<
(...)
Se simțea foarte tignit și ferit de griji de cînd lăsase pe feciorul său la măcelărie. Înșă tot el însuși era patronul, iar Națl era trecut în breaslă* în rîndul calfelor**, și mult ar fi dat să scape de orice grijă lăsîndu-și feciorul patron la măcelărie.
Asta nu era însă deocamdată cu putință.
Deoarece la Lipova erau numai doi măcelari, ei au intrat în breasla cojocarilor, cari tăiau și ei primăvara miei, toamna berbeci și iarna, pe ici, pe colo, cîte un porc. Iar după rînduiala breslei nu putea să intre în rîndul patronilor decît acela care și-a făcut anii de ucenicie, a lucrat un an la patronul care l-a scos calfă și a mai făcut și doi ani de călătorie. Națl făcuse anii de ucenicie și era de doi ani calfă; îi mai lipseau dar cei doi ani de călătorie.
Nu-i vorba, dacă starostele*** ar fi fost om de înțelegere, lucrurile mai ales pentru Hubăr s-ar fi putut pune la cale și fără de acești ani; Bocioacă însă era foarte mîndru de starostia lui si nu s-ar fi învoit odată cu capul ca cojocarii să fie mai prejos de măcelari și ca de dragul unui măcelar să se nesocotească rînduiala breslei, pe care toți cojocarii o păzeau cu sfințenie. Apoi nu era nici Hubăr omul în stare să se căciulească în fața lui Bocioacă.
Dar nici nu-i strica băiatului să mai umble prin lume, să vază și să învețe să se deprindă să fie om de capul lui. (...)
Îndeosebi Hubăroaie se mai și bucura. Aveau prieteni la Arad, la Timișoara și la Lugoj; aveau rude - dînsa la Buda**** și Pojon*****, iar bărbatul ei la Viena: oriușiunde se ducea, băiatul găsea casă primitoare, ba chiar și mireasă potrivită pentru starea lui.
(...) Abia acum se simțea calfă adevărată, și nu-l mai ținea locul pînă după Paștile românești, ca să-și ia condica de călătorie de la Bocioacă și să plece cu ea în raniță.
Joi după Paști, Bocioacă puse pecetea breslei pe condică, apoi se îndreptă, înalt și subțire cum era, și grăi sărbătorește:
- Iacă, băiete! cartea drepturilor tale, și să nu uiți niciodată că trebuie să păzești cinstea breslei. Să fii harnic și ascultător, cinstit și vrednic de încredere; să nu pierzi timpul hoinărind degeaba, căci în breasla noastră se primesc numai oameni cumsecade. Dumnezeu să te ajute!
Așa trebuia să vorbească starostele; așa i s-a vorbit lui cînd și-a luat condica de călătorie; așa le vorbea și el tuturor ce luau condica de călătorie de la dînsul.
(...)
Rămăsese vorba să se oprească deocamdată, pe timp de vreo două luni, aci mai prin apropiere, la Arad, ca să se deprindă cu străinătatea.
(...)
Calfă de măcelar, el se simțea mîndru că poate să tragă la conacul breslei, al breslei adevărate, în care sînt numai măcelari, iar nu o amestecătură de fel de fel de oameni.
La conac a găsit alte trei calfe, un neamț de la Timișoara, un ungur de la Dobrițin****** și un slovac de la Bichiș*******, iar calfele din aceeași breaslă, orișiunde s-ar întîlni, sunt prieteni.
(...)
>
Sursa
Ioan Slavici, Mara, ed. II, edit. Albatros/col. Lyceum nr 75, București, 1977, pp. 34-36.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu