Anglia secolului XX versus Anglia secolului XIX (GALSWORTHY 1933)

<
(...)
- Suferință banală, răspunse generalul uscat. Ai văzut c-au reușit să echilibreze bugetul*? Trăim o epocă de isterie, la fiecare a doua zi te trezești cu o criză europeană la micul dejun.
- Asta-i din cauza ziarelor. Ziarele franțuzești, care-s tipărite cu litere mult mai mici, sînt mult mai puțin excitante. Nu reușeam să mă înfierbînt cînd le citeam.
- Ziarele și radioul; afli tot înainte să se întîmple; și titlurile de două ori mai mari decît evenimentele în sine. Ai zice, judecînd după dimensiunile literelor, că lumea n-am ai fost niciodată pînă acum într-un impas. Lumea e în impas de cînd e lumea, numai că altă dată lumea nu făcea atîta tărăboi.
- Dar fără tărăboi ar fi reușit să echilibreze bugetul, dragule?
- Nu, asta-i maniera în care se rezolvă problemele. Dar nu e o manieră englezească.
- Știm noi ce-i englezesc și ce nu, tăticule?
Generalul își încreți fața bătută de vreme, și un zîmbet i se răspîndi printre zbîrcituri. Arătă către cocini:
- Astea-s englezești. Construite pînă la urmă, dar numai devreme decît e nevoie.
- Și maniera asta-ți place?
- Nu, dar modul isteric de a o remedia îmi place și mai puțin. Ai crede că niciodată pînă acum n-am mai fost în jenă financiară. Vai de mine, dar Edward al treilea** datora bani în întreaga Europă, Stuarții*** au fost întotdeauna faliți. Și după domnia lui Napoleon**** au urmat pentru noi cîțiva ani față de  care ăștia de acum nu înseamnă nimic, și totuși nu ți se servea criza economică în fiecare zi la micul dejun.
- A nu ști înseamnă a trăi fericit.
- Mă rog, mie îmi displace amestecul ăsta de isterie și de bluf de care avem parte acum.
- Ai vrea să suprimi ”glasul trîmbiței Paradisului”?
- Radioul? ”Vechea rînduire se schimbă cedînd locul celei noi. Iar Domnul se face simțit pe multe căi, ca nu cumva o deprindere bună să strice lumea”, cită generalul. Îmi aduc aminte o predică a bătrînului Buttler la Harrow*****, bazată pe textul ăsta, unul dintre cele mai bune dealtfel. Eu nu sînt îngust la minte, Dinny, cel puțin așa nădăjduiesc. Numai că găsesc că se vorbește prea mult despre anumite lucruri. Se vorbește atîta, încît nu le mai poi simți.
- Eu cred în epoca pe care o trăim, tăticule. A lepădat veșmintele de prisos. Uită-te la fotografiile mai vechi din ”The Times”******. Toate miros a dogmatism și a rufărie de flanelă.
- În zilele mele nu se purta rufărie de flanelă, ripostă generalul.
- Dumneata știi mai bine, dragule.
- De fapt, Dinny, eu cred că generația mea a fost generația cu adevărat revoluționară. Ai văzut piesa aceea despre Browning*******? Ei uite, așa era, dar toate astea s-au isprăvit înainte de a pleca eu la Sandhurst********. Gîndeam ceea ce ne plăcea să gîndim și acționam să gîndim, dar nu vorbeam despre toate astea. Cei de acum vorbesc înainte de a gîndi și cînd e vorba de a acționa, fac în bună parte ceea ce făceam și noi, dacă măcar se hotărăsc să treacă la acțiune. De fapt, deosebirea esențială dintre epoca de azi și cea de acum cincizeci de ani rezidă în libertatea de exprimare; exprimarea e acum atît de liberă, încît secătuiește lucrurile de sevă.
- E o cugetare profundă, tăticule.
- Dar nu-i nouă; am citit-o de zeci de ori.
- Deci, Sir, nu considerați că războiul********* a avut o prea mare influență? Asta-i întrebarea care se pune mereu în interviuri.
- Războiul? Influența lui s-a spulberat de mult. pe lângă asta, oamenii din generația mea erau prea înrădăcinați. Generația următoare a fost smulsă din rădăcini și măturată...
- Nu și femeile.
- Nu, s-au dezmățat un pic, dar nu ele au contat. Iar pentru generația ta, războiul înseamnă doar o noțiune.
- Mă rog, îți mulțumesc, dragule. A fost foarte instructiv, dar se pornește măzărichea. (...)
>

SUA
John Galsworthy, Iubirile lui Dunny Cherrell*********, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 287-288.

NOTE M. T.
* Marea criză economică mondială din 1929-1933 a izbucnit prin crahul bursei din New York în „joia neagră” din 24 octombrie 1929. (http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-16050490-nota-merita-politica-economica-comparatie-intre-marea-depresiune-criza-actuala.htm)
** Edward Plantagenet (1312-1377) = Rege al Angliei ca Edward III (1327-1377). Pretenția lui tronul Franței a declanșat Războiul de 100 de ani (1337-1453). (http://www.royal.gov.uk/historyofthemonarchy/kingsandqueensofengland/theplantagenets/edwardiii.aspx)
*** Cei șase regi și regine din dinastia scoțiană a Stuarților au domnit și în Anglia în perioadele 1603-1649 și 1660-1714. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheStuarts/TheStuarts.aspx)
**** Napoleon Bonaparte (1769-1821) a domnit ca împărat al Franței în perioadele 1804-1814 și martie-iunie 1815. Marea Britanie a dus un război, în cadrul unor coaliții europene succesive, împotriva Franței republicane și napoleoniene în perioadele 1793-1802, 1803-1814 și martie-iunie 1815. (https://historianerdicus.wordpress.com/2013/02/01/britain-in-the-wars-with-france-1793-1815/)
***** Harrow = Școală pentru băieți întemeiată de regina Elisabeta I Tudor în 1572. (http://www.harrowschool.org.uk/1502/overview/from-the-head-master/)
****** The Times = Cel mai vechi ziar din Anglia, fondat în 1785. (http://www.britishpapers.co.uk/quality/the-times/)
******* Robert Browning (1812-1889) = Poet reprezentativ al Angliei secolului XIX. (https://www.poets.org/poetsorg/poet/robert-browning)
******** Sandhurst = Oraș englez la 55 km de Londra în care se află Academia Militară Regală a Marii Britanii. Instituția modernă a fost întemeiată în 1947, prin unificarea Academiei Militare Regale, fondată în 1741 la Woolwich, cu Colegiul Militar Regal, fondat în 1800 la Camberley. (http://www.army.mod.uk/training_education/24487.aspx)
********* Primul Război Mondial (1914-1918).
********** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Probleme financiare pentru o veche familie nobiliară în Anglia interbelică (GALSWORTY 1932)

<
(...)
- Con mi-a mărturisit, urmă Lady Mont, că anul ăsta n-o mai poate soate la capăt. cu nunta lui Clare, și cu noul buget,și cu Jean care așteptă un copil, va fi nevoit să taie cîțiva arbori și să-și vîndă caii. Și noi sîntem strîmtorați. Noroc că Fleur e atît de bogată! Mare plictiseală banii ăștia! Ce părere ai?
Adrian tresări.
- Mă rog, nimeni nu se așteaptă azi la lucruri bune. dar ai nevoie de bani ca să-ți duci zilele.
- Și cînd mai ai și oameni care depind de tine... Boswell are o soră cu un picior paralizat; soția lui Johnson a făcut un cancer, biata de ea! Și fiecare are are pe cineva sau ceva! Dinny zice că maică-sa, la Condaford, face o mulțime de lucruri pentru sat. Așa că nu știu cum o s-o scoatem mai departe la capăt. Lawrence nu economisește un bănuț.
- Lunecăm printre două scaune, Em; și într-o bună zi o să ne izbim cu fundul de pămînt.
- Presupunem că o să ne retragem la azilul de bătrîni. (...) Sau o să plecăm în Kenia*; se spun că acolo se rentează să lucrezi.
- Urăsc ideea, izbucni Adrian cu subită energie, ca domnul Cutărică sau mai știu eu cine să cumpere Condafordul și să-l folosească pentru petrecerile de week-end.
- Aș lua calea codrului și m-aș preface în iele. Condafordul nu poate exista fără Cherrelli.
- Ba poate exista foarte bine. Există un proces afurisit numit evoluție. Și Anglia e patria lui.
Lady Mont oftă și, ridicându-se, porni în mers legănat spre papagalul ei.
- Polly!Tu și cu mine o să ne sfîrșim zilele la azil.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell, trad. A. Ralian, vol. II (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 76-77.

NOTĂ M.T.
* Kenya = Colonie și protectorat britanică în perioada 1920-1963. (http://www.britishempire.co.uk/maproom/kenya.htm)

Cum era organizată şcoala de pescari şi vânători din Constanţa, în 1938

Cuget Liber 8 aprilie 1938

Insula japoneză Okinatori în 1988

<
O insulă mică dar ... scumpă. Despre existența insulei japoneze Okinatori, pierdută în imensitatea Oceanului Pacific, rar cine auzise, chiar în Japonia. Situată la extremitatea unui arhipeleag de atoli, insula are o lungime de 5 kilometri, iar pe timpul fluxului - 5 metri. S-a constatat că, din cauza acțiunii valurilor, insula este amenințată cu dispariția totală.
Acest lucru a provocat îngrijorare guvernului și oamenilor de afaceri japonezi, deoarece, o dată cu dispariția insulei, apele oceanului, pe o rază de 200 mile marine, adică o suprafață de circa 400 mii de kilometri pătrați cu însemnate resurse de pește și minerale.
În urma unei ședințe extraordinare a guvernului japonez  s-a luat hotărîrea de a începe, fără întîrziere, lucrări hidrotehnice pentru consolidarea solului din jurul insulei. S-a hotărît ca, în următorii ani, să se aloce, din bugetul statului, pentru realizarea lucrării, impunătoarea sumă de 30 milioane yeni.
Ținînd seama de importanța salvării insulei, propunerea n-a întîmpinat nici o opoziție în sînul guvernului.
>

SURSA
A. Bejan, Breviar marin, „Tomis”, Constanța, 1988.

Bibliotecile publice în Norvegia (AABO 2006)

Svanhild Aabo, Valoarea bibliotecilor publice, „Lectura”, Biblioteca Județeană Cluj, s. n., III, 1, 2006, 25-28

Studiul meu se axează pe două provocări majore adresate bibliotecilor de azi: 1) efectele pe care digitizarea societății le are asupra bibliotecilor și asupra utilizatorilor acestora și 2) presiunea economică continuă asupra bugetelor publice în general și asupra bugetelor bibliotecilor în special. Aceste provocări sunt studiate din diferite perspective biblioteconomice și ale științei informării, atât teoretice, cât și metodologice.
Unele studii explorează impactul diferitelor aspecte ale activităților bibliotecilor publice, cum ar fi impactul lecturii, al accesului la tehnologia informațională și al serviciilor orientate spre utilizatori sau proiectele comunitare. Alte studii investighează impactul serviciilor de bibliotecă asupra unor grupuri speciale, asupra celor marginalizați social, cu venituri mici, copiilor, tinerilor, persoanelor cu dizabilități, vorbitorilor de limbi străine etc. Mai mult, aceste studii explorează impactul social sau global al bibliotecilor publice (Linley și Usherwood, 1998).
Lucrarea mea de doctorat se adaugă acestui din urmă grup de cercetare și face un pas înainte, propunându-și să măsoare valoarea generală a bibliotecilor publice din Norvegia (Aabo, 2005). Situația economică în sectorul public continuă să fie una moderată, iar controversa generată de distribuirea fondurilor publice se intensifică. În această situație, se impune determinarea valorii bibliotecilor publice în termeni monetari. Pentru a putea stabili această valoare, am apelat la metodele utilizate în economie. Punctul de pornire este conceptul economic de valoare.
Valoarea economică
Valoarea economică „(...) nu este sinonimă cu valoarea comercială sau financiară, deși poate fi exprimată în termeni de bunuri cuantificabile sau bani - și înseamnă orice valoare de întrebuințare a bunurilor sau serviciilor culturale în cauză, plus toate celelalte valori care nu pot fi comercializate, dar care pot deriva din aceasta” susține David Thorsby (2003, p. 279), specialist în domeniul cercetării economico-culturale. Teza are ca scop explorarea valorii economice a bibliotecilor publice.
Conceptul economic de valoare derivă din teoria economiei prospere și are la bază alegerea. Constrânsă de situația economică individuală, fiecare persoană poate alege să consume bunuri private, publice sau alte bunuri necomercializabile, inclusiv serviciile de bibliotecă. Compromisurile pe cale le fac oamenii atunci când aleg un bun în detrimentul altuia dezvăluie adevăratele valori p care ei le atribuie acestor bunuri.
Proiectul meu încearcă să găsească modalități a valorii bibliotecilor publice din perspectiva populației. Scopul acestui studiu este de a măsura, în termeni monetari, valoarea beneficiilor pe care bibliotecile publice norvegiene le oferă cetățenilor și astfel să determine dacă beneficiile depășesc costurile de furnizare. Se va stabili dacă publicul consideră că bibliotecile publice își justifică banii investiți în ele. Mai mult, studiul încearcă să scoată în evidență motivele pentru care norvegienii, atât utilizatori, cât și non-utilizatori, apreciază bibliotecile publice. Scopul este acela de a o feri o mai bună înțelegere a valorii totale a bibliotecilor publice și de a demonstra atât valoarea lor productivă, câț și valoarea democratică și culturală. Nu trebuie să uităm că acest studiu se bazează pe aprecierea cetățenilor. Nu sunt luate în considerare nici părerile experților referitoare la valoarea bibliotecilor publice și nici obiectivele politice formulate de autorități.
În cele mai multe cazuri, analiza economică se realizează pe baza prețurilor de pe piață pentru  a aproxima valorile relative. Din moment ce serviciile de bibliotecă nu pot fi transformate în bunuri private și nu au prețuri de piață, acest demers este irealizabil. Informații despre cerere și beneficii pot fi obținute prin metode de evaluare a produselor necomercializabile, metode folosite în cazul sectoarelor: cultural, educațional, de sănătate și de mediu. Demersurile de evaluare a bunurilor necomercializabile duc la estimarea modalităților în care oamenii apreciază aceste bunuri. Beneficiile necomercializabile ale bibliotecilor publice vor primi valoare monetară, prin urmare vor putea fi comparate cu costurile.
Metoda de evaluare relativă
Metoda de evaluare relativă este o metodă directă și explicită de a utiliza sondajele pentru a evalua bunurile publice. Metoda rezolvă problema absenței piețelor pentru bunurile publice, prezentând o piață ipotetică în care subiecții au posibilitatea de „a cumpăra” anumite bunuri sau „a licita” pentru ele. Această metodă se bazează pe evaluarea proprie fiecărui individ. Ea scoate în evidență disponibilitatea oamenilor de a plăti în bani bunuri necomercializabile. Metoda a fost folosită pentru a stabili valoarea diferitelor bunuri culturale (Noona, 2005), cum ar fi muzeele, teatrele și bibliotecile (Harless și Allen,1999; Holt et al., 1999).
Totuși, există dificultăți în implementarea metodelor bazate pe piețe ipotetice tocmai din cauză că nu au o bază reală. Un obiectiv principal este acela de aduce intențiile  celor intervievați mai aproape de acțiunile lor probabile. Descrierea scenariului în care va avea loc evaluarea este dificilă. Pentru a imagina un scenariu necesar unui studiu de evaluare relativă, este necesar să se țină  cont de anumite aspecte; scenariul trebuie să conțină trei mari componente:
1) Alegerea locului în care vor fi plasați cei intervievați, întrebările care vor scoate în evidență acceptarea plății sau acceptarea compensației pentru bunurile care urmează a fi evaluate.
2) Informații referitoare la modalitățile de plată și la regulile de aprobare a unei modificări propuse.
3) Întrebările legate de cei intervievați, spre exemplu: caracteristicile socio-economice, atitudinile față de bunurile care urmează a fi evaluate.
Studiul norvegian
Scenariul din studiul meu empiric referitor la valoarea bibliotecilor publice norvegiene se bazează pe rezultatele a două studii pilot care i-au testat caracterul verosimil. Scenariul acceptării plății descrie o situație economică ce obligă politicienii locali să propună o alegere între a închide biblioteca sau a mări taxele locale. Scenariul acceptării compensației descrie aceeași situație, dar, în acest caz, politicienii au de ales între a închide biblioteca și a redirija fondurile economisite către educație, sănătate sau alte proiecte locale sau de a păstra atât biblioteca, cât și celelalte proiecte locale, la același nivel de activitate.
Descrierea scenariului  începe prin referirea la Legea bibliotecilor publice norvegiene și la declarația acesteia că: „sarcina bibliotecilor publice este de a sprijini instruirea, educarea și alte activități culturale prin punerea cărților sau a altor materiale la dispoziția tuturor cetățenilor Norvegiei în mod gratuit”. Situația aleasă este descrisă astfel:
„Se știe că situația economică se deteriorează în majoritatea localităților. Acest lucru implică reducerea sau chiar desființarea unor servicii publice, dacă nu vor fi mărite veniturilor consiliilor locale.
Să presupunem că Legea bibliotecilor publice ar prevedea următoarele: consiliile locale au dreptul de a decide dacă vor biblioteca publică. Să ne imaginăm că acestea ar hotărî închiderea bibliotecii. Opțiunile rămase ar fi: utilizarea unei biblioteci publice dintr-o localitate învecinată sau cumpărarea tuturor cărților, manualelor, surselor de informare etc. de care avem nevoie. Nu vor mai exista nici serviciile de bibliotecă destinate școlilor, nici cele adresate diferitelor grupuri ale comunității locale (serviciul externe destinat persoanelor în vârstă instituționalizate, grădinițelor etc), nici cursurile de pregătire ale adulților.
O altă alternativă ar fi menținerea serviciilor de bibliotecă suplimentându-se veniturile consiliului local prin mărirea taxelor locale.”
Sondajul a fost realizat de o companie profesionistă de sondare a opiniei publice ca parte a sondajului său bilunar de colectare a datelor. Au fost intervievate 999 persoane, cu vârste de peste 15 ani, la domiciliu fiecăreia, ca reprezentanți ai familiei lor.
Prima parte a chestionarului a debutat cu descrierea globală a serviciilor locale, urmând întrebări despre bunurile culturale și apoi despre bibliotecile publice. Scopul a fost acela de a plasa bibliotecile în contextul general al bunurilor publice locale și, indirect, de a le aminti celor intervievați de restricțiile bugetare care determină o competiție între bunuri și servicii pentru resursele publice sau private limitate.
E importantă și problema drepturilor de proprietate asupra unui bun necomercializabil. Pentru a clarifica problema drepturilor de proprietate  asupra beneficiilor bibliotecii publice s-a pus următoarea întrebare: „Credeți că aveți dreptul să beneficiați de serviciile bibliotecii orașului în care locuiți?” Răspunsul a fost aproape unanim: 94% au răspuns „da”, un procent mult mai mare decât cei care s-au declarat utilizatori de bibliotecă, aceștia fiind 60%. Acest rezultat clar și importanța chestiunii drepturilor de proprietate în evaluare au implicații majore în estimarea valorii bibliotecilor publice norvegiene.
Tuturor celor intervievați li s-au pus două întrebări de evaluare, jumătate au primit întrebări legate de acceptarea plății, cealaltă jumătate întrebări despre acceptarea compensației. În urma activității de cercetare s-au realizat estimări bazate pe diferite variante-model. Din aceste estimări poate fi dedusă o clasificare a evaluării bibliotecilor publice de către populație. Limita minimă este aproape de media anuală a costurilor pentru bibliotecă per familie, 400 NOK, și limita maximă este de 5 ori mai mare, 2000 NOK. Datorită situației alese în acest caz, „adevărata” valoare atribuită de populație este mai aproape de limita maximă. Estimările  sunt extrem de importante pentru bunurile publice asupra cărora cetățenii cred că au drepturi de proprietate (MacDonald și Bowker, 1994).
Concluzia finală este că, în general, norvegienii apreciază beneficiile bibliotecilor publice ca fiind mai valoroase decât costurile de furnizare a serviciilor de bibliotecă, demonstrând un raport cost-beneficiu de 1:4. Cu alte cuvinte, pentru fiecare NOK folosit pentru bibliotecile publice, populația primește beneficii de patru ori mai valoroase. Acest lucru nu înseamnă că toate bibliotecile publice din 433 localități norvegiene au o valoare netă pozitivă. Estimarea este o medie, ceea ce înseamnă că unele biblioteci au o valoare mai mare, altele mai mică, putând fi aduse îmbunătățiri. Totuși, la nivel național, bibliotecile publice norvegiene au, cu siguranță, o valoare netă.
Motive
Studiul urmărește să evidențieze motivele pentru care cei intervievați au dat o anumită valoare bibliotecilor publice. Aproximativ 40% dintre cei care au apreciat biblioteca au făcut-o în calitate de utilizatori ai acesteia (persoana intervievată sau un alt membru al familiei sale frecventând biblioteca), 20% în calitate de viitori utilizatori și 35-40% prin valorificare indirectă ținând cont de părerile altor utilizatori, diseminarea literaturii, a culturii și științei în cadrul bibliotecilor și promovarea democrației și egalității. Astfel, o parte substanțială a valorii bibliotecilor publice  este motivată prin beneficiile sale sociale și culturale. Majoritatea celor intervievați sunt motivați atât de interesul personal, cât și de beneficiile obținute de ceilalți și de comunitate în general. Aceste varii motive sunt o descoperire importantă și pot fi interpretate pentru a reflecta starea de fapt a bibliotecii publice de azi ca instituție comunitară.
(...)

Vasile Cojocaru: „Teatrul e un loc public în care oamenii fac lucruri excepționale” (GAVRILĂ LOGHIN 1990)

 Victoria Gavrilă Loghin, Vasile Cojocaru: „Teatrul e un loc public în care oamenii fac lucruri excepționale”, „Tomis”, Constanța, 2001

-Stimate Vasile Cojocaru, acum, la câteva luni după preluarea conducerii teatrului, care sunt problemele pe care le-ați găsit și cele cu care vă confruntați în prezent?

+ Problemele au fost mediatizate la vremea respectivă, adică am găsit un colectiv dezbinat, spectacolele nu se mai puteau juca pentru că plecaseră oameni, și așa mai departe. Între timp, din mers, am reușit, fără a face vreo premieră, să repunem pe scenă șase dintre piesele jucate anterior și să încerc să mențin, pe linia de plutire, corabia asta minunată, numită Teatru. Anul trecut, am reușit chiar să atingem volumul de încasări planificat. Anul acesta, am început lucrul, alături de Yannis Margaritis, la Adunarea femeilor a lui Aristofan (cu premiera la 27 martie a. c., cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului), care a fost îngreunat de traducerea inițială, ce nu avea nici un haz, fiind scrisă într-un limbaj academic, pretențios. Or, Aristofan este un autor extrem de direct în intenții și limbaj. A-l aduce la un limbaj cotidian a fost o problemă nu prea ușoară și a trebuit să o fac într-un timp foarte scurt. Problema cea mai serioasă este problema banilor, a bugetului. Față de un necesar de șaptesprezece miliarde de lei, ce ne-ar fi permis să renovăm sala, acum fiind jenante condițiile în care sunt primiți spectatorii, pe niște fotolii mai proaste decât cele de la cinematograf (care, între timp, s-au mai renovat și ele), fără aer condiționat și așa mai departe, am primit un buget de șapte miliarde și jumătate.

-În acest context, ce veți face?

+ A trebuit să efectuăm o reducere de personal, aici mulți arătându-se înțelegători. Au fost și niște abateri disciplinare care au dus la eliminarea unora, au fost câteva contracte pe perioadă determinată ce s-au încheiat, au fost și colegi pensionari acre au înțeles situația și s-au retras (urmând a colabora pe bază de convenție civilă), deci reducând douăzeci și unu de salariați din totalul de o sută șaptesprezece (cât are personalul teatrului), am ajuns la un nivel rezonabil. O sută șaptesprezece pare un număr mare de personal, dar trebuie să se înțeleagă că sunt două secții: Teatrul Dramatic și Teatrul de Păpuși „Elpis”, că la un spectacol lucrează nu numai actorii, regizorul și scenograful, ci și tâmplarii, croitorii, mașiniștii, operatorii de decor, maiștri electricieni, luminiștii, sonorizatorii, peruchierii, machiozele, sufleurii și așa mai departe. Un teatru are, prin tradiție, posturile lui, iar în administrație, vrei, nu vrei, trebuie să fie cei douăzeci și doi de oameni, pentru că sediul e ditamai clădirea și sunt necesari supraveghetori de sală, plasatori, pompieri, portari etc. În afara fondului de salarii, cheltuieli mari sunt cu apa, încălzirea, curentul electric. Ce vină are bietul artist dacă gigacaloria a fost majorată de trei ori față de anul trecut, la fel și kilowatul? De exemplu, numai în luna ianuarie încălzirea ne-a costat douăzeci și patru de milioane , iar curentul electric vreo patruzeci de milioane! Iată, deci, cum s-au dus o sută de milioane! Nenorocirea este că nu am regizor angajat, nu am un scenograf angajat și a trebuit să renunța și la Carmencita Brojboiu (angajată prin cumul de funcții), pe care o iubesc și o stimez foarte mult. E un mare artist al României la ora actuală, dar a trebuit să renunț și la ea, și ăsta e un lucru care mă doare efectiv!

- Și atunci ce a mai rămas?

+ Din păcate, din proiectul pe care-l avansasem (cinci premiere la Dramatic și două la Păpuși), o să trebuiască, din pricinile menționate, să reduc mult.

-În aceste condiții de austeritate, cum se va sărbători aniversarea a cincizeci de ani de la întemeiere teatrului?

+ Mă gândisem la o sărbătoare a orașului, cu invitați de marcă, cu foști colaboratori, cu foști actori și regizori ai teatrului, care at fi trebuit aduși de pretutindeni. Totul ar fi necesitat un efort financiar destul de mare, adică o treime din bugetul actual. De făcut, o să facem ceva, însă adaptat la noile condiții, deci mult mai modest. Din Teatrul Dramatic s-a desprins ulterior Teatrul de Estradă „Fantasio” și Teatrul Liric (Opera de azi). Vom contacta și Orchestra Simfonică și vom face o săptămână a teatrului constănțean, în care noi să participăm cu două spectacole, o să joace și Opera și „Fantasio”, însă totul pe aceeași scenă, aici. Filarmonica va da și ea un concert. Vom invita pe cine vom putea și o să ne sărbătorim în măsura în care vom găsi sponsori.

- În contextul austerității bugetare, în oraș umblă un zvon privind agenția teatrului. Care este statutul actual al agenției teatrului și cum vedeți statutul viitor al acestei instituții, pentru a combate orice suspiciune și pentru a fi transparenți?

+ În acest moment, agenția teatrului funcționează cu un afișor și doi casieri, organizatori de spectacole, care aleargă în toate părțile să capaciteze potențialul public constănțean să vină la teatru. Fac și ei ce pot. Spectatorul constănțean, din păcate, sau din fericire pentru el, se împarte în două categorii: sunt spectatori care vin la teatru din snobism la spectacole de aiurea, indiferent dacă acestea sunt bune sau proaste, important este că vin de la București, de exemplu. Tot ce vine de la București e bun, tot ce e autohton nu e bun. Sunt inși care nu au venit de douăzeci-treizeci de ani la teatru, nici chiar la marile spectacole, premiate de nenumărate ori, cum au fost cele de la Festivalul Teatrului Antic (Pentesillea, Revelion la baia de aburi, Unde-i revolverul?, Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă), jucate excepțional la Constanța. Mai există și alt gen de spectatori, aceia comozi, care trebuie stârniți, care după ce vin o dată, le place! Dar sunt și fidelii teatrului, deja îl cunosc, și ei sunt aceia pentru care trebuie să rezistăm. În Consiliul de administrație ni s-a părut că ar mai eficient pentru agenție dacă am face un contract în participațiune, cu cineva interesat să preia problema distribuirii biletelor. Oamenii de la agenție s-au oferit să încerce, fără a pierde posturile din schemă, pentru că, dacă încercarea aceasta nu e bună, să se poată reveni la forma inițială. Ni s-a părut interesant că, prin acest contract, ei ar opri treizeci la sută, iar noi am obține restul de șaptezeci la sută. astfel, oamenii mei ar fi angajați și ar câștiga și bani, oricum mai mult decât milionul și ceva pe care îl au acum. Între timp, am discutat și cu Compress Advertising, dar ei nu sunt interesați să facă organizare de spectacol, ci ar dori un mic spațiu în care să-și facă publicitate, și atunci am fi câștigați cu toții. Din aceste ouă idei, se poate prefigura pe viitor, una care să aducă mai multă lume în sală. Iar ce zvonuri umblă prin târg, nu mă interesează câtuși de puțin, pentru că, îndeobște, teatrul e un loc public în care oamenii fac lucruri excepționale, și despre ei trebuie să se vorbească, pentru că altfel nu se poate!

- Ce proiecte de viitor aveți?

+ Până la vară vom scoate Crazzy Cats, spectacol nejucat de mai bine de patru-cinci ani, o comedie ce cred că ar avea în continuare public și pentru matineele școlare și Soacra cu trei nurori, o adaptare în versuri, foarte izbutită, după Ion Creangă. Cam asta e ceea ce putem face. În speranța că vom găsi soluții (cum ar fi schimbarea obiectului de activitate), alături de spectacolul de teatru să pot presta servicii la terți (de exemplu, în ateliere) sau dacă reușește experimentul cu agenția, să aduc spectacole din alte părți (în calitate de impresar de spectacole). Dacă vom reuși să strângem bani, cu toate că e costisitor, în toamnă aș dori să facem O scrisoare pierdută a lui Caragiale.

- Vă urăm succes deplin!

„Profesia de relaționist” (DAGENAIS 1999)

Bernard Dagenais, Profesia de relaționist, trad. A. M. Frumușani (fr. 1999), Polirom/Relații publice și publicitate (C. Coman), Iași, 2002, 231 p.

Introducere

1. Ce sunt relațiile publice?
1. De ce se practică relațiile publice?
1.1 Pentru că nu putem trăi fără comunicare
1.1.1. Obligația de a comunica
1.1.2. Necesitatea de a recurge la mass-media
1.2. Pentru a atrage atenția
1.3. Pentru a informa
1.4. Pentru a crea un climat de simpatie
1.5. Pentru a rezolva o problemă
1.6. Pentru a gestiona o provocare
1.7. Pentru a dezvolta o imagine
1.8. Pentru a ne apăra
1.9. Pentru a influența opinia publicului
1.10. Pentru a răspunde jurnaliștilor și publicului
1.11. Pentru a face față complexității socioeconomice
1.11.1. Structura socială complexă
1.11.2. Consumatorii
1.11.3. Jurnalismul
1.11.4. Restricțiile bugetare
1.11.5. Prevenirea
2. Ce sunt relațiile publice?
2.1. O stare de spirit
2.2. Un instrument de gestiune
2.2.1. Luarea deciziilor
2.2.2. Gestiunea mizelor
2.3. O îndemânare
2.4. O artă și o știință
2.5. O profesie exigentă
2.6. O practică democratică
2.7. Un control asupra realității
2.8. O industrie
2.9. Un sistem de valori
3. O definiție
3.1. O activitate de conducere
3.1.1. A fi membru al conducerii
3.1.2. A participa la decizii
3.2. Cu caracter permanent și organizat
3.3. În slujba organizației
3.4. Pentru a crea un curent de simpatie
3.5. Pentru a gestiona provocările
3.6. Pe lângă diferitele categorii de public
3.7. O practică de informare
3.8. Căutarea interesului comun
3.9. Concluzii
4. Relații publice și celelalte profesii ale comunicării
4.1. Jurnalismul
4.2. Publicitatea
4.3. Marketingul
4.4. Afacerile publice și lobby-ul
4.5. Propaganda
4.6. Concluzii
5. Puțină istorie
5.1. Practica ancestrală
5.2. Nașterea relațiilor publice moderne
5.3. Lecțiile unei crize

2. Abilitățile necesare pentru a reuși în această profesie
1. Calitățile personale
1.1. O cultură generală
1.2. Imaginație
1.3. Aptitudini particulare
2. Cunoștințe specifice
2.1. Cunoașterea organizației
2.2. Cunoașterea publicului
2.3. Cunoașterea mediului
2.4. Cunoașterea tehnicilor de cercetare
3. Exigențele profesionale
3.1. Cunoașterea mass-media
3.2. Cunoașterea strategiilor de comunicare
3.2.1. Înțelegerea problemei: un rol de analist
3.2.2. Formularea obiectivelor și alegerea țintelor: un rol de consilier
3.2.3. Prezentarea strategiei: un rol de strateg
3.2.4. Alegerea tehnicilor: un rol de expertiză
3.2.5. Alegerea mass-media: un rol tehnic
3.2.6. Alegerea suporturilor
3.2.7. Mesajele: un rol de creativitate
3.2.8. Producția: un rol de specialist
3.2.9. Bugetul și calendarul: un rol de logistică
3.2.10. Evaluarea: un rol de cercetare
3.3. Cunoașterea tehnicilor de comunicare
3.3.1. Tehnica de bază: scriitura
3.3.2. Comunicarea de masă
3.3.3. Comunicarea internă
3.3.4. Comunicarea personalizată
3.4. Cunoașterea suporturilor
3.4.1. Suporturile scrise
3.4.2. Suporturile audiovizuale
3.4.3. Suporturile tridimensionale
4. Munca de relaționist
4.1. Sarcinile de execuție
4.2. Sarcinile de decizie
4.3. A fi generalist sau specialist
4.4. Sarcinile pe care le poate îndeplini
4.4.1. Cercetarea
4.4.2. Conceperea 
4.4.3. Realizarea
4.4.4. Evaluarea

3. Formarea
1. Conținutul formării ideale
2. Problemele formării
2.1. Pasiunea pentru științele comunicării
2.2. Formarea la locul de muncă
2.3. Formarea generală de bază
2.4. Neglijența organizațiilor
3. Diversitatea formărilor
3.1. Comunicarea instrumentală
3.2. Comunicarea strategică
3.3. Știința comunicării
4. Formarea în instituții școlare
4.1. Formarea în colegii
4.2. Formarea în universități
4.2.1. Cursurile obișnuite de ciclul întâi
4.2.2. Cursurile de formare continuă
4.2.3. Cursurile de ciclul al doilea
5. Formarea profesională
5.1. Societatea Relaționiștilor din Quebec
5.2. Organizațiile
5.3. Benchmarking-ul: învățarea prin exemplu
5.4. Formarea privată
6. Realitatea formării
6.1. Absența formării
6.2. Cultura de bază
6.3. O formare comună pentru jurnalism și pentru relațiile publice
6.4. Preocupările divergente ale intervenienților
6.5. Formarea este o necesitate

4. Cum se organizează profesia? 
1. Starea de fapt
1.1. O profesie nedelimitată
1.2. O meserie complexă
1.3. Specificitatea sarcinilor
1.3.1. Tehnicianul în informare
1.3.2. Profesionistul în comunicare
1.3.3. Directorul de comunicare
2. Activitatea în organizație
2.1. Rațiunea de a fi a unui departament de comunicare
2.2.1. Presiunea externă
2.2.2. Presiunea internă
2.2. Un conținut specific
2.3. O realitate complexă
2.4. O funcție politică și administrativă
2.5. Situarea sa în organigramă
2.6. Organizarea unui departament de comunicare
2.6.1. Serviciile oferite
2.6.2. Sarcinile ce trebuie realizate
2.7. Raporturile cu cabinetele de consiliere
2.8. Comunicarea integrată
3. Munca într-o agenție
3.1. Structura unei agenții de PR
3.2. Principalele agenții
3.3. Diferiții clienți
4. Consultantul independent în relații publice
5. Relațiile cu jurnaliștii
5.1. Punerea în valoare a relaționistului
5.2. Jurnalistul pune în scenă
5.3. O neîncredere reciprocă
6. Asociațiile profesionale
7. Etica
7.1. O definiție
7.2. Cazurile de conștiință

5. Imaginea relaționistului
1. Noțiunea de imagine
1.1. Personalitatea
1.2. Imaginea proiectată
1.3. Imaginea percepută
1.4. Imaginea-răspuns
2. Imaginile propuse
2.1. Zeul Hermes
2.2. Ambasadorul
2.3. Interpretul
2.3.1. Interpretul publicului
2.3.2. Interpretul evenimentelor
2.3.3. Interpretul organizației
2.3.4. Interpret între părți
2.4. Generozitatea
2.5. Cavalerul medieval
2.6. Adevărul înainte de toate
3. Imaginile percepute
3.1. Relaționistul monden
3.2. Relaționistul agent de presă
3.3. Manipulatorul
3.4. Ventilatorul
3.5. Spin doctor-ul
3.6. Docilul
4. Imaginile trăite
4.1. Schizofrenicul
4.2. Nebunul regelui
4.3. Ambalatorul
4.4. Mercenarul
4.5. Gestionarul de imagini
4.6. Machiorul
4.7. Vânzătorul de produse
4.8. Avocatul
4.9. Pompierul
4.10. Democratul
4.11. Temerarul
4.12. Concluzie

6. Provocările viitorului
1. Pe plan profesional
1.1. Credibilitatea relaționsitului
1.2. Imaginea profesiei
1.3. Specificitatea formării
1.4. Evaluarea 
1.5. Comunicarea internă
1.6. Gestiunea mizelor
1.7. Întoarcerea la individ
2. Pe plan societal
2.1. Responsabilitatea socială
2.2. Depersonalizarea
2.3. Împărtășirea cunoașterii
2.3.1. Complexitatea mesajelor
2.3.2. Specializare și supraspecializare
2.3.3. Informație și putere
2.4. Paradoxul comunicărilor
2.5. Valorile sociale
2.6. Diferența culturală
2.7. Mondializarea
3. Relațiile publice slujesc bine societatea?

Bibliografie

Lista exemplelor

coperta 4: B. D, este profesor de Relații publice la departamentul de Informare și Comunicare al Universității Laval. A practicat meseria de comunicator timp de 20 de ani, mai întâi ca jurnalist, apoi ca agent de informare, consilier de presă și director de comunicare în ministere ale guvernului provinciei Quebec.

„Viața Filialei” („TOMIS” 1995)

 ***, Viața Filialei, „Tomis”, Constanța, aprilie 1995

*

Pe data de 7 aprilie, la sediul Uniunii Scriitorilor (casa Mihai Sadoveanu), s-a ținut ședința Consiliului Uniunii Scriitorilor din România. Ordinea de zi a întâlnirii a cuprins: Raportul Comitetului Director, informații privind structura filialelor, Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 1995, Raportul Comisiei de Cenzori, Situația relațiilor externe ale Uniunii, Raportul Comisiei de Validare, Alegerea juriului pentru premii. Din partea Filialei Dobrogea au participat scriitorii Constantin Novac și Nicolae Motoc.

*

Sâmbătă, 15 aprilie, la Casa de Cultură din Mangalia, a avut loc lansarea antologiei de poezie contemporană Fereastra dinspre mare (prefața și coordonarea ediției Nicolae Motoc, texte îngrijite și note bio-bibliografice de Arthur Porumboiu, prezentarea artistică Sorin Roșca), editată de revista „Tomis”. Au vorbit despre carte și au acordat autografe poeții A. Porumboiu, Emilia Dabu, Elena Plămadă, Sorin Roșca, Iulia Pană.

Europa (HEN & LEONARD 1989)

Christian Hen & Jacques Leonard, Europa, trad. I. Traistaru (Paris, 1989), Humanitas / Economie - Repere - 8, București, 1992, 161 p.

5 Introducere

11. I. Cooperare sau integrare?

Ideile privind Europa în secolul XIX
Datele importante ale construcției europene

1.Alegerea cooperării
Structuri interguvernamentale
Statele membre ale organizațiilor de cooperare
Domenii de intervenție limitate

2. Alegerea integrării
Puțină istorie...
Integrarea negativă
Integrarea pozitivă
Instituțiile comunitare

3. Criza integrării
Limitele Pieței Comune
Blocajul instituțiilor
Ce fel de apărare pentru Europa?
O încercare de soluționare: Actul Unic European
În afara Tratatului: proiectele Uniunii Europene

58 II. Mijloacele bugetare ale Europei

1. Lupta pentru cucerirea puterii bugetare

2. Structura și evoluția cheltuielilor comunitare

3. Ce fel de resurse pentru Comunitatea Economică Europeană?
Crearea de resurse proprii, factor al integrării
Epuizarea resurselor proprii, frână a construcției europene
Reforma sistemului resurselor proprii 

78 III. Situația economică a CEE

1. Locul CEE în lume
Raporturile comerciale și financiare
Teoria uniunilor vamale regionale
Bunuri de investiții: slăbirea unui sector cheie
Între 1960 și 1970, investițiile internaționale se orientează spre Europa 
Adaptarea tehnologică și concurențială

2. Diferențe naționale și efecte ale integrării în cadrul CEE 
Creșteri net diferențiate
O complementaritate în creștere
Moneda: un dolar care perturbă Europa
Un dolar puternic reduce tensiunile în privința schimburilor valutare
O coerență de criză
Consecințele declinului demografic
Costurile non-Europei

107 IV.  Politicile economice comune 

1.Politicile stabilite
Politica agricolă comună (PAC)
„Orientare” sau „garanție”?
Sumele monetare compensatorii
Sistemul monetar și spațiul financiar european: un avans decisiv
Ecu în Sistemul Monetar European
Politica regională
Politica socială
Politica de cooperare cu „lumea a treia”

2. Viitorul politicilor comune
Politica industrială și spațiul industrial european
Protecția sectoarelor concurate
Ajutoarele pentru restructurarea sectoarelor în dificultate
Cooperarea științifică și tehnică și promovarea tehnologiilor și activităților noi
Programele specifice
Relațiile externe ale CEE

158 Bibliografie
Centralizarea documentației (28 titluri) a fost făcută de către Biroul de Informare a Comunităților Europene din Paris.

coperta IV

Care sunt instituțiile Europei? Ce rol are Parlamentul European?

Cum funcționează Comunitatea Economică Europeană? Există un declin economic al Europei? Care sunt strategiile vizavi de Japonia și Statele Unite? Va avea Europa o monedă unică? Este pusă în pericol suveranitatea  statelor europene prin Uniunea europeană?

Întrebări la care răspuns doi mari specialiști francezi în economia europeană și în problemele monetare și financiare internaționale.