<
XIX Verboncul
Mari lucruri se pregăteau în lume.
Feciorii duși în cătănie pe la Mantua, Verona și Veneția scriau de acolo că s-au ivit un oarecare Garibaldi****, mare general, care umblă să-i adune pe italieni sub arme și să-i ridice asupra împăratului*****; iară ungurii șopteau între dînșii și se lăudau prin ascuns că Kossuth****** al lor stă în legătură cu Garibaldi și are și el să se întoarcă la primăvară, ca să alunge cătanele împărătești, să-i scoată pe beamteri******* din țară și să facă iar vreme******** ungurească, cum era pe timpul răzmeriței*********.
La masa cea mare din birtul de la Sărărie, unde beamterii puneau țara la cale, era, ce-i drept, lucru hotărît căGaribaldi are, cu toți ai lui, să pată mare rușine. Erau însă și acolo oameni care, mai ales prin apropierea Murășului, nu bucuros umblau serile singuri. Venise adecă știrea că italienii au început să arunce beamteri și cătane în mare, în lacul Guarda*, în rîul Adige**, și mare minune n-ar fi fost dacă ungurii s-ar fi luat și ei după italieni.
Pe la Lipova*** nu prea erau, ce-i drept, mulți unguri, dar puteau să vie de pe puste****, unde se sporiseră făcătorii de rele, încît nu trecea zi fără ca să se întîmple ceva pe drumurile ce duc spre Arad.
Curat ca în vremea ungurească!
(...)
>
Sursa
Ioan Slavici, Mara, ed. II, edit. Albatros/col. Lyceum nr. 75, Bucureșt8, 1977, p. 218.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu