<
(...)
Dealtfel si tata si Nae Gheorghidiu erau din ce in ce mai nelinistiti si mai preocupati de soarta colaborarii cu Ladima... El scria gazeta ca si cind ar fi fost a lui si nici nu concepea macar ca ar putea sa scrie altfel... Negresit, aceasta aducea cetitori, dar contrazicea prea mult intentiile proprietarilor... Din ce in ce mai mult Veacul un organ dusmanos industriei si comertului, ceea ce in nici un mod nu se potrivea gindurilor tatei, sau lui Nae Gheorghidiu... Intr-o zi acesta ne-a aratat enervat un anunt ironic in pagina intiia a Veacului, pe doua coloane, in chenar, cu litere: ``Fabricile de gheata cer sprijinul statului. Gerul excesiv face inutila gheata artificiala, naruind astfel o industrie atit de necesara atit de necesara apararii nationale. Se cere ca statul sa ia asupra sa, cel putin in timpul iernii, cumpararea intregii productii de gheata, altfel fabricii vor fi nevoite sa inchida, lasind pe drumuri pe lucratori.``
Pe urma, iesirile impotriva industriei ``parazitare`` au devenit tot mai numeroase... La inceput, lui Nae Gheorghidiu ii era teama ca aceasta campanie impotriva industriei nationale sa nu supere pe seful partidului... Ionel Bratianu era insa atit de preocupat de problema regentei si a mentinerii ``actului de la 4 ianuarie`` (1), incit tolera orice divergenta, pe orice chestie, era gata sa trateze cu orice partid, subventiona chiar gazete care atacau pe liberali, cerind numai convenabila pe aceasta ``chestie inchisa``... Mai cu seama in zilele acestea, ale procesului Manoilescu (2), ingaduia orice, devenise impaciuitor, parasind cu totul faimosul sectarism, numai in schimbul admiterii ``actului``. L-am vazut in ziua proclamarii la Camera; albise, obrajii i se micsorasera si se adincisera mult, parul dat peste cap era ca o chica de poet carunt, ciocul era de asemenea schimbat. Nu l-as mai fi recunoscut pe strada. Si asta numai in citeva luni de zile.
La inceput ii fusese teama ca, suparat din pricina remanierii, Gheorghidiu sa nu se adaoge cumva la numarul acelora, care politicieni incercati si abili, stiau ce inseamna ``o chestie``, si refuzau sa recunoasca ``de drept`` ``actul de la 4 ianuarie``, caci de fapt il recunosteau mai toti. Ii era teama ca Veacul ar fi putut sa aiba o atitudine mai echivoca... Cum, dimpotriva, gazeta parea sa fie anticarlista, caci se facea, vag de tot, e drept, ecoul stirilor defavorabile printului exilat, cu doua sau trei zile inainte de serbarea donatiei Muzeului Simu (1), cu o saptamina deci inainte de moarte, Ionel Bratianu (2) i-a telefonat pe la 2 dupa-amiaza lui Gheorghidiu, care a primit vestea naucit de uimire si de fericire, ca vrea sa-l viziteze, daca e acasa... Cind a sosit, a fost primit de la portita de fier de Gheorghidiu, iar dupa ce a luat loc in biroul cu usile-oglinzi, impartite in careuri, si cu muchii de aur, linistit ca un stapin acasa la el, a spus ca tine sa-i aduca personal cordonul Coroanei Romaniei (pe care, dupa traditia liberala a remanierilor, i-l daduse drept consolare) si se scuza ca nu avusese timp, din cauza imprejurarilor (moartea regelui (3), aranjarea practica a regentei etc) sa i-l inmineze... E de prisos sa spun ce sperante - impotriva evidentei - a legat Gheorghidiu de acest ``gest`` al lui Ionel Bratianu. A crezut ca s-a intors iar roata norocului politic. Venirea peste o saptamina abia la sefie a lui Vintila Bratianu (1) marele pontif al industriei nationale, l-a facut sa inghete de teama vreunei imprudente. E usor de inteles ca a avut aproape o sincopa cind a cetit chiar in ziua aceea, in Veacul, un articol indirjit impotriva industriei si a bancilor ``parazitare``. Prabusirea Bancii Elino-Romane (2) de la Galati, ca si prabusirea in aceeasi saptamina a altor banci, iesene, se dovedisera ungrav simptom de maladie financiara. La rindul lor, bancile bucurestene incepusera sa avizeze la masuri de salvare. Fiecare din ele avea imobilizate, in polite dubioase, sume mari de foarte multe milioane, imprumutate dealtfel prietenilor politici, pe polite de complezenta, bani dati cu intentia de a nu mai fi achitati vreodata si care nu erau in realitate decit plata unor servicii pe care acestia le faceau cind erau la putere, bancilor si industriilor lor. Acum acestea incercau sa treaca statului, rind pe rind, aceste ``portofolii dubioase`` (2).
Nae Gheorghidiu a telefonat indata dupa aparitia ziarului tatalui meu, sa vie neintirziat la el.
I-a cerut sa-i spuie limpede lui Ladima ca Veacul nu numai ca nu poate lua atitudine impotriva comertului si industriei romanesti, dar ca intelege sa le sprijine calduros in orice imprejurare... Să-i spuie că orice atac în această privință, cu tot regretul, va însemna o încetare de colaborare. Îl ruga însă pe tata să facă tot posibilul să-l convingă pe Ladima să accepte punctul acesta de direcție căci n-ar fi vrut deloc ca el să plece. Cînd s-a spus aceasta, directorul Veacului a scris o scrisoare de demisie fără să spună o vorbă... Tata a rupt-o și l-a invitat seara după masă la noi. N-a venit.
(1) Prin actul de la 4 ianuarie 1926, Parlamentul a votat îndepărtarea prințului Carol de Hohenzollern de la succcesiune și recunoașterea fiului său, Mihai, ca principe moștenitor. Partidul liberal nutrea speranța ca prin acest politic să-și consolideze poziția (n .ed.).
(2) Mihai Manoilescu (1891-1950), economist, om politic, subsecretar de stat (Finanțe) în guvernul generalului Averescu (30 martie 1926- 3 iunie 1927) și ministru de externe în guvernul profascist Gigurtu (1940). La întoarcerea de la Paris, în noaptea de 23 spre 24 octombrie 1927, a fost arestat, autoritățile descoperind asupra 4 scrisori ale prințului Carol către Ion I.C. Brătianu (atunci prim-ministru), Iuliu Maniu, N. Iorga și Averescu, prin care acesta își exprima dorința de a reveni în țară. Guvernul a hotărît ca Mihai Manoilescu să fie deferit imediat Curții Marțiale. În favoarea acuzatului, la proces, s-au pronunțat Averescu, Iorga, Iuliu Maniu și I. Mihalache. Completul de judecată, dominat de ofițeri procarliști, la 14 noiembrie 1927 a decis achitarea lui Manoilescu, fapt interpretat ca un insucces al guvernului liberal (n. ed.).
(1) Colecționarul șți fondatorul Muzeului Simu, Anastasie Simu (1854-1935) a făcut donația într-un cadrul oficial la 17 noiembrie 1927. Au participat reprezentanți din partea guvernului, numeroși oameni de artă și scriitori.
(2) Ion I. C. Brătianu a decedat la 27 noiemebrie 1927 (n. ed.).
(3) Regele Ferdinand I a murit la 20 iulie 1927 (n. ed.).
(1) Vintilă I. C. Brătianu (1867-1930) preia conducerea guvernului de la 24 noiembrie 1927- 9 noiembrie 1928 (n. ed.).
(2) Crahul Băncii Eleno-Române a avut loc în octombrie 1927, cotidianele comentînd pe larg fraudele și procesul principalilor delapidatori (n. ed.).
(3) Articolul din Veacul e într-adevăr de o violență surprinzătoare de la tiltu: Portofilii putrede și suflete descompuse (...)
(...)
>
SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, Bucuresti, 1983, p. 178-183..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu