<
(...)
Nu poate, așa zicea rînduiala breslelor*, să intre în rîndul stăpînilor decît acela care, pe lîngă toate celelalte, a mai făcut și doi ani de călătorie. Așa e bine! Numai încetul cu încetul, sub bună pază, prin multe ispitiri, numai după ce s-a lovit cu capul de toate zidurile și a dat destule dovezi că e destoinic de a se povățui însuși pe sine, are să ajungă omul stăpîn de capul său și povățuitor pentru alții.
O știa și Hubăr aceasta și ținea și el ca feciorul să treacă prin toate ispitirile.
Hubăroaie însă nu mai putea să aștepte.
Lasă că atîta om avea și ea pe lumea aceasta și viața îi era numai o tînjire fără de dînsul, dar vedea cu ochii cum i s-a stricat băiatul de cînd umbla răzleț prin lume. (...) Gaură în cer nu se făcea dacă Bocioacă, starostele**, închidea un ochi și nu băga de seamă că mai lipsesc vreo șase luni din cei doi ani de călătorie. Legile, dacă e vorba, oamenii le fac și tot ei le împlinesc, după cum le vine la socoteală, și mai presus de porunca împărătească e porunca lui Dumnezeu, care rînduiește ca copilul să-i vină părintelui în ajutor.
Era destul o vorbă pusă de Hubăr, pentru ca dorința ei să se împlinească; Hubăr însă nu voia să pună vorba aceasta.
Nu-i ședea lui bine și nu-l ierta firea să se umilească cerînd de la Bocioacă un lucru pe care acesta era dator să nu-l facă. (...) Lasă că nu mai era bun de nimic în măcelărie, dar îi venea, cînd i-a văzut cartea de călătorie, s-o arunce în foc, ca să n-o mai vadă și alții. Timp de un an și jumătate cît a călătorit, n-a lucrat decît vreo opt luni; de aici înainte a umblat hoinar, trăind din banii pe care îi trimisese mumă-sa. Cum putea el să-și dea măcelăria pe mîna unui asemenea om? Trebuia să mai umble, să se mai frece prin lume, să-și stîmpere valurile tinereților, ca să-și vie în fire și să se facă om așezat.
(...)
Nu voia Hubăr să se umilească, dar, vrînd-nevrînd, era mai prietenos decît mai nainte cu cojocarii, ba o rumpea pe românește cînd se întîlnea cu Bocioacă, deși Bocioacă știa mai bine nemțește decît el românește.
N-ar fi fost Bocioacă vrednicde starostie dacă n-ar fi înțeles unde bate gîndul neamțului și n-ar fi știut ce trebuie să facă.
Hubăr era bine cu toți beamterii*** și putea, cînd voia, să facă mult bine, dar și mult rău: de ce adecă cojocarii din Lipova
p. 117-118.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu