<
``La suflet nou ne trebuie o casa noua... E neaparat nevoie sa mutam capitala... Trebuie sa nu mai fie nimic tot cum a fost. Cine vrea sa inteleaga, sa inteleaga.
Argumentele faptice sunt si ele nenumarate.
Din motive de igiena: Bucurestii sunt un oras cu ierni cumplite si veri care descompun, de caldura. Canalizarea e primitiva si complicata, pentru ca urmeaza strazi sucite. Vecinic reparatii vor impiedeca prin transee circulatia. Imprejurimile sunt mocirle si praf. Nu e loc de creatie si inviorare. In afara de frumusetea cerului, inalt, totul terfeleste imaginatia... Dimbovita e meschina, ca un sant cu laturi... Din iunie pina in septembrie orasul acesta miroase ca o lada de gunoi. Apa de baut ii vine departe, iar uzinele electrice vor trebuie sa intinda cabluri de sute de kilometri peste munti si dealuri. In treizeci de ani, circulatia va deveni atit de complicata, incit strazile actuale vor putea sluji numai pietonilor. Cincizeci de ani aci incolo, cetatenii vor fi robi exproprierilor comercializate si scandaloase... Panamalele acestor indeletniciri vor dezonora orasul neintrerupt, vreme de o jumatate de veac. Calea Victoriei, ale carei case sunt in interior ruine mucegaite, igrasioase, intunecoase, puturoase si pline de sobolani cit cateii (i-am vazut de atitea ori eu cu ochii mei), va costa bugetul unui stat intreg. Fiecare metru se va plati cu sute de mii de lei.
Visez o capitala ca o inima noua... Pe undeva pe Olt, in Ardeal, sa zicem la o posta de Brasov, la Feldioara... Adapostita de viscole, cu verile placute ca intr-o statie climaterica... Totul se poate incepe din nou acolo. Restaurantele nu vor avea bucatariile in grajduri cu rindasi bolnavi de riie, ci laboratorii de faianta si nichel... Iar salile de mincare, aerisite, caci nu vor fi cu ferestrele spre canal... Se vor lasa locuri pentru gradini, parcuri si piete mari. Imprejurimile vor fi dealurile cu vile, sau inspre Brasov, cimpii cu arene si stadioane, un hipodrom al frumusetii... Toata zona apropiata de 30-40 de kilometri, briul verde si carunt sus, a Bucegilor... Se va lucra tot anul in cintec si bucurie in aceasta cetate a sanatatii...
Si poate ca... nu poate... sigur... arhitectii si edilii vor gasi posibilitate sa faca bulevardele, strazile si pietele asa de frumoase, ca oamenii saraci sa aiba si ei momente cind sa uite de uritenia vietii. (Aici, in Bucuresti, este prea mare deosebirea intre placerea si-o pot procura cei bogati si inabusitoarea atmosfera in care traiesc saracii, fara nimic oferit ochilor lor.)
In zece ani, pina in 1936, e de presupus ca se vor tripla, prin constrcutii moderne si mari, numarul si volumul caselor din Bucuresti... Sa le construim aceste vile si palate, de-a dreptul acolo, si in zece ani vom avea un oras de trei sute de mii de locuitori, asemanator oricaror orase din Elvetia si Germania, care ar imbogati frumusetea acestui mare regat... Mussolini vrea sa faca nu numai un suflet nou ci si alt fizic italienilor lui... Nu mai ingaduie nici sa vorbeasca de maretia Romei vechi... Vrea o Italie si italieni noi... Ce avem de noi de pastrat din acest Bucuresti, cerut de turci la indemina lor? Mormintele noastre sunt la Arges, la Tirgoviste, la Suceava... De ce sa ne invinuiasca mereu cei dezrobiti ca sunt robii balcanicilor de la Bucuresti?
Si din punct de vedere ostasesc aceasta mutare se impune... Acolo la Feldioara, ar sta intre capitala si oricare eventual dusman, zidul inalt al muntilor... Administrativ? Nu mai incape indoiala ca da... capitala s-ar gasi chiar in mijlocul tarii... Tunelul inceput la vama Buzaului ar pune Braila si Galatii mai aproape decit sunt azi de capitala cu citeva poste.
Dar nimic nu se va face cu oameni cae nu vad dincolo de botul ghetei lor.``
>
SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, Bucuresti, 1983, p. 85-86.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu