<
(...) Ce greu mi-a fost mie să mă înscriu la Drept, aici, ba chiar numai să-mi plătesc o taxă pentru a-mi scoate diploma de bacalaureat!... Dar, mai ales, ce greu mi-a fost să-mi găsesc de lucru!
Avocații n-aveau nevoie să-i plătească pe secretari. Licențiații în Drept fiind obligați să facă practică de avocat în biroul unui „maestru”, băteau la ușa lui, cereau să facă ucenicie. Cu atît mai greu era pentru un student de anul întîi să găsească o ușă deschisă. Să fie plătit pentru munca lui, nici nu se pomenea! Cînd ucenicul era o fată, și mai ales frumoasă, se opunea nevasta: „N-avem nevoie de o fustă”. Cînd maestrul nu era însurat, punea mama piciorul în prag: „Nu vreau ca băiatul meu să se însoare cu o sărăcie”. Dar nici mama mea nu s-a lăsat pînă nu mi-a găsit de lucru în biroul unui avocat. „Îl cunosc de cînd eram mică. Venea la tata să-și repare ceasul.”
(...)
Uneori m-apuca deznădejdea. Voiam să mă înapoiez acasă, să stau la bucătărie, lîngă mașina de gătit, să-mi încălzesc picioarele, și apoi să-mi caut o slujbă, oricare alta. Numai doream altceva decît să lucrez undeva unde să-mi fie cald. Dar tot eu reveneam: „Trebuie să mai am răbdare, să-mi termin studiile, să am voință, să muncesc în orice condiții, casă ajung într-o zi avocat! (Mă impresionase în copilărie un film Themis.. Un film de dragoste. Avocata în robă îl apără pe nevinovat și se mărită la urmă cu el.) Am să pledez, ca la teatru, în fața curții cu juri și am să-mi cîștig existența. Numai atunci voi respira liber, voi păși în stradă ca un om întreg, nu arătată cu degetul: <<Uite, săraca, nu s-a măritat... N-a avut zestre... Și ce fată a fost!... Dar dacă n-a avut zestre, n-a avut nici noroc.>> Mama nu va mai ofta, Cobadin nu va mai îndrăzni”... Voiam să mă încredințez că n-a avut dreptate cînd a afirmat că dacă nu faci un compromis în viață, la început, ești nevoit să faci pe urmă o mie... Nu poate să fie așa! Dar dacă nu sînt în stare să rabd de frig și să mă înghesui în autobuze și tramvaie, să îndur oboseala și foamea, înseamnă că deosebirea între mine și toate domnișoarele pe care le întîlnesc la ceaiurile dansante nu e prea mare.
Maestrul îmi plătea abonamentul de tramvai, urmînd ca clienții să-mi dea și ei cîte ceva... „Dacă nu curge, pică”, avea obiceiul să spună. Ba chiar cîteodată îi spunea clientului: „Dă-i fetei ceva bani, să aibă de cheltuială...”, iar mie îmi făcea semn că nu-i nevoie să-i cheltuiesc... Clipirea aceia din ochi mă scotea din sărite. Îmi venea să arunc banii. Și totuși îi luam...
(...) Într-o zi, cerînd o condică, grefierul mi-o dădu imediat, fără să-și dea seama că un „maestru” din cei mai cunoscuți o ceruse înaintea mea.
„Și dumneata ți-ai pierdut capul! se supără bătrînul avocat. (Apoi, către mine, pe jumătate în glumă.) Ăi fi dumneata raza de soare a tribunalului, dar eu tot nu vreau să-mi pierd rîndul! (Și văzîndu-mi ochii speriați.) O să ne plîngem la barou... da, da, o să ne plîngem. Ești primejdios de frumoasă.”
(....)
>
Se afișează postările cu eticheta practică. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta practică. Afișați toate postările
luni, 4 august 2014
luni, 8 aprilie 2013
marți, 2 ianuarie 2007
Informarea cetățeanului la biblioteca publică locală („Lectura” 2007)
Corina Apostoleanu (B.J.Constanța), Biblioteca publică și dreptul de informare a cetățenilor, „Lectura”, Biblioteca Județeană Cluj, Cluj-Napoca, s. n., IV/2007, 1-2, p. 5-9.
Dreptul la o corectă informare a cetățeanului, ca atribut fundamental al unei societăți democratice, este asigurat de legislația românească, după cum urmează: Constituția României, art. 31 și nr. Legea nr. 544 din 12 oct. 2001 privind liberul acces la informația de interes public.
Art. 31 din C. R. arată că: „(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit. (2) Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal. ”
Din L. 544 invocăm următoarele articole:
„Capitolul I, articolul 1
Accesul liber și neîngrădit la orice informație de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relației dintre autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și documentele internaționale ratificate de Parlamentul României.”
„Capitolul II, articolul 2, b)
Prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitatea sau rezultă din activitatea unei autorități sau instituții publice, indiferent de suportul ori forma sau modul de exprimare a informației.”
În articolul 5 din același capitol se arată că autoritățile publice au obligația de a comunica informații despre structura lor organizatorică, datele de contact, programe și strategii proprii și, anual, un buletin informativ care să cuprindă aceste informații.
Numai în acest mod comunitatea locală poate înțelege strategiile de dezvoltare utilizate, se poate ralia acestea sau, dimpotrivă, le poate contesta.
În vederea realizării acestor obiective de diseminare a informațiilor cu caracter public, consiliile locale lucrează în parteneriat cu organizații care au servicii complementare de acest gen. Accesul la informația publică trebuie să fie oferit cu cel mai cost efectiv, într-un mod eficient și efectiv.
Centrele de informare pentru cetățean presupun „cooperarea între administrația locală numită și aleasă, instituții centrale existente la nivel local (direcțiile județene de muncă și ocrotiri sociale sau prefecturile), instituții de cultură, instituții economice, întreprinzători privați, toți actorii vieții economico-sociale și culturale din teritoriul respectiv.”
Dar centrele mai sus menționate se ocupă aproape exclusiv de informația despre activitățile primăriilor, consiliilor locale, consiliilor județene, prefecturilor.
Buletinele de informare pe care le emit anual structurile administrației locale ajung într-o mică măsură la cetățeni. Presa scrisă difuzează o parte din informația necesară comunității.
Toate acestea reprezintă neajunsuri pe care administrația locală nu le poate gestiona întotdeauna corespunzător.
În acest context, biblioteca publică de orice nivel - județean, orășenesc sau comunal - deține toate condițiile de a avea un rol principal în procesul de democratizare a accesului la informație și transparență în aducerea la cunoștință a actelor normative cu caracter local sau regional, rol asumat în mod tradițional exclusiv de media și, mai recent, de Internet.
Difuzarea de informații în mediul rural constituie, în general, o problemă. Bibliotecile comunale se implică în acest proces, având în vedere subordonarea lor la consiliile locale.
În ultimii opt ani, unele din bibliotecile județene românești și-au constituit propriile lor centre de informare comunitară care au în vedere toate aspectele vieții sociale din teritoriu, nu pentru a intra în „concurență” cu canalele de informare a informației mai sus invocate. Bibliotecile au gândit aceste tipuri de noi servicii ca o acțiune de complementaritate benefică pentru comunitate. Fiecare dintre centre a realizat anchete de opinie între utilizatorii, nonutilizatorii și potențialii utilizatori ai bibliotecii publice spre a afla la ce tip de informație sunt sensibili cetățenii din comunitatea locală. În funcție de răspunsuri, au pus accent pe date privind: piața muncii, protecția socială, instituțiile educaționale, reconversia profesională, educația permanentă etc. Un loc din ce în ce mai important are informația privind UE, la standardele Uniunii pentru toate sectoarele de activitate, la condițiile necesare integrării activităților economice românești în aceste standarde, proiecte finanțate de UE, fonduri nerambursabile de dezvoltare.
Centrul de Informare Comunitară (CIC), secție a Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța, a fost deschis publicului în aprilie 2001 și furnizează suport informațional (colecții de documente, baze de date Internet și consiliere directă telefonică sau prin e-mail) pentru viața de zi cu zi și poate iniția cetățenii în procedurile necesare obținerii celor mai variate servicii. Aceste servicii se pot referi la: drepturile, libertățile și responsabilitățile cetățenești; orientarea și reconversia profesională; ocrotirea sănătății; învățământ de toate gradele; asigurarea asistenței sociale și juridice; plata taxelor și impozitelor; mediul social, economic, politic, cultural local; transportul în comun; petrecerea timpului liber; programe ale UE.
Materialele de prezentare ale CIC au fost aduse la cunoștința tuturor instituțiilor, asociațiilor, autorităților locale cu care B. J. C., prin intermediul acestui nou departament, a încheiat un protocol de colaborare. Biblioteca pune la dispoziția utilizatorilor informațiile primite în mod gratuit. partenerii de protocol ai instituției noastre au posibilitatea de a verifica la CIC modul în care materialele oferite de ei au fost puse la dispoziția publicului.
Beneficiarii CIC sunt din toate categoriile sociale și toate vârstele.
Piața utilizării de informație nu poate fi cucerită decât pas cu pas.
După cum este cunoscut, funcționează principiul încrederii bazată pe experiența pozitivă a celorlalți. De exemplu, studenții sau absolvenții care s-au adresat CIC pentru regăsirea informației necesare fie în materialele proprii secției ori pe Internet, au recomandat altor colegii aceste servicii.
Desigur, CIC nu oferă rezolvări explicite la problemele curente ale cetățenilor, ci identifică pe cei care pot oferi rezolvări și răspunsuri. Misiunea CIC este aceea de a se constitui ca un serviciu de informare corectă și rapidă asupra tuturor aspectelor vieții sociale, culturale, economice ale județului Constanța. Acuratețea datelor furnizate de CIC este susținută de parteneriatul direct și onest cu instituțiile, fără canale intermediare.
Înșiși partenerii de protocol ai bibliotecii - instituții, asociații etc - s-au adresat Centrului pentru a se informa și documenta în diferite domenii. Între aceștia s-au numărat: RAJA, Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, Corpul Gardienilor Publici Constanța, Brigada de Pompieri „Dobrogea”, „Marea Noastră”, Brigada de Jandarmi Constanța etc.
În ultimii ani, o parte din bibliotecile publice au făcut eforturi de a-și circumscrie serviciile condiției de centru al comunității locale spre care structurile infodocumentare din rețeaua publică tind. Astfel, bibliotecile au înființat: centre de informare turistică, servicii pentru minorități etnice, servicii pentru persoane cu dizabilități, servicii pentru persoane nedeplasabile sau vârstnice (comunicarea colecțiilor la domiciliu), servicii pentru suținerea educației permanente, centre de familiarizare cu tehnologiile informației, consiliere pentru carieră, cercuri de lectură, grupuri de scriere creativă. Din păcate, administrația la nivel local înțelege cu greu sau nu înțelege importanța pentru comunitate a extinderii acestor tipuri de servicii, considerându-le „un lux” pentru care nu există fonduri sau le consideră neconcordante cu ceea ce înseamnă biblioteca în accepțiunea tradițională.
Bibliografia locală preia informațiile cu ajutorul cărora se reconstruiește istoria vieții economice, sociale, culturale, spirituale a unei localități, a unei zone geografice. Cunoașterea acesteia înseamnă legătura între trecut, prezent și viitorul comunității locale respective
Serviciile de informare bibliografică locală din bibliotecile publice au posibilitatea de a valorifica întreg potențialul informațional de care dispun prin realizarea de monografii ale localităților sau ale zonelor respective sau prin contribuții la elaborarea de astfel de lucrări de către colective de specialiști. În acest mod, biblioteca păstrează și dezvoltă memoria identității unei localități sau a unei zone geografice.
Rețeaua de complementaritate între informarea bibliografică locală și CIC este benefică atât personalului, cât și utilizatorilor bibliotecii, deoarece există permanent informații care migrează dintr-o zonă în cealaltă.
Toate aceste facilități, acolo unde există, sunt puse în primul rând la dispoziția comunității luată în accepțiunea de populație ce aparține unui teritoriu geografic sau unei (...).
Dreptul la o corectă informare a cetățeanului, ca atribut fundamental al unei societăți democratice, este asigurat de legislația românească, după cum urmează: Constituția României, art. 31 și nr. Legea nr. 544 din 12 oct. 2001 privind liberul acces la informația de interes public.
Art. 31 din C. R. arată că: „(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit. (2) Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal. ”
Din L. 544 invocăm următoarele articole:
„Capitolul I, articolul 1
Accesul liber și neîngrădit la orice informație de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relației dintre autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și documentele internaționale ratificate de Parlamentul României.”
„Capitolul II, articolul 2, b)
Prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitatea sau rezultă din activitatea unei autorități sau instituții publice, indiferent de suportul ori forma sau modul de exprimare a informației.”
În articolul 5 din același capitol se arată că autoritățile publice au obligația de a comunica informații despre structura lor organizatorică, datele de contact, programe și strategii proprii și, anual, un buletin informativ care să cuprindă aceste informații.
Numai în acest mod comunitatea locală poate înțelege strategiile de dezvoltare utilizate, se poate ralia acestea sau, dimpotrivă, le poate contesta.
În vederea realizării acestor obiective de diseminare a informațiilor cu caracter public, consiliile locale lucrează în parteneriat cu organizații care au servicii complementare de acest gen. Accesul la informația publică trebuie să fie oferit cu cel mai cost efectiv, într-un mod eficient și efectiv.
Centrele de informare pentru cetățean presupun „cooperarea între administrația locală numită și aleasă, instituții centrale existente la nivel local (direcțiile județene de muncă și ocrotiri sociale sau prefecturile), instituții de cultură, instituții economice, întreprinzători privați, toți actorii vieții economico-sociale și culturale din teritoriul respectiv.”
Dar centrele mai sus menționate se ocupă aproape exclusiv de informația despre activitățile primăriilor, consiliilor locale, consiliilor județene, prefecturilor.
Buletinele de informare pe care le emit anual structurile administrației locale ajung într-o mică măsură la cetățeni. Presa scrisă difuzează o parte din informația necesară comunității.
Toate acestea reprezintă neajunsuri pe care administrația locală nu le poate gestiona întotdeauna corespunzător.
În acest context, biblioteca publică de orice nivel - județean, orășenesc sau comunal - deține toate condițiile de a avea un rol principal în procesul de democratizare a accesului la informație și transparență în aducerea la cunoștință a actelor normative cu caracter local sau regional, rol asumat în mod tradițional exclusiv de media și, mai recent, de Internet.
Difuzarea de informații în mediul rural constituie, în general, o problemă. Bibliotecile comunale se implică în acest proces, având în vedere subordonarea lor la consiliile locale.
În ultimii opt ani, unele din bibliotecile județene românești și-au constituit propriile lor centre de informare comunitară care au în vedere toate aspectele vieții sociale din teritoriu, nu pentru a intra în „concurență” cu canalele de informare a informației mai sus invocate. Bibliotecile au gândit aceste tipuri de noi servicii ca o acțiune de complementaritate benefică pentru comunitate. Fiecare dintre centre a realizat anchete de opinie între utilizatorii, nonutilizatorii și potențialii utilizatori ai bibliotecii publice spre a afla la ce tip de informație sunt sensibili cetățenii din comunitatea locală. În funcție de răspunsuri, au pus accent pe date privind: piața muncii, protecția socială, instituțiile educaționale, reconversia profesională, educația permanentă etc. Un loc din ce în ce mai important are informația privind UE, la standardele Uniunii pentru toate sectoarele de activitate, la condițiile necesare integrării activităților economice românești în aceste standarde, proiecte finanțate de UE, fonduri nerambursabile de dezvoltare.
Centrul de Informare Comunitară (CIC), secție a Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța, a fost deschis publicului în aprilie 2001 și furnizează suport informațional (colecții de documente, baze de date Internet și consiliere directă telefonică sau prin e-mail) pentru viața de zi cu zi și poate iniția cetățenii în procedurile necesare obținerii celor mai variate servicii. Aceste servicii se pot referi la: drepturile, libertățile și responsabilitățile cetățenești; orientarea și reconversia profesională; ocrotirea sănătății; învățământ de toate gradele; asigurarea asistenței sociale și juridice; plata taxelor și impozitelor; mediul social, economic, politic, cultural local; transportul în comun; petrecerea timpului liber; programe ale UE.
Materialele de prezentare ale CIC au fost aduse la cunoștința tuturor instituțiilor, asociațiilor, autorităților locale cu care B. J. C., prin intermediul acestui nou departament, a încheiat un protocol de colaborare. Biblioteca pune la dispoziția utilizatorilor informațiile primite în mod gratuit. partenerii de protocol ai instituției noastre au posibilitatea de a verifica la CIC modul în care materialele oferite de ei au fost puse la dispoziția publicului.
Beneficiarii CIC sunt din toate categoriile sociale și toate vârstele.
Piața utilizării de informație nu poate fi cucerită decât pas cu pas.
După cum este cunoscut, funcționează principiul încrederii bazată pe experiența pozitivă a celorlalți. De exemplu, studenții sau absolvenții care s-au adresat CIC pentru regăsirea informației necesare fie în materialele proprii secției ori pe Internet, au recomandat altor colegii aceste servicii.
Desigur, CIC nu oferă rezolvări explicite la problemele curente ale cetățenilor, ci identifică pe cei care pot oferi rezolvări și răspunsuri. Misiunea CIC este aceea de a se constitui ca un serviciu de informare corectă și rapidă asupra tuturor aspectelor vieții sociale, culturale, economice ale județului Constanța. Acuratețea datelor furnizate de CIC este susținută de parteneriatul direct și onest cu instituțiile, fără canale intermediare.
Înșiși partenerii de protocol ai bibliotecii - instituții, asociații etc - s-au adresat Centrului pentru a se informa și documenta în diferite domenii. Între aceștia s-au numărat: RAJA, Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, Corpul Gardienilor Publici Constanța, Brigada de Pompieri „Dobrogea”, „Marea Noastră”, Brigada de Jandarmi Constanța etc.
În ultimii ani, o parte din bibliotecile publice au făcut eforturi de a-și circumscrie serviciile condiției de centru al comunității locale spre care structurile infodocumentare din rețeaua publică tind. Astfel, bibliotecile au înființat: centre de informare turistică, servicii pentru minorități etnice, servicii pentru persoane cu dizabilități, servicii pentru persoane nedeplasabile sau vârstnice (comunicarea colecțiilor la domiciliu), servicii pentru suținerea educației permanente, centre de familiarizare cu tehnologiile informației, consiliere pentru carieră, cercuri de lectură, grupuri de scriere creativă. Din păcate, administrația la nivel local înțelege cu greu sau nu înțelege importanța pentru comunitate a extinderii acestor tipuri de servicii, considerându-le „un lux” pentru care nu există fonduri sau le consideră neconcordante cu ceea ce înseamnă biblioteca în accepțiunea tradițională.
Bibliografia locală preia informațiile cu ajutorul cărora se reconstruiește istoria vieții economice, sociale, culturale, spirituale a unei localități, a unei zone geografice. Cunoașterea acesteia înseamnă legătura între trecut, prezent și viitorul comunității locale respective
Serviciile de informare bibliografică locală din bibliotecile publice au posibilitatea de a valorifica întreg potențialul informațional de care dispun prin realizarea de monografii ale localităților sau ale zonelor respective sau prin contribuții la elaborarea de astfel de lucrări de către colective de specialiști. În acest mod, biblioteca păstrează și dezvoltă memoria identității unei localități sau a unei zone geografice.
Rețeaua de complementaritate între informarea bibliografică locală și CIC este benefică atât personalului, cât și utilizatorilor bibliotecii, deoarece există permanent informații care migrează dintr-o zonă în cealaltă.
Toate aceste facilități, acolo unde există, sunt puse în primul rând la dispoziția comunității luată în accepțiunea de populație ce aparține unui teritoriu geografic sau unei (...).
Autorii britanici vorbesc însă și de alte tipuri de comunități în favoarea cărora trebuie să lucreze bibliotecile publice:
*Comunități de atașament - grup de persoane născut în sentimentul apartenenței la aceeași credință religioasă ori politică;
*Comunități de interes - persoane care împărtășesc aceleași practici sociale și preocupări, rezultat al apartenenței la o categorie socială, vârstă, etnice, sex, stil de viață etc;
*Comunități de acțiune - grupuri autonome ce urmăresc schimbarea unor aspecte particulare de viață socială, publică și economică;
*Comunități de necesitate - persoane care au aceleași necesități sociale, adesea neexprimate, dar care necesită investgație socială pentru a fi descoperite;
*Comunități obiective - persoane care doresc să fie implicate în acțiuni sau dezbateri, dar care nu au necesități sociale sau de informare.
Categoriile definite mai sus nuanțează până la detaliu utilizatorii, non utilizatorii sau potențialii utilizatori ai bibliotecii publice, aducând în sfera de interes a dreptului la informare grupuri despre care structurile infodocumentare nu și-au pus prea multe întrebări până de curând.
În mod tradițional, bibliotecile publice românești s-au preocupat de categorii generale de utilizatori, precum: elevi, studenți, cadre didactice.
Pe măsură ce mediul social a suportat numeroase schimbări, necesitățile de informare, de petrecere a timpului liber, de instruire au cunoscut, la rândul lor, aceleași procese de adaptare continuă. Exemple constituie orientarea spre categorii defavorizate precum șomerii sau persoanele care necesită ajutor social, care își găsesc în bibioteca publică intermedierea spre reconversia profesinală sau centrele de asistență socială.
Literatura de specialitate românească a asimilat în mică măsură astfel de analize ale tipurilor de utilizare a bibliotecii publice. Cu toate acestea, există în multe biblioteci județene anchete pe grupuri de beneficiari al căror rezultat reflectă mai degrabă situații particulare.
În anii 90, unii autori români propuneau centrelor de informare pentru cetățeni organizate de autoritățile locale ca, în urma identificării și analizei centrelor de informare ale utilizatorilor din comunitate, să își diversifice resursele inofrmaționale în: „documente, descrieri bibliografice, abstracte, informații culturale, economice să fie prelucrate conform normelor internaționale” (2).
Propunerile autorilor aveau să fie puse în practică, dar în alt context. Bibliotecile publice de nivel județean și, uneori orășenesc, în deplină cunoștință de cauză și datorită funcției lor, dar și a condiției de profesionalism în care aceste operațiuni se puteau realiza, și-au extins atribuțiile de informare și cu aceste noi domenii.
Bibliografie
Alexe Ionel, Serviciile bibliografice și centrele de informare economică. Cercetare sociologică, „Biblioteca”, an 12, nr. 4, 2001, p. 103-104.
Alexe Ionel, Simple suprapuneri la un de activitate a C. I. C., „Biblioteca”, an 14, nr. 10, 2003, p. 306-307
Flonder Ion, Papuc Alexandru, Corbeanu Silvia, Managementul administrației publice locale, Constanța, Gaudeamus, 2003, 2333 p.
Matei Lucia, Managementul dezvoltării locale. Descentralizare, inovație, risc, ed. II, București, Editura Economică, 1997.
Manda Corneliu, Banciu Doina, Manda Cezar, Administrația publică și cetățeanul. Structuri. Autorități. Informație publică, București, Editura Tehnică, 1997.
Sandu Dumitru, Dezvoltare comunitară. Cercetare, practică, ideologie, Iași, Polirom, 2005, 232 p.
Zecheru Vasile, Management în cultură, București, Litera Internațional, 2002, 264 p.
*Comunități de atașament - grup de persoane născut în sentimentul apartenenței la aceeași credință religioasă ori politică;
*Comunități de interes - persoane care împărtășesc aceleași practici sociale și preocupări, rezultat al apartenenței la o categorie socială, vârstă, etnice, sex, stil de viață etc;
*Comunități de acțiune - grupuri autonome ce urmăresc schimbarea unor aspecte particulare de viață socială, publică și economică;
*Comunități de necesitate - persoane care au aceleași necesități sociale, adesea neexprimate, dar care necesită investgație socială pentru a fi descoperite;
*Comunități obiective - persoane care doresc să fie implicate în acțiuni sau dezbateri, dar care nu au necesități sociale sau de informare.
Categoriile definite mai sus nuanțează până la detaliu utilizatorii, non utilizatorii sau potențialii utilizatori ai bibliotecii publice, aducând în sfera de interes a dreptului la informare grupuri despre care structurile infodocumentare nu și-au pus prea multe întrebări până de curând.
În mod tradițional, bibliotecile publice românești s-au preocupat de categorii generale de utilizatori, precum: elevi, studenți, cadre didactice.
Pe măsură ce mediul social a suportat numeroase schimbări, necesitățile de informare, de petrecere a timpului liber, de instruire au cunoscut, la rândul lor, aceleași procese de adaptare continuă. Exemple constituie orientarea spre categorii defavorizate precum șomerii sau persoanele care necesită ajutor social, care își găsesc în bibioteca publică intermedierea spre reconversia profesinală sau centrele de asistență socială.
Literatura de specialitate românească a asimilat în mică măsură astfel de analize ale tipurilor de utilizare a bibliotecii publice. Cu toate acestea, există în multe biblioteci județene anchete pe grupuri de beneficiari al căror rezultat reflectă mai degrabă situații particulare.
În anii 90, unii autori români propuneau centrelor de informare pentru cetățeni organizate de autoritățile locale ca, în urma identificării și analizei centrelor de informare ale utilizatorilor din comunitate, să își diversifice resursele inofrmaționale în: „documente, descrieri bibliografice, abstracte, informații culturale, economice să fie prelucrate conform normelor internaționale” (2).
Propunerile autorilor aveau să fie puse în practică, dar în alt context. Bibliotecile publice de nivel județean și, uneori orășenesc, în deplină cunoștință de cauză și datorită funcției lor, dar și a condiției de profesionalism în care aceste operațiuni se puteau realiza, și-au extins atribuțiile de informare și cu aceste noi domenii.
Bibliografie
Alexe Ionel, Serviciile bibliografice și centrele de informare economică. Cercetare sociologică, „Biblioteca”, an 12, nr. 4, 2001, p. 103-104.
Alexe Ionel, Simple suprapuneri la un de activitate a C. I. C., „Biblioteca”, an 14, nr. 10, 2003, p. 306-307
Flonder Ion, Papuc Alexandru, Corbeanu Silvia, Managementul administrației publice locale, Constanța, Gaudeamus, 2003, 2333 p.
Matei Lucia, Managementul dezvoltării locale. Descentralizare, inovație, risc, ed. II, București, Editura Economică, 1997.
Manda Corneliu, Banciu Doina, Manda Cezar, Administrația publică și cetățeanul. Structuri. Autorități. Informație publică, București, Editura Tehnică, 1997.
Sandu Dumitru, Dezvoltare comunitară. Cercetare, practică, ideologie, Iași, Polirom, 2005, 232 p.
Zecheru Vasile, Management în cultură, București, Litera Internațional, 2002, 264 p.
duminică, 1 aprilie 2001
Critica poeziei contemporane (CĂLINESCU 2001)
Patrick Călinescu, Eirein vs. Poiein, „Agora”, Constanța
Totul se rezumă la genul etimologiei cuvintelor. Chiar și această diferență fundamentală în științele umaniste.
În axiologia și praxiologia poetică (în demersul teoretic și practic prezent în contextul poetic) e cu atât mai importantă. pentru cei interesați voi răspunde implicitului lor de ce? prin explicit...
pentru că de ea depinde însăși natura poeziei, așa cum poeții și-o dezvăluie lor și lumii care-i potențează pe poeți.
Voi continua mai puțin ermetic, dar la fel de abstractizant.
Fac următoarele asocieri: axiologia poetică trebuie să țină de eirein, iar praxiologia poetică - de poiein. Etimologic și logic așa și este. Textual, lucrurile nu stau deloc astfel. În această dichotomizare (iată un sinonim savant al genului!) ar fi rezistat la orice critică așa cum am construit-o acum aș fi stat liniștit. Și înt-o asemenea stare aș fi putut să-mi îndrept discursul nemulțumirilor mele împotriva poeților care, probabil, instinctual, fără insight științific, au simplificat și mai mult asocierea de mai sus, transformând-o dintr-o ecuație nereușită despre condiția poeziei (contemporane în acest caz) într-un modus vivendi rudimentar și a-poetic.
Bun, dar nu pot sta liniștiti atât timp cât acest binom nu se vrea de-construit cinstit derridean. Dar, fără îndoială, există un anumit grad de rezistență la de-construirea sa necesar pe care l-aș numi diferența diferenței. Pe scurt, așa. Iar pe lung, îmi plac aceste simetrii logice, dar a-morfologice și în afară de jocul de cuvinte de pe rândul de sus: al poeziei contemporane.
Ajung, după un ocol relativ mare, acolo unde am vrut să ajung: la cât de nemulțumit sunt de felul în care se scrie astăzi poezie. Dacă aș fi un lector neavizat, așa spune pur și simplu : nu-mi place cum se scrie poezie acum! Dar, pentru că sunt un lector avizat, mă întreb și m-am întrebat de nenumărate ori până în acest punct al prezentului de ce nu-mi place felul în care se scrie poezie acum.
O explicație reducționistă ar suna aproximativ așa: pentru că nu s eține seama , pe de o parte, de lipsa de fundament logică a axiologiei poetice/eirein vs. praxiologie poetică/poiein, iar pe de altă parte, pentru că falsul pe care această ecuație l-a legitimat pervers prin necunoaștere: poeții l-au transformat în al lor modus vivendi.
Și astfel instituția confuziei s-a instalat perfect în mentalul colectiv al poeților de astăzi, pervertindu-le imaginația, propensiunea poetică și, în ultimă instanță, talentul.
Mă gândesc, de aceea, că poeții contemporani ar putea să se implice într-un concert academic mai susținut de propria lor voință estetică. Dar această ideea nu este /era decât o sugestie...
Iar o explicație mai largă ar suna cam așa: iar pe de a treia parte, pentru că nu aici ar fi trebuit să intervină atotputernicia de-construcției diferenței diferenței poeziei contemporane! Dacă am folosit un astfel de grup nominal, anormal prin proliferarea perversă a genitivului, înseamnă că nu-mi place deloc poezia actuală. Revin: binomul eirein/poiein, fundamental, dar problematic prin însăși complexitatea sa, a fost, prin necunoaștere, inversat, adică de-construit în cea mai bună „tradiție” derrideană. Recunosc: subiectul de-construcției este un succes, dar obiectul ei este un eșec. De aceea nu pot admite ca eirein să fie termenul prim al binomului, și nu poiein!
În loc de concluzie, dar totuși: Poezia nu trebuie spusă, ci făcută. Nu retorică, ci poetică. iar poeți, în consecință, ar trebui să spună mai puțin și să facă mai mult, să retorizeze mai puțin și să poetizeze mai mult: să fie poeții poeziilo rlor...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)