Primul joc cu mingea organizat este menționat în China antică, unde a fost redactat chiar și un regulament în 26 de puncte, întitulat Cum se joacă. Mingea era confecționată din seva închegată a unor plante, din bucăți de cârpă sau piele umplute cu păr sau fibre, din bășici de animale, din obiecte rotunde de lemn sau os.
Apoi jocul a trecut la greci, la romani, unde a fost răspândit de armata generalului Iulius Cezar (100-44 î. H.), la saxoni (germani).
În cronica sa din 1157, englezul Williams Fritzsteplen amintește că în timpul carnavalului din Londra, tinerii jucau dimineața, la marginea orașului, cunoscutul joc cu balonul.
Din cauza loviturilor periculoase, regele Eduard II a emis la 13 aprilie 1314 un edict de interzicere a jocului cu mingi mari, legislația fiind dezvoltată de urmașii săi.
Henry Stubbes (1632-1676), un propovăduitor al sectei englezești a puritanilor, a cerut regelui măsuri dure împotriva fotbalului, calificat ca „o practică sângeroasă și diabolică”.
În pofida contextului neprielnic, jocul cu mingea a devenit parte a tradiției populare. Echipele formate din 10-15 jucători se așezau la o distanță de 10 m, mingea fiind aruncată la mijlocul terenului, iar cel care prindea trebuia să o ducă sau să o arunce în poarta adversă.
În epoca modernă, fotbalul a fost reconsiderat datorită elevii prestigioaselor colegii din Eton, Westminster, Harrow etc. Din rivalitatea școlilor Eton și Rugby au rezultat două sporturi cu mingea moderne diferite: fotbal și rugby.
Primul regulament de fotbal a fost elaborat în 1862 de rectorul celebrei Universități Cambridge, Thrind Uppingham, care a inclus prevederi referitoare la marcarea golului, lovirea balonului, afară din joc (off-side) etc. În 1866 linia porții a fost unită și s-a impus regula afară din joc cu 3 jucători. Peste 2 ani portarul a primit permisiunea să folosească mâinile, iar în 1874 a fost introdusă lovitura liberă. În anul următor, sfoara care reprezenta bara transversală a fost coborâtă de la 5,50 m la 2,44 m, înălțime păstrată până azi, iar în 1881 arbitrul a primit atribuții importante. În 1890 a fost introdusă lovitura de pedeapsă (penalty), iar peste 15 ani s-a impus portarului să stea nemișcat la executarea acesteia. Între timp, în 1903 a fost acceptată marcarea golului și din lovitură liberă. În 1925 a fost adoptate regula ofsaidului cu 2 jucători și cea a marcării golului din corner.
SURSA
***, Fotbal. Adnotări pe marginea regulamentului de joc, Editura cultură fizică și sport, București, 1954, 3-5.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu