Categoriile definite mai sus nuanțează până la detaliu utilizatorii, non utilizatorii sau potențialii utilizatori ai bibliotecii publice, aducând în sfera de interes a dreptului la informare grupuri despre care structurile infodocumentare nu și-au pus prea multe întrebări până de curând.
În mod tradițional, bibliotecile publice românești s-au preocupat de categorii generale de utilizatori, precum: elevi, studenți, cadre didactice.
Pe măsură ce mediul social a suportat numeroase schimbări, necesitățile de informare, de petrecere a timpului liber, de instruire au cunoscut, la rândul lor, aceleași procese de adaptare continuă. Exemple constituie orientarea spre categorii defavorizate precum șomerii sau persoanele care necesită ajutor social, care își găsesc în bibioteca publică intermedierea spre reconversia profesinală sau centrele de asistență socială.
Literatura de specialitate românească a asimilat în mică măsură astfel de analize ale tipurilor de utilizare a bibliotecii publice. Cu toate acestea, există în multe biblioteci județene anchete pe grupuri de beneficiari al căror rezultat reflectă mai degrabă situații particulare.
În anii 90, unii autori români propuneau centrelor de informare pentru cetățeni organizate de autoritățile locale ca, în urma identificării și analizei centrelor de informare ale utilizatorilor din comunitate, să își diversifice resursele inofrmaționale în: „documente, descrieri bibliografice, abstracte, informații culturale, economice să fie prelucrate conform normelor internaționale” (2).
Propunerile autorilor aveau să fie puse în practică, dar în alt context. Bibliotecile publice de nivel județean și, uneori orășenesc, în deplină cunoștință de cauză și datorită funcției lor, dar și a condiției de profesionalism în care aceste operațiuni se puteau realiza, și-au extins atribuțiile de informare și cu aceste noi domenii.
Bibliografie
Alexe Ionel, Serviciile bibliografice și centrele de informare economică. Cercetare sociologică, „Biblioteca”, an 12, nr. 4, 2001, p. 103-104.
Alexe Ionel, Simple suprapuneri la un de activitate a C. I. C., „Biblioteca”, an 14, nr. 10, 2003, p. 306-307
Flonder Ion, Papuc Alexandru, Corbeanu Silvia, Managementul administrației publice locale, Constanța, Gaudeamus, 2003, 2333 p.
Matei Lucia, Managementul dezvoltării locale. Descentralizare, inovație, risc, ed. II, București, Editura Economică, 1997.
Manda Corneliu, Banciu Doina, Manda Cezar, Administrația publică și cetățeanul. Structuri. Autorități. Informație publică, București, Editura Tehnică, 1997.
Sandu Dumitru, Dezvoltare comunitară. Cercetare, practică, ideologie, Iași, Polirom, 2005, 232 p.
Zecheru Vasile, Management în cultură, București, Litera Internațional, 2002, 264 p.
duminică, 1 ianuarie 2006
Bibliotecile publice în Norvegia (AABO 2006)
Studiul meu se axează pe două provocări majore adresate bibliotecilor de azi: 1) efectele pe care digitizarea societății le are asupra bibliotecilor și asupra utilizatorilor acestora și 2) presiunea economică continuă asupra bugetelor publice în general și asupra bugetelor bibliotecilor în special. Aceste provocări sunt studiate din diferite perspective biblioteconomice și ale științei informării, atât teoretice, cât și metodologice.
Unele studii explorează impactul diferitelor aspecte ale activităților bibliotecilor publice, cum ar fi impactul lecturii, al accesului la tehnologia informațională și al serviciilor orientate spre utilizatori sau proiectele comunitare. Alte studii investighează impactul serviciilor de bibliotecă asupra unor grupuri speciale, asupra celor marginalizați social, cu venituri mici, copiilor, tinerilor, persoanelor cu dizabilități, vorbitorilor de limbi străine etc. Mai mult, aceste studii explorează impactul social sau global al bibliotecilor publice (Linley și Usherwood, 1998).
Lucrarea mea de doctorat se adaugă acestui din urmă grup de cercetare și face un pas înainte, propunându-și să măsoare valoarea generală a bibliotecilor publice din Norvegia (Aabo, 2005). Situația economică în sectorul public continuă să fie una moderată, iar controversa generată de distribuirea fondurilor publice se intensifică. În această situație, se impune determinarea valorii bibliotecilor publice în termeni monetari. Pentru a putea stabili această valoare, am apelat la metodele utilizate în economie. Punctul de pornire este conceptul economic de valoare.
Valoarea economică
Valoarea economică „(...) nu este sinonimă cu valoarea comercială sau financiară, deși poate fi exprimată în termeni de bunuri cuantificabile sau bani - și înseamnă orice valoare de întrebuințare a bunurilor sau serviciilor culturale în cauză, plus toate celelalte valori care nu pot fi comercializate, dar care pot deriva din aceasta” susține David Thorsby (2003, p. 279), specialist în domeniul cercetării economico-culturale. Teza are ca scop explorarea valorii economice a bibliotecilor publice.
Conceptul economic de valoare derivă din teoria economiei prospere și are la bază alegerea. Constrânsă de situația economică individuală, fiecare persoană poate alege să consume bunuri private, publice sau alte bunuri necomercializabile, inclusiv serviciile de bibliotecă. Compromisurile pe cale le fac oamenii atunci când aleg un bun în detrimentul altuia dezvăluie adevăratele valori p care ei le atribuie acestor bunuri.
Proiectul meu încearcă să găsească modalități a valorii bibliotecilor publice din perspectiva populației. Scopul acestui studiu este de a măsura, în termeni monetari, valoarea beneficiilor pe care bibliotecile publice norvegiene le oferă cetățenilor și astfel să determine dacă beneficiile depășesc costurile de furnizare. Se va stabili dacă publicul consideră că bibliotecile publice își justifică banii investiți în ele. Mai mult, studiul încearcă să scoată în evidență motivele pentru care norvegienii, atât utilizatori, cât și non-utilizatori, apreciază bibliotecile publice. Scopul este acela de a o feri o mai bună înțelegere a valorii totale a bibliotecilor publice și de a demonstra atât valoarea lor productivă, câț și valoarea democratică și culturală. Nu trebuie să uităm că acest studiu se bazează pe aprecierea cetățenilor. Nu sunt luate în considerare nici părerile experților referitoare la valoarea bibliotecilor publice și nici obiectivele politice formulate de autorități.
În cele mai multe cazuri, analiza economică se realizează pe baza prețurilor de pe piață pentru a aproxima valorile relative. Din moment ce serviciile de bibliotecă nu pot fi transformate în bunuri private și nu au prețuri de piață, acest demers este irealizabil. Informații despre cerere și beneficii pot fi obținute prin metode de evaluare a produselor necomercializabile, metode folosite în cazul sectoarelor: cultural, educațional, de sănătate și de mediu. Demersurile de evaluare a bunurilor necomercializabile duc la estimarea modalităților în care oamenii apreciază aceste bunuri. Beneficiile necomercializabile ale bibliotecilor publice vor primi valoare monetară, prin urmare vor putea fi comparate cu costurile.
Metoda de evaluare relativă
Metoda de evaluare relativă este o metodă directă și explicită de a utiliza sondajele pentru a evalua bunurile publice. Metoda rezolvă problema absenței piețelor pentru bunurile publice, prezentând o piață ipotetică în care subiecții au posibilitatea de „a cumpăra” anumite bunuri sau „a licita” pentru ele. Această metodă se bazează pe evaluarea proprie fiecărui individ. Ea scoate în evidență disponibilitatea oamenilor de a plăti în bani bunuri necomercializabile. Metoda a fost folosită pentru a stabili valoarea diferitelor bunuri culturale (Noona, 2005), cum ar fi muzeele, teatrele și bibliotecile (Harless și Allen,1999; Holt et al., 1999).
Totuși, există dificultăți în implementarea metodelor bazate pe piețe ipotetice tocmai din cauză că nu au o bază reală. Un obiectiv principal este acela de aduce intențiile celor intervievați mai aproape de acțiunile lor probabile. Descrierea scenariului în care va avea loc evaluarea este dificilă. Pentru a imagina un scenariu necesar unui studiu de evaluare relativă, este necesar să se țină cont de anumite aspecte; scenariul trebuie să conțină trei mari componente:
1) Alegerea locului în care vor fi plasați cei intervievați, întrebările care vor scoate în evidență acceptarea plății sau acceptarea compensației pentru bunurile care urmează a fi evaluate.
2) Informații referitoare la modalitățile de plată și la regulile de aprobare a unei modificări propuse.
3) Întrebările legate de cei intervievați, spre exemplu: caracteristicile socio-economice, atitudinile față de bunurile care urmează a fi evaluate.
Studiul norvegian
Scenariul din studiul meu empiric referitor la valoarea bibliotecilor publice norvegiene se bazează pe rezultatele a două studii pilot care i-au testat caracterul verosimil. Scenariul acceptării plății descrie o situație economică ce obligă politicienii locali să propună o alegere între a închide biblioteca sau a mări taxele locale. Scenariul acceptării compensației descrie aceeași situație, dar, în acest caz, politicienii au de ales între a închide biblioteca și a redirija fondurile economisite către educație, sănătate sau alte proiecte locale sau de a păstra atât biblioteca, cât și celelalte proiecte locale, la același nivel de activitate.
Descrierea scenariului începe prin referirea la Legea bibliotecilor publice norvegiene și la declarația acesteia că: „sarcina bibliotecilor publice este de a sprijini instruirea, educarea și alte activități culturale prin punerea cărților sau a altor materiale la dispoziția tuturor cetățenilor Norvegiei în mod gratuit”. Situația aleasă este descrisă astfel:
„Se știe că situația economică se deteriorează în majoritatea localităților. Acest lucru implică reducerea sau chiar desființarea unor servicii publice, dacă nu vor fi mărite veniturilor consiliilor locale.
Să presupunem că Legea bibliotecilor publice ar prevedea următoarele: consiliile locale au dreptul de a decide dacă vor biblioteca publică. Să ne imaginăm că acestea ar hotărî închiderea bibliotecii. Opțiunile rămase ar fi: utilizarea unei biblioteci publice dintr-o localitate învecinată sau cumpărarea tuturor cărților, manualelor, surselor de informare etc. de care avem nevoie. Nu vor mai exista nici serviciile de bibliotecă destinate școlilor, nici cele adresate diferitelor grupuri ale comunității locale (serviciul externe destinat persoanelor în vârstă instituționalizate, grădinițelor etc), nici cursurile de pregătire ale adulților.
O altă alternativă ar fi menținerea serviciilor de bibliotecă suplimentându-se veniturile consiliului local prin mărirea taxelor locale.”
Sondajul a fost realizat de o companie profesionistă de sondare a opiniei publice ca parte a sondajului său bilunar de colectare a datelor. Au fost intervievate 999 persoane, cu vârste de peste 15 ani, la domiciliu fiecăreia, ca reprezentanți ai familiei lor.
Prima parte a chestionarului a debutat cu descrierea globală a serviciilor locale, urmând întrebări despre bunurile culturale și apoi despre bibliotecile publice. Scopul a fost acela de a plasa bibliotecile în contextul general al bunurilor publice locale și, indirect, de a le aminti celor intervievați de restricțiile bugetare care determină o competiție între bunuri și servicii pentru resursele publice sau private limitate.
E importantă și problema drepturilor de proprietate asupra unui bun necomercializabil. Pentru a clarifica problema drepturilor de proprietate asupra beneficiilor bibliotecii publice s-a pus următoarea întrebare: „Credeți că aveți dreptul să beneficiați de serviciile bibliotecii orașului în care locuiți?” Răspunsul a fost aproape unanim: 94% au răspuns „da”, un procent mult mai mare decât cei care s-au declarat utilizatori de bibliotecă, aceștia fiind 60%. Acest rezultat clar și importanța chestiunii drepturilor de proprietate în evaluare au implicații majore în estimarea valorii bibliotecilor publice norvegiene.
Tuturor celor intervievați li s-au pus două întrebări de evaluare, jumătate au primit întrebări legate de acceptarea plății, cealaltă jumătate întrebări despre acceptarea compensației. În urma activității de cercetare s-au realizat estimări bazate pe diferite variante-model. Din aceste estimări poate fi dedusă o clasificare a evaluării bibliotecilor publice de către populație. Limita minimă este aproape de media anuală a costurilor pentru bibliotecă per familie, 400 NOK, și limita maximă este de 5 ori mai mare, 2000 NOK. Datorită situației alese în acest caz, „adevărata” valoare atribuită de populație este mai aproape de limita maximă. Estimările sunt extrem de importante pentru bunurile publice asupra cărora cetățenii cred că au drepturi de proprietate (MacDonald și Bowker, 1994).
Concluzia finală este că, în general, norvegienii apreciază beneficiile bibliotecilor publice ca fiind mai valoroase decât costurile de furnizare a serviciilor de bibliotecă, demonstrând un raport cost-beneficiu de 1:4. Cu alte cuvinte, pentru fiecare NOK folosit pentru bibliotecile publice, populația primește beneficii de patru ori mai valoroase. Acest lucru nu înseamnă că toate bibliotecile publice din 433 localități norvegiene au o valoare netă pozitivă. Estimarea este o medie, ceea ce înseamnă că unele biblioteci au o valoare mai mare, altele mai mică, putând fi aduse îmbunătățiri. Totuși, la nivel național, bibliotecile publice norvegiene au, cu siguranță, o valoare netă.
Motive
Studiul urmărește să evidențieze motivele pentru care cei intervievați au dat o anumită valoare bibliotecilor publice. Aproximativ 40% dintre cei care au apreciat biblioteca au făcut-o în calitate de utilizatori ai acesteia (persoana intervievată sau un alt membru al familiei sale frecventând biblioteca), 20% în calitate de viitori utilizatori și 35-40% prin valorificare indirectă ținând cont de părerile altor utilizatori, diseminarea literaturii, a culturii și științei în cadrul bibliotecilor și promovarea democrației și egalității. Astfel, o parte substanțială a valorii bibliotecilor publice este motivată prin beneficiile sale sociale și culturale. Majoritatea celor intervievați sunt motivați atât de interesul personal, cât și de beneficiile obținute de ceilalți și de comunitate în general. Aceste varii motive sunt o descoperire importantă și pot fi interpretate pentru a reflecta starea de fapt a bibliotecii publice de azi ca instituție comunitară.
(...)
joi, 3 ianuarie 1991
„O istorie a comunicării moderne” (FLICHY 1991)
Patrice Flichy, O istorie a comunicării moderne. Spațiul public și viață privată, trad. M. Lazăr (fr. 1991), Polirom/Media (M. Coman), Iași, 1999, 254 p.
2 P. F. (n. 1945) este cercetător la Centrul național de studii ale telecomunicațiilor și conduce grupul de cercetare privind comunicarea la CNRS și la revista „Reseaux”. De același autor: Les Radios locales en Europe (cu M. Sauvage și R. Chaniac), La Documentation Francaise, 1978; Comunication et pouvoir (cu J. Barbier-Bovet și P. Beaud), Anthropos, 1979; Les industreris de l imaginaire, PUG, 1980; Images pour la cable (coord.), La Documentation Francaise, 1983
13 Introducere
Prima parte: De la comunicarea publică la comunicarea de piață (1790-1870)
19 Savantul și inginerul
22 Comunicarea în secolul luminilor
Un spațiu nou
Un timp nou
Măsuri noi
O limbă universală
Inovatori multipli
Difuzarea inovației
Utilizările telegrafului
Celelalte rețele europene
De la monopolul de fapt la monopolul de drept
Telegraful liberal
45 Invenția rețelelor
49 Începuturile electricității
Electricitatea de salon
Acțiune electrică și acțiune magnetică
Circulația invenției
Un sistem universal
61 Telegraful electric de stat
Telegraful electric aerian
Deschiderea către comunicarea privată
66 Operatorul de la bursă
70 Economiștii și circulația informației
71 Statul liberal, operatorul telegrafului
Naționalizarea telegrafului britanic
Partea a doua: Comunicarea familială (1870-1930)
79 Tehnician și antreprenor
83 Imaginea revelată
Fotografie unică sau multiplă
Statul promotor al fotografiei
Apăsați pe buton, restul îl facem noi
88 Sunetul conservat
Aparat de birou sau aparat în casă
93 Un nou spațiu familial
Muzica în familie
Fonograful casnic
Suporturi pentru aducere aminte: colecția și fotografia
104 Imaginea prinde viață
109 Comunicarea vorbei prin electricitate
114 Apelurile prin telefon
Telefonul de afaceri
Telefonul particular
119 Vizitele prin telefon
Telefonul rural
Telefonul urban
Telefonul în Europa
124 O rețea universală
129 De la Maxwell la Marconi
133 Comunicarea maritimă
Monopolul natural al radiocomunicației
De la radiotelegrafie la radiotelefonie
140 Un nou mijloc de comunicare în masă
Propag în toate direcțiile
Crearea utilizării comerciale
Partea a treia: Comunicarea globală (1930-1970)
151 Cercetarea și dezvoltarea
153 Schimbul
Spre automatizare
O centrală telefonică aproape centenară
Inevitabila ascensiune a tehnicilor numerice
167 Transmisia
Ghid de undă contra fascicul luminos
Fibra optică
176 Tehnicile de bază
178 „Integral electronic” în televiziune și informatică
Televiziunea între două baleiaje
Lenta dezvoltare a paradigmei informatice
187 Telecomunicațiile, informatica, audiovizualul - pe calea unificării
Telecomunicații și informatică
Satelitul
„Integral numeric”
193 De la spațiul public la spațiul privat
Individualizarea spațiului public
Cinematograful: ultimul spectacol colectiv
202 „Trăind împreună separat...”
Muzica adolescenților
Adolescență de negăsit
210 Sfera comunicațională
Televiziunea personală
Comunicarea nomadă
217 Reflecții finale
221 Note de referințe bibliografice
244 Bibliografie generală
249 Index
coperta 4: Destinată specialiștilor în Științele comunicării, jurnaliștilor, studenților și profesorilor de la facultățile de jurnalism, cartea lui P. F. este o sinteză utilă a dinamicii profunde a universului comunicațional în care trăim. Parcursul pe care îl propune autorul pleacă de la inventarea telegrafului, a primelor aparate de fotografiat, trece prin istoria fonografului, radioului și cinematografului și ajunge la marile companii de mass-media, transmisia prin satelit și comunicarea interactivă. În epoca videotex-ului, a poștei electronice și internet-ului, cartea ne readuce la momentele cheie ale relațiilor interumane și la cele dintre oameni și guverne: inventarea unor noi forme de comunicare și a mijloacelor prin care aceasta devine posibilă și de neocolit.
vineri, 1 ianuarie 1971
„Munca intelectuală” de Gh. Bartoș (1971)
7 Prefață
9 Interesul pentru lectură
15 Principii de igienă pentru cei ce studiază:
Locul de muncă. Munca și pauza activă. Somnul. Programul de dimineață. Îmbrăcămintea. Alimentația.
22 Folosirea rațională a timpului:
Programul zilei.
26 Probleme de psihologia lecturii:
Dușmanii lecturii. Importanța muncii metodice. Cititul metodic. Cititul expresiv. Lectura periodicelor. Biblioteca personală.
43 Lectura în bibliotecile publice:
Informarea bibliografică. Notarea informației bibliografice. Alegerea bibliografiei. Munca în bibliotecă. Procurarea cărților și revistelor. Ordinea consultării materialelor.
53 Tehnica adnotării fișelor. Fișele și clasificarea lor:
Adnotarea cărților citite. Metoda fișelor. Ce trecem pe fișe. Clasificarea fișelor.
60 Învățatul cu cartea
74 Redactarea lucrărilor
Lucrarea în clasă. Lucrarea acasă. Etapa I: Să ne străduim să înțelegem bine tema dată. Etapa II: Să ne adunăm materialul (ideile) care intră în subiectul dat. Etapa III: Să grupăm ideile într-o ordine logică (Planul lucrării). Etapa IV: Redactarea lucrării pe ciornă. Sfaturi în privința vocabularului. Etapa V: Trecerea în curat a lucrării.
106 Pregătirea și redactarea unei lucrări la un nivel mai înalt:
Informația bibliografică. Examinarea materialului. Coordonarea ideilor și notelor pe baza planului întocmit. Redactarea.