Pedagogul european care a pus bazele teoretice ale predării pe clase şi lecţii a fost cehul Jan Amos Komenski (1592-1670), cunoscut sub numele latin Comenius.
În lucrarea Ieşirea la lumină din labirinturile scolasticii, el critică lipsa ţelurilor, mijloacelor şi regulilor din metodele educative ale epocii sale.
În opera Legile unei şcoli bine organizate, Comenius subliniază importanţa lecţiilor pe clase şi a sistemului de predare pe lecţii. Timpul trebuie împărţit astfel încât ''fiecare an, lună, zi şi oră să aibă fixate obiective proprii''. În succesiunea predării, lecţia de azi trebuie să aibă legătură cu cea de ieri şi cu cea de mâine, iar procesul învăţării să meargă de la uşor la greu şi de la simplu la compus.
Pedagogul ceh a formulat câteva ''legi didactice'', care prevedeau: evitarea monotoniei şi uniformităţii, prezentarea zilnică a unor noutăţi, prezentarea mai întâi a întregului şi apoi a părţilor, folosirea teoriei în practică.
Următorii mari pedagogi europeni au fost englezul John Locke (1632-1704) și francezul Jean Jacques Rousseau (1712-1778). Dar lucările lor Educația gentlemanului (1693) și Emil (1762) au fost axate pe educația individuală decât pe învățarea organizată în cadrul școlii.
Teoria lui Rousseau a fost aplicată de elvețianul Heinrich Pestalozzi (1746-1827), care a influențat dezvoltarea organizării lecțiilor în școala elementară. Pestalozzi a acordat atenție intuiției în învățare și educației fizice.
O contribuție importantă în dezvoltarea metodicii învățării și a organizării lecțiilor a avut-o germanul Johann Herbart (1776-1841). Pe baza concepției sale metafizice despre lume, pedagogul din Oldenburg a organizat predarea lecțiilor prin metoda celor 4 trepte psihologice: claritatea, asociația, sistema și metoda. Dar aplicarea metodei indiferent de vârsta elevilor și de specificul obiectului a dus la schematism.
Și rusul Konstantin Ușinski (1824-1870), supranumit „învățătorul învătorilor ruși”, a avut merite în dezvoltarea teoriei pedagogice. El recomanda: cunoașterea specificului psihologic și de vârstă al elevilor, educarea voinței acestora, metode variate, pregătirea elevilor pentru muncă, gluma limitată de seriozitate și stabilirea temei principale a lecției.
La rândul său, marele romancier rus Lev Tolstoi (1828-1910) a avut preocupări în acest domeniu, subliniind importanța studierii experienței pedagogice. Concepția sa pedagogică se baza pe ideea educației libere, care acorda o mare importanță personalității copilului și necesității ca acesta să conștientizeze că în fiecare lecție face un pas înainte în învățare.
Emil Ghibu, Lecţia de educaţie fizică, Editura tineretului, cultură fizică şi sport, Bucureşti, 1957, 9-15.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu