Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta învățător. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta învățător. Afișați toate postările

marți, 11 octombrie 2016

Statutul funcționarului în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

<
(...)
- I se va plăti și simbrie? întrebă gembașul prevăzător.
- Douăzeci de rupii* pe lună, pentru hrană și apă, deocamdată.
(...)
Mulțumirea învățătorilor săi însă, nu nimic alături de mulțumirea lui Kim însuși, în clipa cînd superiorul Institutului St. Xavier** îl chemă la o parte, ca să-i comunice ordinul primit de la colonelul Creighton.
- Mi se pare O`Hara, că ți-au găsit o slujbă de topograf ajutor la Serviciul Irigațiilor: asta se datorește faptului că ai fost elev bun la matematici. Acesta este un mare noroc pentru tine, căci nu ai decît șaptesprezece ani; bineînțeles nu vei putea să devii pukka (permanent angajat) înainte de a-ți trece examenul din toamnă. Prin urmare, nu trebuie să-ți închipui că acum pleci în lume, ca să petreci după pofta inimii, și nici că s-a terminat cu orice grijă de aici înainte. Munca grea te așteaptă abia după ce vei pleca de aici. Numai după ce vei reuși să fii numit pukka, vei putea ajunge la patru sute cincizeci de rupii pe lună.
După aceea superiorul îi dădu cîteva sfaturi, privitoare la felul cum trebuie să se poarte, să vorbească, și să se îngrijească de moralitatea lui; în timp ce colegii lui mai în vîrstă, pe care nu se grăbea nimeni să-i bage în slujbe, începură să clevetească, cum numai tinerii anglo-indieni știu cleveti, despre favoritism și corupție. Tînărul Cazalet, care era fiul unui pensionar din Chunar***, spuse foarte limpede că interesul pe care colonelul Creighton îl arată lui Kim, era nici mai mult nici mai puțin, decît interesul pe care îl poartă un părinte fiului său; (...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim****, vol. II, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 46-48.

NOTE M. T.
RÚPIE, rupii, s. f. Unitate a sistemului monetar din India, Nepal, Pakistan, Sri Lanka, Seychelles etc. ♦ Veche monedă turcească de aur. – Din fr. roupie. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/rupie)
** Modelul real al Institutului St. Xavier din orașul Luknow (azi capitala statului federal Uttar Pradesh din N Indiei) a fost Colegiul La Martiniere, înființat în 1845. (http://lamartinierelucknow.org.md-10.webhostbox.net/about/history)
*** Chunar = Vechi oraș din N Indiei (azi în statul federal Uttar Pradesh), nod feroviar. (http://varanasi.nic.in/tourist/tourist8.html)

duminică, 11 martie 2012

Poetul tulcean Paul Sârbu în revista „Luceafărul” în 1995 („Tomis” 1995)

<
(...)
*Poetul tulcean PAUL SÂRBU publică un amplu grupaj de versuri în „Luceafărul” nr. 37(246)/1995.
Departe de a fi „un răsfățat” al cenaclurilor literare, redacțiilor și editurilor, „cariera ” sa artistică poartă și emblema singurătății și izolării satului Letea, din Delta Dunării, unde își desfășoară nobila activitate de învățător.
De aceea, bucuria întîlnirii cu poemele sale este, întotdeauna, una de excepție!
>

SURSA
O. V., Periscop, „Tomis”, Constanța, ?.10.1995, p.?.

miercuri, 23 ianuarie 1991

„Mișmașuri ijeteliste” (JELA 1991)

Doina Jela, ...„Mișmașuri” ijeteliste, „Cuget Liber”, Constanța, 23 ianuarie 1991

Românului în general și constănțeanului în special i-a fost întotdeauna mai la îndemână să-și rezolve problemele „aranjându-le”, „descurcându-se”, altfel spus, amortizându-le efectul prin ciupeală și mișmaș. Până la Dumnezeu știe că-l mănâncă sfinții, deci preferă să se târguiască direct cu Dracul, care-i mai bun negustor, așa încât, ajuns în fine și în fața lui Dumnezeu, constată că nu mai are de mult dreptate să i se plângă de ceva nou.

Șoferii de la IJTL n-au cauciucuri și baterii, iar combustibilul s-a scumpit. sau, oricum, S-a scumpit pentru particulari, pentru taximetriști, pentru persoane private posesoare de transport care să-i ducă pe oameni, eventual, la slujbă. Un protest organizat, onest, limpede sau orice alt mijloc de negociere curată în favoare acestor cereri reprezintă pentru ei o cale prea lungă, incomodă și nesigură către dreptatea lui Dumnezeu. Astfel că preferă să și-o piardă pe drum, în mici aranjamente, cu atât mai rentabile cu cât nu lovesc decât în de-acum proverbialul nostru navetist. Începând de marți, 15 ianuarie, un anunț lipit pe chioșcul de bilete al Autogării Nord anunță că autobuzul 23, care-i duce la Năvodari pe învățători, profesori, medici, asistente, elevi chiar, se suspendă din lipsă de anvelope. Navetiștii respectivi au, se înțelege, abonamente. Pe care îl pot folosi pe autobuzul 22, care-i duce la Năvodari cu ocol și întârziere. Dar, ne întrebăm, dacă nu sunt anvelope pentru autobuzul cursă 23, de unde le iau șoferii pentru a face cursă Constanța-Năvodari fără ocol, fără abonament, ci contra cost, și cost piperat, de la aceiași navetiști? Care intră, nu-i problemă, ca-n buzunarul nașului de pe trenurile de navetă, în buzunarul cui? În schimb, auzim că se vorbește din nou despre o grevă la IJTL.