<
(...) Ea stătea singură sub candelă și subt icoane, gîndindu-se ațintit ce are de făcut a doua zi. I se părea lucrul cel mai greu să găsească anume uliță dintre atîtea de multe, și, pe acea anume uliță, anume casă cu mai multe rînduri. În toate odăile șed la masă oameni cu condeiele după ureche și scriu. Iar într-anume odaie șade cel care-i mai mare, primar, ori prefect, ori polițai. Se uită încruntat și-i gras și bărbos. Tot își scoate condeiul din gură și răcnește la cei mai mici. Cînd îl aud, cei de prin odăi pleacă fruntea și scriu mai harnic, trăgînd cu coada ochiului unul la altul și făcîndu-și semne.
Acolo vra să zică e stăpînirea împărătească. Ș-așa în toate tîrgurile sînt slujbași, primari, prefecți și polițai, pînă la București; și la București stă pe tron regele și dă porunci tuturora. Bun lucru neapărat, să fie asemenea rînduială; toate să se facă după poruncă și să se scrie ce s-a făcut. Așa se cunoaște prin tîrguri cine cumpără vite și cine vinde, și care încotro se duce. La Dorna* de-asemeni. Nu-i ca în sus pe Tarcău**, unde oamenii trăiesc cum au apucat și cum îi taie capul. Dacă făptuiește unul o poznă, ori o moarte de om, se duce prin stîncile munților și se hrănește cu zmeură ca urșii, pînă ce-l alungă la vale iarna. Atuncea-l prind oamenii, îl leagă și-l dau pe mîna stăpînirii de-vale.
(...)
>
Sursa
M. Sadoveanu, Baltagul, ed. Albatros / col. Lyceum - nr. 250, București, 1983, pp. 32-33 (cap. VI).
Note M. T.
* Vatra Dornei = Municipiul Vatra Dornei este situat în depresiunea Dornelor, în SV județului Suceava. (ro.wikipedia.org)
** Tarcău = Grup de munți din Carpații Orientali, lung de 65 km și lat de 40 km, cu înălțimea maximă de 1664 m. (ro.wikipedia.org)
Se afișează postările cu eticheta prefect. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta prefect. Afișați toate postările
luni, 12 martie 2018
marți, 5 mai 2015
Un medic de țară despre dimensiunea economică a civilizării Franţei în 1829 (BALZAC 1832-1833)
<
(...)
Benassis începu a rîde, dar încetişor şi cu un aer trist.
- Cu alte cuvinte, să scriu vreun memoriu despre mijloacele de a civiliza Franţa? Şi domnul Gravier mă îndemna la fel. Vai, domnule! nu-i chip să să lămureşti un guvern şi, dintre toate guvernele, cel mai anevoie de lămurit e tocmai acela care îşi închipuie că îi luminează pe alţii. Desigur ceea ce am făcut noi pentru cantonul nostru ar trebui să facă toţi primarii pentru ale lor, magistratul municipal pentru oraşul său, subprefectul pentru circumscripţia sa, prefectul pentru departament, ministrul pentru Franţa, fiecare în sfera de interese pentru care răspunde. Dacă eu am convins lumea să se construiască o şosea de două leghe*, apoi unul ar îngriji să se facă un drum, altul un canal; dacă eu am încurajat fabricarea de pălării pentru ţărani, ministrul ar putea elibera Franţa de sub jugul industrial al străinătăţii, încurajînd manufacturile de ceasornicărie, ajutînd perfecţionarea prelucrării fierului sau oţelului, fabricarea pilelor sau creuzetelor, cultura borangicului sau a nutreţurilor. În materie de comerţ a încuraja nu înseamnă a proteja. politica cea adevărată trebuie să năzuiască a elibera ţara de sub orice tribut dat străinătăţii, dar fără ajutorul ruşinos al vămilor şi al prohibiţiilor. Industria nu poate fi salvată decît prin ea însăsi. concurenţa e viaţa ei. Dacă o protejăm, adoarme; monopolul o ucide, ca şi tarifele prohibitive. Numai proclamînd libertatea negoțului, o țară poate face ca întreaga străinătate să-i devină tributară, numai coborînd prețurile produselor sale manufacturate sub nivelor celor ale concurenților săi. Franța poate atinge această țintă mai lesne decît Anglia, căci posedă un teritoriu destul de întins pentru a-și menține produsele agricole la prețuri care îngăduie salarii scăzute în industrie; spre aceasta ar trebui să năzuiască stăpînirea noastră. Aceasta e problema principală a vremii noastre. (...) Ne lipsește în primul rînd virtutea civică pe care marii bărbați din antichitate o puneau în serviciul patriei, ei, care luau loc în ultimele rînduri cînd nu comandau. Boala vremii noastre este superioritatea. Avem prea mulți sfinți. Odată cu monarhia, am uitat de onoare, odată cu credința părinților - de virtuți, odată cu zadarnicele noastre încercări de a conduce - de patriotism. Acest principii nu mai există decît în parte, în loc să însuflețească mulțimile, căci ideile nu pier niciodată. Acum, pentru a sprijini societatea, nu avem altă proptea decît egoismul. Indivizii cred în ei înșiși. Viitorul aparține omului social; mai departe nu mai vedem. Bărbatul de seamă care ne va salva din prăpastia spre care alergăm se va folosi, fără îndoailă, de individualism pentru a reface națiunea; dar în așteptarea acelei regenerări, trăim în veacul intereselor materiale și al pozitivului. Acest din urmă cuvînt stă pe buzele tuturor.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de ţară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 60-6.
NOTĂ M.T.
* LÉGHE, leghe, s. f. Unitate de măsură pentru distanțele terestre sau maritime, variind între 4 și 5,5 km. – Din it. lega. Sursa: DEX '09 (2009
(...)
Benassis începu a rîde, dar încetişor şi cu un aer trist.
- Cu alte cuvinte, să scriu vreun memoriu despre mijloacele de a civiliza Franţa? Şi domnul Gravier mă îndemna la fel. Vai, domnule! nu-i chip să să lămureşti un guvern şi, dintre toate guvernele, cel mai anevoie de lămurit e tocmai acela care îşi închipuie că îi luminează pe alţii. Desigur ceea ce am făcut noi pentru cantonul nostru ar trebui să facă toţi primarii pentru ale lor, magistratul municipal pentru oraşul său, subprefectul pentru circumscripţia sa, prefectul pentru departament, ministrul pentru Franţa, fiecare în sfera de interese pentru care răspunde. Dacă eu am convins lumea să se construiască o şosea de două leghe*, apoi unul ar îngriji să se facă un drum, altul un canal; dacă eu am încurajat fabricarea de pălării pentru ţărani, ministrul ar putea elibera Franţa de sub jugul industrial al străinătăţii, încurajînd manufacturile de ceasornicărie, ajutînd perfecţionarea prelucrării fierului sau oţelului, fabricarea pilelor sau creuzetelor, cultura borangicului sau a nutreţurilor. În materie de comerţ a încuraja nu înseamnă a proteja. politica cea adevărată trebuie să năzuiască a elibera ţara de sub orice tribut dat străinătăţii, dar fără ajutorul ruşinos al vămilor şi al prohibiţiilor. Industria nu poate fi salvată decît prin ea însăsi. concurenţa e viaţa ei. Dacă o protejăm, adoarme; monopolul o ucide, ca şi tarifele prohibitive. Numai proclamînd libertatea negoțului, o țară poate face ca întreaga străinătate să-i devină tributară, numai coborînd prețurile produselor sale manufacturate sub nivelor celor ale concurenților săi. Franța poate atinge această țintă mai lesne decît Anglia, căci posedă un teritoriu destul de întins pentru a-și menține produsele agricole la prețuri care îngăduie salarii scăzute în industrie; spre aceasta ar trebui să năzuiască stăpînirea noastră. Aceasta e problema principală a vremii noastre. (...) Ne lipsește în primul rînd virtutea civică pe care marii bărbați din antichitate o puneau în serviciul patriei, ei, care luau loc în ultimele rînduri cînd nu comandau. Boala vremii noastre este superioritatea. Avem prea mulți sfinți. Odată cu monarhia, am uitat de onoare, odată cu credința părinților - de virtuți, odată cu zadarnicele noastre încercări de a conduce - de patriotism. Acest principii nu mai există decît în parte, în loc să însuflețească mulțimile, căci ideile nu pier niciodată. Acum, pentru a sprijini societatea, nu avem altă proptea decît egoismul. Indivizii cred în ei înșiși. Viitorul aparține omului social; mai departe nu mai vedem. Bărbatul de seamă care ne va salva din prăpastia spre care alergăm se va folosi, fără îndoailă, de individualism pentru a reface națiunea; dar în așteptarea acelei regenerări, trăim în veacul intereselor materiale și al pozitivului. Acest din urmă cuvînt stă pe buzele tuturor.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de ţară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 60-6.
NOTĂ M.T.
* LÉGHE, leghe, s. f. Unitate de măsură pentru distanțele terestre sau maritime, variind între 4 și 5,5 km. – Din it. lega. Sursa: DEX '09 (2009
marți, 2 decembrie 2014
Ministrul de interne în provincie în Romania sfarşitului de secol XIX (ZAMFIRESCU 1895)
<
(...)
La gară erau toţi în păr: Alexandriu, Panaitopolu, Vasilică Sobor, Iancu Mînzu, Boteşteanu, precum şi senatorii Vispescu, Cralea, şi polcovnicul Stamate; apoi directorul prefecturii cu toţi subprefecţii, primarul, consilierii judeţului şi ai comunei, poliţaiul în mare ţinută, comisarii şi subcomisarii, directorul arestului, şeful garnizoanei; apoi cetăţenii alegători, devotaţii partidului, negustori de toată mîna, cu decoraţiile atîrnate pe piept; protopopul, chemat de cînd cu reforma bisericească, ``domnul protoereu``; directorul liceului, profesori, institutori, ţărani - în fine, tot aparatul administrativ. Judecători nu prea erau mulţi, ceea ce făcea pe unii să creadă că a intrat ``ceva bizbiu`` între ministul de interne şi ministrul de justiţie. Afară din gară, ipocomisarii călări stau pe la răspîntii, aţinînd drumul oamenilor ce veneau cu carele la încărcat; călătorii de la tren erau duşi la hambarul de mărfuri, în mijlocul protestaţiilor celor mai ţanţoşi; cîţiva gura-cască priveau la măturătorii primăriei, cari pregăteau o manifestaţie impunătoare, dar pînă una-alta se inglindiseau la cîrciuma de la colţ.
La ceasul hotărît, trenul intră în gară, domol, solemn, parcă ar fi ştiut ce naltă chemare avea el pe lume. La o fereastră sta prefectul, care se dusese întru întîmpinarea ministrului, rotind nişte ochi teribili şi făcînd semn deputaţilor să se urce în vagon. Aceştia se urcară, surîzători, îmbulzindu-se care să ajungă mai întîi.
Cînd se coborî ministrul din tren, toţi cei de faţă se aliniară de-a lungul zidului, strînşi de comisari, iar prefectul făcu semn ministrului să se oprească. Atunci primarul se apropie de el, scoase dintr-un buzunar o foaie de hîrtie şi începu: ``Domnule ministru!``, apoi se opri căutîndu-şi ochelarii, pe care şi-i aşeză în aşa chip, încît îl strîngeau de nări, făcîndu-l să vorbească pe nas. Si iar începu: ``Domnule ministru!`` Vîntul îndoia foile pe care era scris discursul; ochelarii alunecau; cîteva picături de ploaie întindeau cerneala, spălînd vorbele; afară din gară erau un chiloman de nu se mai auzea nici în cer nici în pămînt. Cu chiu, cu vai, logosul se sfîrşi. Prefectul prezentă în fugă cîţiva cetăţeni marcanţi şi trecu înainte, pe covorul ce era întins de la clasa a I a pînă la ieşire. Aci, zarva era la culme. Pietrişul aruncat de curnd făcea să hîrşie roatele trăsurilor, ipocomisarii călări pe bidivii plini de noroi strigau la birjari să ţie rîndul, feciorii chemau pe vizitii, călăraşii dau cu pumnul în capul cailor.
(...)
>
SURSA
Duiliu Zamfirescu, Tanase Scatiu, ed. Eminescu / Biblioteca Eminescu nr. 51, Buucresti, 1985,p. 194- .
(...)
La gară erau toţi în păr: Alexandriu, Panaitopolu, Vasilică Sobor, Iancu Mînzu, Boteşteanu, precum şi senatorii Vispescu, Cralea, şi polcovnicul Stamate; apoi directorul prefecturii cu toţi subprefecţii, primarul, consilierii judeţului şi ai comunei, poliţaiul în mare ţinută, comisarii şi subcomisarii, directorul arestului, şeful garnizoanei; apoi cetăţenii alegători, devotaţii partidului, negustori de toată mîna, cu decoraţiile atîrnate pe piept; protopopul, chemat de cînd cu reforma bisericească, ``domnul protoereu``; directorul liceului, profesori, institutori, ţărani - în fine, tot aparatul administrativ. Judecători nu prea erau mulţi, ceea ce făcea pe unii să creadă că a intrat ``ceva bizbiu`` între ministul de interne şi ministrul de justiţie. Afară din gară, ipocomisarii călări stau pe la răspîntii, aţinînd drumul oamenilor ce veneau cu carele la încărcat; călătorii de la tren erau duşi la hambarul de mărfuri, în mijlocul protestaţiilor celor mai ţanţoşi; cîţiva gura-cască priveau la măturătorii primăriei, cari pregăteau o manifestaţie impunătoare, dar pînă una-alta se inglindiseau la cîrciuma de la colţ.
La ceasul hotărît, trenul intră în gară, domol, solemn, parcă ar fi ştiut ce naltă chemare avea el pe lume. La o fereastră sta prefectul, care se dusese întru întîmpinarea ministrului, rotind nişte ochi teribili şi făcînd semn deputaţilor să se urce în vagon. Aceştia se urcară, surîzători, îmbulzindu-se care să ajungă mai întîi.
Cînd se coborî ministrul din tren, toţi cei de faţă se aliniară de-a lungul zidului, strînşi de comisari, iar prefectul făcu semn ministrului să se oprească. Atunci primarul se apropie de el, scoase dintr-un buzunar o foaie de hîrtie şi începu: ``Domnule ministru!``, apoi se opri căutîndu-şi ochelarii, pe care şi-i aşeză în aşa chip, încît îl strîngeau de nări, făcîndu-l să vorbească pe nas. Si iar începu: ``Domnule ministru!`` Vîntul îndoia foile pe care era scris discursul; ochelarii alunecau; cîteva picături de ploaie întindeau cerneala, spălînd vorbele; afară din gară erau un chiloman de nu se mai auzea nici în cer nici în pămînt. Cu chiu, cu vai, logosul se sfîrşi. Prefectul prezentă în fugă cîţiva cetăţeni marcanţi şi trecu înainte, pe covorul ce era întins de la clasa a I a pînă la ieşire. Aci, zarva era la culme. Pietrişul aruncat de curnd făcea să hîrşie roatele trăsurilor, ipocomisarii călări pe bidivii plini de noroi strigau la birjari să ţie rîndul, feciorii chemau pe vizitii, călăraşii dau cu pumnul în capul cailor.
(...)
>
SURSA
Duiliu Zamfirescu, Tanase Scatiu, ed. Eminescu / Biblioteca Eminescu nr. 51, Buucresti, 1985,p. 194- .
vineri, 22 noiembrie 2013
miercuri, 2 decembrie 1981
„Propuneri pentru un mic dicționar” („TOMIS” 1981)
?, Propuneri pentru un mic dicționar, „Tomis”, Constanța, decembrie 1981
Editura Militară e una dintre cele mai productive în ultimul deceniu, și cultura românească are de ce să-i mulțumească. Ea a descoperit, a recuperat, a lansat, a valorificat opere și autori. În acest an a publicat o carte necesară și bună. Căci, „Prezențe militare în știința și cultura românească” (autori Florian Gheorghe, Mihai Popescu, Ion Rotaru) este, mai ales cum e concepută, ca „Mic dicționar”, o carte bună.
Gândindu-ne la caracterul acestui gen de carte, propunem, în rândurile care urmează, unele modeste îmbunătățiri pe care le credem utile:
-în legătură cu căpitanul poet Alexandru Hrisoverghi, amintim prima și cea mai importantă monografie asupra vieții și operei lui. Este vorba de M. Kogălniceanu, Poezii de... Vieața lui A. Hrisoverghi, ediție completă, Iași, la cantora Foaiei sătești, 1843, XXXI+83 p.
-Poetul Ioan Nenițescu a fost, în ultimii ani ai secolului XIX, prefect al județului Tulcea, în care calitate a întocmit Situațiunea județului Tulcea pe anul 1819 [189?]. E o operă de mare valoare, cu urmări practice importante, mai ales pentru viața culturală a județului. Poetul avea o concepție înaintată în legătură cu legarea învățământului de practică, înființarea unor școli profesionale care să răspundă necesităților locale. Acorda importanță învățământului intuitiv, înființării unor laboratoare și muzee.
-Pentru cei doi Schiletti, maiorul, pianistul și compozitorul Gheorghe și colonelul poet Nicolae, mai multe date se pot găsi în Bibliografia istorică a României, tom 5, secolul XIX, București, Ed. Acad. RSR.
-Despre colonelul Constantin Zagoriț, știm că întreaga lui arhivă, multe manuscrise se găsesc în Biblioteca Academiei RSR. La manuscrise se găsește un fond care-i poartă numele.
- În privința lui Ioan Voinescu II, se impune să se facă o trimitere, măcar, Istoria literaturii române, vol. II, Ed. Academiei RSR, 1969, p. 599-601.
O a treia direcție pe care, credem noi, este loc pentru mai bine o constituie completarea și cu alte nume de prestigiu, militari de carieră. La nivelul cunoștințelor noastre nespecializate propunem următoarele cazuri:
-Gheorghe Magheru figurează în toate enciclopediile ca militar și om politic. Calitatea de om politic impune. Studierea volumelor de documente privind Revoluția de la 1848-1849 în Țara Românească ar fi grăitoare. Mai nou, câteva publicații în care se găsesc date despre omul politic: „Studii și materiale de muzeografie și istorie militară”, 1968, 1, p. 113-139; „Revista arhivelor”, 1964, 7, nr. 2, p. 250-256; „Studii - revistă de istorie”, , 1963, 16, nr. 3, p. 621-642; „Revue roumaine d histoire”, 1968, 7, nr. 5, p. 709-723; „Manuscriptum”, 1979, 9, nr. 2, p. 27-; „Studia et acta Musei N. Bălcescu”, nr. 5-6, 1973-1974, p. 177-184. Un document cu totul excepțional în devenirea lui G. Magheru ca om politic de cea mai mare importanță în perioadă este publicat în „Almanahul literar”, 982, p. 13-16.
- Generalul Alexandru Cernat (17 ianuarie 1828 Galați - 8 decembrie 1893) a fost, după cum se știe, ministru de război al României în perioada Războiului de Independență. Era, desigur, și un om de cultură, altminteri cum ar fi putut fi ministru. Iar jurnalul său de război, publicat de curând (Memorii - Campania din 1877-1878, București, Editura Militară, 1976), ne îndrituiește să-l propunem între coperțile unei viitoare ediții.
*
Am prezentat, de fapt, o carte bună. O apreciem și o recomandăm cu căldură. E stenic să se știe că în oștirea acestui neam pașnic, au existat întotdeauna oameni de cultură și de știință, oameni luminați și devotați poporului. Autorii acestei cărți au făcut un act de cultură. Această intervenție a noastră propune o îmbunătățire, pentru a o face mai grăitoare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)